Zonele umede – armonia dintre apă și pământ
Zonele umede sunt definite ca întinderi de bălți, mlaștini, turbării, cu ape naturale sau artificiale, permanente ori temporare, stătătoare sau curgătoare, cu apă dulce sau sărată, precum și întinderi de apă marină, a…
O tehnică agricolă folosită în Antichitate – soluție la actuala criză alimentară mondială
Hidroponia este arta de a crește plantele direct în apă. Termenul provine de la cuvintele grecești “hidros”, care înseamnă apă, și “ponos”, care înseamna muncă. Acest concept a fost redescoperit în anii 30…
Invenţia care ar putea rezolva problema revărsării combustibililor fosili
Revărsarea combustibililor, în special a produselor petroliere, a reprezentat una din problemele importante cu care societatea s-a confruntat în ultimul secol. De exemplu, renumitul caz al revărsării petrolierului Exon Valdez (Fig.nr.1) din anul…
Apa – fapte, mituri și soluții contra secetei
1. Apa este principalul factor limitativ pentru specia umană, adică resursa la capătul căreia creşterea populaţiei se va opri. Chiar dacă – spre deosebire de alte resurse – cantitatea de apă se păstrează…
Apa de la duş, periculoasă?
După articolul precedent, în care spuneam că apa de la robinet este mai puţin toxică faţă de cea îmbuteliată în sticle de plastic, urmează să trecem astăzi în revistă riscurile la care ne…
La cules de…ceață!
Este binecunoscută abilitatea omului de a culege. El este, printre altele, culegător, și această preocupare a lui este de regulă încadrată în domeniul agriculturii. Ei bine, în acest articol mi-am propus să scriu…
Apa din sticla de plastic
Întotdeauna primim recomandări cu privire la consumul de apă. Doctorii, reclamele de la TV, diferitele site-uri web ne sfătuiesc să consumăm minimum 2 litri de lichide, de obicei apă, şi să evităm consumul…
Cel mai poluat râu din lume
Situat în Indonezia, în vestul insulei Java, râul Citarum este foarte important pentru cei aproximativ 5 milioane de oameni care locuiesc în bazinul acestuia. Agricultura, pescuitul, industria, electricitatea și alimentarea cu apă a…
Cele mai importante delte ale Lumii
Dincolo de topurile și clasamentele personale, deltele sunt niște forme de relief deosebit de importante, vitale chiar pentru ecosistemele și biodiversitatea Terrei. Complexitatea elementelor hidro-geologice, forma acestora într-o continuă schimbare și numărul mare…
Ce indică înmulțirea rapidă a meduzelor
Creșterea populațiilor de meduze în oceanele Terrei este un indicator important al calității ecosistemelor marine, potrivit expertului Lisa-Ann Gershwin. În noua ei carte „Stung! On Jellyfish Blooms and the Future of the Ocean”,…













