Invitatie la munte

„Nu e tablou mai înviorător primăvara, unde sunt zade, decăt proaspătul verde ca de grâu al frunzelor de primăvară, în contrast cu mohorâtele cetini ale molidului.” (Simionescu, I., Flora României, p. 82).

Impresionantă este şi Piatra Teiului, o rezervaţie geologică declarată monument al naturii din anul 1951. Stânca din calcar se găseşte la altitudinea de 508 m, este înconjurată de apele lacului Izvorul Muntelui, iar prezenţa sa în respectivul loc este greu de explicat. Localnicii cred despre aceasta stâncă cum că ar fi blestemată, deoarece de-a lungul anilor de la înălţimea ei spectaculoasă s-au tot aruncat (sau au căzut în gol) zeci de oameni, dovadă fiind cele câteva cruci de fier ridicate în vârf sau în jurul acesteia. Stânca a stârnit însă şi imaginaţia localnicilor, care cu mintea lor simplă, au născocit tot felul de legende despre originea ei.

         Specii cu care localnicii Munţilor Ceahlău se mândresc:

         Crucea Voinicului este o specie rară, relict al perioadei preglaciare şi un endemism românesc. Ea este răspândită în pădurile umbroase, înfloreşte în aprilie-mai, iar în Munţii Ceahlău ea este întâlnită în: făgetele de pe Valea Izvorului Alb, Bistra Mare şi Bistra Mică.

Foaie grasă este o plantă cu o tulpină mică şi subţire, cu flori albe, plantă insectivoră, frunzele secretă pe partea superioară o substanţă cleioasă care fixează insectele mici şi se hrăneşte cu ele.

  Papucul doamnei este o orhidee de origine euroasiatică, care are frunze eliptice, o tulpină cilindrică cu înălţimea de 20-50 cm, şi care se găseşte pe valea Izvorului Muntelui, în zona Curmăturii Lutul Roşu, pe văile Negra, Bistra Mare şi Bistra Mică, pe malurile Pârâului Martin şi pe Piciorul Humăriei.

Vuitoarea este un arbust mic, ramificat şi cu frunze dese ca ale bradului, care se păstrează verde tot timpul anului. Apare pe platoul Ocaşului Mare.

Floare de colţ este  „cea mai reprezentativă floare din zona alpină, are tulpina şi frunzele îmbrăcate în scamă argintie lânos-păroasă” (Albotă, M. , 1992). Această plantă este ocrotită în România încă din anul 1931.

 Bulbucii de munte sunt plante cu tulpină verticală de circa 30 cm, cu o singură floare de culoare galben-auriu, care înfloreşte în perioada mai-iulie; este întâlnită pe pajişti şi, totodată, este o plantă otrăvitoare.

Sângele voinicului este o plantă alpină  cu tulpină dreaptă, cu frunze înguste, şi cu flori mici de culoare roşu închis sau roşu trandafiriu. Se găseşte în grupurile stâncoase numite Turnul lui Budu şi Piatra Sură.

Râsul mai este numit şi „pantera Carpaţilor” . El  este un animal singuratic, care se întâlneşte în păduri montane cu stâncărie, se hrăneşte cu şoareci, păsări cântătoare, cocoş de munte. Râsul se găseşte mai ales pe versantul de sud- vest, în zona dintre izvoarele Bistrelor şi Pârâul lui Martin.

Capra neagră a fost colonizată în Munţii Ceahlău în toamna anului 1971, când s-au adus şase exemplare din munţii Retezat în  Poiana Sihastrului.

Cerbul carpatin este cel mai mare şi mai puternic animal din fauna carpatica, după urs. Atinge la maturitate 280 cm în lungime, în lăţime 150 cm şi poate ajunge până la 350 kg. Cerbul este un ierbivor cu simţuri acute. În Ceahlău apare pe versantul de estic din zona Obcina Cerebuc şi pe versantul vestic în zona Obcina Lacurilor.

Cocoşul de munte, numit şi gotcan (Albotă, M ., 1992), este cea mai mare pasăre care poate fi întâlnită în arealul carpatin. Cocoşul de munte ajunge până la 1 500 m altitudine, iar cei ocrotiţi prin lege sunt doar femela şi puii; masculul se vânează.

Corbul, pasăre ce este ameninţată încă din anul 1952, are penajul de culoare neagră şi luciu metalic, se hrăneşte cu insecte, reptile, mamifere, şi se poate îmblânzi uşor.

 Pajura sau acvila de munte este întâlnită rar prin zonele de stâncărie, abrupt, de la Piatra Ciobanului, fundul Ghedeonului.

Lostriţa este din aceeaşi familie cu păstrăvul, poate ajunge la 3-4 kg, femela îşi depune icrele într-o groapă săpată pe fundul apei cu coada, dar este totodată înmulţită şi la păstrăvăria din satul Ceahlău.

 Modificările aduse mediului au dus la dispariţia vulturului de pe stâncăriile înalte ale Vârfului Toaca. Totodată, în unele zone se poate vorbi de un peisaj degradat, cauzat în urma construirii fabricii de ciment din Bicaz şi Taşca, care elimină zilnic circa 145 t de pulberi în atmosferă, acestea afectând atât sănătatea umană, căt şi flora şi fauna. Transformări în peisajul forestier şi al pajiştilor secundare se pot observa şi pe versanţii Obcinei Boiştei şi Piciorul Humăriei, unde din cauza lipsei arborilor s-au produs alunecări de teren.

„Ocrotirea naturii sălbatice trebuie să fie preconizată şi pe baza altor argumente, în afara celor impuse de interesul nostru imediat. Un om demn de condiţia umană nu trebuie să privească numai latura utilitară a lucrurilor. Natura sălbatică nu trebuie ocrotită numai pentru faptul că ea reprezintă cel mai bun mijloc de salvare a omenirii, dar şi pentru că este frumoasă .” ( Înainte ca natura să moară, Jean Dorst)

Surse: Albota, M. (1992), Muntii Ceahlau, Editura Abeona, Bucuresti.

Dorst, J. (1970), Inainte ca natura sa moara, Editura Stiintifica, Bucuresti.

Simionescu, I. (1873-1944), Flora Romaniei, Editura Tineretului-1961, Bucuresti.

Stanescu, I., Swizewski, C., Vacarasu, I., Sficlea, V. (1980), Masivul Ceahlau, Tara Giurgeului, Depresiunea Darmanesti, Podisul Covurlui: cercetari in geografia Romaniei, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti.

http://revistaviata.blogspot.ro/2010/07/piramida-holografica-din-ceahlau-intre.html

http://www.carpati.org/jurnal/soaptele_zadei/1727/

http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_display_poze_what_self_position__item_97836_idxfoto_40.html

http://www.treknature.com/gallery/photo115292.htm

http://www.emaramures.ro/foto/8254/BULBUC-DE-MUNTE-Trolius-europaeus-Gingasie-si-delicatete-impachetate.

http://www.acum.tv/articol/7496/.

http://mioritax.blogspot.com/2008/01/cocoul-de-munte-tetrao-urogallus-l.html.

http://www.inromania.info/piatra-teiului.html