Aş vrea să încep spunând că evenimentul este unul destul de mediatizat în rândul bucureştenilor, putându-se observa cum oamenii devin din ce în ce mai interesaţi de ceea ce înseamnă artă, neobişnuit, muzică şi ecologie.
Am ajuns sâmbătă la ora indicată de colegii mei, aducând împreună cu aceştia toate lucrurile necesare deschiderii standului. Încă de la început, am fost entuziasmaţi şi plini de energie. Pe urmă, am început să despachetăm lucrurile şi să ne aranjăm standul. Am crezut că o sa fie un stand modest sau sărăcăcios, dar după toată asamblarea s-a dovenit a nu fi aşa. Am pus “mascota” revistei în mijlocul mesei, şi anume mandarinul din ghiveci, şi am început să aşteptăm. Lumea venea din toate părţile, strada Arthur Verona era înţesată de standuri ce vindeau sau expuneau tot felul de lucruri, de la ţesături hand-made, la metode ingenioase de construcţie a caselor (adică pereţi căptuşiţi cu paie şi tencuiţi cu un strat subţire de ciment) şi până la coji de ou sculptate. Ineditul era la el acasă, oamenii se plimbau de colo-colo şi păreau ameţiţi de bogăţia de culori, cărţi,vase pictate ş.a.m.d.
Pe la standul nostru a început să treacă mai multă lume în a doua parte a zilei, dar asta nu a însemnat că în restul timpului standul nostru a fost gol. A fot vizitat de tot felul de persoane, de la adulţi, la studenţi, copii. Mi-au plăcut în mod deosebit 2 copii de clasa a doua, care au scris lucruri interesante despre modul în care văd ei Bucureştiul la momentul actual şi despre ce ar dori ei să se schimbe în capitală. Am primit tot felul de mesaje, unele mai optimiste, altele mai pesimiste, dar în general oamenii cred că Bucureştiul este un loc frumos, iar după cum spunea cineva, chiar cel mai frumos loc din Europa!
Am împărţit pliante tuturor persoanelor care şi-au exprimat părerea sau care ne-au ascultat. Sperăm că aceştia vor intra pe pagina noastră şi ne vor aprecia.
În concluzie, a doua zi de Street Delivery a fost frumoasă, vremea a ţinut cu noi, în sensul că nu a plouat. Cu toate că a fost puţin cam prea cald, noi ne-am simţit bine, oamenii au fost interesaţi de revista noastră şi sperăm ca şi la anul Revista Greenly să se numere printre participantele la acest eveniment.
Fotografii: Ionuț Radu
Mirela, in actul creatiei, “imbratisata” de inspiratie :D!