Poveste cu final fericit – Tomi și Riwa

Tomi și Riwa, cei doi tigri salvați de Vier Pfoten la începutul acestui an din Grădina Zoo de la Onești, județul Bacău, au fost eliberați într-un țarc nou, cu suprafața de 1 hectar, în perimetrul sanctuarului pentru feline mari de la Lionsrock, Africa de Sud. Țarcul foarte larg, conceput special pentru nevoile acestei specii, va fi căminul permanent în care cei doi tigri își vor petrece restul vieții. Tomi & Riwa 2013 July

Cuplul de tigri a ajuns în luna aprilie la LIONSROCK, în urma transferului realizat de VIER PFOTEN de la Zoo Onești, unde animalele trăiau într-un amplasament extrem de mic, petrecându-și timpul și dormind pe o suprafață rece, dură, de ciment. În momentul sosirii la LIONSROCK, tigrii erau foarte slabi și cu blana vizibil degradată. Au fost eliberați inițial într-un țarc de adaptare, unde Riwa și Tomi s-au revăzut cu mare bucurie după lungul drum până în Africa. La distanță de numai trei luni, felinele au fost transferate în țarcul permanent cu suprafața de peste 1 hectar. ”Au înregistrat o recuperare fizică remarcabilă. Blana și-a recuperat strălucirea și coloritul și au câștigat semnificativ în greutate. În noul țarc vor avea și mai mult loc pentru activități fizice”, explică Hildegard Pirker, șefa departamentului de bunăstare a animalelor de la LIONSROCK. Tomi & Riwa 2013 July

Timidă, tigroaica Riwa a fost prima care a cercetat cu mare atenție noile împrejurimi, fiind urmată cu ceva mai multă precauție de partenerul ei, Tomi. La început, au avansat câte puțin, întorcându-se înapoi în zona sigură din țarcul de adaptare. Tomi & Riwa 2013 July

Riwa pășește cu reținere prin iarbă, însă privește din ce în ce mai încrezătoare împrejurimile pe care le va stăpâni de acum încolo, unde va simți pentru prima dată dezmierdarea într-un colț de natură.Tomi & Riwa 2013 July

În cele din urmă, tigrii au căpătat îndrăzneală și au început să cerceteze toate elementele de stimulare a comportamentului natural, create special pentru ca ei să se simtă ‘ca acasă’, într-un habitat cât mai apropiat de cel în care aceștia ar fi trebuit să trăiască:  trunchiuri de copaci pentru cățărat, un adăpost cu platformă la înălțime pentru o priveliște de sus, un bazin mare cu apă și o grotă.  Tomi, mare amator de baie, a descoperit cu încântare bazinul cu apă, în care s-a scufundat fără să stea pe gânduri.  Tomi & Riwa 2013 July

După două ore de explorări și cunoaștere a noului lor adăpost, tigrii s-au întins pe iarbă fericiți, lăsându-se mângâiați de ultimele raze de soare.Tomi & Riwa 2013 July

”Simți că merită tot efortul atunci când îi vezi cum se bucură de ce e în jurul lor. Echipa noastră a depus eforturi susținute pentru a oferi animalelor acest minunat habitat”, mai spune Hildegard Pirker.

Din 2007 și până astăzi, VIER PFOTEN a adus aproape 100 de lei și tigri la LIONSROCK, majoritatea din Europa, dar și din Africa de Sud, Congo sau Asia (Iordania). Aici, felinele trăiesc în armonie cu natura, într-un loc cu condiții adaptate speciei, sub atenta îngrijire a experților VIER PFOTEN.

Despre autor
Masterandă la Facultatea de Geografie, Universitatea din București, specializarea Geomorfologie și Cartografie cu elemente de Cadastru și studentă a Facultății de Drept, Universitatea Nicolae Titulescu
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2024 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress