Motto:
„Totul pe acest pământ este supus transformării,
De aceea nu căuta nici o credinţă pe pământ.
Numai tu eşti pentru totdeauna adevărată,
Natură, atât de încântătoare în farmecul tău,
O, ce fericit este acela ce te respectă!
În inima lui nu este loc pentru decepţie,
Pentru sinceritatea ta veşnică,
Primeşte admiraţia mea fierbinte.”
(Elisabeta, Împărăteasă a Austriei, Regină a Ungariei şi a Bohemiei, n. 1837, München – d. 1898, Geneva)
Acum 12 ani am vizitat pentru prima dată acest loc-miracol-paradis! Spun “paradis”, fiindcă in imaginaţia mea aşa trebuie să arate paradisul: climă blândă şi vindecătoare, ape reci sau calde cu belşug de binefaceri, vegetaţie unică, munţi domoli sau spectaculoşi, îmbrăţişări fără număr ale soarelui…
Şi fiindcă m-am îndrăgostit definitiv, năvalnic şi nebuneşte, de acest „picior de plai şi gură de rai”, până la moarte şi după trecerea „dincolo”, mi l-am ales atunci, în 2000, ca una din temele de studiu pentru teza de doctorat, gândind că este cel mai umil omagiu pe care-l pot aduce acestei Creaţii Divine a Naturii. Şi se regăseşte în teză…
Mi-am dorit să revin ori de câte ori voi avea câteva zile libere sau de vacanţă, căci cine nu vrea să viziteze Paradisul de mai multe ori, până la stabilirea definitivă în El?! Şi atunci m-am dus la fântâna cu dorinţe din centrul orăşelului-miracol, fântână bine păzită de cel mai cunoscut erou din mitologia greacă, fiul lui Zeus şi al Alcmenei, cu forţă, curaj şi vitejie fără de seamăn, „încremenit” de această dată în fierul de tun modelat de maeştrii vienezi Ramelmayer şi Glantz, purtându-şi mândru măciuca pe umărul stâng şi fiind acoperit doar de pielea leului din Nemeea – dovada de netăgăduit a îndeplinirii „primei munci”…
Având cel mai bun „paznic” din lume, încă din 1847, aceasta fântână a dorinţelor nu avea cum să nu-mi asculte ruga, aceea de a reveni în locul-paradis ori de câte ori Dumnezeu va îngădui. Şi atunci am aruncat câţiva bănuţi, rostind ruga fierbinte înlăuntrul meu, cu ochii închişi, cu pasiune dar şi cu umilinţă…Iar Domnul mi-a îndeplinit dorinţa, de câte ori a considerat El de cuviinţă…Poate că şi eroul cu oase de fier, intrat după moarte în rândul zeilor, i-a şoptit Domnului ce mult iubesc acest loc, punând o vorbă bună. Poate că i-a povestit cum s-a vindecat el însuşi, după atâtea încercări şi munci mitologice, când povara anilor a început să-l apese şi încheieturile să-l doară, îmbăindu-se în apele miraculoase ce izbucnesc în valea prăpăstioasă din acest loc…
Nu întâmplător am început această primă parte a unei poveşti de iubire cu Natura, alegând ca motto câteva versuri scrise de cea cunoscută mai ales sub numele de „Sisi” (nume care ei, personal, nu-i plăcea…).
Împărăteasa Elisabeta era pasionată de frumuseţile naturii, de locurile de odihnă şi tratament, de călătorii, cutreierând de-a lungul vieţii sale (nu foarte lungă, din păcate…60 de ani) prin întreaga Europă. Sisi iubea locul numit şi considerat de mine „Paradis”, vizitându-l în anii 1884, 1887, 1890, 1892 şi 1896. În 1896, împreună cu soţul ei, Împăratul Franz Iosif, s-au întâlnit în acest „loc-paradis” cu Alexandru I al Serbiei şi Carol I al României, cu ocazia inaugurării canalului navigabil Porţile de Fier.
Nonconformistă, iubitoare de natură şi libertate, Împărăteasa Elisabeta a călătorit toată viaţa incognito, însoţită doar de o prietenă apropiată iar în minunatul loc menţionat în rândurile de faţă, fiind ajutată de o călăuză din zonă, care cunoştea toate potecile şi popasurile de pe superbele înălţimi. De multe ori, însă, era solitară în drumeţiile ei sau conducea caleaşca singură…
O poveste frumoasă, petrecută în Paradisul „meu” (iertaţi-mi îndrăzneala, vă rog…), în anul 1887, şi legată de numele acestei Doamne, relatează minunatele întâmplări din vacanţa de 6 săptămâni a împărătesei, în sânul superbilor munţi din zonă. În excursiile mai solicitante (şi gândiţi-vă că Sisi avea deja 50 de ani, însă se spune că arăta de 30), în afară de dama de onoare, contesa Majlath, era însoţită doar de o singură persoană: codreanul Petru Zarva. Într-o zi, Sisi a dorit să facă o drumeţie până la înălţimea sau vârful numit „Ciorici”. Pe vremea aceea, era cel mai înalt punct până la care se ajungea pe o cărare cunoscută şi bătătorită. Odată ajunşi, Doamna l-a întrebat pe Petru dacă se poate merge mai departe iar acesta i-a răspuns că în sus nu mai este drum umblat iar poteca ar fi anevoioasă, călcată doar de puţinii oameni ai codrului. Împărăteasa, însă, a purces de grabă la drum, creându-i probleme doamnei de companie care se ţinea după Sisi cu mare greutate, dar avându-l în permanenţă în faţă pe Petru, omul de neînlocuit…Povestea spune că, din când în când, Sisi se sprijinea de umărul lui Petru, pentru a putea înainta…Cu mult efort au ajuns la un punct sau vârf, de unde priveliştea larg „deschisă” era minunată. Cuvintele împărătesei, din acele clipe şi acel loc divin, au rămas „întipărite” în memoria istoriei: „Ce frumos! Ce plăcere aş avea să iau prânzul aici!” Această excursie a încântat-o atât de mult pe Sisi încât veselia a însoţit-o tot restul zilei. Peste noapte, 80 de pădurari au amenajat drumul de la vârful Ciorici (413 m) până la acea belvedere şi au construit un chioşc, unde Doamna, la următoarea drumeţie, şi-a putut satisface dorinţa. Astăzi, locul este numit de localnici „foişorul Elisabeta” iar vârful poartă acelaşi nume, Elisabeta (629 m).
Dragi prieteni Greenly, am omis foarte puţine detalii geografice din această poveste adevărată, pentru a vă invita să descoperiţi despre ce loc e vorba, care este „Paradisul” de care m-am îndrăgostit? Sunt convinsă că veţi ghici repede iar mulţi dintre voi chiar v-aţi plimbat prin zona-paradis. Trebuie să vă mărturisesc că intenţionez să scriu mai multe episoade din această „poveste de iubire” cu Natura, dar o voi face doar dacă „simt” că v-a plăcut această „introducere” a poveştii.
Vă doresc zile pline de iubire!
PS: Nu am uitat că am început o serie de articole despre meteorologie. Săptămâna viitoare va urma un nou articol din această serie. Pentru toţi „greenlişorii”, mai tineri sau mai „bătrâni”, este o perioadă puţin mai aglomerată, fiind sesiune de examene şi apropiindu-se licenţa. Sperăm din toată inima că ne veţi înţelege! Însă vă rugăm să deschideţi zilnic revista, pentru a vedea ce a mai apărut nou sau pentru a reciti unul din cele 220 de articole scrise până acum! Şi nu uitaţi să vă abonaţi la newsletter!
Surse informaţii:
- Cristescu I. (1996), Miracolele Cernei. Herculane – Model turistic, Editura Hercules Friends, Drobeta Turnu Severin
- Mănoiu Valentina-Mariana (2005), Structuri geoecologice specifice în depresiuni şi culoare de văi din Carpaţii Meridionali şi Subcarpaţii Getici. Interpretări comparative, Editura Printech, Bucureşti
- Opriş T. (1990), Plante unice în peisajul românesc, Editura Sport-Turism, Bucureşti
Fotografiile sunt realizate la începutul anilor 2000, cu un aparat foto clasic şi ulterior au fost scanate pentru a fi inserate în teza de doctorat şi în lucrarea menţionată mai sus.
Gabriela Morosanu
10/05/2012
Sisi, nemuritoarea regina care a tesut in jurul ei sute de povesti raspandite in toata lumea…Felicitari pentru delicatetea cu care ati scris si nu va indoiti de faptul ca toti cei care va vor citi articolul vor dori si continuarea…
Valentina Manoiu
10/05/2012
Multumesc pentru cuvintele frumoase, draga mea Gabriela! Inseamna mult pentru mine, fiindca stiu ca vin din inima unui om bun, sensibil, frumos si cu mult har scriitoricesc! Astept cu nerabdare urmatoarele tale articole!…