Alizeele vs. încălzirea globală ?!

Scris de Gabriela Morosanu pe 11/02/2014 in Aer, Apa · 0 Comentarii

Ce mai putem spune în plus despre încălzirea globală? Este un subiect actual sau perimat? Mai putem vorbi de încălzire globală în prezent după toate fenomenele de iarnă ce s-au succedat în ultimele luni în emisfera nordică?

Studiile recente demonstrează însă o legătură strânsă între vânturile periodice de tipul alizeelor și încetinirea încălzirii globale în ultimul deceniu, de unde și toate aceste schimbări bruște de temperatură, fenomene meteorologice din ce în ce mai periculoase în sezonul rece și hazarde meteorologice.

Dintr-un motiv mai puțin evidențiat de ultimele descoperiri climatice, se pare că alizeele din vestul Oceanului Pacific exercită o influență majoră asupra mișcării apelor de suprafață și de adâncime de-a lungul Ecuatorului între coastele Americii de Sud și Centrale și cele ale Australiei și Asiei de Sud-Est. Atunci când vânturile suflă cu deosebită vigoare, apele calde care se acumulează în straturile de la suprafața oceanului își încep drumul descendent spre adâncime și converg până spre un nivel unde diferențele de temperatură între acestea și stratul de apă străbătut se omogenizează. Acest tip de circulație este cunoscut, în mare, sub numele de ”Circulație termohalină”, diferențele de salinitate având și ele un cuvânt greu de spus. De la această bază pornește investigația hidrometeorologică a cercetătorilor care au dedus că modificările în regimul termic anual al ultimilor 12 ani se datorează acestui ciclu suprafață – adâncime care a antrenat cu el și alți termeni, între care cu cele mai importante efecte este energia generată de emisiile de gaze cu efect de seră captate la interfața ocean – troposfera inferioară, ajunsă până în stratul de apă de adâncime mare și medie, în timp ce apele reci urcă spre suprafață și răcesc uscatul. Studiul realizat de cercetătorii americani a utilizat metoda comparativă între temperaturile din Oceanul Pacific din anul 2001 și cele anterioare, dintre anii 1940 – 1975, identificând o fluctuație pe o perioadă de 20-30 de ani a temperaturii la suprafața oceanului. Această legătură explică de ce încălzirea globală nu este un fenomen regulat și continuu – un argument invocat de sceptici – ci un fenomen în etape, între două perioade de temperatură diferită, mai mult sau mai puțin constante, de aceea efectele de înăsprire a iernii sunt totuși temporare și se preconizează creșterea temperaturii în următorii ani.

Acest hiatus în încălzirea temperaturilor de la suprafața mărilor și oceanelor, resimțit în special în zonele aflate sub influența alizeelor, nu înseamnă că încălzirea globală s-a oprit. Asistăm în Oceanul Arctic la topirea gheții până la un nivel record, spre exemplu.

Așa cum se știe, alizeele au un efect de aridizare asupra zonelor de uscat spre care bat și aproape întotdeauna impun valori meteorologice extreme ale parametrilor măsurați la stațiile aflate în calea lor. Premisa asocierii alizeelor cu schimbările globale ale climei a constat în insuficienta căldură care poate fi prinsă în apele oceanelor ca urmare a unor sezoane calde mult prelungite la latitudinile tropicale. Forța alizeelor a crescut destul de mult în ultimii ani, poate și din cauza unor perturbații ale circulației la limita superioară a troposferei, sau poate chiar din cauze strict ”climatice”, dar cert este că diminuarea activității lor și-a pus pecetea asupra adunării acestei călduri suplimentare în vastul rezervor al Oceanului Pacific. Cele mai multe studii indică o accelerare dramatică a alizeelor, fenomen asociat cu o fază negativă a ciclului numit ”Oscilația Interdecadală Pacifică” (Interdecadal Pacific Oscillation), care se manifestă printr-o imobilizare a apelor Oceanului Pacific la latitudinile la care acestea și-au dobândit starea fizica (temperatura, în cazul de față), circulația fâcându-se mai lent de la o latitudine la alta și mai intens în sens vertical, dinspre suprafață spre adâncime. Nu numai că accelerarea vitezei cu care circulă alizeele este fără precedent, dar modul lor actual de manifestare excede ceea ce s-a putut calcula teoretic în modelele climatice de până acum. Dificultatea reproducerii acestui fenomen de încetinire a încălzirii globale provine de la faptul că oscilațiile în propagarea vânturilor alizee au efecte asupra fazelor de încălzire sau răcire a climei, acestea conducând în definitiv la o acumulare temporară a căldurii din atmosferă în interiorul apelor oceanice.

Putem concluziona că încetinirea încălzirii globale prefigurate la sfârșitul secolului trecut se datorează nu atât unei activități externe planetei, cum ar fi scăderea activității solare, forcing radiativ la limita cu spațiul cosmic sau mai multor poluanți în atmosferă care pot bloca lumina soarelui, ci mai degrabă unei împrejurări mai rare, mai neobișnuite, de schimbare a stării termice a oceanelor, în special a ratei cu care în oceane se propagă căldura spre adâncime, mai multă căldură fiind transferată spre straturile profunde. Nu în ultimul rând, cercetările asupra efectelor circulației atmosferice și a curenților marini corespunzători Oceanului Pacific tind din ce în ce mai mult să ”asambleze” piesele de puzzle ale misterului încălzirii globale, explicând cum poate un transfer mai eficient al căldurii spre adâncurile oceanului să inducă în eroare o întreagă lume științifică ce se va mai întreba încă mult timp de acum încolo: De ce la suprafață încălzirea globală se produce extrem de încet și totuși nu există evidențe că apele Oceanului Pacific, principalul pionier al schimbărilor, și-ar fi redus temperatura medie anuală?

Surse: