Dragi prieteni Greenly, acum vreo 3 săptămâni vă povesteam aici, cu multe amănunte, ce înseamnă un „eveniment responsabil” (mai ales „eco-responsabil”), ce este „Societal” şi ce-şi doreşte asociaţia REPER21, de la care primisem comunicatul de presă despre evenimente responsabile.
Tot atunci, vă informam că în perioada 19-23 septembrie, REPER21 organizează la Miercurea Ciuc, în cadrul Universităţii de vară Societal, un atelier dedicat mărcii „Eveniment responsabil”, punând sub reflectoare conceptul de Responsabilitate socială, la care ONG-urile pot participa cu proiectele lor şi vă recomandam, pentru mai multe detalii, să faceţi un popas aici.
Ieri…surpriză (una plăcută, desigur)! Un alt comunicat de la REPER21 şi SOCIETAL! Şi unul care mi-a mers la suflet şi la stomac (iar aici mi-a căzut foarte-foarte bine)! Vă veţi întreba despre ce comunicat poate fi vorba, dacă are legătură cu stomacul ?!
Ei bine, luaţi aminte şi bucuraţi-vă! Echipa Societal va aplica principiile pe care le “predică”. Astfel, Societal a organizat cu multă atenţie fiecare detaliu, ca să nu afecteze natura, să contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităţii, să promoveze patrimoniul si valorile culturale locale.
Apropo, dragi prieteni! Vedeţi că înscrierile continuă şi pentru mai multe detalii accesaţi www.societal.ro, unde aflaţi şi programul Universităţii!
V-aţi întrebat vreodată ce presupune organizarea unui eveniment de amploare (şi la Miercurea Ciuc vor fi aproximativ 100 de ONG-işti)? De exemplu, v-aţi gândit ce înseamnă mesele participanţilor? Mii de kilometri pe care produsele le parcurg de la câmp în farfurie, sute de zile de refrigerare şi ca rezultat…mereu aceleaşi feluri, gătite şi servite-n grabă, după reţeta fast food! Şi, foarte grav, o amprentă de CO2 foarte mare!! Hei, dar noi vorbim aici despre un eveniment responsabil!!
Prin urmare, cum a pregătit Societal meniurile celor 100 de participanţi, pentru 4 zile? Iată lista de cumpărături a echipei Societal:
Produse locale, de la maxim 100 km;
- Fructe şi legume de sezon, culese în regiune;
- Peşte din crescătoriile locale;
- Mai puţină carne, mai multe legume [BRAVO!! Asta este nota mea personală, ca o vegetariană ce sunt!];
- Produse din agricultura ţărăneasca sau etichetate „agricultură ecologică”;
- Apa izvoarelor naturale din regiune;
- Băuturi preparate „în casă”;
- Produse proaspete, necongelate;
- Reţetele tradiţionale ale regiunii.
Astfel, Societal şi-a propus să nu contribuie la fenomenul “încălzirii globale” prin emisiile de CO2 provenite din transporturile pe distanţe lungi (exact ce vă spuneam mai devreme despre amprenta de CO2), să economisească kilowaţi importanţi în lupta pentru resursele de petrol şi cărbune, să nu piardă contactul cu tradiţiile şi obiceiurile locale dobândite în sute de ani, să nu dea curs culturii “fast food” şi astfel să neglijeze aspectele legate de sănătate.
Micul dejun… va fi scurt. Doar 63 km! Societal ne spune în comunicat: „Am găsit ferme şi fabrici locale, care ne vor aduce în fiecare dimineaţa lapte, ouă, cârnaţi, brânză, caşcaval, unt, fructe, gemuri şi alte bunătăţi. Am renunţat la băuturile carbogazoase [URA!!! Tot nota mea personală…], atât de nocive sănătăţii, în favoarea ceaiurilor, sucurilor de mere şi limonadelor.
Prânzul şi cina oferă meniuri tradiţionale. Gulaşul secuiesc, tocana secuiască, fursecurile Figaro, “Kürtös kalács” sunt câteva din listă.
Pe principiul gustos, dar sănătos, nu vom exagera cu felurile din carne. Le vom îmbina cu feluri pescăreşti, cu păstrăv şi alte specii montane din zonă. Respectăm şi crezul vegetarienilor [Ce mai, m-aţi data gata! Jos pălăria!! Vegetarienii vă salută cu respect!]. Prin urmare vom avea feluri speciale pentru ei.
Nu încurajăm risipa, astfel vom servi mâncarea pe platouri, pentru ca fiecare să nu aibă în farfurie mai mult decât ii e poftă. Şi în orice caz, tot ce rămâne va deveni un festin pentru animale [Mulţumim în numele necuvântătoarelor!].”
Ce spuneţi despre aşa o organizare, dragi prieteni? Nu-i aşa că merită toate felicitările şi toată susţinerea noastră?
Felicitări, Societal! Sunteţi eco-responsabili! Şi…Poftă bună tuturor!
Sursă foto şi informaţii: comunicatul de presă Societal şi REPER21