Tot de-ale mării – mai puțin prețioase însă…
Ah, meduzele… O prezență controversată în apele mărilor și oceanelor. Utile în felul lor, devin o problemă când se înmulțesc excesiv. Unii le apreciază frumusețea, alții se înfioară când le văd. Însă, ca…
Viitorul telefoanelor mobile: PHONEBLOKS
La 20 februarie 1942, americanul Donald M. Mitchell pune bazele telefonului mobil care apare sub numele de “Radio portabil pentru transmisie şi recepţie”. Dispozitivul nu este folosit pe scară largă, însă, din cauza…
Priza solară
Acest tip de priză, lipită pe un geam în care bate soarele, este un sistem cât se poate de simplu şi inovativ, care elimină kilometri de cabluri. Cu toţii avem nevoie de o…
Turismul rural – dezvoltarea durabilă a Ro(șiei)mâniei!
De ceva timp țara noastră este apăsată de “obligația” dezvoltării economiei prin exploatarea resurselor minerale, de către mari afaceriști, bineînțeles, și nu neapărat mari oameni, chiar că! Așadar, să golim pământul (pentru alții!),…
O altă întrebuințare a pungilor de plastic non-degradabile
Oamenii de știință de la Universitatea din Adelaide, Australia, au reușit să găsească o metodă prin care pot transforma pungile de plastic non-degradabile în materiale high-tech, folosite în filtrare, energie și inovații biomedicale….
Inima verde a orașului
Spațiile verzi reprezintă inima orașului. Locul de unde se pompează aer curat, unde viața noastră de zi cu zi se ‘înverzește’, iar noi le dăruim de fiecare dată priviri pline de admirație și…
Din nou prin Munții Altai – cateva informatii despre caracteristicile lor biogeografice
Drumeția noastră virtuală prin Munții Altai se sfârșește astăzi prin surprinderea trăsăturilor lor peisagistice. Dat fiind faptul că mare parte din regiunea Altai nu este locuită de populații permanente, iar comunitățile tradiționale nu…
Comorile Mării- vă rugăm, nu atingeți!
De cele mai multe ori când vedem un obiect interesant și colorat, ne-ar plăcea să îl atingem, pentru a-i descoperi frumusețea la nivelul tuturor simțurilor. Dacă obiectul respectiv pare să fie și pufos,…















