Apa, de-a lungul timpului, prin diferitele ei “moduri de prezentare” a reusit sa atraga milioane de turisti, evident in tarile care prezinta fenomene spectaculoase ale apei (de exemplu Canada, Egipt). Tarile care au fost inzestrate cu o natura deosebita au stiut sa profite de acest lucru si sa valorifice la maxim elementele spectaculoase ale naturii. Unul dintre acestea este apa, un element chimic la prima vedere banal, dar care, in afara faptului ca reprezinta viata, reuseste de fiecare data sa ne surpinda prin faptul ca este foarte spectaculoasa atunci cand “vrea” sau este “lasata”.
Trebuie sa recunosc ca nu stapanesc foarte bine strategiile de turism, dar cred ca tara noastra are un potential puternic in ceea ce priveste apa ca obiectiv turistic. In Romania, “puterea” apei a transformat Delta Dunarii intr-o Rezervatie a Biosferei. De asemenea, apa a sculptat forme de relief din cele mai deosebite, precum ghetarul din Pestera Scarisoara.
Mai departe voi incerca sa alcatuiesc un top al obiectivelor turistice din lume care au ca punct central apa. Sper sa nu supar pe nimeni cu ordinea in care voi aseza aceste obiective, dar cred ca multe dintre ele sunt la egalitate din punct de vedere al frumusetii si al spectacolului oferit.
Cascada Niagara (Canada)
Fluviu Nil (Egipt)
Raul Iordan (Israel)
Lacul Baikal (Rusia)
Lacul Tanganyika (teritoriul lacului este impartit intre 4 state: Burundi, Republica Democrata Congo, Tanzania si Zambia)
Cascada Angel (Venezuela)
Cascada Victoria ( la granita dintre Zimbabwe si Zambia)
Fluviul Amazon (cea mai mare parte in Brazilia)
Fluviul Dunarea (cea mai mare parte in Romania)
Delta Volgai (Rusia)
Delta Dunarii (Romania)
Apele geotermale (Islanda)
Valea Jiuzhaigou (China)
Cascadele Dudhsagar (India)
Marea Moarta (Israel, Palestina, Iordania)
Am enumerat 15 obiective turistice incercand sa le ating pe cele mai importante, dar cu siguranta mai sunt foarte multe, unele probabil mai interesante decat cele pe care le-am mentionat eu.Sa speram ca si Romania va reusi candva sa-si valorifice frumusetile naturii de care beneficiaza, aceste frumuseti fiind destul de multe la numar.
Mult success la vizitat si drumetii!
Surse:
http://guzgan.ro/8382-cascada-niagara-iarna-24-poze.html
http://hartacomorii.blogspot.com/2010/09/comoara-imperiului-rus-aur-ingropat-pe.html
http://tisport.blogspot.com/2008/06/cascada-angel-photo-video.html
http://www.cel-mai.ro/Nilul.htm
http://members.virtualtourist.com/m/p/m/339f4/
Acest articol a fost realizat de Mincu Cosmin, student in anul II, Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucuresti, specializarea Geografia Mediului, pasionat de calatorii si de ideea de a cunoaste civilizatii. Daca v-a placut, ne-am bucura foarte mult sa-l votati si sa-l ‘share’-uiti mai departe pe Facebook, Twitter, Google+ sau alte retele.