Pământul – un organism viu?

Răspund cu mâna pe inimă: DA!

Unul dintre primii oameni care a reuşit să demonstreze acest lucru, într-o teorie ce a devenit în scurt timp foarte cunoscută în lumea întreagă, este James Lovelock, renumit om de ştiinţă, cercetător, inventator şi scriitor. El a arătat că nu trebuie să ne privim planeta ca pe o colecţie uriaşă de specii, ci ca pe un unic superorganism, denumit de el GAIA (personificarea Pământului, în mitologia greacă), care reuşeşte să menţină condiţii optime de mediu pentru existenţa tuturor fiinţelor din alcătuirea lui, prin procese chimice complexe la nivel planetar, ce pot fi asimilate cu procesele de autoreglare ce se desfăşoară în fiecare organism uman.

Despre ce procese chimice este vorba? Menţionez (şi eu dar şi Lovelock) stabilitatea atmosferei terestre şi menţinerea salinităţii apei oceanelor timp de miliarde de ani, dar şi ciclul iodului, esenţial pentru viaţă, produs şi degajat în atmosferă de anumite organisme marine.

Lovelock, în teoria lui, abordează şi problema poluării, precum şi capacitatea de „autovindecare” a uriaşului organism Gaia-Pământ. El subliniază importanţa atitudinilor şi comportamentului nostru, al oamenilor, faţă de natură şi mediu şi avertizează cu privire la pericolele grave ce planează asupra speciei umane, în cazul în care acţiunile noastre nu respectă Gaia. Practic, relaţia dintre oameni şi Pământ-Gaia poate fi asemănată cu cea dintre nişte celule (ce nu sunt indispensabile) şi organismul din care fac parte. Dacă aceste celule nu contribuie la binele întregului organism sau devin mutante, ele vor fi eliminate, pentru a nu perturba buna funcţionare a Gaiei. Şi, în acest mod, primii care vor dispărea vor fi oamenii! Deci vom fi primii care vom suporta consecinţele nefaste ale acţiunilor noastre nesăbuite! Câtă dreptate are Lovelock în această teorie!… Teorie care a dat naştere – de-a lungul celor peste 4 decenii de când a fost postulată – la numeroase discuţii, dezbateri, direcţii de studiu şi cercetare.

Un alt geniu, l-aş numi eu, care a înţeles că pământul este o „fiinţă” cosmică, a fost Winfried Otto Schumann. În prezent se cunoaşte faptul că fiecare fiinţă umană are propriul ei câmp bioenergetic, care vibrează pe o anumită frecvenţă, corespunzător nivelului vieţii dar şi celui de conştiinţă a acelei fiinţe. Pământul, „organism” cosmic, prezintă şi el un câmp bioenergetic, cu o frecvenţă proprie de vibraţie.   

Schumann, fizician cu solide cunoştinţe de chimie şi matematică, a fost primul om de ştiinţă care a intuit existenţa câmpului bioenergetic planetar şi a prezis şi calculat matematic frecvenţa de vibraţie a acestui câmp, încă din 1952, ea fiind de 7,83 Hz. Ulterior, această frecvenţă a putut să fie efectiv măsurată.

Schumann a arătat, de asemenea, că planeta noastră vibrează pe mai multe frecvenţe, care reprezintă armonici ale frecvenţei fundamentale de 7,83 Hz (armonica este o oscilaţie de frecvenţă egală cu un multiplu întreg al frecvenţei fundamentale a unui sistem oscilant; armonicile însoţesc această vibraţie fundamentală). Valorile acestor armonici sunt situate între 3 şi 60 Hz şi au primit numele de rezonanţe Schumann, în onoarea acestui fizician care le-a calculat pentru prima dată. Aceste valori de frecvenţe variază în funcţie de intensitatea şi configuraţia câmpului magnetic al Pământului, de compoziţia şi proprietăţile atmosferei şi de proprietăţile ionosferei. „Vârfurile” lor (valorile maxime) sunt de 14,3 Hz, 20,8 Hz, 27,3 Hz şi 33,8 Hz.

Ca o consecinţă firească a acestor descoperiri importante, s-a ajuns la următorul pas şi anume acordarea frecvenţei undelor cerebrale cu cea fundamentală Schumann, de 7,83 Hz, frecvenţa Planetei Pământ, prin intermediul unor aparate cu rol de stimulare cerebrală, numite şi „brain machines”. S-a constatat că această frecvenţă de 7,83 Hz este caracteristică undelor alfa, specifice meditaţiei. Rezultatul? Ne putem „conecta” la câmpul energetic al „organismului-pământ” şi „reîncărca” propriile noastre „baterii”, ne putem „reîmpământa”, revitaliza, scăpând astfel de anxietăţi şi dobândind energie, blândeţe şi bună dispoziţie. În acest mod, planeta vie Pământ, „furnizorul” a tot ce înseamnă „materie” în organismul uman, ne pune la dispoziţie şi energia sa, pentru a ne vindeca. Uriaşul organism îşi vindecă „celulele” bolnave…

Dovezile că pământul nostru este viu continuă să apară: rapoarte ale cercetătorilor de la observatorul din Mauna Loa, Hawaii, observator ce monitorizează schimbările din atmosferă, dovedesc că în perioada 1955-1995, concentraţiile de CO2 au variat ascendent şi descendent, după un model regulat, ritmic, situaţie ce este interpretată de unii oameni de ştiinţă ca inhalări şi exalări terestre.

De curând, cercetătorii de la Universitatea Maryland din Statele Unite au adus o nouă dovadă că Terra este un organism cosmic viu, care respiră de unul singur, arătând că sulful produs de organismele din oceane este elementul cheie al tuturor proceselor de pe planeta noastră. Ei au conceput un instrument care urmăreşte circuitul sulfului în oceane, atmosferă şi sol, ştiindu-se că sulful are rol important în sănătatea organismelor, ecosistemelor dar şi în schimbările climatice. Studiul a fost prezentat în octombrie 2011.

Încă o dovadă? Astronomii cunosc că Gaia/Terra/Pământ emite zgomote şi semnale sonore ce pot fi auzite chiar din spaţiu, care se pare că sunt produse de mişcările din interiorul sau de la suprafaţa planetei. Ele au fost chiar înregistrate într-o peşteră din zona Podişului Tibet.    

            …Desigur că încă există mult scepticism în rândul oamenilor de ştiinţă sau al oamenilor obişnuiţi, în privinţa Teoriei Gaia (Pământul – un uriaş „organism” viu)…dovezile însă continuă să curgă…şi haideţi ca azi, 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului, să lăsăm îndoielile deoparte şi să ne gândim cu drag la această fiinţă cosmică ce ne este „casă” sau „gazdă”, să ne imaginăm „respiraţia” sa îngreunată de gazele poluante, „transpiraţia” sa exalând mirosuri nu foarte plăcute din cauza numeroaselor ape uzate şi poluate, să conştientizăm că NOI suntem cei care i-am afectat sănătatea şi că tot NOI putem urmări să o vindecăm! Ce spuneţi, dragi prieteni?…

Surse informaţii:

http://www.ecolo.org/lovelock/

http://www.earthbreathing.co.uk/sr.htm

http://www.wired.com/wiredscience/2012/05/ocean-sulfur-gaia-theory/

http://www.abovetopsecret.com/forum/thread678470/pg1

Surse fotografii:

http://www.trilulilu.ro/imagini-diverse/sadness-of-gaia

http://soundofheart.org/galacticfreepress/content/imagine-connecting-gaia-profound-way

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/pamant-organism-viu-teoria-gaia-394485.html

http://www.myspace.com/beyondpoverty

http://perlemedicinashamanism.tumblr.com/

http://theconversation.edu.au/gaia-theory-is-it-science-yet-4901

Nu uitaţi, dragi prieteni, să vă abonaţi la newsletter-ul Greenly!

Despre autor
Conferențiar Dr. la Facultatea de Geografie - Universitatea din Bucuresti
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2024 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress