Arborii artificiali vs Încălzirea globală

Oare invenţiile umane pot înlocui şi chiar surclasa ceea ce natura a creat de-a lungul a milioane de ani? Oare putem mimetiza funcţii specifice plantelor şi reuşi prin mijloace improprii naturii să restabilim echilibrul ecosistemic clătinat de intervenţia antropică? Klaus Lackner afirmă că DA, oferind o soluţie viabilă pentru problema încălzirii globale: arborii artificiali.

Profesor al Universităţii Columbia din New York, el a creat un arbore sintetic, care poate captura dioxidul de carbon din aer de 1000 de ori mai rapid faţă de copacii naturali, fără a avea nevoie de lumina soarelui. Arborii artificiali ar putea fi plasaţi oriunde, chiar în spaţii închise şi întunecoase, unde copacii naturali nu ar putea supravieţui, fiind capabili să extragă CO2-ul din aer şi să-l convertească apoi într-o formă uşor de stocat.

lensfest-treeMai exact, cum vor reuşi aceste copii nenaturale să cureţe aerul? Cu ajutorul frunzelor artificiale, care au aspectul unei ramuri de pin şi sunt alcătuite în totalitate dintr-o răşină ce poate absorbi precum un burete dioxidul de carbon. Lackner le denumeşte „perii de sticle” şi pe bună dreptate, fiind foarte asemănătoare cu ustensila casnică ce poate fi găsită în arsenalul oricărei bune gospodine.

Substanţa descoperită de profesor are proprietatea de a colecta dioxidul de carbon când este uscată şi de a-l elibera când este umedă – astfel procesul de îndepărtare al carbonului devine dintr-unul potenţial costisitor şi mare consumator de energie o sarcină simplă şi ieftină. Ramurile sintetice sunt programate să se rotească la fiecare oră într-o cameră interioară a copacului, unde sunt umezite cu vapori de apă, eliberând dioxidul de carbon, ce este împins într-o cameră de stocare de către un compresor. Frunzele sunt lăsate apoi să se usuce în bătaia vântului, reluându-şi rapid activitatea. Arborele este, în esenţă, o pompă de CO2 ce poate funcţiona fără probleme pentru ani şi ani.

O sută de mii de astfel de copaci (care ar ocupa un spaţiu de numai 600 de hectare) ar putea absorbi toată cantitatea de CO2 produsă în Marea Britanie prin consumul casnic, iluminatul public şi transport. Iar 5 milioane de astfel de instalaţii ar fi suficiente pentru a modifica semnificativ concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă la nivel mondial.

Depozitarea gazului captat constituie o problemă secundară, pentru care au fost oferite mai multe rezolvări, principala fiind stocarea carbonului în formaţiuni geologice (mai multe detalii găsiţi aici: Să punem carbonul la păstrare). Şi nu numai atât. Pentru a pune afacerea captării aerului pe picioare, Lackner vrea să se adeseze pieţelor mici, cum ar fi producătorilor de gheaţă carbonică, ramurii de cultivare a algelor, unde CO2-ul extras din aer poate fi folosit drept fertilizant şi companiilor petroliere ce folosesc tehnici îmbunătăţite de recuperare a petrolului.

Cu toate ca fabricarea lor este destul de costisitoare, preţul fiind puţin mai mic decât cel al unui autoturism preferat de familiile de clasă mijlocie din Statele Unite (în jur de $20,000 iniţial și scăzând cu creşterea producţiei), performanţele acestor produse le-ar putea justifica preţul.

Arborii artificiali vs Incalzirea globala - Greenly Magazine Fiecare arbore sintetic încape într-un camion şi poate fi transportat în orice colţ al lumii. Aşa tehnologia a călătorit până în Singapore, fiind parte încorporată în proiectul Gardens by the Bay, un tărâm fantastic ce se întinde pe 101 ha şi care se mîndreşte cu „supercopacii” săi artificiali. Aceşti arbori de 50 m, în afară de curăţarea aerului de CO2-ul în exces, oferă umbră ziua şi luminează în mod plăcut în timpul nopţii, colectează apa de ploaie şi culeg energia solară prin celulele fotovoltaice. Oare când acestă specie nou făurită va creşte şi pe la noi?

Surse foto:

http://shamengo.com/english-artificial-trees-combat-global-warming/?lang=en

http://www.knowledge.allianz.com/environment/climate_change/

Webografie:

http://shamengo.com/english-artificial-trees-combat-global-warming/?lang=en

http://www.knowledge.allianz.com/environment/climate_change/?1580/carbon-capture-artificial-trees-suck-co2-from-air

http://io9.com/5950271/could-artificial-trees-solve-the-global-warming-crisis

http://newyork.thecityatlas.org/people/klaus-lackner/

http://www.sierraclub.org/sierra/201009/labs.aspx

Despre autor
Absolventa a specializarii Stiinta Mediului si a masterului Evaluarea Integrata a Starii Mediului din cadrul Facultatii de Geografie (UB).
1 comment on this postScrie-l pe al tau!
  1. Interesant.

Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2025 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress