Motto: „Când dragostea de viaţă ne părăseşte, moartea a şi pus mâna-i rece pe umărul nostru.” [Elisabeta (Sissi), Împărăteasă a Austriei, Regină a Ungariei şi a Bohemiei, n. 1837, München – d. 1898,Geneva]
Exact acum o lună, dragi prieteni, am început să vă relatez o poveste de iubire pentru un…loc-miracol-paradis, cum l-am numit eu, şi vă invitam să descoperiţi despre ce „Paradis” este vorba (va puteţi reaminti, citind aici). Sunt convinsă că nu aţi avut probleme în rezolvarea acestei „ghicitori” şi v-aţi dat seama repede că am povestit despre staţiunea Băile Herculane.
Despre locul unde se spune că Hercules şi-ar fi vindecat durerile de la încheieturi, urmări fireşti ale numeroaselor sale încercări şi „munci”, s-au scris foarte multe cărţi, tratate, articole. Nu aş vrea să repet ce au scris alţi specialişti, nu aş vrea să plictisesc cu descrieri geografice obişnuite, ce pot fi întâlnite în diverse tratate, ci aş vrea SĂ VĂ ÎMPĂRTĂŞESC EMOŢII ŞI TRĂIRI, ale mele dar şi ale altora, declanşate de energia miraculoasă a acestui loc, care anul viitor, în 2013, va împlini 1860 de ani de existenţă neîntreruptă, dovedită de o inscripţie gravată pe un altar de calcar alb. Acesta a fost descoperit la Băile Herculane şi se află în prezent în muzeul local.
Am atât de multe să vă spun, dragii mei, încât mi-e teamă că nu voi găsi o ordine firească şi frumoasă a relatărilor! Intenţionez să vă povestesc despre traseele parcurse de mine în Munţii Cernei şi Munţii Mehedinţi, punctând pe alocuri frumuseţile întâlnite sau legende născute pe aceste tărâmuri de vis. Intenţionez să vă descriu ce boli pot fi vindecate în această staţiune cu aeroionizare negativă, regeneratoare pentru organism, bioenergizantă, sedativă şi biotrofică, dar şi cu ape termale sulfuroase (şi nu numai), venite din „laboratoarele” fierbinţi ale pământului, cu efecte curative, tămăduitoare. Însă acum aş vrea ca naraţiunea mea să aducă un omagiu unor oameni celebri, cu care am în comun un singur lucru..nu, nu m-am exprimat bine…nu este LUCRU, este cel mai frumos sentiment pe care-l poate trăi o fiinţă omenească, este IUBIREA!
Credeaţi că doar eu m-am îndrăgostit de „Paradisul” lui Hercules? Credeaţi că doar eu am trăit aici poate cel mai puternic sentiment de iubire, fără obiect, iubire necondiţionată? Cu care simţeam că pot să-i învălui pe toţi cei din jurul meu? Pe care simţeam că pot s-o „croiesc” sub forma celor mai desăvârşite veşminte, îmbrăcate de fiecare fiinţă din viaţa mea? Nuuuuu, era şi este evident! Sunt sigură că mulţi dintre voi, dragii mei, aţi fost binecuvântaţi cu aceleaşi trăiri!…Şi sper să ni le împărtăşiţi şi nouă, cu deschidere, sinceritate, fără reţineri!
Îndrăgostit de acest paradis terestru herculean, a fost şi Vasile Alecsandri (1821-1990), a cărui şedere în staţiune, în anul 1847, a avut ca scop, bineînţeles, tratamente vindecătoare. Dar cum bănuiţi, Alecsandri găseşte timpul necesar pentru a „mângâia” hârtia cu versurile sale minunate, ţâşnite din vârful peniţei, versuri închinate unei frumoase bucureştence (da-da, zâmbiţi, vă rog!) dar şi frumuseţii naturale magnifice a acestor locuri:
„În zadar vueşte Cerna şi se bate
De-a ei stânci măreţe, vechi, nestrămutate,
Şi-n cascade albe saltă pe-a lor sân…
Apa-i trecătoare, petrele rămân!
În zadar şi anii s-adun cu grăbire,
Trecând peste inimi ce-au gustat iubire!
Suvenirul dulce de-un minut slăvit
Printr-a vieţii valuri stă-n veci neclintit!”
(poezia „Pe un album”)
Oh, câtă dreptate avea bardul! Dulceaţa iubirii stă neclintită în sălaşul inimii, chiar dacă anii se rostogolesc nemilos peste noi! Vă spune o femeie veşnic îndrăgostită, de oameni şi natură!
În 1884, poetul revine la Herculane iar sosirea sa este considerată un mare eveniment, Alecsandri fiind foarte admirat şi iubit. Pe durata şederii sale, bardul din Mirceşti desfăşoară o bogată corespondenţă. Astfel, îi scria lui Titu Maiorescu că iniţial ar fi preferat să facă o cură în străinătate, dar ulterior a renunţat fiindcă, spunea el, „Băile lui Hercules sunt vestite în vindecarea reumatismelor.” În săptămânile petrecute în staţiune, a conceput şi proiectul dramei „Ovidiu”.
Staţiunea-minune l-a avut ca oaspete de seamă, între 8 şi 20 mai 1849, şi pe marele cărturar şi revoluţionar Nicolae Bălcescu (1819-1852).
Un alt poet vrăjit de frumuseţea acestor locuri, a fost George Coşbuc (1866-1918), venit la cură balneară. Sentimentele trăite de el aici au născut o poezie specială, interesantă, numită „Prin Mehadia”, din care redau câteva versuri:
„[…] Prin răcoarea mult-a nopţii îmi vedeam suflarea gurii.
Eu mergeam pe strâmta cale de sub marginea pădurii,
Obosit şi de mânie şi de drum îndelungat. […]
Dar pe culme sus, deodată, Doamne, tu, Părinte-al vieţii!
Când ieşii pe culmea goală în răcoarea dimineţii,
Sufletu-mi simţii deodată liber şi de-uimire plin:
Încetase-acum şi vântul, cerul scăpăra senin.
Iar în zarea limpezită ca un scut de aur luna
Sta pe piscul unui munte, roşiu aurind cununa
Muntelui, şi până-n vale ca şi ziua luminând. […]”
Eu aş spune că frumuseţea şi energia misterioasă a locurilor au îndepărtat „vălul iluziei” trăite de poet, lăsând să se vadă limpede că „Părintele vieţii” este singurul ce ne poate lumina calea…dar este doar interpretarea mea personală…
Lucian Blaga (1895-1961), într-o primăvară petrecută la Băile Herculane, scrie poezia „Sălcii plângătoare”, un elogiu filosofic adus naturii, din care selectez următoarele stihuri:
„[…] Legenda spune că pe-aice
Euridice, fată tracă,
din iaduri şi-a mutat în sălcii –
a jale – părul lung şi verde.
Şi prind în palme ce mă pierde,
mătasea grea şi jalea verde.”
Şi Ion Minulescu (1881-1944) a poposit deseori la Herculane şi am ales următoarele versuri minunate, scrise de poet, despre râul Cerna:
„Peste fereastra mea –
De la hotel –
Mă cert mereu cu murmurul rebel
Al Cernei –
Apă binecuvântată
Ce-mi limpezeşte mintea tulburată
De tot ce nu se poate şti –
Ca-ntr-un etern „A fi sau a nu fi.”
Iată că şi Minulescu a găsit răspunsuri la întrebările şi frământările sale, în staţiunea cu energii benefice.
Deşi oamenii celebri care şi-au purtat paşii pe malurile herculeane ale Cernei au fost mulţi (Ionel Teodoreanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Nicolae Iorga etc), voi încheia cu cel care a fost poate „îndrăgostitul” staţiunii, scriitorul Mihail Sadoveanu (1880-1961), „Ceahlăul” literaturii naţionale. De ce l-am numit „îndrăgostit”? Fiindcă toate versurile scrise în Băile Herculane sunt de dragoste, fiind adresate unei misterioase făpturi feminine, a cărei frumuseţe este, de fapt, o oglindă a frumuseţii naturii de pe Valea Cernei.
Când te doresc
Când te doresc, şi-i hotărât
Să nu te pot vedea decât în altă zi,
Timpul trece ca o salamandră pestriţă – galben şi negru –
Care se mişcă încet şi-ngheţat.
[…] Astăzi te-am văzut o clipă. Apoi,
Între mine şi tine s-a aşezat dihania vechimii.
[…] Aş vrea să ne regăsim undeva, departe, numai noi.
Între munţi, la Mehadia, unde ies din adânc
Izvoarele calde ale tainei pământului.
Acolo nimeni nu ne ştie, nimeni nu ne cunoaşte;
Când apărem în poieni, numai paserile dau veste singurătăţii
Că au sosit doi pământeni şi-şi duc în tăcere
Acea bucurie înaltă care-i mai tare decât moartea.
[…] Sosim şi noi în peisagiul iubirii, căutându-ne ora.
Tu zâmbeşti, te crezi biruitoare;
Pe când eu măsor miile de milenii ale salamandrei
Cu clipa amorului meu.
Post-scriptum
Cum să-ţi explic cât mi-eşti de dragă?
Să-ţi spun că-n covru mă-ncălzesc gândind la tine?
Că simt pe buze gust de fragă
Şi-n trup mireasmă de verbine?
Ori să-ţi mărturisesc că-n cerul meu
Mă simt o clipă asemeni unui zeu
Când îţi bănuiesc din depărtare pasul,
Când intră-n mine ochiul tău şi glasul…
Când vii uşoară şi plutind şi te înclini
Şi mă pofteşti pe flori şi spini
Şi-mi dai zâmbind tristeţi şi bucurii,
O, nici atunci cât te iubesc nu ştii.
Căci s-a acumulat în mine totul ce-i
Neîmplinit în toţi strămoşii mei,
Tot ce-au lăsat să treacă în regres,
Ce n-au simţit şi ce n-au înţeles:
Flori, primăveri şi străluciri de astre,
Dulci exaltări a inimilor noastre.
Comoara asta eu o moştenesc
Şi-nfrigurat o cheltuiesc,
Ca un risipitor târziu. Şi-ţi închin ţie
Durerea asta ca pe-o bucurie.”
Dragi prieteni, vă închin vouă fericirea iubirii ca pe-o bucurie! Ne revedem şi regăsim luna viitoare în această poveste de iubire! Dar până atunci, cu toate că este o perioadă foarte solicitantă pentru profesori şi studenţi, deopotrivă, promit să revin cât de curând cu partea a II-a a seriei de articole despre meteorologie şi aviaţie.
Vă doresc iubiri împlinite şi împlinitoare!
Surse informaţii:
1. Cristescu I. (1996), Miracolele Cernei. Herculane – Model turistic, Editura Hercules Friends, Drobeta Turnu Severin
2. Mănoiu Valentina-Mariana (2005), Structuri geoecologice specifice în depresiuni şi culoare de văi din Carpaţii Meridionali şi Subcarpaţii Getici. Interpretări comparative, Editura Printech, Bucureşti
3. Opriş T. (1990), Plante unice în peisajul românesc, Editura Sport-Turism, Bucureşti