Toamna…în Delta Interioară a Neajlovului

Câteodată trece timpul și pe lângă vegetație, fără ca lumea să observe, crezând că legea rotației Pământului în jurul Soarelui este valabilă doar pentru elementele ”fără viață” și pentru conștiința omului…dar există locuri pe Pământ în care, oricând ai poposi de-a lungul anului, timpul se scurge parcă mai molcom, mai optimist și mai viu-colorat…Un loc în care poate nimeni nu și-ar fi putut închipui că a ajuns domnitorul Vlad Țepeș și, mai ales, că a avut ceva de-a face cu crearea lui, este Parcul Natural Comana, suprapus celei mai mari delte interioare din România, cunoscută drept ”Delta Neajlovului”… Situată la nu mai mult de 30 km sud de București, în nordul județului Giurgiu, delta pare ”furată” din tablourile feerice ale deltei de la gurile Dunării și uimește prin bogăția cromatică a arborilor și ineditul vegetației palustre a toamnei…Din punct de vedere geomorfologic, Delta Neajlovului este poziționată în S-SE-ul Câmpiei Câlniștei, o subdiviziune a Câmpiei Găvanu-Burdea, situată în partea de est a Câmpiei Teleormanului sau Câmpiei Munteniei de Vest. Față de sectorul nordic al Câmpiei Găvanu – Burdea, situat la altitudini de 150-200 m, spre contactul cu Câmpia Piemontană a Piteștilor, suprafața pe care se grefează delta este mult mai joasă și coboară treptat dinspre câmpuri spre văile râurilor principale, până sub 100 m alt. In acest sector al său, râul Neajlov realizează o serie de meandre, despletiri, iar cursul său dincolo de confluența cu pârâul Câlniștea, la 1-2 km de extremitatea estică a deltei, este foarte sinuos și cu sensuri diferite, SV-NE, apoi V-NV-S-SE. Această deltă interioară are o vârstă tânără, de câteva mii de ani, în Pleistocen această zonă fiind sub un regim de sedimentare lacustră, iar în ultimele mii de ani, râurile și-au creat aici cursuri divagante și mici câmpii aluvionare.Suprafețele rămase în regim cvasinatural mai prezintă câteva petece de păduri de foioase, concentrate în jurul nucleelor de pădure (exemplu Pădurea Comana) din apropierea satelor. Vegetația de stepă apare și ea pe alocuri, iar în cadrul Deltei Neajlovului întâlnim specii higrofile, adaptate la excesul de umiditate. Printre trunchiurile de copaci, bine ramificate, primăvara înfloresc bujorii. Deși nu putem vizita rezervația naturală a Bujorului Românesc în această perioadă a anului, peisajul ce ni se arată la sfârșitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie nu e cu nimic mai prejos…Pădurea este splendidă și în mare parte conservată bine, la umbra unora dintre arbori ieșindu-ne în cale și  brusturele, un simbol al parcului…drumurile neasfaltate pot fi străbătute fie de bicicliști, fie la pas și sunt din loc în loc tivite cu câte o fântână sau un izvor neamenajat, țâșnit de la baza glacisului aluvial. La o întretăiere de poteci, dincolo de pontonul ce duce spre delta propriu-zisă, stă drept un panou informativ ilustrând o hartă a parcului, deloc inteligibilă minții ne-geografice, mai precis o hartă satelitară, pe care sunt simbolizate arealele incluse sub protecție specială, zonele umede strict protejate și alte elemente de natură fizico-geografică, deloc la îndemâna oricărui vizitator neobișnuit cu limbajul vizual geografic.La intrarea pe pontonul nu foarte corect amenajat (pavat cu plăci de beton în loc de lemn), ne întâmpină pescarii locului, singurii ”autorizați” pentru această activitate, purtând o vestimentație aparte (îmbrăcăminte de munte, mănuși croșetate și pălărie veche de zeci de ani decorată cu simboluri comuniste) și ținând mândri în mână undițele de lemn, decorate și ele cu cadru de metal în formă de stemă socialistă…În satele din apropiere, activitățile sunt și ele organizate după principiile ecologice. Mănăstirea Comana, o destinație turistică locală, ctitorită de domnitorul Vlad Țepeș, va beneficia în viitorul apropiat de o microcentrală eoliană proprie, care va acoperi, prin puterea de 50 kw cu care va fi proiectată, necesarul de energie pentru sfântul lăcaș, funcționând în special iarna, când consumul este mai mare. Mănăstirea este construită în stil brâncovenesc pe o terasă a Neajlovului. Din secolul XV, de când există, a trecut prin mai multe etape de restaurări și schimbări de hram, în funcție de succesiunea la domnie, dar arhitectura finală o regăsim după secularizarea averilor mănăstirești, în 1864, când Comana devine o biserică de mir, pentru ca din 1992 să rămâne o mănăstire de călugări.

Drumul dinspre deltă spre sat poate fi parcurs pe șoseaua care leagă localitățile Mihai Bravu și Comana și care constituie limita sudică a pădurii. Pădurea de foioase este continuată si spre est, străbătută fiind de drumul dintre Comana și satul Goștinari. În deltă se mai poate ajunge și dinspre nord, de pe moșia satului Brăniștari, mărturie a primelor forme de protecție a naturii datând încă din evul mediu. Suprafața acvatică pornește de la o altitudine absolută de 50 de metri și ocupă o veche câmpie de subsidență situată la 1-2 m adâncime față de nivelul malurilor imediat înconjurătoare. Mlaștina reprezintă un habitat ideal pentru o serie de păsări autohtone sau aflate în pasaj în diferite perioade ale anului și este bine ”populată” și în timpul iernii. Piscicultura se face fie de la nivelul stufărișurilor de pe margini, fie de pe pontonurile amenajate pentru această folosință sau pentru turiști, dar numai localnicii au autorizație la pescuit. Activitatea științifică se desfășoară pe tot cuprinsul rezervației, mai restrânse decât suprafața totală a parcului. Aceasta se face în special de către biologi și geografi, vizând în special ornitofauna (pentru observarea păsărilor fiind plasate din loc în loc turnuri de observație – figura de mai jos), ihtiofauna, dinamica formațiilor vegetale și unele caracteristici hidrologice.Deși o zonă protejată, delta mai este ”bântuită” de bărci motorizate și mașini cu turiști, iar recipientele de colectare a gunoaielor nu sunt întru totul ecologice și bine poziționate în raport cu traseele turistice și cantitățile de deșeuri aruncate în unele puncte ale parcului. Mai mult, există perioade în an, mai ales primăvara și vara, când se organizează o serie de evenimente dedicate mai mult sau mai puțin naturii, cum ar fi ”Sărbătoarea Bujorului”, sau acțiuni de conștientizare a rolului acestei oaze de vegetație și faună, care, dincolo de scopul lăudabil al lor, lasă în urmă o trenă de urme greu de îndepărtat de pe potecile sau din trunchiurile copacilor (stegulețe, panglici cu diferite sloganuri, deșeuri…etc).Administrația parcului, mai puțin prezentă fizic într-o zi obișnuită de vizite, este, se pare, foarte permisivă față de activitățile ce se pot desfășura în parc, fără a perturba mediul. Dacă la limita dintre pădure și delta propriu-zisă am putea crede că admirând ruinele locuințelor lacustre este ca și cum ne-am întoarce în timp și am călători pe insulele pacifice, resturile rămase de la picnicurile turiștilor pe lângă băncuțele din jurul locuințelor ne fac să realizăm că suntem, de fapt, într-o țară în care o zi de promenadă și relaxare printr-o arie protejată nu poate fi concepută fără un grătar copios și o muzică tare. O altă lacună pe care o pot semnala este lipsa unor panouri informative legate de numărul de persoane ce pot sta în același timp pe ponton, întrucât îmi vine greu să cred că, în mod normal, se permite ca un grup de 30-40 de vizitatori să îl străbată în același timp.

Dacă v-am convins prin această scurtă descriere de unicitatea și frumusețea Deltei Neajlovului, sunteți invitați să o vizitați oricând, chiar și pe timpul iernii...