Urmează un paragraf optimist. De-aş fi început să-l scriu acum o săptămână, nu ar fi fost. Însă de atunci, în fiecare seară, mii de oameni ies în stradă pentru a nu permite distrugerea patrimoniului românesc, fie el natural, arheologic, social sau economic – în funcţie de ideile şi opiniile fiecăruia. Este vorba, desigur, despre Roşia Montană.
Personal, am fost impresionată de energia, voinţa şi disponibilitatea oamenilor de a ieşi în stradă, seară după seară, pentru a apăra o idee în care cred. Romanii post-descembristi nu au excelat la a-şi apăra drepturile şi opiniile şi în mod cert nu au mai fost atât de uniţi şi hotărâţi de la revoluţie încoace. Sentimentul de optimism de la proteste, oamenii de toate vârstele care vin să-şi spună cuvântul, încrederea şi speranţa pe care o ai când vezi că aceşti oameni, pe care îi vezi seară de seară, au reuşit să schimbe ceva. Doar pentru că au fost uniţi şi informaţi. Doar pentru că au avut un ţel comun şi nu au cedat. Doar pentru că nu s-au îndepărtat de ceea ce şi-au propus. Şi astfel, Roşia Montană are o şansă, datorită lor.
Cei care nu cunosc neapărat regiunea în care se doreşte realizarea proiectului minier se întreabă, poate, de ce lupta mii de oameni pentru salvarea ei. Iată de ce:
- Rosia Montana
- Rosia Montana
- Rosia Montana
- Rosia Montana
- Rosia Montana
- Rosia Montana
- Rosia Montana
- Rosia Montana
- Rosia Montana
- Rosia Montana
- Rosia Montana
- Rosia Montana
- Rosia Montana
- Rosia Montana
Un om valorează mai mult decât aurul pe care îl poartă. La fel şi o ţară.