Africa vie: parcul national Serengeti

Descoperită de către occidentali în 1913, regiunea Serengeti a ajuns să semnifice pentru mulţi un adevărat Paradis pe Pământ. De altfel, numele sau vine din limba maasailor: “Siringitu”, adică pământul fără de sfârşit. Regiunea regrupează mai multe areale de conservare şi protecţie, probabil cel mai cunoscut fiind Parcul Naţional (noţiune care nu are acelaşi sens ca în România), acesta primind în fiecare an peste 90 000 de turişti.

Parcul are 14 763 km pătraţi şi este localizat în nordul Tanzaniei, la graniţa cu Kenya, acoperind trei tipuri de medii, care se desfăşoară pe un peisaj de origine vulcanică:

1. Câmpiile, lipsite aproape în totalitate de copaci, dar plină de martori granitici, reprezintă peisajul cel mai emblematic al parcului. Fiind o zonă de savană, este plină de ungulate (30 de specii de ierbivore mari): zebre, gazele, impala, bivoli, însă şi de prădătoare importante, dintre care leii şi leoparzii africani sunt cei mai renumiţi.
2. “Coridorul negru” din vest, care acoperă savana mlăştinoasa din zona râului Grumeti, este locul unde trăiesc crocodilii de Nil şi maimuţele Colobus, însă este probabil mai cunoscut pentru migraţia care trece pe aici, din mai până în iulie.
3. Partea nordică, în care peisajul de savana este dominat de arbori şi arbuşti, dar şi de zone deluroase, este arealul în care predomina elefanţii şi girafele.

Regiunea nu a fost niciodată cu adevărat locuită, cu excepţia triburilor Masai, care au coborât din nord acum câteva sute de ani, pentru a-şi paste turmele. După “descoperirea” zonei, vânătoarea a fost destul de intensă, aducând populaţiile (în special cele de lei) în situaţii dificile. Prima formă de conservare a fost realizată în 1921 – o rezervaţie de vânătoare. Parcul Naţional a fost creat în 1951.

Viaţa sălbatică este deosebit de bogată aici. În lunile ploioase, adică din noiembrie până în mai, sute de mii de animale migrează prin câmpii: aici începe fenomenul cunoscut în literatură de specialitate drept Migraţia anuală din Serengeti. Spre sfârşitul lunii mai, când iarba a fost deja consumată sau s-a uscat, animalele îşi încep marşul către zonele mai bogate în resurse de apă din nord. Aici, iarba este mai înaltă şi mai multă, iar peisajul începe să fie deluros, iar peste un milion de animale sălbatice (şi 200 000 de zebre) se deplasează către această zonă.

Există cinci specii emblematice pentru acest parc, fiind, totodată, cele mai vânate animale înainte de realizarea proiectului de conservare: leul, leopardul, rinocerul, bizonul şi elefantul.

Natura şi omul în conflict

În anii ’60, guvernul a încercat să oprească migraţia animalelor spre nord, utilizând un gard uriaş de sârmă ghimpată. Gardul nu a rezistat nici măcar primului val migrator. În aceeaşi perioadă, însă, întreaga ţară s-a confruntat cu o criză economică de proporţii, fapt care a determinat un declin important al ariei protejate. Braconajul pentru fildeş a decimat populaţia de elefanţi, până când au rămas doar câteva sute de indivizi în întregul parc – iar reprezentanţii parcului nu au putut să ia măsuri din cauza lipsei de resurse. Problema a început să se rezolve în anii ’80, un punct important fiind hotărârea internaţională de a interzice exploatarea fildeşului, în 1989.

Cu toate acestea, braconajul nu a fost niciodată complet eradicat. Conform site-ului parcului naţional, populaţiile care locuiesc în apropierea parcului ucid în fiecare an cca 40000 de animale, majoritatea antilope Gnu, dar şi zebre, girafe, bizoni şi impala. Guvernul, dar şi organisme din întreaga lume, încearcă să crească gradul de eficienţă al acestei zone de importanţă crucială pentru biodiversitatea mondială.

Surse info: http://www.glcom.com/hassan/serengeti.html, http://en.wikipedia.org/wiki/Serengeti_National_Park, http://www.serengeti.org/

Sursa imagini: http://www.serengeti.org/gfx/img_map_migration.gif, http://farm3.static.flickr.com/2348/1807924020_254b881282.jpg, http://safariwise.com.na/wp-content/uploads/2009/11/2lions-serengeti.jpg