De la războiul din munții de aur ai României la pacea din munții de aur ai Asiei, Regiunea Altai

Cu atâtea preocupări ”de interes național”, pentru o așa-zisă ”salvare a economiei” prin ruinarea munților noștri, cum ar fi exploatarea unor resurse care au aparținut de milenii neamului nostru și, până la urmă ce?…darea lor de pomană unor corporații mult prea greu de refuzat sau de ratat, poate e timpul să ne mai amintim și de locuri de pe Pământ unde, chiar dacă nu putem ajunge decât cu privirea pe hartă sau cu gândul spre cunoaștere, omul nu și-a adus contribuția la distrugere. Și astăzi poposim pe îndepărtatele ținuturi ale Altailor, frumoșii munți împărțiți cu responsabilitate de patru popoare, pe cât de diferite, pe atât de interesate să conserve natura lor așa cum a lăsat-o Dumnezeu. Bine ați venit!

Munții Altai (etimologie turcă Altay = munte de aur) sunt un lanț muntos în zona de graniță între Kazahstan, Rusia (Siberia), Mongolia și China. Acest lanț muntos cuprinde trei catene alungite pe direcția  nord-vest, sud-est, pe o lungime de 2.100 km: Altaiul Rusesc, Altaiul Mongol și Altaiul Gobian. Matematic, lanțul se întinde între 52 ° lat N și 45 ° lat N și între 84 ° și 90 ° E (unde se contopește cu Munții Sayan la est) – Foto 1.

Munții Altai descresc altitudinal spre sud-est, terminându-se printr-o serie de dealuri scunde. Elementele valoroase ale cadrului natural sunt protejate în Parcul Național Altai Tavan Bogd.

Regiunea Altai este divizată atât din punct de vedere geomorfologic, peisagistic, cât și administrativ, în trei catene muntoase: Altaiul Mongol, Altaiul Gobian și Altaiul Rusesc. Munții Altai sunt formați din culmi paralele, orientate de la nord-vest spre sud-est, începând din marginea joasă a câmpiei vest – siberiene (partea dintre Obi si Irtîș) și până în Deșertul Gobi, pe o lungime de 1 250 km. Cele două sectoare principale ale acestor munți sunt Altaiul Înalt (Rusia și Mongolia) și Altaiul Mongol. Cel mai înalt vîrf, Beluha – 4506 m (Foto 2), este situat în extremitatea nord-vestică a sistemului muntos. Pe culmile cele mai înalte apar ghețari, dintre care cel mai important este Potanin, lung de 20 km. Datorită existenței în acești munți a minereurilor aurifere, ei au fost numiți ”Altai”, denumire derivată din cuvântul mongol ”alta”, care înseamna “aur”. Spre altitudinile maxime, aceștia sunt permanent înzăpeziți, adăpostind numeroși ghețari – Foto 3.

Altitudinea lor medie este de 1.500  – 1.750 m, iar pantele înregistrate, în general, sunt mai mari de 25 de grade. Limita zăpezii veșnice se află la 2.000 m alt. pe latura de nord și de la 2.400 m alt pe latura de sud, iar deasupra acesteia se găsesc vârfuri asemenea unor turnuri, având versanți accidentați, care se ridică mereu deasupra zăpezii cu până la 1.000 m. Munții Altai, deși par fragmentați de o densă rețea hidrografică, ce se îndreaptă în special spre Oceanul Arctic (Marea Kara), au foarte puține trecători care să faciliteze trecerea păstorilor nomazi cu turme de oi sau cămile. Există, însă, stâne cu o vechime considerabilă la altitudini mari, care au devenit destul de accesibile populației locale, prin drumurile pietruite construite de-a lungul timpului. Acestea sunt Ulan-Daban la 2827 m, precum și Chapchan-Daban, la 3217 m, sud, respectiv în nord. În Partea estică și sud-estică, versanții sunt foarte abrupți, existând diferențe de altitudine de sute, chiar 1000 de metri spre platoul vast și semi-arid al Podișului Mongoliei. Spre Deșertul Gobi, tranziția este efectuată treptat, prin intermediul mai multor platouri minore, cum ar fi Ukok (2380 m) cu Valea Pazyryk, Chuya  (1830 m), Kendykty (2.500 m), Kak (2520 m), Suok (2590 m), și Juvlu-kul (2410 m).

Pantele nord-vestice și nordice ale Munților Sailughem din Altaiul Rusesc (Foto 4) sunt extrem de abrupte și dificil de accesat. În această parte, ghețarii au cea mai mare extensiune, ajungând până la 30 kmp, în suprafață totală. Munții Sailughem sunt, poate, cei mai ramificați, terminându-se spre celelalte subunități prin numeroși pinteni, spre mai toate direcțiile,  umplând astfel spațiul dintre munți și zonele joase din Tomsk.

Platourile secundare de altitudine mai mică se pot distinge de-o parte și de alta a Văii Katun (Foto 5), care începe ca un defileu sălbatic pe versantul de sud-vest al Masivului Belukha, apoi, după un cot mare, râul (600 km lungime) străpunge Alpii Katun, și intră într-o vale mai largă, situată la o altitudine între  600 și 1.100 m, pe care o urmează până când iese din zonele muntoase și confluează cu cel de-al doilea afluent al Fluviului Obi – Râul Biya (Foto 6).

Foto 5

A doua vale ca importanță hidro-geologică pentru regiune este cea a Râului Charysh, care trece printre Masivul Korgon și Alpii Tigeretsk, pe de o parte și Talitsk și Alpii Bashalatsk, pe de altă parte. Această vale este foarte fertilă. Altaii, văzuți din această vale, prezintă scene spectaculoase, inclusiv micul, dar adâncul lac Kolyvan (altitudine 360 ​​m), care este înconjurat de cupole de granit și turnuri fantastice.

Mai departe spre vest, văile Uba și Ulba curg spre sud-vest spre Irtâș. Valea Bukhtarma, care are o lungime de 320 km, are, de asemenea, originea la poalele M. Belukha și vârfurile M. Kuitun, și curge de la un platou alpin, la o altitudine de 1.900 m, spre Cetatea Bukhtarma  aflată la 345 m. Această regiune oferă contrastele cele mai izbitoare ale peisajului și vegetației. Părțile sale superioare abundă în ghețari, cele mai cunoscut fiind Gh. Berel, a cărui limbă glaciară coboară până la localitatea Byelukha, la mai puțin de 2000 m. 

Altaiul Mongol (Foto 7), care separă bazinul Khovd, pe la nord, de bazinul Irtysh Pavlodar, pe la sud, este o adevărată frontieră naturală, care se ridică printr-un abrupt înalt față de depresiunea Țungariei (470-900 m alt), dar coboară la nord cu o pantă mare, pe o distanță relativ scurtă, spre platoul (la 1150 la 1680 m) din nord-vestul Mongoliei. La est de meridianul de 94 ° E, Altaiul este continuat de o serie dublă de lanțuri muntoase, toate prezentând caracteristici mai puțin marcante orografic și care se află la altitudini considerabil mai mici.

Bazinele componente ale Munților Altai de pe teritoriul Mongoliei sunt: Sagsay, Omno, Eli Gol, Khovd, Tsagaan Gol, Oigor, Tsagaan, Sogoo, Dayan Nuur, Khoton Khurgan Nuur, dar despre caracteristicile lor hidrografice și procesele fizico-geografice caracteristice vom vorbi într-un articol viitor.

Pentru moment, în această perioadă tulbure a României, gândul ne este ațintit spre apărarea munților noștri. Nu nădăjduiesc spre o atenție reținută de Munții Altai, dar ceea ce îmi doresc să se desprindă din acest articol este că în lume există exemple de regiuni cu și mai mari probleme economice și cu o dezvoltare generală mult mai scăzută decât a noastră, care au reușit să își păstreze nedislocate frumusețile și resursele naturale.

Bibliografie:                                       

1.    Ielenicz, M.,2010, Geomorfologie, Editura Universitară, București

3.      Popa, V., 2012, Geografia Statelor Asiei, Editura Universitară, București

4.       http://www.bluepeak.net/mongolia/mountains.html

5.       http://www.wcmc.org.uk/protected_areas/data/wh/altai.htm

6.      http://eng.altairepublic.ru/modules.php?op=modload&name=Sections&file=index&req=viewarticle&artid=47&page=1

7.       http://mongolianaltai.uoregon.edu/

8.      http://travelers-way.com/Curiozitati/muntii_altai.html

9.      http://ro.wikipedia.org/wiki/Mun%C8%9Bii_Altai

           http://m.ziarulevenimentul.ro/stiri/Turism/muntii-altai–46446.html

11   http://en.wikipedia.org/wiki/Altai_Mountains

12    http://whc.unesco.org/en/list/768

       http://www.rosiamontana.org/