Sistemul inteligent de colectare selectivă – Aparatul SIGUREC

Reciclarea este un pas foarte important în vederea protejării mediului înconjurător; prin reciclare, reducem poluarea solului, apei și a aerului.

Pentru a facilitata reciclarea, compania Greentech S.A a lansat joi, 27 noiembrie 2012, aparatul SIGUREC pentru colectarea selectivă a sticlelor PET și a dozelor de aluminiu de la populație. SIGUREC este instalat în incinta Hypermarketului CORA Alexandriei, fiind accesibil tuturor clienților hypermarketului.

De ce reciclăm PET-uri și doze de aluminiu ? Pentru că:   

  • Descompunerea naturală a plasticului în mediul înconjurător necesită peste 500 de ani din cauza materialelor care îl alcătuiesc;
  • Cu fiecare tonă de plastic reciclat se economisesc între 700 şi 800 kg de petrol brut;
  • Din 10 PET-uri reciclate se poate fabrica un tricou sau un metru pătrat de covor.
  • O doză de aluminiu necesită în jur de 60 de zile pentru a fi reciclată și pentru a ajunge, din nou, pe rafturile magazinelor;
  • Reciclând o doză de aluminiu economisim energie suficientă pentru producerea altor 20 de doze reciclate sau pentru ca un televizor să funcționeze 3 ore;
  • O cutie de aluminiu dispare în mod natural în 100 de ani;
  • Retopirea aluminiului necesită cu 95 % mai puțină energie decât producția primară a metalului.

Greentech S.A. este cel mai important reciclator de mase plastice din sud-estul Europei și totodată pionierul reciclării deșeurilor din plastic în România. Greentech S.A. este autorizată să desfășoare activități de colectare și valorificare a deșeurilor din mase plastice conform legislației în vigoare. Prin procese de producție specifice, compania transformă deșeurile de plastic în materii prime pentru diferite aplicații. Societatea deține puncte de lucru în România, la Buzău, și în țările vecine: Macedonia, Serbia și Grecia.  Greentech S.A face parte din grupul companiilor membre Green Group.

Lansarea sistemului inteligent de colectare selectivă pentru sticle PET și doze de aluminiu, prin Aparatul  integrat SIGUREC în Hypermarketuri.

Aparatul identifică imediat ambalajul preluat în baza unor parametri cum ar fi forma sau greutatea și calculează valoarea garanției care trebuie rambursată depunătorului, prin tiparirea unui voucher ce va fi folosit la casa magazinului.

Tehnologia utilizată permite funcționalitatea în cel mai sigur mod, folosind un sistem automat de colectare și compactare a sticlelor PET și a dozelor de aluminiu. Echipamentul ocupă mai puțin de 1.4 m² amprentă la sol și poate susține prin containerele de colectare aproximativ 40 de kg – 1850 bucăți deșeuri de sticla PET și cutii aluminiu  din care:

  • 1500 de cutii de aluminium de 0.5 l și 350 sticle PET mixte de 0.5l/1.5 l, fiind capabil să preia până la 30 recipienți pe minut.  În momentul în care recipienții de colectare din interior sunt umpluți, pot fi schimbați de către un operator  într-un mod sigur și simplu.

Aparatul SIGUREC face parte din proiectul de implementare a sistemelor de colectare selectivă, încheiat între Greentech S.A., Ministerul Mediului și Pădurilor și Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), în vederea aplicării principiilor de prevenire și reducere a generării de deșeuri de ambalaje, prevăzute în legislația de mediu în vigoare. Colectarea prin acest tip de aparat aduce beneficii consumatorilor, SIGUREC reprezentând soluția oferită cetățeanului pentru a colecta responsabil și corect față de mediu, primind în același timp o valoare pentru deșeurile depuse în acest aparat.

SIGUREC oferă:

o          Sistem automat de colectare și compactare a deșeurilor Sticla PET și a cutiilor de aluminiu;

o          Emitere de vouchere valorice care pot fi folosite pentru reducerea bonului de la casa de cumpărături;

o          Ghid de utilizare prietenos;

o          Sistem antifraudă;

o          Siguranța deșeurilor- deșeurile ajung de la consumator direct la reciclator;

o          Un mediu mai sigur și sănătos prin posibilitatea reutilizării resurselor.

Primul aparat de acest fel este instalat în incinta Hypermarketului CORA Alexandriei, Şos. Alexandriei, nr. 152.

Sursă informaţii şi foto: Comunicat de presă Greentech, prin amabilitatea dnei Mihaela Sofronea, PR Manager

Articol realizat de Ionela Marin

Despre autor
Acest user este dedicat tuturor colaboratorilor Greenly! Studenti, masteranzi, doctoranzi sau pur si simplu oameni din intreaga tara, din intreaga lume care impart aceeasi pasiune, ecologia. Si isi doresc sa-si imparteasca ideile prin intermediul revistei Greenly. Le multumim din toata inima!
2 comentarii la acest articolScrie-l pe al tau!
  1. FT FT FT FT BINE BINE era timpul si pt asa ceva la capitolul reciclare suntemdeficitari fata de cei din uniunea europeana.Dar peturile de 2 si respectiv 2,5 litri nu se pot recicle cu acest aparat? Va multumesc si va doresc un an nou fericit si la mai multe realizari in domeniu.

Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2014 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress