Desi in ultimele doua secole pinguinii au fost siliti sa se retraga in singuratatile Antarcticii si sa urce in latitudine foarte putin de-a lungul tarmurilor africane si sud-americane ale Atlanticului si Pacificului, nu multi cunosc faptul ca in trecutul nu prea indepartat existau pinguini si in cuprinsul insulelor si tarmurilor inghetate ale Atlanticului de Nord, cele mai mari efective populand Insula Groenlanda si teritoriile din nordul Canadei.
Daca va intrebati ce anume a dus la disparitia pasarilor cu frac din emisfera nordica, se intrezaresc mai multe ipoteze. In urma cu 500 de ani, ”Marele pinguin nordic”, cunoscut in randul oamenilor de stiinta drept ”Alca uriasa” numara milioane de exemplare, insa vanarea lor necontrolata pentru oua, pene, carne si grasime de catre navigatori a avut ca efect diminuarea din ce in ce mai drastica a numarului lor, pana cand, in 1840, singura dovada a existentei unei intregi specii de pinguini in emisfera nordica o mai facea doar un singur cuplu, care nu a putut mentine specia la nord de linia Ecuatorului. Din nou omul, in credinta lui naiva ca detine controlul a tot ce misca si creste, s-a inselat si a reusit prin nenumarate acte de nesabuinta la adresa celor mai frumoase pasari marine, sa le conduca spre inevitabila epuizare. Astazi, pinguinii traiesc doar in emisfera sudica, iar in Antarctica ei sunt cele mai reprezentative vietuitoare. Cu toate acestea, in ciuda izolarii continentului, declarat ”Patrimoniu comun al umanitatii”, in viitor multe specii de referinta ale pinguinului antarctic ar putea sa dispara, daca tendinta temperaturilor medii globale este in crestere, ca in ultimele doua decenii, in care unele colonii de pinguini imperiali si-au injumatatit efectivele, in timp ce pinguinii Adelie si le-au redus cu 66%.
Conservati doar in stare fosila, pinguinii Alca erau pasari de mare de dimensiuni medii, cu o inaltime de 75 cm si cu o greutate ce nu depasea 10 kg. Castigatori net la maratonul disparitiilor enigmatice, pinguinii, al caror adversar in lupta pentru existenta este lupul-de-mare, o foca feroce, au disparut fara urma din emisfera nordica din cauza oamenilor, care fie ii vanau intentionat, fie ii prindeau in navoade in timpul pescuitului. Desi in zilele noastre vanatul nu mai constituie un pericol, oamenii fiind constienti de importanta pinguinilor pentru ecosistem, multi reprezentanti ai speciilor antarctice isi gasesc inca sfarsitul in ochiurile ”generoase” ale plaselor pescarilor, sau in pungile de plastic ce plutesc in apele oceanului mii de kilometri, aruncate de pe vasele de croaziera de turistii nepasatori.
Semnalul de alarma a fost tras inca din secolul trecut de catre biologi de renume mondial, dar lumea stiintifica a devenit cu adevarat ingrijorata ca urmare a esuarii a 300 de pinguini pe tarmurile Braziliei, in anul 2008. Se presupune ca acestia au gasit un culoar oceanic pentru a migra spre nord in timpul iernii, dar au obosit inainte de a ajunge la destinatie, cu nici o sursa de hrana la indemana, pentru a-si reface fortele, sau au naufragiat in preajma petrolierelor ce au lasat in urma lor trene negre de drumuri spre moarte.
Ne putem, bineinteles, imagina un al doilea val de extinctii, de aceasta data de si mai mari proportii si in emisfera sudica, in viitoarele decenii, daca nu contribuim cu putin fiecare din noi la combaterea incalzirii globale. Intrucat previziunile cercetatorilor sunt extrem de sumbre, presupunandu-se ca daca omenirea nu se mobilizeaa pentru apararea biodiversitatii si pentru combaterea degradarii ei, prin reducerea emisiei gazelor cu efect de sera, temperaturile globale vor continua sa creasca si vor depasi pragul critic de 2 grade Celsius, considerata temperatura maxima de crestere care ar asigura un oarecare echilibru in natura. Se estimeaza ca din cele 17 de specii de pinguini existente in prezent pe Terra, 25% din indivizi vor disparea. Ceasurile se precipita, iar pinguinii, oricat de inofensivi si de rezistenti sunt ei la gerurile antarctice, sunt foarte vulnerabili la diminuarea sau contaminarea sursei lor de hrana, care se constituie din peste si krill, sau la restrangerea habitatului lor. Spre exemplu, Pinguinul Imperial, cel mai inalt dintre sfeniscide, la cei 110 cm ai sai, resimte cel mai acut schimbarile globale. Excelent scufundator, pinguinul imperial nu numai ca este un maestru al pescuitului de calmari sau pesti mici, dar este si un neinfricat aparator al familiei sale. Masculul isi petrece 6 luni din an cu oul sub penajul lui gros, in inima banchizei, in timp ce femela se avanta spre ocean in cautarea hranei. Cu toata stoinicia lui, el nu se poate impotrivi, insa, naturii dezlantuite. Ducandu-si viata doar pe banchize, ei sunt primii afectati de ridicarea nivelului oceanului planetar si de topirea si fragmentarea ghetarilor. Iubitori precum oamenii, avand de obicei o singura pereche si contribuind in egala masura la eclozarea oualor si la cresterea puilor, pinguinii masculi si femele striga dupa ajutor. Din cauza incalzirii globale, pinguinii intampina dificultati in a-si procura hrana. Procrearea la aceste pasari, si asa un proces complicat, depinde si ea de resursele de hrana si de habitat. Pinguinii, in general buni coechipieri, infrunta impreuna Vortexul antarctic (vartej de aer spiralat, de forma unei palnii, ce coboara de pe tarmurile inalte ale continentului cu viteze de pana la 180 km/h), adunandu-si caldura la un loc pe zeci de kilometri. In fiecare iarna grea, in pata alb-albatruie parca nesfarsita a Insulei Ross sau a tarmurilor dantelate ale inghetatului continent, se tese o panza de un negru intens, in care se pot vedea din avion sute de mii de suflete zgribulite care asteapta primele raze de soare ale primaverii glaciare pentru a-si aduce pe lume odraslele. Dar soarele le-a devenit in ultimele decenii un intrus in universul lor perfect, prin stocarea lui de catre gazele cu efect de sera, care accelereaza incalzirea atmosferei. La aceasta se mai poate adauga si gaura in stratul de ozon observata de sateliti exact deasupra Antarcticii, care lasa sa treaca fluxuri continue de radiatii nocive vietii pe pamant. De la pinguinii Adelie, cele mai mici embleme ale sudului inghetat (40 cm inaltime), la pinguinii motati si la cei imperiali, toti asteapta obladuirea noastra. Le suntem datori pentru gingasia lor, pentru diversitatea planetei la care isi aduc cu mic cu mare aportul, pentru comportamentul lor aproape uman si pentru incredibilul lor melanj intre inotatoare si zburatoare.
Imaginile pe care le-ati putut urmari au fost realizate la Gradina Zoologica de la Schönbrunn – Viena, unul dintre ultimele adaposturi pentru pinguini din emisfera nordica create artificial. Cea mai veche Gradina Zoologica din lume, intemeiata in 1745, fereste sub cupola ei de schimbarile climatice, poluare si alti factori, cateva specii carismatice de pinguini, cum ar fi: Pinguinul Imperial, Pinguinul macaroni, Pinguinul motat sau Pinguinul cu barba. Sensibilizand vizitatorii, acesti pinguini ne amintesc de stramosii lor disparuti si parca ne vorbesc prin glasul lor asemanator cantecului de lebada despre planul lor secret de a recoloniza si jumatatea nordica a planetei. Ramane de vazut daca natura si omul se vor pune de acord in aceasta misiune aproape imposibila. Pana atunci, un cordial salut omenirii din taramul celor mai eleganti dansatori cu pene.
Articol realizat de Gabriela Adina Moroșanu, Anul al II-lea, Facultatea de Geografie, București
