Colegiul Național „Spiru Haret“ din Municipiul Tecuci și-a format deja o tradiție din a participa la ecologizarea oglinzilor de apă stătătoare sau curgătoare din localitate sau din împrejurimi. Cel mai adesea, aceste activități au cuprins lacurile de agrement din municipiu sau râul Siret aflat în proximitate.
În toamna anului 2009, o grupă de intervenție a clasei a XII-a, având profilul “Științe ale naturii”, a descoperit că iazul din pădurea Buciumeni era plin de pet-uri, doze de aluminiu, bucăți de polietilenă, saci de plastic și bucăți de polistiren, în contrast cu atmosfera de liniște a rezervației, în apropierea căreia se află și o mănăstire de maici.
De atunci, în fiecare an au avut loc 1-2 intervenții de curățare a suprafeței iazului, așa cum s-a întâmplat și la sfârșitul acestei veri. Echipa de intervenție din acest an a cuprins 6 elevi. Plecarea din Tecuci s-a petrecut în jurul orei 9 dimineața, elevii fiind îmbarcați în vehiculul care tracta ambarcațiunea de aluminiu, necesară pentru culegerea obiectelor plutitoare aflate la distanță mai mare de malul iazului.
Dotați cu greble și saci de rafie, protejați de veste de salvare, cizme și mănuși de cauciuc, în circa 60 de minute au reușit să adune sute de obiecte plutitoare, care au fost îndesate în cei șapte saci aflați la dispoziție. Mai jos puteți urmări câteva imagini ale operațiunii de ecologizare.
După terminarea acestei acțiuni, a urmat o nouă deplasare în direcția ostroavelor de pe râul Siret, în dreptul comunei Cosmești. Cu această ocazie, au fost identificate noi areale ce necesitau intervenții de ecologizare, acestea fiind cuprinse în viitorul program, urmând ca toamna aceasta să fie făcute câteva deplasări pentru a curăța și aceste spații (majoritatea aflându-se în interiorul ostroavelor sau la baza digurilor).
Articol realizat de prof. Ungan Veronica, Colegiul Național „Spiru Haret“, Tecuci.