Ecologizarea oglinzilor de apă

Vineri, 19 octombrie a.c., 20 de elevi din clasele a XII-a B şi D, de la Colegiul Naţional „Spiru Haret“ din Municipiul Tecuci, au participat la ecologizarea oglinzii de apă a lacului de agrement din parcul „Crâng“. Este a doua acţiune pe acest lac şi a opta intervenţie de ecologizare semiacvatică, începând cu luna aprilie a anului 2012.

Pe baza celor 12.632 lei, obţinuţi prin valorificarea materialelor refolosibile strânse de către elevii colegiului, s-au achiziţionat o ambarcaţiune nescufundabilă, 10 veste de salvare, 10 perechi de cizme, 10 perechi de mănuşi cauciucate, 10 lopeţi şi o trusă sanitară de urgenţă, agreată de Ministerul Sănătăţii şi de Ministerul Muncii. Cu această dotare, au fost desfăşurate toate acţiunile de curăţare a luciului de apă al lacurilor, dar şi a râului Siret aflat în proximitate, participând un număr de peste 75 de elevi, unii chiar de mai multe ori, în diverse echipaje sau posturi de lucru.

De fiecare dată au fost adunaţi mai mulţi saci cu obiecte plutitoare, în special din plastic sau aluminiu, majoritatea fiind aduşi în depozitul  de la colegiu, pentru a fi ulterior valorificaţi în vederea completării echipamentelor de protecţie şi intervenţie.

Ideea a venit în urma observaţiilor efectuate în timp. Orice voluntar a observat uşor că spaţiile terestre sunt relativ lesne de abordat pentru ecologizare, cu echipamente reduse. „Produsele“ acţiunilor erau depozitate uneori pe malurile râurilor, eventual împinse în acestea pentru a fi „ascunse“, pentru a se degrada în mediul acvatic sau pentru a fi deplasate în aval de către apele curgătoare. În acest fel, contribuţia „ecologizării” la poluarea râurilor a devenit evidentă. Anual, în Dunăre, ajung milioane de obiecte plutitoare, rezultate în urma acţiunilor „bine intenţionate“, la care se asociază neglijenţa şi lipsa educaţiei.

Pentru a preîntâmpina astfel de situaţii, au fost iniţiate aceste activităţi, care implică mult devotament, hărnicie dar şi curaj, mediul acvatic punând mai multe probleme, atât organizatorilor cât şi elevilor participanţi. Acţiunile s-au desfăşurat pe bază de voluntariat, elevii fiind întotdeauna instruiţi privind normele de comportare în toate momentele desfăşurării activităţii, pe toate poziţiile unde acţionau, în baza unei diviziuni a sarcinilor, a echipamentelor dar şi a experienţei anterioare.

Întotdeauna elevii şi-au exprimat disponibilitatea de a mai participa la astfel de acţiuni, care după finalizare se termină cu o plimbare cu barca pe oglinda curată a apei.

Articol realizat de prof. dr. Ungan Cezar-Iulian

Despre autor
Acest user este dedicat tuturor colaboratorilor Greenly! Studenti, masteranzi, doctoranzi sau pur si simplu oameni din intreaga tara, din intreaga lume care impart aceeasi pasiune, ecologia. Si isi doresc sa-si imparteasca ideile prin intermediul revistei Greenly. Le multumim din toata inima!
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2024 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress