Parcul Poporului – un souvenir “man-made” dăruit naturii

Parcul Poporului din Craiova, una dintre cele mai mari zone verzi intravilane din sud-estul Europei şi în mod cert una dintre cele mai grandioase din ţara noastră, a fost proiectat de către arhitectul peisager Emil Redant, proiect medaliat cu aur la Expoziţia de la Paris din anul 1900, în lunca de pe stânga Jiului, unde în mod natural dominau cu un secol în urma pajiştile şi bălţile, de-a lungul cursului întrerupt şi silenţios al principalului afluent al său din sudul oraşului, Pârâul Fetii.

Cronologic vorbind, anterior punerii în  practică a proiectului de reamenajare a zonei, pe amplasamentul parcului se afla, la mijlocul secolului al XIX-lea, moşia şi grădina familiei Bibescu. Grădina, la iniţiativa marelui logofăt Ioan (Iancu) Bibescu, era amenajată cu pavilioane, bănci, sere. Actualul “Plămân al Craiovei”, Parcul Romanescu (al Poporului) a trecut prin multe etape în  devenirea lui ca “sanctuar al naturii de la margini citadine”. După 1848, aflat în stare avansată de degradare, s-a dorit transformarea petecului de silvostepă neatractiv într-o adevărata gradină “a poporului” pentru recreerea locuitorilor oraşului. Evenimentele petrecute pe plan intern, care au dus la Unirea Principatelor, au făcut ca acest deziderat să îşi mai aştepte câteva decenii împlinirea. Totuşi, după mai puţin de 50 de ani de la trecerea în proprietatea publica a grădinii de la logofătul Iancu Bibescu, fosta grădină devenise una din cele mai insalubre zone ale oraşului. Salba de lacuri din albia Pârâului Fetii era un focar de infecţie, iar pe una dintre marginile sale s-au construit grajdurile Primăriei. Reşedinţa de vara a familiei Bibescu, o inedita clădire stilizata cu lemn aparent, a fost şi ea transformată în azil de infirmi. Era timpul să se ia măsuri rapide pentru revitalizarea sau chiar schimbarea din temelii a viitorului parc. 

Ceea ce până la începutul secolului trecut era o “pădure increată”, căreia i s-a acordat “dreptul la viaţa” de către un arhitect vizionar contractat de boierul şi totodată primarul de atunci al Craiovei, Nicolae Romanescu, acum acest loc reprezintă un frumos monument de arhitectură peisageră pentru oraşul Craiova, considerat de unii topografi şi biogeografi ca cel mai mare din ţară. Din totalul suprafeţei sale (de peste 87 ha), peste 25 ha sunt ocupate de un complex floricol variat, de la specii ornamentale lemnoase şi până la numeroase plante cu flori. Pe lângă proiecţiile pe teren viran în tot ceea ce generic ar putea fi numit „mobilier”, au fost aclimatizate sute de specii de arbori, arbori care în mod normal nu cresc în condiţiile climatice ale României. Folosirea a numeroase elemente dendrologice, cu plasament realist, a făcut din acest parc un spaţiu cu o structură complexă. În zona în care a fost amplasat parcul, la marginea sudică a Craiovei, pentru a se ajunge la realizarea tuturor indicaţiilor din proiect, s-au efectuat numeroase lucrări de asanare a mlaştinilor, lucrări de terasament, plantari de arbori şi alte amenajări (podul suspendat, imitaţii de stânci, un castel în ruină, un hipodrom).

Astfel, flora din parcul Romanescu însumează mai mult de 1000 de specii, ceea ce reprezintă peste 30% din totalul speciilor de plante ce cresc pe teritoriul României (Bobîrnac, 1984). Acest parc adăposteşte o variată floră multicoloră, de la arbuşti ornamentali de tip Thuja, Buxus, la arbori de însemnătate dendrologică, precum bradul alb (Abies alba), pinul de Himalaya (Picea excelsa). Dintre coniferele întâlnite în perimetrul parcului, merită amintite: tisa (Taxus baccata), foarte longevivă, atingând vârsta de 300-400 ani; arborele vieţii (Thuja orientalis), chiparosul de baltă (Taxodium distichum), apoi nucul negru, salcia japoneză (Salix matsudana), salcâmul japonez, liliacul persan (Syringa persica), ulmarul (Ptelea trifoliata), arborele lui Iuda (Cercis siliquastrum), salcâmul japonez (Sophora japonica), salcâmul galben (Laburnum anagyroides), salcâmul mic (Amorpha fructicosa), drobul (Cytisus leucotrichus), salcâmul roz (Robinia pseudoaccacia var viscosa), trifoiul auriu (Trifolium campestre), măzărichea mica (Vicia hirsuta). Din Fam. Gramineae – cu 80 specii, putem menţiona: balurul (Sorghum halepense), meiul mărunt (Panicum capillare), iarba scăioasă (Tragus racemosus), mărgica (Melica nutans), obsigile (Bromus arvensis), firuţa mică (Poa annua, P. palustris), păiuşul de Craiova (Festuca valesiaca f. craiovensis).

Plantele ierboase, floricole, decorative sau de ornament, sunt destul de rare. Între acestea pot fi enumerate: garofiţele (Dianthus deserti şi mai ales D. kladovanus, ce nu mai vieţuieşte decât în Oltenia), tămâioarele-violete, floarea de ceară, floarea iubirii. La o plimbare agale prin parc, nici nu observi ca te afli printre nişte exemplare floricole şi  arboricole plantate de om. Fremătând de viaţă în fiecare scorbură şi vizuină creată pe microformele de relief, în parte construite tot de mâna arhitecţilor peisagişti, parcul are mereu ceva de dăruit vizitatorilor, aşa cum ultimii proprietari ai terenului pe care se află s-au preocupat acum mai bine de un secol să îi dăruiască o formă, o răsuflare, o inimă  verde…Doar admirând vestigiile sale dendrologice şi florale şi cunoscându-i istoria, ne putem da seama de unde i se trage numele de „Parcul Poporului”, pe lângă cel oficial de „Parcul Romanescu”, aceasta pentru că parcul a luat fiinţa din raţionamentul de a pune la dispoziţia cetăţenilor de orice rang social, mai ales a celor „din popor”, o imensă grădină publică, destinată recreerii, întâlnirilor, activităţilor sportive şi fotografierii.

Parcul se poate lăuda ca fiind un valoros obiectiv arhitectural-dendrologic. Importanţa sa ştiinţifică şi turistică rezultă din multitudinea şi varietatea numeroaselor specii rare sau plante de mare interes ornamental, nu numai pentru flora spontană, dar şi pentru cea cultivată în condiţii naturale, cât şi în condiţii de seră. Suntem încrezători că această zonă verde a Craiovei va avea o existentă sine die şi va rămâne pentru totdeauna “bijuteria oraşului”, atât din perspectiva locuitorilor şi vizitatorilor, cât şi a ofertei turistice şi ştiinţifice a naturii din această parte a Olteniei.   

Bibliografie :

  1. Bobîrnac, B., Popescu, M., Cârţu, D., 1984, Rezervaţii şi monumente ale naturii din Oltenia, Editura Sport-Turism, Bucureşti;
  2. Firescu, A., Firan, F., Craiova, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981;
  3. Simionescu, I., 1987, Flora României, Editura Tineretului, Bucureşti;

Sursa imaginilor :

Arhiva personală şi http://memorielocala.aman.ro/files/parcul.html .

Articol realizat de Moroşanu Gabriela Adina

Anul al II-lea

Facultatea de Geografie,

Universitatea din Bucureşti

Despre autor
Acest user este dedicat tuturor colaboratorilor Greenly! Studenti, masteranzi, doctoranzi sau pur si simplu oameni din intreaga tara, din intreaga lume care impart aceeasi pasiune, ecologia. Si isi doresc sa-si imparteasca ideile prin intermediul revistei Greenly. Le multumim din toata inima!
1 comment on this postScrie-l pe al tau!
  1. Draga Gabriela, Este laudabil ca ai postat acest aricol, dar permite-mi sa te corectez :pe arhitectul peisager il chema Edouard Redont(1862-1942) si este si creatorul parcului Carol din Bucuresti.

Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2019 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress