Dragi cititori Greenly,

Cu siguranță, măcar o dată în viață, ați făcut cunoștință cu savurosul muștar din Tecuci. Ei bine, am să încerc să vă prezint și orașul pe care muștarul l-a consacrat.

Festivalul Național Muștar din Tecuci

Așadar, să vedem ce este Tecuci și ce îl recomandă ca fiind un loc demn de apreciere. Se încadrează în orașele cu funcția suplimentară de reședință de județ (este vorba despre județul Galați). Nu ocupă un teritoriu atât de impresionant ca extindere, doar 86.76 km², dar cu siguranță că populația găzduită de acest loc, evaluată la 31,0004 de locuitori, dă dovadă de naționalism, tradiționalism, cultură și bună creștere. Acest oraș este situat în cuprinsul Câmpiei Tecuciului, la confluența Râului Bârlad cu Râul Tecucel, la numai 10 km distanță de Valea Siretului, Râul Bârlad fiind un afluent al acestuia.

De-a lungul timpului, orașul Tecuci a mai purtat denumirea de “Orașul Trandafirilor”, iar pentru a întregi imaginea de ansamblu asupra acestui mic, dar impresionat loc, o să menționez câteva curiozități despre Tecuci

• Este printre puținele noduri feroviare, la nivel de țară, care dispune de patru direcții de orientare a liniilor ferate.
• Din acest oraș s-a dirijat și ofensiva victoriosă de la Mărășești ce avea să conducă la înfrângerea forțelor germane în cel de-al II-lea Război Mondial.
• Nu de foarte mulți ani, orașul a adoptat un stil original de abordare a zilelor orașului, anume Festivalul Național “Muștar din Tecuci”.

Acum că ne-am făcut o oareșce idee despre zonă, să vedem pe ce anume se bazează economia acestui oraș. Oraș modest, dar cu principii asupra un trai decent, tecucenii își desfășoară activitățile zilnice în întreprinderi de tip industrial ce vizează comercializarea legumelor și a fructelor, a produselor lactate, produselor din panificație, dar nu numai, deoarece economia se bazează și pe transportul local de tip maxi-taxi și furnizarea serviciilor publice de apă.

Ca în aproape oricare oraș din țară, situația, dacă este analizată în profunzime, nu poate fi întotdeauna roz, deoarece poluarea sub diverse forme își pune amprenta și asupra acestui oraș. Însă, înainte de toate, să vedem împreună ce este poluarea și cum contribuim noi, oamenii, la apariția ei. “Poluarea reprezintă apariția unor factori perturbatori ai mediului și producerea de dezechilibre ecologice.” Poluarea a apărut odată cu creșterea nevoilor omului, dar și din cauza utilizării haotice a resurselor naturale și a plasării necorespunzătoare a deșeurilor, și nu numai. Acum că am văzut ce reprezintă aceasta, să vedem în ce măsură se reflectă asupra orașului Tecuci.

Poluarea aerului

Am să încep cu poluarea aerului în acest oraș, nu înainte de a menționa faptul că aerul reprezintă element vital pentru viață. Sursele poluatoare ale aerului constau în cele două fabrici alimentare, una dintre ele fiind Olympia, care are drept menire fabricarea conservelor de legume, bulion, borș și muștar. Aceasta prelucrează prin ardere cutiile metalice pentru conservare și borcanele din sticlă, acțiune ce emite următorii poluanți: monoxid de carbon, dioxid de carbon, oxizi de sulf și de azot și aerosoli fini. Cea de-a doua fabrică poluatoare este Teco, unde se produc adevăratul muștar din Tecuci și pasta de tomate, poluând ca în cazul primului exemplu.

O altă sursă de poluare constă în modalitățile de încălzire a locuințelor. Unii oameni preferă centrala termică (ce folosește ca materie primă cărbunele și lemnul), alții centralele pe gaz. În cazul centralelor termice pe cărbune, sunt poluate atât zonele de extracție a acestuia, în urma căruia rămân halderele de steril care poluează când sunt spălate de ploile meteorice, cât și zona de utilizare, deoarece prin ardere, sunt emiși poluanți cum ar fi: dioxidul de carbon (care generează efectul de zeră), oxizii de sulf și de azot (care ajută la formarea ploilor acide și a smogului fotochimic), zgură, pulberi în suspensie și sedimentare. Pe cealaltă parte, centralele termice pe gaz emit și ele o serie de poluanți cum ar fi: dioxid de carbon, monoxid de carbon, oxizi de sulf și de azot.

Traficul nu este nici el de neglijat când vine vorba de poluare, pentru că da, potențează destul de mult degradarea calității aerlui prin poluanții binecunoscuți: monoxid de carbon, dioxid de carbon, amestecuri de hidrocarburi, oxizi de azot și sulf, pulberi în suspensie și sedimentare. Traficul în Tecuci nu este foarte intens, dar când vine vorba de anumite locuri cheie afectate de poluare, ne putem gândi la: Gara de Nord, Autogara Geg” și, în apropiere de aceasta, Strada Transilvaniei. Această stradă leagă intrarea în Tecuci dinspre București și ieșirea din oraș spre Galați, unde este frecvent circulată de mașini de mare tonaj. Acest lucru nu numai că poluează atmosfera, însă afectează și infrastructura locului, prin fisuri adânci în asfalt și în pereții caselor alăturate.

Gara de Nord – Tecuci

Desigur, nici activitățile “de relaxare” ale oamenilor nu sunt fără efecte negative asupra mediului, precum și asupra lor în mod direct, deoarece o bună parte din locuitori este fumătoare sau iubitoare de celebrele grătare la iarbă verde, care de asemenea poluează prin degajări de monoxid și dioxid de carbon, dar și prin nicotină, dacă vorbim de țigări.

Poluarea apelor

Poluarea apelor este întâlnită în Tecuci la nivelul Râului Tecucel, deoarece malurile acestuia sunt transformate în “platformă de gunoi”. Oamenii își aruncă gunoaiele pe apă ca și cum apa ar spăla tot. Dar cum să mai spele o apă care este deja murdară? Pe lângă acest fapt, în apele Râului Bârlad sunt spălate animale precum cai, câini etc. Unde mai punem că și copiii se scaldă vara în aceste ape.

Deși există o stație de epurare a apelor uzate din gospodării, aceasta este rar sau deloc folosită, prin urmare ape neepurate ajung atât în Râul Tecucel, cât și în Râul Bârlad. În anul 2007, orașul  a fost “scăldat ” în apele Tecucelului, într-o mare inundație cauzată de intensitatea și frecvența ploilor, însă dacă în ziua de astăzi ar fi o inundație asemănătoare, orașul ar fi cufundat în gunoaiele aruncate de oameni în și lângă rău.

Râul Tecucel

Consider că neepurarea apelor uzate este o problemă de maximă importanță în ceea ce privește impactul asupra mediului.

Poluarea solului

O sursă de poluare a solului constă în resturile menajere aruncate în mod haotic și necontrolat, pe străzi sau lângă tomberoanele aproape nefolosite. Însă, cel mai grav lucru este că sunt aruncate fără simț de răspundere și deșeurile periculoase, cum ar fi bateriile uzate. Acestea, prin ardere, pot degaja oxizi metalici, totodată expunând mediul la plumb, acid și alte diverse degajări toxice, care în contact cu aerul sau apa, pot provoca explozii.

Deșeuri periculoase

Poluarea fonică

Poluarea fonică nu este la un nivel atât de ridicat în acest oraș, însă cu siguranță nu lipsește. Sursele principale sunt traficul, șantierele în lucru, dar și prezența unei fabrici de mobilă care este amplasată central, lângă o stație de autobuz. Ne putem da seama că este un loc destul de zgomotos din pricina faptului că oamenii evită pe cât posibil acea stație.

Poluarea lumimoasă și cea estetică

Cât despre poluarea luminoasă, orașul nu este atât de predispus la acest tip de poluare, nici din pricina panourilor publicitare, nici din pricina iluminării stradale ineficiente. Nu sunt multe la număr străzile iluminate seara în Tecuci, ar fi neplăcut ca acestea să fie iluminate ineficient. Același lucru îl putem spune și despre poluarea estetică a orașului, care se rezumă doar la deșeuri plasate haotic și clădiri devenite ruine.

Proiecte posibile pentru reducerea poluării

Propun pentru rezolvarea acestor probleme câteva proiecte, cum ar fi:

1. Construirea unor piste pentru bicicliști din zona centrală până în zona industrială, unde sunt majoritatea spațiilor ce conferă locuri de muncă.
2. Un program de educare a populației pentru conștientizarea importanței mediului. Deși sunt mulți oameni educați din acest punct de vedere, nu sunt suficienți. Consider că doi oameni care încalcă regulile pot fi o sursă de mare neplăcere pentru restul celor care le respectă.
3. De asemenea, consider că sancționarea nerespectării normelor de protejare a mediului ar putea fi benefică.

În concluzie, Tecuci nu este unul dintre cele mai poluate orașe românești, poate datorită lipsei industriilor siderurgice și metalurgice. Totuși, cu siguranță s-ar putea înscrie pe viitor în lista orașelor model, dacă populația ar conștientiza mai mult nevoia de un mediu curat.

Autor articol: Georgiana-Adriana Gudană

Știți când poate un copil să distrugă natura? Când a devenit adult. A devenit adult și lucrează la o firmă petrolieră care deversează cu bună știință ape contaminate într-un râu. Sau a devenit adult și este atât de însetat de câștiguri încât nevoile personale sunt mai importante decât ale generațiilor viitoare. Sau a devenit adult și, împreună cu alți copii deveniți adulți, nu reușesc la nivel de comunitate să facă mici eforturi cotidiene astfel încât nepăsarea să devină “păsare”.

Cum poate un copil să învețe să nu distrugă natura, când oricum nu o face? În schimb, adulții sunt luați în serios. Într-o discuție intre oameni mari, n-o să auzi formularea Să nu poluăm. Dar le-o spunem copiilor, de parcă umblă cu poluanți în cutia cu jucării.

Să educi adulții de astăzi, este greu. Pentru că adulții nu mai merg la școală. Dar copiii merg. Iar ei trebuie să învețe să fie eco pentru a deveni adulți eco. Pentru că principala caracteristică a acestui eco este durabilitatea. Așadar, aș înlocui sintagma Să nu distrugem natura cu Să devenim adulți responsabili.

 Și am mai auzit o sintagmă foarte populară: Să salvăm planeta! Sună supermagnific, însă dacă eu, ca profesor, nu cred cu adevărat că acest lucru este posibil, cum pot să am curajul să propun asta elevilor? Să salvăm planeta de cine? De adulți? Aș înlocui expresia cu Să iubim planeta! E mai puțin îndrăzneață decât prima, dar sfatul este realizabil și mult mai încărcat cu semnificație.

Ce înseamnă, deci, a avea un comportament eco?

A fi eco pornește, în primul rând, de la a cunoaște. De la a avea dispoziția de a cunoaște. Continuă cu abilitatea de a îți păsa și se termină prin a face ceva în acest sens.

Degeaba îi spui unui copil să recicleze, când el nu cunoaște cum arată o groapă de gunoi. Degeaba insiști asupra colectării selective, dacă vede că gunoaiele strânse cu rigoare în recipiente colorate ajung oricum să fie puse laolaltă când sunt ridicate.

Degeaba construim obiecte refolosind deșeuri, dacă sunt inutile și aruncabile la gunoi.

Degeaba îi spui unui copil că nu e eco să lase apa de la robinet curgând, dacă nu a vizionat niciodată un documentar despre copiii din Africa, dacă nu cunoaște nimic despre repartiția resurselor pe Terra și dacă nu i se arată că trebuie să fie recunoscător pentru mediul în care s-a născut.

Degeaba facem împreună postere cu mesajul Să salvăm delfinii! (sau, și mai palpabil- urșii polari), când elevul încă nu a învățat să îi pese de problema câinilor maidanezi din propriul oraș.

DEGEABA ești eco la ora de opțional, dacă întreaga școală nu e eco împreună cu tine în fiecare zi!

Nouă nu ne plac lucrurile făcute degeaba. La școala Aletheea, prin opționalul Creează-ți mediul!, ne propunem să-i învățăm pe copii să-și adreseze întrebarea „DE CE?”. De ce reciclăm? De ce trebuie să stingem lumina? Și apoi, să le arătăm cum. Prin puterea exemplului, într-un mod cât mai distractiv cu putință. Iar când vor deveni adulți, își vor aminti că la școală au învățat să facă alegeri. Bune.

Articol scris pentru Sfatul  Părinților.

Am revenit cu imagini surprinse săptămâna trecută în cartierul unde locuiesc, exemple care ar putea oferi un răspuns afirmativ la această întrebare. Iată câteva exemple de așa, nu!:

Ianuarie 2014

Ianuarie 2014

Ianuarie 2014

Ianuarie 2014

Ianuarie 2014

Ianuarie 2014

Ianuarie 2014

Ianuarie 2014

Ianuarie 2014

Au existat, totuși, și brazi fericiți! Iată un exemplu:

Bradul bunicii, care urmează să fie plantat

Știu, aruncatul brazilor la gunoi (fără a fi colectați separat ca deșeuri vegetale reutilizabile) este un obicei care nu va dispărea prea curând. În plus, există probleme mult mai mari cu care se confruntă pădurile (masacre la nivel industrial). Dar, ca principiu, onorarea Crăciunului cu gesturi eco mi se pare o practică de bun-simț în care merită să credem.

Să zâmbim așadar, să luăm exemplul lor și să avem grijă de planeta noastră!

Sursă foto

Capitolul Dependența de mașină al campaniei Consumix ne atrage atenția asupra faptului că, din cauza orelor petrecute în trafic, mașina tinde să devină pentru șoferi o a doua casă. Iată povestea lor:

“Consumix încheie prima ediție a campaniei cu tema: “dependența de mașină”. În ianuarie revenim cu alte povești picante despre o nouă serie de produse. Dacă vorbim despre mașini, cu toții știm că pe străzile din întreaga lume circulă peste 1 miliard. Ce nu știm, este cât timp irosim în mașină. Un șofer european petrece în medie 120 de ore pe an doar în trafic, cam jumătate față de un american. Asta înseamnă că la vârstă de 70 de ani vom irosi cca 250 de zile (6000 de ore) din viață noastră. Dacă adăugăm și orele pe care le conducem în mod normal, atunci putem declara mașina A doua casă.

Urmează stația “Parcarea din față blocului”. Pentru mulți mersul pe jos e o corvoadă, pentru mine e o plăcere. Înainte să mă pricopsesc cu mașina, drumul casă-serviciu îmi rezolva toate problemele. Aveam răgazul să ascult câteva melodii și să admir noile trenduri din vitrine. Găseam timp pentru câteva gânduri meditative și îmi rezolvam în minte cam toate mailurile pe care urma să le trimit. Incredibil, acum când mă gândesc, dar plănuiam și ce să vreau să gătesc seara după serviciu.

Acum am 29 de ani și diminețile mele încep cu sunetul motorului. Nu pornesc fără melodiile de pe unicul CD “de masina” și cu puțin noroc îmi iau ceva bun de la “drive-in-ul” din fața blocului. Sunt atât de fericită când nu prind aglomerația din București! În trecut nu îmi aduc aminte să mă fi enervat în trafic, dar de când conduc am început să înjur ca un birjar. Ce poate fi mai “analgezic” în trafic, decât să stai baricadat și să vorbești urât știind că nimeni nu te aude? Drumul spre serviciu este un adevărat ritual. Lucrurile de care am maximă nevoie sunt întotdeauna așezate lângă mine, în ordinea priorităților: pantofii sub scaunul din dreapta, trusa de machiaj, peria și fixativul în torpedo. Portbagajul este cu totul alt univers, acolo am un fel de dressing de rezervă. Am o viață agitată și nu știu niciodată cu exactitate ce fac după program, deci car cu mine tot ce mi-ar trebui pentru orice eveniment posibil.

Dacă e un lucru pe care îl regret este că am renunțat la singurul sport din viața mea: mersul pe jos. De vreo 2 ani îmi tot fac speranțe că revin de la statutul de șofer la cel de pieton, bineînțeles că asta nu se întâmplă niciodată. Scuzele pe care mi le dau singură sunt dintre cele mai diverse: plouă, ninge, e prea cald afară. Și chiar dacă e o zi superbă, tot apare ceva, fie că întârzii la serviciu sau nu am pantofii potriviți de “picioreta”.

Am spart totuși rutina într-o zi când am “uitat” intentionat cheile de la mașină acasă. Era o sâmbătă frumoasă de toamnă și căutam senzația de acum doi ani. Am intrat la metrou și am dat de același aer care te doboară: mirosul inconfundabil de covrigi, merdenele și polonezi. M-am blocat când mi-am cumpărat cartela, n-aveam nicio idee de cât se mai făcuse în ultimii 2 ani. În schimb, i-am răspuns prompt casieriței când m-a întrebat dacă știu în ce an suntem. Pe peronul Eroii Revoluției era o grămadă de lume, unii se hlizeau, alții mâncau sau priveau “furati” la ecrane. Recunosc că mă simțeam din alt film. În momentul în care am intrat în metrou m-a năpădit o senzație copleșitoare: aveam impresia că sunt prețioasă și atrăgeam toate privirile asupra mea. Simțeam că lumea din jur nu mă acceptă, parcă la fiecare pas încasam un cot și un brânci. Timpul părea infinit și atmosfera insuportabilă. Nu-mi doream altceva decât să mă întorc la mașina mea.

Azi, 20 decembrie, ascult muzică și merg ușor spre casă. Mă uit în dreapta mea și respir ușurată pentru că sunt singură în mașină. Este un sentiment incredibil de eliberator. Au trecut 3 luni de când am mers ultima oară cu metroul și îmi aduc aminte zâmbind la promisiunea că o voi face din nou. Am ajuns la destinație și mașina nu anunță: ”Urmează stația…”. Gândurile însă mi se spulberă când realizez că nu am unde să parchez… din nou…

Urmărește campania pe pagina Facebook a campaniei Consumix și site-ul www.creionetica.ro.

Consumix este o campanie despre societatea de consum. Prin afișe, clipuri și povestiri ne-am propus să rupem rutina de a consuma “fast” și “nonsense”, rutina de a neglija sănătatea sau mediul în care trăim.”

“Campania Consumix lansează un nou episod: cosmeticele. O temă cel puțin la fel de intrigantă precum dozele de sucuri și bumbacul, discutate săptămânile trecute. Întrebarea este cine nu folosește cel puțin un șampon, un gel de duș sau o cremă de mâini? Realitatea este că femeile utilizează în medie 12 produse cosmetice în fiecare zi, iar un barbat cel puțin 6. Până aici totul e OK. Doar că, 80% din produsele de machiaj și igienă pe care le găsim în magazine sunt un cocktail de substanțe chimice: parabeni, ftalați, plumb și o listă lungă de compuși sintetici.

Și de data aceasta am pregătit un clip, un afiș și o povestire, care dezvăluie mai multe despre industria cosmeticelor.

Fără mască. “Este jumătatea săptămânii și încă o dimineață în care ne întâlnim cu toții în camera mare. Salonul principal, cum i se spune aici. Fiecare se așează confortabil pe scaunul său, pentru că această întâlnire, ca fiecare întâlnire de până acum, va dura ceva timp.

Suntem nouă oameni, zece cu “arbitrul” discuției, asezați în cerc. Ieri a vorbit aproape două ore fata de lângă mine și, pentru că rândul ne vine în sensul acelor de ceasornic, azi urmez eu. Nu sunt o persoană tăcută, dar de data asta am vizibil emoții. Nu am ce face. “Arbitrul” mă anunță că mi-a venit rândul.  Trebuie să pun stop torentului de gânduri și să încep să mă destăinui. “Salut, eu sunt Clara și nu e ca și cum nu ne știm de vreo 5 luni deja, dar trebuie să încep cu asta. Sunt Clara și sunt dependentă.” Gata, am recunoscut.

Dacă vorbim despre adicție, eu sunt “prinsă” într-o relație mai “deosebită”. Cred că prima dată când m-am machiat aveam 9 ani. Evident, dădusem iama într-o cutie de farduri și cosmetice într-o vizită la o mătușa. Mi-a placut la nebunie reacția pe care am stârnit-o musafirilor la apariția mea, boită pe față precum un clovn. Eram la vârsta perfectă la care să înțeleg că machiajul și cosmeticele sunt un “strigăt” perfect după atenție. Cu timpul au devenit indispensabile în viața mea. Nu concepeam să ies din casă fără să mă aranjez. Și cum sunt o perfecționistă, îmi dedic aproape 1 oră pe zi ca să fiu mulțumită de mine. Folosesc cosmetice de vreo 15 ani, deși mereu am fost privilegiată de faptul că sunt o femeie atrăgătoare. Machiajul a devenit pentru mine un ritual. Trezit, spălat, fardat. Aproape că nu-mi doream să mă mai privesc în oglindă cu fața mea originală. Copia era mult mult mai atractivă și mai aproape de “tipa de pe copertă”. Buzele mele aproape că nu mai puteau vorbi fără efectul blush-ului, ochii nu mai puteau privi fără acea strălucire perfectă a fardului și farmecul genelor alungite de rimel. Fie că mergeam la magazinul de la scara blocului, fie că plecam la serviciu, ritualul era același.

Noua și perfecta mea imagine, devenise chiar imaginea de sine. În fiecare zi îmi reconstruiam încrederea în mine. Cu fiecare contur, fard sau pudră pe nasul meu. Și rezultatele erau vizibile. Eforturile mele erau răsplătite zilnic de prietenul meu cu un compliment: “Ești cea mai frumoasă!”. Am devenit dependentă și de ele, așa încât am decis să-mi port masca zi și noapte. Da, și nopțile dormeam cu un strat gros de farduri pe piele. Ajunsesem să spăl fețele de pernă ca pe șosete.

Efectele nu au întarziat să apară. Masca deja nu mai putea ascunde ochii iritați, pielea deshidratată, genele din ce în ce mai rare, buzele crăpate, părul uscat și unghiile îngălbenite. Următoarea etapă era să mă transform într-un mic monstru. O metamorfoză prin care îmbătrânisem deja cu vreo 10 zece ani. Mulți numesc asta maturizare. Am început să mă informez de pe internet. Surpriză! Acum am înțeles că MEA, DEA, PEG, BHA, EDTA nu sună “a bine”. Cosmeticele sunt de fapt un cocktail de substanțe toxice. Petrochimicale și alte metale grele. Totul se absoarbe prin piele. Sper să mai pot trece de acum înainte de detectoarele de metale din aeroport.

Inițial am vrut să ignor tot, ca și cum n-aș fi știut niciodată nimic. Însă, recomandarea doctorului a fost foarte fermă. Se pare că organismul meu a suferit niște dereglări hormonale și că mi-au fost descoperiți noduli la sân. Nu se știe cauza exactă, însă nu există altă “rețetă”, decât să-mi schimb stilul de viață.

Cel mai greu va fi să învăț să nu mai port masca.

“Azi, 14 decembrie, a raportat Clara, în sala mare din Clinica de Recuperare Post-Cosmetice!”

Săptămâna viitoare discutăm despre dependența de mașini. Până atunci ținem legătura pepagina Facebook a campaniei Consumix și site-ul www.creionetica.ro.

Consumix este o campanie despre societatea de consum. Prin afișe, clipuri și povestiri ne-am propus să rupem rutina de a consuma “fast” și “nonsense”, rutina de a neglija sănătatea sau mediul în care trăim.”

Da, sunt al nu-știu-câtelea ecologist împotriva masacrării a mii de brazi cu ocazia Crăciunului. Dar nu te costa nimic să citești articolul mai departe. O să fiu succintă.

De ce nu e frumos să cumperi un brad tăiat:

- pentru că nu ai certitudinea că bradul pe care îl cumperi nu este tăiat ilegal. Dacă încurajezi acest comerț, nu faci decât să contribui la un obicei născut din foame de bani, iar anul viitor vor fi ciopârțiți și mai mulți brazi.

- pentru că după ce își va da duhul complet, va sfârși în mod tragic azvârlit (sau așezat, nu contează) în fața blocului, și de acolo la groapa de gunoi (de multe ori nu foarte prompt, pentru că gunoiul e colectat mai greu după Revelion). În loc să crească înalt ca bradul ce este, i-ai schimbat destinul, umilindu-l. Iată câteva fotografii care să susțină spusele mele:

Sursă foto: bihon.ro

Sursă foto:danbotoman.blogspot.com

Sursă foto:danbotoman.blogspot.com

Sursă foto: gradinavisata.wordpress.com

În cazul în care în orașul tău, brazii sunt colectați separat ca resturi vegetale și folosiți ca îngrășământ în agricultură (ceea ce în București nu se întâmplă), e cât de cât în regulă să ai un brad tăiat. Altfel, nu prea.

Deși obiceiul cu bradul este de origine păgână, putem avea în minte o semnificație frumoasă pentru el. O poveste spune că Fecioara Maria, căutând să-și adăpostească pruncul de ninsoare, a găsit un loc ferit sub un brad, întrucât era singurul copac verde pe timp de iarnă. Iar noi, în semn de recunoștință, împodobim bradul ca pe un adevărat erou al serii de Crăciun, care ne va adăposti cadourile. Apoi, îl privim cum se ofilește (ba chiar ne enervăm pe el că încep să cadă ace și face mizerie) iar cândva prin ianuarie, pa-pa, brad! (revezi foto de mai sus. Halal priveliște în ziua mea de nume…)

Pe de altă parte, de ce este frumos să ai un brad natural?

- pentru că miroase superb. Într-adevăr, și eu ador să miroasă a brad în casa mea. Este ceva minunat, îți amintește de copilărie și îți provoacă flash-back-uri ale cadourilor primite, ale momentelor calde petrecute an de an cu cei iubiți.

Noi (familia mea) avem un brad de plastic. Nici plasticăraiele nu sunt eco prin natura lor non-biodegradabilă, dar dacă te asiguri că bradul tău de plastic ajunge, după ani buni de uz, la reciclat, atunci poți sta liniștit.

După cum spuneam, avem un brad artificial. Miroase a motan, nicidecum a brad. Îi sugerasem mamei să cumpere mai multe ramuri naturale și să le înșire prin casă după plac, ca să miroasă frumos. Dar parcă nu mirosea suficient. Așa că anul trecut, pe lângă brăduțul de plastic, am mai avut încă unul, natural. Viu, în ghiveci! Iar anul acesta, același brăduț care ne-a slujit în trecut se află acum în curte și va fi împodobit cu beculețe rezistente la ger.

Așadar, o soluție eco este să cumperi un brad în ghiveci.
Vei spune:

- e mai mic și e mai scump! Plătești vreo 100- 150 lei și e mic cât brăduții care se dau în piață cu 30 de lei. Noi, oamenii, dorim ca lucrurile noastre să fie MARI. Multe și cât mai MARI, ca să arătăm bunăstarea noastră. Ce să fac cu o piticanie de brad?

Răspunsul meu: gândește-te că achiziționând un brad în ghiveci, plătești prețul vieții lui! Nu prețul morții lui. Are sens ce zic? Bradul acela va avea șansa să trăiască mai departe după ce te va fi slujit pe tine. Așa mic cum e, se va face mare.

- nu am curte, ce fac cu el după Sărbători? Răspunsul e simplu, firma de unde l-ai cumpărat cu siguranță  îl va primi înapoi și îl va replanta.

Am auzit că în Suedia există o lege care presupune ca la fiecare copac pe care l-ai tăiat, să plantezi doi puieți. Dar nu suntem în Suedia. Ciopârțim cu sânge rece și nu ne interesează că pe viitor, vom avea mai mulți copii și mai puțini brazi. Dacă strănepoții noștri vor dori un brad natural în loc de unul de plastic, n-au decât să-și cumpere unul din Suedia.

În ceea ce privește podoabele… Se comercializează în fiecare an atâtea globuri, de parcă ar fi prima oară în viața noastră când serbăm Crăciunul și n-avem, domn’le, globuri, trebuie să cumpărăm! Dacă anul trecut ornasem bradul în nuanțe de un albastru enervant, hai anul acesta să-l facem mov cu picățele. Să cumpărăm globuri, deci… Mari și sclipicioase. Dar podoabele, eco sau nu, sunt cu totul altă poveste.

Am încredere în responsabilitatea ta pentru mediu și în bunul tău gust, cititorule. Știu că vei fi un creștin exemplar anul acesta.

De la prietenii Consumix aflăm că cea mai răspândită fibră textilă din lume este, surprinzător, și cea mai nocivă pentru mediu. În ciuda reputației de fibră naturală și sănătoasă, este o mare consumatoare de apă. Și aici vorbim de cantități industriale de apă până a ajunge la maturitate. Totodată, bumbacul se “mândrește” și cu un consum uriaș de insecticide și pesticide. Ca idee, un tricou răspândește cam 100 gr de pesticide în natură. Și apoteotic, în ciclul său de viață, bumbacul face înconjurul Planetei pentru a fi țesut, cusut, vopsit, croit și decolorat, toate acestea până a ajunge să fie un articol vestimentar din garderoba noastră.

Și ca să intrați în pielea personajului, vă invităm să lecturați povestea vieții lui:

“Voi porni de la geneză. Nu îmi amintesc nimic de la momentul nașterii. Mi se pare și normal, nu cred că există cineva care să aibă amintiri de atunci. Însă, primele imagini pe care le am în memorie sunt legate de apă. Peste tot în jurul meu, dar și la metri distanță de mine, eram înconjurat de apă. Precum în Popol Vuh, “Cartea Sfântă a Maiașilor“, în care se spune că la început a fost un ocean. Oceanul originar peste care nu adia nici un vânt, o suprafață perfect lină. Din păcate, în cazul meu și al nașterii mele, peste mine curgea apă și nu oricum, torențial. Torente fluide, continue. Râuri, ba chiar fluvii uriașe gata să umple grădini și insule.

Sunt pregătit să ies la lumină. În sfârșit pot și eu respira! Îmi simt celulele cum inspiră și expiră și mă pot bucura de soare. Totul este difuz, însă întrezăresc din când în când mișcare în jurul meu. Ceva din atmosfera din jur îmi spune că sunt într-un loc deosebit. Unde se lucrează. Văd forme care muncesc, forfotesc și trebăluiesc. Simt o agitație continuă și constantă. Din păcate nu am fost înzestrat cu auz. Eu doar văd și simt. Nu știu cât durează procesul, pentru mine noțiunea de timp este difuză. Nu fac diferența între secunde și secole. Așa stă scris în materialul meu genetic.

Încep să prind formă. Am fost înălbit, nu oricum, ci printr-un proces chimic. Clor, mult clor! Google this: “dioxina”! Sunt din nou colorat. Îmi dau seama că sunt albastru-indigo. Deși trec prin mai multe etape de spălare, sunt tot una cu chimicalele pe care nu le elimin în totalitate și ajung în contact direct cu pielea. Da, pielea ta! Ață peste ață și formez un tipar. Un tipar textil destul de moale și plăcut atingerii. Simt cum sunt transportat către o altă destinație. Aici sunt transformat încă o dată. Dintr-o plantă foarte țepoasă am ajuns un material pufos și mătăsos, râvnit de toată lumea. A fost un drum lung, aproape că am făcut înconjurul lumii ca să ajung aici.

Ultima parte e existenței mele are un impact ciudat asupra propriei mele forme. Sunt decolorat. Nici măcar nu sunt decolorat simetric, mai degrabă sintetic. Dar problema este că trec printr-un procedeu chimic foarte nociv pentru piele și mediu. Mă refer la acizi, care provoacă peste un milion de intoxicații în fiecare an printre oamenii care mă prelucrează.

Încep să iau contact cu un alt tip de material. Este rece și, spre norocul meu în cantități mici, pentru că eu trebuie să îi suport greutatea și rotunjimile. Am devenit simbiotici. Cireașa de pe tort, primesc și o etichetă! O voi purta cu mândrie până la capăt. Până și la SH se vor mândri cu moștenirea firmei mele. Îmi place că sunt de sânge nobil! Se pare că voi mai avea parte doar de două transporturi indepedente. Unul către magazin și unul către viitoarea mea casă. Am apărut în urma prelucrării a peste zeci de mii de litri de apă și tot nu voi scăpa de cel puțin o spălare pe săptămână. Cu foarte foarte mare noroc voi fi purtat patru ani de zile. Dar nu există nici un fel de garanții, la cât de repede apar alții în urma mea! Care mai de care mai colorați, mulați și în ton cu moda.”

Care este una dintre soluții? Eu cred că v-ați dat seama, să îl sprijinim pe domnul Bumbac Bio! :)

Până la următoarea povestire, ținem legătura pe pagina facebook Greenly și pe pagina Facebook a campaniei.

Consumix este o campanie despre societatea de consum. Prin afișe, clipuri și povestiri și-a propus să rupă rutina de a consuma “fast” și “nonsense”, rutina de a neglija sănătatea sau mediul în care trăim. În sensul ăsta recomandă: “close all pop-ups”!

Programul european Natura 2000 vizează conservarea, în armonie cu activităţile umane, acestor specii şi a mediilor naturale care le adăpostesc. Mijloacele implicate? Restaurarea biotopurilor, reintroducerea speciilor indigene, dezvoltarea activităţilor de cercetare şi de educare…

Pentru mai multe informaţii despre Natura 2000, vizitaţi: http://ec.europa.eu/environment/nature/index_en.htm şi https://www.facebook.com/InfoNatura2000

Sursă informații: 52 de sfaturi pentru biodiversitate – Comisia Europeană/Direcția Generală pentru Mediu

Surse foto: http://ec.europa.eu/environment/nature/index_en.htm

Astfel, imortalizaţi angajamentul dvs. pentru conservarea biodiversităţii. Şi subvenţionaţi cercetarea taxonomică (adică descrierea noilor specii), precum şi studiile şi acţiunile de conservare a naturii coordonate îndeosebi în ţările unde aceste noi specii sunt descoperite.

Pentru mai multe informaţii despre această iniţiativă, vizitaţi: www.biopat.de

Sursă informații: 52 de sfaturi pentru biodiversitate – Comisia Europeană/Direcția Generală pentru Mediu

Surse foto: www.biopat.de

PS: Am inserat în acest articol câteva imagini cu specii care încă îşi aşteaptă un nume şi un patron! Dacă aş avea 2600 de euro, aş „adopta” o specie! Chiar aş face-o!