Cele trei adevaruri ignorate despre lumea care ne inconjoara

A person breathing using the oxygen generated by a tree inside breathing apparatusOamenii sunt o specie deosebit de interesantă, nu credeţi? Suntem dotaţi cu posibilitatea de a gândi, de a discerne diferitele tipuri de situaţii şi de a lua decizii bazându-ne pe ceea ce aflăm sau ştim. Şi, cu toate acestea – şi nu de puţine ori – alegem să închidem ochii sau să privim în altă parte atunci când o decizie sau o acţiune ce poate duce la oprirea unui rău ne scoate din zona de confort. Fireşte că sunt nenumărate exemplele pe care le-aş putea da, însă mă voi opri asupra unor elemente, 3 la număr, care apar din ce în ce mai des şi mai puternic strigate de către vocile responsabile din Europa şi din lume ce vor să tragă un semnal de alarmă referitor la ceea ce (ne) facem.

Două dintre aceste exemple pot fi grupate în categoria „efectul nu este atât de puternic astăzi încât să îmi dea viaţa peste cap, aşa că mai poate aştepta”, iar al treilea, ei bine, face parte din clasa „nu mi se întâmplă mie, deci oricum nu are nici o importanţă dacă fac ceva sau nu”. Ştiţi voi, scuzele pe care le folosim uneori pentru a ne simplifica viaţa.

  1. Schimbările climatice

Desigur că ştim povestea (iar dacă nu o ştim, ar trebui să ne uităm la An Inconvenient Truth): din cauza creşterii cantităţii de substanţe poluante din atmosferă, radiaţia solară este prinsă ca într-o seră între straturile atmosferice şi suprafaţa pământului, determinând o creştere a temperaturii. Atât să fie?… Aceasta este definiţia efectului de seră, aşa cum aţi intuit. Vorbim, desigur, despre efectul de seră „augmentat” de către poluanţi, deoarece el există pe planeta noastră şi în „stare naturală” – ceea ce este un lucru bun, deoarece nimeni nu ar aprecia o temperatură medie de -18 grade pe Terra, nu? Însă nu doar efectul de seră sporit şi prietenul său, „încălzirea globală” (consecinţa evidentă şi imediată a acestuia) intră în categoria schimbărilor climatice induse de către om. În mod sigur aţi auzit de fenomenul El Nino – nu, nu vorbim despre muzica latino, ci despre modificările climatice a căror sursa se regăseşte în apele coastei pacifice a Americii Latine. În mod normal, apa este mai caldă (şi are un nivel mai ridicat) în partea vestică a Pacificului, pe coastele Indoneziei, fiind împinsă şi ţinută în zona respectivă de vânturile ce bat peste ocean, dinspre est spre vest. Din când în când, însă, vânturile scad în intensitate, iar stratul de apă caldă se revarsă peste apa rece de pe coastele statului Peru. Efectele? Ploi torenţiale şi inundaţii într-o parte a Pământului, secete devastatoare în altele. Însă în ce mod este acest eveniment influenţat de om? Pe scurt, cu cât mai caldă apa, cu atât mai devastatoare efectele. Temperatura apei este corelată cu cea a aerului, pentru că totul face parte dintr-un uriaş sistem. Iar despre temperatura aerului tocmai am discutat…

Impactul incazlirii globale

Impactul incazlirii globale

Ceea ce este interesant, este faptul că nu toată lumea „crede” în schimbările climatice, ca şi cum ar fi o zeitate sau o superstiţie în care să poţi alege să crezi sau nu. Mai ţineţi minte când nimeni nu a crezut în teoria heliocentrică a lui Copernic? Oamenii respectivi ar fi fost de râsul satului câteva decenii mai târziu. Însă efectul nu a fost dramatic la nivel de planetă, până la urmă, fie că era un fapt crezut, fie că nu, Pământul tot se învârtea în jurul Soarelui şi nimic nu putea schimba această realitate. Din păcate, neîncrederea cu care întâmpinăm realitatea schimbărilor climatice poate fi dezastruasă, deoarece efectele lor pe termen mediu şi lung asupra noastră, ca specie sunt dezastruase. Şi nimeni în afară de noi nu le poate preveni.

Însă este mai uşor să ne gândim fie că este vorba despre o poveste, fie că efectele sale sunt atât de reduse încât vor trece zeci şi sute de ani până când să trebuiască să ne preocupăm (moment în care – fericire! – problema nu va mai fi a noastră), fie că oricum, nu avem ce face pentru a schimba lucrurile. Mai uşor, însă excesiv de naiv pentru reprezentanţii unei specii care se consideră superioară. E ca şi cum ai şti că urmează să fii atacat de un tigru, iar soluţia ta este să închizi ochii şi să te prefaci că nu este aşa.

  1. Iată albinele – unde sunt?
Albinele urbane

Albinele urbane

Oricine a urmărit măcar tangenţial politicile europene pe mediu şi-a dat seama că în ultimii ani, albinele au ocupat un loc important sub reflector. De ce? Pentru că nu mai sunt şi este esenţial să mai fie.

Albinele reprezintă principalii polenizatori ai plantelor de care avem nevoie, direct sau indirect, pentru a supravieţui în modul în care o facem astăzi. Lipsa lor înseamnă că aceste plante nu se mai pot reproduce, fapt care, pe lângă efectele directe asupra alimentaţiei, industriei sau celorlalte activităţi umane, au un efect deosebit de important asupra lanţurilor trofice. Capetele luminate au realizat că problema este într-atât de importantă, încât au cuantificat valoarea polenizatorilor în agricultura europeană şi au ajuns la impresionanta cifră de 22 miliarde de euro anual. Dintre soluţiile propuse (şi semnificativ finanţate) la nivel european, sunt de menţionat diagnoza şi prevenirea morţii albinelor, limitarea şi adaptarea pesticidelor utilizate, limitarea poluării, controlarea plantelor modificate genetic etc. În zonele urbane europene se practică amplasarea de stupi pe acoperişurile clădirilor publice pentru a rezolva problema lipsei albinelor la nivel local.

Din nou, opinia publică se izbeşte de un zid de „ei şi, ce?”, zid care ar trebui demolat cât mai repede, înainte ca efectele să se regăsească la noi în farfurie. Ce putem face? Paşi mici, dar incredibil de utili, de la a avea plante cu flori afară, pentru a asigura hrana albinelor, până la a exclude alimentele sau produsele pentru crearea cărora au fost utilizate pesticide sau organisme modificate genetic sau până la a limita cât se poate de mult poluarea aerului.

  1. Risipa de hrană şi cum participăm cu toţii la aceasta
Risipa de hrana trece prin farfurie

Risipa de hrana trece prin farfurie

Risipa de hrană, sau, pe numele ei oficial, „Food waste”, este subiectul fierbinte al anului 2014. A fost topicul Green Week de anul acesta şi elementul central al zecilor de conferinţe şi evenimente legate de mediu şi dezvoltare durabilă din lume. Ce înseamnă, însă, risipa de hrană, dincolo de ceea ce reiese în mod evident din numele său?

Poate vă amintiţi, in copilărie, când nu mâncaţi tot din farfurie, iar mama va făcea să vă simţiţi teribil de vinovaţi pentru că „bieţii copii africani nu au ce mânca, iar tu arunci jumătate din porţie!”. Da, este şi aceasta o definiţie. Altfel spus, înseamnă că producem (noi, ţările dezvoltate) o cantitate mai mare de hrană decât este necesar. Vă veţi gândi: da, înseamnă că restul de alimente este trimis către cei mai puţin avantajaţi, nu? Nu. Ceea ce nu se consumă – iar prin „consum”, înţeleg orice pas din ciclul de producţie – transport – utilizare în care proprietarul produselor se schimbă – este aruncat. Producătorii îşi vând bunurile supermarketurilor. Acestea acceptă doar fructele/legumele care au un anumit standard, ceea ce include şi o formă, o greutate sau un aspect anume. Ceea ce nu este primit, se aruncă. În supermarket, produsele se vând cu o anumită viteză, în funcţie de diverşi factori. Având în vedere că hrana înseamnă într-o bună parte alimente proaspete, acestea se deteriorează relativ rapid, fie calitativ, fie estetic. Ceea ce nu se vinde, se aruncă.

Cum se poate recupera hrana in plus

Cum se poate recupera hrana in plus

Pentru acasă, tindem să cumpărăm alimente a căror dată de expirare este cât mai depărtată şi, de preferinţă, în cantităţi mari, pentru că e mai ieftin. Însă asta înseamnă, pe de-o parte, că acele produse care expiră mai curând vor fi evitate de către clienţi (şi da, se aruncă), iar pe de alta, că vom utiliza doar o parte din cantitatea cumpărată, pentru că un pachet uriaş de legume congelate, de exemplu, nu se conservă la fel de bine după ce a fost deschis. Şi deja ştiţi urmărea: restul se aruncă.

Când tragem linie, remarcăm că o bună cantitate de hrană ajunge la groapa de gunoi, hrană utilizabilă atât pentru alimentaţie, cât şi pentru alte scopuri, mai nobile decât ghena: alimentaţia animalelor, compostul şi fabricarea de îngrăşăminte etc. Ce putem face? Să nu cumpărăm mai mult decât ceea ce ne trebuie, să rezistăm tentaţiei de a ne umple frigiderul, să nu ne fie teamă să luăm produse ce expiră în 2-3 zile sau mere care sunt puţin zgâriate ori banane uşor lovite. Dacă nu, ajung la gunoi.

Şi dacă tot suntem  la acest subiect, vă recomand să priviţi campania „Legume şi fructe urâte”, care va invită să le cumpăraţi. Sperăm să vă convingă!

Aşa că haideţi să ne informăm, să ne luăm destinul în mâini şi să nu mai închidem ochii la tot ceea ce ne afectează. Ne afectează! Fiţi egoişti şi luptaţi pentru un mediu mai bun pentru voi sau fiţi altruişti şi faceţi-o pentru copiii voştri – orice va motivează, însă paşii trebuie făcuţi. Nimeni nu poate purta această luptă în locul nostru, iar sacrificiul cerut nu este unul atât de mare încât să ne facă rău. Efectele, însă, se vor face simţite după fiecare bătălie.

Surse foto: 1, 2, 3, 4, 5. 

Despre autor
Doctor in Geografie si amenajare teritoriala al Universitatii din Lille, pasionata de natura si de calatorii.
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2025 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress