Comisia Europeana interzice folosirea a trei pesticide mortale pentru albine

Comisia Europeana a fost autorizata luni sa interzica timp de doi ani, incepand cu 1 iulie, folosirea in Uniunea Europeana a trei pesticide mortale pentru albine, a anuntat reprezentanta franceza la UE, citata de AFP.

“Majoritate de 15 state UE (inclusiv Franta) pentru a sustine Comisia, care va interzice 3 insecticide „neonicotinoide”, a precizat reprezentanta Frantei, pe contul sau de twitter.

Germania, care s-a abtinut la primul vot din 15 martie, s-a alaturat taberei adeptilor interzicerii, in ciuda presiunii enorme a grupului german Bayer care comercializeaza, alaturi de elvetienii Syngenta, insecticidele interzise.

In schimb, Italia, care a votat pentru interzicere la primul vot, a schimbat tabara, deoarece nu a obtinut posibilitatea de a trata culturile inainte de inflorire, au anuntat surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul. Berlinul si Roma dispun fiecare de cate 29 de voturi.

Pe langa Italia, sapte state, printre care si Marea Britanie, au votat impotriva interzicerii iar alte patru s-au abtinut.

In urma votului, comisia a decis sa interzica cele trei neonicotinoide incriminate – clothianidin, imidacloprid si thiamethoxam.

Ea propune suspendarea folosirii lor timp de doi ani pentru patru tipuri de culturi: porumb, rapita, floarea-soarelui si bumbac. Interdictia va viza doar anumite culturi si anumite perioade ale anului in care albinele sunt active.

Sursa: Hotnews

Despre autor
Absolvent al Facultatii de Geografie (UB) - specializarea Stiinta Mediului și al masterului "Evaluarea Integrată a Stării Mediului".
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2019 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress