Dovada că, indiferent de distanţă, un vis poate fi atins

Vă place să călătoriţi? Este o întrebare simplă, al cărei răspuns, în cele mai multe cazuri, nu este altul decât cel afirmativ. Abia după aceea lucrurile încep să varieze.

E drept, călătoria este o pasiune comună. Condiţiile de călătorie agreate de fiecare persoană în parte fac însă diferenţa. O anumită categorie de oameni optează, pe lângă locaţie, şi pentru confort. O alta preferă o investiţie financiară moderată, concentrându-şi atenţia în jurul obiectivelor turistice. O parte dintre noi preferăm să călătorim în grupuri organizate şi să ne rezumăm la atracţiile turistice promovate, în timp ce alţii suntem de părere că nu putem cunoaşte un loc, o cultură, altfel decât infiltrându-ne în mijlocul comunităţii locale. De asemenea, preferinţele diferă şi în ceea ce priveşte modalitatea de transport. Unii optăm pentru calea mai rapidă, alţii pentru cea mai confortabilă, aşa cum ne gândim şi la cea mai puţin costisitoare. Ţinând cont de cele menţionate anterior, îmi permit să vă întreb ce părere aţi avea în legătură cu o călătorie, să zicem, în America de Sud. Iar când zic America de Sud, nu mă gândesc la o singură ţară, ci la 7 din cele 12 care se regăsesc pe acest continent.

Într-adevăr, această întrebare îmi aparţine, însă locaţia menţionată reprezintă planul de călătorie al altor persoane. Acestea sunt Răzvan, Cristi şi Silviu, iar îndrăzneţul lor proiect poartă numele de “Cycle on South America”.

Spun îndrăzneţ pentru că, aşa cum o spune şi titlul proiectului, principalul mijloc de transport al celor trei băieţi va fi bicicleta. În consecinţă, asta presupune nu mai puţin de 14.000 km din 7 ţări, străbătuţi cu bicicleta. Şi, dacă ar fi să completăm ideea cu informaţii geografice, am mai putea adăuga şi cele 6 tipuri de climate, diversele şi spectaculoasele unităţi de relief, ori nenumăratele etaje de vegetaţie cu fauna aferentă. O adevărată nebunie, într-adevăr, dar una atât de plăcută, chiar şi în faza de proiect. Băieţii vor experimenta însă şi nebunia de „la faţa locului” şi, din acest motiv noi, cei care am aflat planul lor, nu putem decât să îi felicităm, susţinem şi, de ce nu, să le urmăm exemplul.

Ca să ne familiarizăm mai mult cu cei trei actori principali, se cuvine să ştim şi câte ceva despre ei şi despre proiectul pe care l-au pus la cale împreună. Răzvan, Cristi şi Silviu sunt prieteni de mult timp iar, din această legătură strânsă, au luat naştere nenumărate excursii, drumeţii la munte, la mare, la şes sau prin zone colinare, în ţară sau în afara acesteia, cu avionul, trenul, maşina şi, în special, cu bicicleta.

Razvan

Razvan

Răzvan este un inginer de mediu împătimit al geografiei, mai precis al geografiei aplicate. Poate fi descris, astfel, prin dorinţa acestuia de a explora cât mai multe locuri şi de a interacţiona atât cu componenta de geografie fizică, cât şi cu cea umană sau matematică. Gândul că va vedea toate acele locuri pe care, până nu demult, încerca să le cunoască prin intermediul diverselor documentare îl transpun, zi de zi, într-o stare de reverie, ce îi sporeşte nerăbdarea şi entuziasmul în legătură cu proiectul al cărui membru este. Nu este prima excursie cu bicicleta, însă cu siguranţă va ocupa un loc fruntaş în repertoriul personal în ceea ce priveşte durata, lungimea şi diversitate peisajului.

Cristi

Cristi

Cristi, prin pasiunea sa pentru fotografie şi film, vede în această călătorie o foarte bună ocazie de a realiza un film documentar despre experienţa lor pe continentul sud-american. Nu este la prima călătorie de acest gen şi ştie că, dincolo de entuziasmul pentru acest proiect şi locurile unice pe care le va vedea de pe două roţi, vor exista şi momente dificile, generate din cumularea mai multor stări emoţionale. Cu toate acestea, are convingerea că, în final, ceea ce contează este faptul că, prin dorinţa şi curajul de care au dat şi vor tot da dovadă, va rămâne în urmă orice problemă, primând amintirile de neuitat pe care că le va aduna pe întreaga durată a călătoriei.

Silviu

Silviu

Silviu este un împătimit al călătoriilor, fiind într-un continuu proces de explorare, pe care îl combină, de fiecare dată, cu pasiunea pentru fotografie şi film. Începând cu anul 2006, poate cele mai interesante călătorii ale sale au avut drept mijloc de transport bicicleta. Cea dintâi destinaţie a fost marea după care, un an mai târziu, au urmat două săptămâni petrecute în Munţii Apuseni. În 2011, a pornit pentru prima dată într-o călătorie pe bicicletă şi dincolo de graniţele naţionale când, în 33 de zile, a străbătut 7 ţări balcanice, iar în 2012 a călătorit singur prin Spania, Portugalia şi Maroc. „Cycle on South America” este, momentan, cea mai lungă călătorie planificată, motiv pentru care aşteaptă cu nerăbdare şi interes ziua plecării.

Acum, dacă am făcut o scurtă caracterizare a fiecărui component al echipei, este necesară şi o descriere a proiectului.

„Cycle on South America” a luat naştere din pasiunea comună a celor trei băieţi – dorinţa de a cunoaşte personal cât mai multe elemente ale globului. Pentru a da ideii puţină personalitate, au optat pentru un mijloc de transport inedit pentru distanţa preconizată. Mijlocul de transport este, aşa cum am precizat şi anterior – bicicleta, iar distanţa – nu mai mică de 14.000 km. În ceea ce priveşte locaţia, băieţii consideră că este ideală, ca urmare a diversităţii ce caracterizează acest continent, atât în ceea ce priveşte clima, cât şi peisajul sau elementele culturale. De asemenea, existenţa unuia din cele mai pustii drumuri din lume (Ruta 40), drum ce se desfăşoară pe o distanţă de 5.224 km paralel cu Munţii Anzi, a reprezentat un atuu şi un punct de referinţă în momentul selectării traseului.

Prin urmare, traseul va începe în luna octombrie a anului 2013, din nordul Argentinei, mai precis din Buenos Aires, unde băieţii vor ajunge cu avionul. Următoarea ţară tranzitată pe cele 6 roţi ale bicicletelor va fi Uruguay, după care vor ajunge în Brazila, Paraguay, Bolivia, Peru şi Chile urmând ca, spre sfârşitul călătoriei, să revină în Argentina, respectiv în Ţara de Foc şi să bifeze Ushuaia, cel mai sudic oraş al Terrei. Pentru a reveni în România, vor apela, de două ori, la alt mijloc de transport decât bicicleta – avionul: o dată pentru a ajunge din Ţara de Foc în Buenos Aires şi încă o dată pentru a părăsi continentul sud-american în favoarea ţării de origine, România, undeva în luna aprilie 2014.

Conform planurilor, în drumul lor, vor ajunge în locuri precum Ruta 40, ce îi va purta la altitudini de aproximativ 5.000 metri (ex. Pasul Abra del Acay), deşertul de sare Atacama (Chile) şi Salar de Uyuni (Bolivia). Vor parcurge drumul El Camino del Muerte din Bolivia, cunoscut drept cel mai periculos drum auto din lume şi vor vizita zone deosebite, precum cascada Iguazu sau capitala situată la cea mai mare altitudine din lume (La Paz – Bolivia, alt. 3.640 m). Iar cele amintite sunt doar câteva elemente din măreaţa lor călătorie.

Un scurt bilanţ al proiectului scoate la iveală următoarele valori: 3 băieţi, 3 biciclete, 7 ţări sud-americane, aproximativ 14.000 kilometri parcurşi pe bicicletă, o diferenţă pozitivă de nivel al terenului de aproximativ 130.000 de metri, toate acestea în doar 6 luni.

Mai multe informaţii despre întreaga lor călătorie, cu tot ceea ce implică aceasta, vor fi detaliate într-o serie de articole viitoare.

Răzvan, Cristi şi Silviu - proiectul "Cycle on South America"

Răzvan, Cristi şi Silviu – proiectul “Cycle on South America”

După cum era de aşteptat, întreaga aventură a băieţilor implică şi costuri financiare destul de ridicate. Din acest motiv au creat, pentru cei interesaţi să susţină, în măsura posibilităţilor,  proiectul lor, un cont bancar. Ei s-au gândit şi la cei ce îi vor ajuta, răsplătindu-i cu o fotografie imprimată pe hârtie, realizată într-unul din locurile prin care vor avea ocazia să ajungă. Mai multe detalii despre acest aspect şi despre întreaga lor călătorie, găsiţi pe site-ul www.sudamerica.ro  şi pe pagina de facebook „Cycle on South America”. De asemenea, dacă aveţi orice pont cu privire la posibilităţile de finanţare a acestui proiect, Răzvan, Cristi şi Silviu îl vor primi cu încredere şi interes.

Articol realizat de Bonciu Adela, geograf la EPC, Consultanţă de Mediu

PS: Prin intermediul Adelei, revista Greenly vă va prezenta întregul proiect al băieților! Stați aproape :)!

Sursa fotografiilor:

Silviu Stan
http://www.silviustan.ro
http://www.sudamerica.ro

Despre autor
Acest user este dedicat tuturor colaboratorilor Greenly! Studenti, masteranzi, doctoranzi sau pur si simplu oameni din intreaga tara, din intreaga lume care impart aceeasi pasiune, ecologia. Si isi doresc sa-si imparteasca ideile prin intermediul revistei Greenly. Le multumim din toata inima!
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2024 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress