The origins of the lagoon complex are strongly influenced by the sediments carried along by the Danube from its origins all the way to its delta over the course of the last millennium. As far as location is concerned, the Razim-Sinoe lagoon complex is situated south of the Danube Delta and covers more than 1.100 square kilometers[U1] , of which 863 square kilometers are represented by the lagoons themselves. Most of the complex consists of a depression that was initially covered by the waters of the Black Sea and was subsequently fragmented by sandbars and spits.

Human activities during the last decades have left their mark on the lagoons – nowadays, engineering works divide the complex in two distinct units: Razim and Sinoe.

The Razim unit is made of a number of lakes: Razim, Goloviţa, Zmeica and Babadag. The most important lake is Razim itself, with an area of approximately 400 square kilometers and a maximum depth of 3.2 meters. This unit was isolated from the sea’s influence and has subsequently become a freshwater reservoir used for irrigating nearby fields.

The channels of Dranov and Dunavăț connect the Razim Lagoon with the Sfântul Gheorghe arm of the Danube Delta, thus receiving water from the river.

The Sinoe unit consists of the following lakes: Sinoe, Nuntași and Tuzla. It is separated from the Black Sea by a dam and its largest lake, Sinoe, measures 135 square kilometers and reaches a depth of just 1.6 meters.

The Razim-Sinoe Lagoon Complex belongs to the Danube Delta Biosphere Nature Reserve and its significance lies not just in its biodiversity (both plants and animals) but also in terms of its cultural heritage. Currently, the lagoon complex hosts 10 of the 20 highly protected areas of the Nature Reserve, which host unaltered ecosystems containing various plant and animal species. Their role is to maintain the characteristic plant life of the Delta and to act as sanctuaries for its animals.

Water quality in the lagoon complex is determined to a large extent by the quality of Danube’s waters, due to the interconnected nature of the two. As such, pollution affecting the Danube River inevitably reaches the lagoons.

Pollution is mostly due to waste water, even though it is not directly discharged in the lagoon complex. Because of its direct link with the Danube, the worst affected area is Razim Lake. Another major source of pollution comes from agricultural activities in the neighboring fields, which rely on chemical fertilizers. Industry also affects water quality, despite the fact that no industrial activities take place nearby. Nevertheless, the Danube carries industrial pollutants from other areas upstream. Shipping on the arms of the Danube is yet another source of pollution.

Water quality monitoring in the lagoon complex is carried out by several monitoring stations which measure the concentration of the most important pollutants. Water quality is assessed and assigned to one of the established water quality classes depending on a number of indicators.

In 2015, oxygen indicators (dissolved oxygen, biochemical oxygen consumption – CBO5 and chemical oxygen consumption – CCO-Mn and CCO-Cr) have recorded values that placed them in the first or second classes of water quality. The only exception is the CCO-Cr indicator, which is consistent with an average level of water quality. Lake Razim’s waters are strongly influenced by organic matter discharge in the Danube. Thus, the input of organic matter from the Danube was 105 times greater for CBO5, 57 times greater for dissolved oxygen, 350 times larger for phosphorus and 140 times larger for nitrogen than the input originating from the drainage basins of Razim and Babadag lakes.

In terms of nutrients, the role played by the Danube Delta in storing/capturing these elements, compared to the total input of the river, is insignificant, reaching only 2-3%. Consequently, the Danube’s nutrient load reaches almost entirely the Blacks Sea. For the lakes found in the Delta, it was determined that mineral nitrogen levels are within the limits of the first two classes of water quality, whereas total phosphorus values present concentrations typical for the second or third classes. In 2015, the levels of phosphorus have increased in the waters of Sinoe Lake.

Heavy metals, such as iron, cadmium and lead are found in concentrations that place them in the fourth and fifth water quality classes for the entire lagoon complex. Zinc and nickel on the other hand are found in lower concentrations, belonging to the good water quality class.

In the category of organic micro-pollutants, such as chlorine-based organic pesticides, values exceeding the threshold of the second water quality class were recorded for lindan and DDT concentrations. Lindan concentrations varied widely, between the first and the fourth quality class, whereas DDT generally fell in the fifth class.

Eutrophisation is a form of pollution affecting aquatic land ecosystems and is caused by a natural or artificial enrichment of water with nutrients, mostly phosphorus and nitrogen. Unlike the natural process, man-made eutrophisation is a rapid phenomenon which brings about deep subsequent changes in the state of aquatic ecosystems, degrading them and impacting its human uses: water supply, fish farming, leisure etc.

Eutrophisation can affect any type of water environments: rivers, lakes, transitional water bodies and coastal waters, but it manifests itself most often in the case of stagnant or semi-stagnant environments, such as lakes and man-made reservoirs, the Danube Delta and the coastal area of the Black Sea. The degree of an aquatic ecosystem’s eutrophisation is expressed mainly by the concentration of nutrients (total nitrogen and total phosphorus), the level of oxygen saturation and the amount of phytoplankton biomass.

In our particular case, the vast amounts of nutrients collected by the river throughout its entire basin have had a significant contribution to the eutrophisation that affects the lakes of the delta. This phenomenon has become more intense after 1980 and has triggered substantial changes in the aquatic flora and fauna. The contribution of local pollution sources is dwarfed by the amount of nutrients carried by the Danube and they may only play a local role at the scale of the delta. Eutrophisation has been amplified by the increase in the average water flow on the channels, which was caused by dredging operations carried out between 1961 and 1989.

Article written by Hugeanu Roxana – Cătălina, Greenly collaborator, and translated by Mihail-Andreas Mitoseriu.

Geneza Complexului lagunar este puternic influențată de aluviunile transportate de-a lungul Deltei Dunării în decursul a peste 1000 de ani. În ceea ce privește localizarea, acesta este situat în sudul Deltei și ocupă o suprafață de peste 11.000 de kilometri pătrați, din care suprafața lacurilor este de 863 de kmp. O mare parte a complexului constituie o zonă depresionară ce  inițial a fost acoperită de apele maritime și apoi fragmentată, formându-se cordoane și grinduri.

Activitățile umane și-au pus amprenta asupra complexului în decursul ultimilor decenii, astfel, în urma amenajărilor hidrotehnice acesta a fost transformat în doua unități distincte: Unitatea Razim și Unitatea Sinoe.

Unitatea Razim este formată din lacurile Razim, Goloviţa, Zmeica şi Babadag . Cel mai important lac este Razim, ocupând o suprafață de aproximativ 400 de kilometrii pătrați și are o adâncime maximă de 3,2 metri. Unitatea a fost izolată de influența mării și transformată în rezervor de apă dulce ce alimentează sistemele de irigații aflate în vecinătatea complexului.

Prin canalele Dranov și Dunavăț, laguna Razim primește un aport fluvial provenit din Dunăre, prin legătura cu brațul Sfântul Gheorghe.

Unitatea Sinoe este alcătuită din lacurile Sinoe, Nuntași și Tuzla. Unitatea comunică cu Marea Neagră printr-un stăvilar. Lacul Sinoe ocupă o suprafață de 135 de kilometrii pătrați și are o adâncime maximă de 1,6 metri.

Complexul Lagunar Razim-Sinoe este inclus în Rezervația Biosferei Delta Dunării și prezintă interes, atât din punct de vedere botanic, cât și din punct de vedere al viețuitoarelor sau al atracțiilor culturale pe care le adăpostește. În prezent, în aria complexului lacustru se găsesc 10 din cele 20 de arii strict protejate ale Rezervației, în perimetrul cărora se păstrează, în condiții nemodificate sau puțin modificate de om, specii de plante și animale precum și mediul lor de viață. Rolul lor principal este de conservare a vegetației caracteristice și de refugiu pentru diferite specii de animale.

Calitatea apei din cadrul Complexului Razim-Sinoe este determinată de calitatea apei Dunării datorită legăturii Dunăre-Deltă-Complex Lagunar. În urma acestei legături directe, sursele de poluare ale complexului sunt influențate și de sursele de poluare a Dunării.

Principala sursă de poluare a Complexului lagunar este reprezentată de apele uzate, chiar daca acestea nu sunt deversate direct in lagună. Din cauza legaturii directe cu Dunărea, cel mai afectat este lacul Razim. O altă sursă de poluare este reprezentată de activitățile agricole ce se desfășoară în apropierea complexului deoarece se utilizează îngrășăminte chimice. De asemenea, o sursă importantă de poluare este industria, deși nu se desfășoară activități industriale în zonă , din cauza legăturii cu Dunărea, complexul Razim-Sinoe este afectat indirect de această ramură economică. Complexul lagunar este afectat și de poluare în urma transporturilor pe brațele Dunării.

Monitorizarea calității apei în zona complexului Razim-Sinoe se realizează prin intermediul stațiilor de monitorizare cu ajutorul cărora se fac determinări asupra principalilor poluanți. Starea calității apei este apreciată în urma încadrării în clase de calitate a grupelor de indicatori.

În anul 2015, indicatorii regimului de oxigen reprezentați de oxigenul dizolvat, consumul biochimic de oxigen (CBO5) și consumul chimic de oxigen (CCO-Mn și CCO-Cr), au înregistrat valori care au corespuns în general clasei I și clasei a II-a de calitate. Excepție face indicatorul CCO-Cr ale caror valori au corespuns, în general, clasei moderate. Calitatea lacului Razim este puternic influențată de descarcările de substante organice din fluviul Dunărea. Astfel încarcarea provenită din Dunare este de 105 ori mai mare pentru CBO5, 57 ori pentru oxigen dizolvat, 350 ori pentru fosfor total și 140 ori pentru azot total decât cea provenită din bazinul propriu al lacurilor Babadag si Razim.

În ceea ce privește nutrienții, s-a constatat că rolul Deltei Dunarii în stocarea/reținerea nutrienților raportat la încarcările totale ale Dunarii este nesemnificativ, fiind estimat la 2-3 %. In consecinta incarcarile de nutrienti din Dunare ajung in totalitate in Marea Neagra. Pentru lacurile deltaice  s-a constatat că azotul mineral se regăsește în limitele claselor de calitate I și II, iar fosforul total a prezentat concentrații medii corespunzătoare claselor de calitate I – III. Creșterea continutului de fosfor s-a remarcat în anul 2015 pentru lacul Sinoie.

Metale grele ca: fierul, cadmiul și plumbul se regăsesc în concentrații corespunzătoare claselor IV si V de calitate pentru toată zona complexului lagunar. Zincul și nichelul au în general concentrații medii corespunzătoare clasei bune de calitate.

Din categoria micropoluanților organici de tipul pesticidelor organoclorurate s-au intregistrat depășiri ale limitei clasei a II –a de calitate pentru concentratiile de lindan si DDT. Lindanul a înregistrat o evoluție pe o scară foarte largă de la clasa I până la clasa a IV-a, în timp ce DDT-ul s-a încadrat, în general, în clasa a V-a de calitate.

Eutrofizarea este o formă de poluare a ecosistemelor acvatice continentale cauzată de imbogătirea excesivă naturală sau artificială a apelor cu nutrienți, în principal fosfor și azot. Spre deosebire de procesul natural, eutrofizarea determinată de om este un proces rapid, care determină schimbări succesive și profunde ale stării ecosistemului acvatic, ducând la degradarea lui și la afectarea folosințelor pentru care a fost creat : alimentări cu apa, piscicultură, agrement, etc.

Eutrofizarea afectează toate categoriile de ecosisteme acvatice, râuri, lacuri, ape tranzitorii și ape costiere, manifestându-se însă cu precădere în ecosistemele stagnante și semi-stagnante: lacurile naturale, lacurile de acumulare, Delta Dunării și zona costieră a Mării Negre. Gradul de eutrofizare al ecosistemelor acvatice se exprimă în principal prin concentrația nutrienților (azot total și fosfor total), gradul de saturație în oxigen și biomasă fitoplanctonica.

 În cazul Deltei, cantitățile mari de nutrienți aduse de fluviul Dunărea din întregul bazin, au contribuit semnificativ la apariția fenomenului de eutrofizare a lacurilor deltaice, a cărui intensificare s-a observat în special după anii 1980, determinând schimbări importante ale florei și faunei acvatice. Contribuția surselor locale de poluare la eutrofizarea lacurilor deltaice a fost nesemnificativă în comparație cu aportul Dunării, acestea având numai impact local. Amplificarea fenomenului de eutrofizare a fost favorizată și de creșterea debitului mediu al apei preluat și transportat de canale în interiorul, consecință a dragării canalelor realizate în Deltă în perioadă 1961-1989.

Articol scris de  Hugeanu Roxana – Cătălina, colaborator Greenly.

In reality, not all of its land is used for agriculture. The Danube’s presence on its eastern border has led to the creation of a swampland, consisting of permanent lakes, ponds of varying depths (depending on floods caused by the river) and spits, which covers around 150.000 hectares. This area represents 30% of Danube’s floodplain on the territory of Romania.

From the 1960s onwards, this sector, which was presented by Grigore Antipa in his work ”The Danube’s Floodplain – Current Status and Means to Better Use It” as ”a true delta before the delta”, has been subjected to various anthropic interventions, such as the construction of dams, drainings and deforestations. The aim of these measures was to bring a significant portion of the terrain into the agricultural circuit.

After the human interventions, out of 150.000 hectares, only 20.000 are still part of Danube’s floodplain. This last bastion of Brăila’s Moorlands has been, since 2003, under a protective regime, becoming a natural park.

The Natural Park Balta Mică a Brăilei (Brăila’s Small Moorland) is made up of 7 main islands and aits which are freely flooded by the Danube. Each of these islands has a distinctive geomorphology, with splits, flat areas and brooks, channels that connect the marshes, ponds and lakes. Its limits are the main navigable arm of the Danube and a number of secondary arms of the river (Cravia, Măcin, Vâlciu).

In terms of biodiversity, Balta Mică a Brăilei includes, at a smaller scale, all the ecosystems that were once found in Braila’s Moorlands. It is worth mentioning that about 50% of Braila’s Small Moorland area represents natural ecosystems, 30% is partly natural and just 20% has been totally affected by human actions.

Additionally, this area is well-known, both nationally and internationally, for its ornithological significance, as a result of its location on the most important migratory path in Danube’s lower basin, halfway between the nesting grounds of Northern Europe and the winter retreats in Africa. 169 bird species that are found in this protected area are internationally protected by the Conventions of Bonn, Bern and Ramsar.

Thus, in the Balta Mică a Brăilei Natural Park, you can enjoy a landscape similar to that of the Delta, but far more accessible.

Beyond the vast agricultural fields, Brăila can surprise you with stunning natural areas.

Sources:  Moisei, R., 2006, Cercetări dendrometrice şi auxologice pentru reconstrucţia ecologică a ecosistemelor forestiere din lunca brăileană a Dunării-teză de doctorat, Suceava; Regulamentul Parcului Natural Balta Mică a Brăilei; www.bmb.ro

Photo sources:  www.arcaşu.ro

Article written by BONCIU Adela, meteorologist and graduate of the Faculty of Geography, Bucharest, with a  Master’s Degree in Integrated Assessment of the Environment, and translated by Mihail Mitoseriu.

The main goal of this project is to increase the area’s natural value by ensuring an optimal preservation of important habitats found in the Natura 2000 Danube Delta Site – Carasuhat Pilot Area, thus aiding to accomplish the objectives postulated by the EU Environmental Operational Plan – Priority Axis no. 4. This project will breathe new life into 924 hectares of Carasuhat, which will be reconnected to the natural circuit of the Danube Delta over the following 12 months.

After a press conference held on July 24th 2014, a decision was taken to begin the project “Environmental reconstruction of publicly owned lands belonging to the Mahmudia Local Council in the Carasuhat agricultural area – Danube Delta”. This project is partly funded by the Cohesion and Regional Development Fund of the European Union and is run by the Local Council of Mahmudia. It will involve a number of environmental reconstruction actions that shall soon be undertaken in the Carasuhat agricultural area by the Mahmudia Council, WWF – Romania and the Administration for the Danube Delta Biosphere Reserve (picture no.1)

The actions envisaged are aimed at recreating the complex network of ponds and canals which, before the drainage an damming that occurred in the 1980s, offered food, shelter and breeding grounds for all the plants, birds and fish species one can find in the Delta, and which are now endangered. These works will create the necessary conditions for the recreation and preservation of 18 different types of habitat, acknowledging at the same time the socio-economic needs of the local community (Picture no. 2).

This project is co-financed by the European Fund for Regional Development and is a part of the Environmental Operational Plan 2007-2013.  Work was supposed to begin two years ago, based on the financing contract no. 128266/01.03.2012  signed by the Ministry for the Environment and Climate Changes, acting as managing authority for the Environmental Operational Plan and the Mahmudia Local Council, the beneficiary of this operation.

It is important to know that the “Environmental reconstruction of publicly owned lands belonging to the Mahmudia Local Council in the Carasuhat agricultural area – Danube Delta” project is certainly the first environmental reconstruction action undertaken by a local community, and through “the involvement of locals in such actions, we can prove their strong connection to the values offered by the Delta’s ecosystems, even after 50 years of anthropization suffered by certain areas”. Therefore, at the end of this action, 18 types of habitats will be reconstructed and preserved, while also taking into account the economical needs of the local community.

We would like to thank all WWF Romania and Mahmudia Local Council members for their involvement in this project and we are eagerly awaiting its results!

Source of information: Ioana Cenușă – WWF Romania

Photo source: Cristian Mititelu Răileanu

Article written by Gabriela Moroșanu and translated by Mihail Mitoșeriu.

În urma unei conferințe ce a avut loc ieri, 24 Iulie 2014, s-a decis demararea proiectului „Reconstrucţia ecologică a terenurilor aparţinând domeniului public al Consiliului Local Mahmudia în cadrul incintei agricole Carasuhat din Delta Dunării”. Proiectul este cofinanțat din Fondul de Coeziune/ Fondul European de Dezvoltare Regională este de competența domeniului public al Consiliului Local Mahmudia. Acesta va presupune ca în cadrul incintei agricole Carasuhat din Delta Dunării, Consiliul Local Mahmudia, în parteneriat cu WWF-România și Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, vor realiza în perioada următoare o serie de lucrări de reconstrucție ecologică în zona Carasuhat, Mahmudia (Foto 1).

Obiectivul principal al proiectului este de a adăuga o valoare naturală zonei prin asigurarea statutului favorabil de conservare a habitatelor prioritare din situl Natura 2000 Delta Dunării – zona pilot Carasuhat, contribuind astfel, în mod direct, la atingerea obiectivelor Axei Prioritare 4 POS Mediu.Prin prisma acestui proiect, 924 ha din zona Carasuhat vor prinde viață din nou însumând, prin reconectarea lor la circuitul natural al deltei în următorul an.

Lucrările își propun refacerea complexului de japșe, bălți, gârle și canale care ofereau înaintea desecării și îndiguirii din anii ΄80, hrană, adăpost și loc de reproducere pentru toate speciile de plante, păsări și pești caracteristice deltei, astăzi amenințate cu dispariția. Realizarea acestor lucrări vizează asigurarea condițiilor de refacere și conservare a 18 tipuri de habitate, ținând cont de nevoile socio-economice ale comunității locale (Foto 2).

Proiectul este co- finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională și se derulează în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu 2007-2013,  iar acum este al doilea an de când ar fi trebuit să înceapă lucrările, în baza contractului de finanțare nr. 128266/01.03.2012 semnat între ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice ca Autoritate de management POS Mediu și Consiliul Local al Comunei Mahmudia, ca beneficiar.

De reținut este și faptul că proiectul „Reconstrucţia ecologică a terenurilor aparţinând domeniului public al Consiliului Local Mahmudia în cadrul incintei agricole Carasuhat din Delta Dunării” este cu siguranță prima acțiune de reconstrucție ecologică din Delta Dunării implementat de către o comunitate locală, prin “implicarea localnicilor în astfel de proiecte dovedește putenica lor legătură cu valorile oferite de ecosistemele Deltei Dunării chiar și după ce timp de mai mult de 50 de ani o parte din zonele deltei au fost transformate în ecosisteme artificiale”. Astfel, la terminarea acestor lucrări, se vor asigura condițiile de refacere și conservare a 18 tipuri de habitate, ținând cont de nevoile socio-economice ale comunității locale.

Le mulțumim membrilor organizației WWF România și Consiliului Local Mahmudia pentru implicarea în acest proiect și așteptăm rezultatele cu cel mai mare interes!

Sursa Informațiilor: Ioana Cenușă – WWF România

Sursă fotografii: Cristian Mititelu Răileanu

En dehors de l’eau qui semble infinie et qui abrite d’innombrables êtres vivants, au dessus des terres qui portent toutes les nuances de vert offertes par la végétation hydrophile ou hygrophile, le Delta du Danube nous accueille avec d’autres beautés qui, parfois, échappent à l’attention de nos yeux. Même si la station météo de Sulina enregistre les plus faibles précipitations moyennes de Roumanie, ça n’exclut pas l’existence d’une variété de formations nuageuses (Figure 1) qui apportent ou non la pluie.

Figure 1

Parce-que les nuages sont formés quand les vapeurs d’eau trouvés dans l’air qui monte se condensent pour former des gouttes ou gèlent directement – l’altitude à laquelle ce processus se produit dépend de la stabilité de l’air et de son humidité – le Delta du Danube est l’endroit idéal pour l’accumulation d’une énorme quantité d’air humide dans l’atmosphère, à cause de l’abondance de l’eau. Une goutte ou un cristal de glace a une dimension de 0,01 millimètres. Les nuages froids d’altitude contiennent des cristaux de glace – Cirrocumulus – des nuages supérieurs qui ont la forme d’une couverture ou des bancs élancés qui donnent au ciel un aspect ondulé comme une plage – (Figure 2) ; les nuages chauds, trouvés à une altitude moins élevée, contiennent des gouttes d’eau et les nuages de type mixte sont formés d’eau et de glace. Dans le Delta, comme vous peut-être déjà pensez, dominent les nuages de type mixte ou les nuages formés d’eau liquide, bien que la forte stabilité atmosphérique de l’espace du Delta ne favorise pas les précipitations, comme nous allons voir tout de suite.     

Figur2 2 – Nouages Cirrocumulus et Cirrus en Danube Delta

Les nuages orageux sont formés dans l’air instable. Les vapeurs d’eau subissent la condensation et libèrent la chaleur latente, qui permet à l’air de continuer son ascension. Les courants verticaux forts qui existent dans les nuages peuvent causer des orages, mais ces événements se produisent généralement au dessus de la Mer Noire ou de la terre, ou on peut avoir plusieurs masses nuageuses avec des caractéristiques physiques différentes. On déduit ainsi que le Delta du Danube peut rarement être la scène d’une confrontation entre nuages de nature à générer un orage.

Mais, en revanche, les nuages se forment quand l’air humide se refroidit jusqu’au point de rosée, quand l’air est forcé de monter, et, par conséquent, de former des nuages. La hauteur à laquelle les vapeurs d’eaux se condensent dans l’air qui monte représente la base des nuages. Au dessus du Delta du Danube, les conditions sont favorables pour l’apparition d’une grande variété de types de nuages. Un voyage dans la barque parmi ses canaux et lacs nous offrira non seulement l’abondance d’une végétation unique, mai aussi la révélation d’une variété des nuages qui, bien si ne sont pas entièrement uniques pour la région du delta, et peuvent être rencontrés dans d’autres parts du pays, ont une amplitude visuelle et une beauté sans égal (Figure 3).

Figure 3 – Nouages Cirrus en Danube Delta

Mais pour les décrire, if faut nous souvenir comment l’air monte pour former les nuages. L’air peut être forcé de monter en trois manières: Quand il subit un réchauffement du bas vers le sommet, par contact avec une surface chaude, l’air monte à cause de la convection en donnant naissance aux petits nuages qui annoncent le bon temps – Cumulus (Figure 4), des nuages avec un développement vertical. Leurs contours sont bien définis et ils ressemblent des petites piles blancs d’ouate qui se déplacent rapidement sur le ciel.

Figure 4

Leurs sommets sont blancs, comme le chou-fleur de et avec des nombreux bourgeonnements. Si l’air, dans son mouvement, rencontre une montagne, il est forcé de monter. On appelle ça une ascension orographique qui conduit à la formation des nuages orographiques. Dans le Delta du Danube, avec une altitude maximale de 12 mètres, et sans aucune montagne dans la proximité, il est évident que nous ne pouvons pas rencontrer ce type de nuage. Mais l’air chaud monte aussi quand il est poussé par l’air froid dans un front atmosphérique (élévation de front – nuages de front – Figure 5). Si les nuages sont assez gros, les gouttes d’eau et les cristaux de glace s’unissent et tombent sous la forme des précipitations, mais il y a certains nuages, comme Altostratus (Figure 6), ou les faibles précipitations formées à une grande altitude s’évaporent avant de tomber sur la terre, donnant naissance au virga (Figure 7). Ce type de nuage forme des toiles nuageuses bleues ou grises qui couvrent le ciel totalement ou partiellement. Ils peuvent être formés d’une ou plusieurs couches superposées.   

Figure 5

Figure 6 – Nouages Altostratus

Figure 7 – Le Phenomen Virga en Danube Delta

L’air est donc réchauffé quand il entre en contact avec la terre. Le réchauffement réduit sa densité par comparaison avec l’air situé au-dessous, déterminant l’ascension de l’air chaud. Pendant l’ascension, la température de l’air décroit dans un rythme fixe, devenant de plus en plus lourd et dense, jusqu’au moment ou il est plus dense que l’air froid, et commence de descendre. Quand l’air monte et se refroidit, la quantité des vapeurs d’eau qu’il peut contenir décroit jusqu’au point de saturation, quand commence la formation des gouttes d’eau. La température à laquelle ce processus se manifeste est nommée le point de rosée. Le point de rosée n’est pas fixe, et il dépend de la température de l’air. Quand les vapeurs condensent dans des gouttes, ils libèrent leur chaleur latente. Si l’air saturé se refroidit plus lentement que l’autre air qui l’entoure, il continue son ascension jusqu’au moment ou il commence se désintégrer sans donner naissance aux précipitations, comme il se passe souvent au-dessus du Delta. L’air qui monte sans être poussé s’appelle air instable. Les nuages commencent à se former après le point de rosée et ils peuvent avoir une grosseur importante. Dans cette catégorie entrent les nuages Altocumulus qui se forment à une altitude modérée et ont des formes variées: rouleaux, bandes blanches ou grises, couvertures souvent superposées d’un gris faible. Ils ont un aspect continu ou sont séparés par des petits espaces. Ils sont rarement transparents, et généralement bloquent la visibilité du Soleil (Figure 8).

Figure 8

A l’ouest et à l’est, ils prennent une nuance rouge intense (Figure 9).

Figure 9

Mais pour mieux comprendre les conditions qui génèrent les nuages du Delta, on doit définir la notion de ”condensation” qui précède la notion du ”point de rosée”. La condensation est le changement subi par les vapeurs de gaz, comme les vapeurs d’eau, quand ils se transforment dans un liquide, comme l’eau. Par exemple, les vastes étendues aquatiques du Delta permettent à un grand nombre d’atomes d’hydrogène et oxygène d’échapper et de se déplacer librement dans les molécules portées par les courants ascendants. Deux molécules d’eau qui se heurtent se rejettent réciproquement mais si la température baisse, les molécules ont moins d’énergie et leurs mouvements sont ralentis. Quand ils arrivent à la température du point de rosée, température à laquelle l’eau condense, les molécules d’eau fusionnent quand elles se heurtent. On réalise un lien d’hydrogène entre un des atomes d’hydrogène d’une molécule et l’atome d’oxygène d’une autre molécule, formant ainsi des courtes files. A ce moment, les vapeurs d’eau deviennent un liquide. Par la fusion, les molécules d’eau entrent dans un état ou elles nécessitent moins d’énergie pour se maintenir, et cèdent une partie de leur énergie sous la forme de la chaleur (la chaleur latente). Elle réchauffe l’air et peut être absorbée par les molécules liquides, qui se transforment en vapeurs. La pluie se produit quand les gouttes sont assez grandes pour vaincre la gravitation, mais ça se passe très rarement dans le Delta.

Pendant mon étude des nuages du Delta, à la fin du mois du juillet, je n’ai pas rencontré la pluie mais j’ai pu observer des nuages capables de créer des précipitations. Ils sont formés quand l’air chaud est poussé au-delà du point de rosée, pour former des nuages Cumulus (figure 10). Ce type de nuage est formé quand l’air chaud passe par-dessus l’air froid, sur la ligne du front. 

Figure 10 – Nuage Cumulus au-dessus du Canal Saint George

Au-dessus du Delta du Danube, sans une stratification inverse ou diffuse, et à cause d’une atmosphère propre, qui ne reflète pas beaucoup de lumière, et qui n’absorbe ni conserve une quantité importante de chaleur, les nuages, bien que chauds près de la surface de la terre, ont des dimensions et structures variées.

En dehors des nuages Cumulus, Altostratus et Altocumulus, dans le Delta il y a aussi d’autres types de nuages, qui ne conduisent pas en général à la formation des précipitations. Les nuages Cirrus et Cirrostratus sont présents à une grande altitude, annoncent le bon temps et, à cause de leur finesse, ne bloquent pas la lumière des astres. La pluie rarement accompagne ces nuages parce que les gouttes de pluie sont formées par la fusion d’autres gouttes d’eau dans les nuages chauds et leurs dimensions sont très variées. Les plus grandes gouttes, étant les plus lourdes, tombent plus vite que les petites gouttes. Quand des gouttes avec des dimensions différentes entrent en collision, elles fusionnent et puis se séparent mais quand une grande goutte rencontre  une petite goutte, elles fusionnent définitivement pour former des gouttes de plus en plus larges qui tombent vers la terre comme pluie. Parce que les nuages Cirrus (Figure 11), souples, ressemblant des fils, fibres ou bandes blanches ou transparentes, sont formés des cristaux de glace, ils n’annoncent pas la pluie mais plutôt une perturbation atmosphérique.

Figure 11 – Nuages Cirrus près de l’Île du Sacalin

Ni les nuages Cirrostratus, blancs et avec un aspect ondulé, ne sont pas liés à l’apparition de la pluie. Ils peuvent couvrir le ciel totalement ou seulement en partie mais, parce qu’ils contiennent  des cristaux de glace, ils sont souvent très délicats et difficiles à observer, donnant au ciel un aspect  laiteux, annonçant un temps favorable, mais sans beaucoup de soleil.

Figure 12 – Nuages Cirrostratus

Le Delta du Danube nous offre toujours des surprises, mais, maintenant, nous savons qu’une fois arrivés dans le Delta, on peut admirer son ciel pour approfondir les mystères de cet endroit. C’est l’histoire des nuages du Delta pendant l’été… il nous reste à découvrir leur histoire pendant la saison froid. 

Bibliographie:

http://www.craimont.ro/vremea/nori.html

Ciulache, S., Ionac, I., (2007), Esenţial în meteorologie şi climatologie, Editura Universitară, Bucureşti;

Stâncescu, I., Ballif, S., (1981), Meteorologie fără formule, Editura Albatros, Bucureşti;

***, (2007), Terra, Smithsonian Institute. 

Photos par Gabriela-Adina Moroșanu.

Article écrit par Gabriela-Adina Moroșanu et traduit par Mihail Andreas Mitoșeriu 

Pe lângă apele aparent nesfârșite și spuzite de viețuitoare, deasupra întinderilor în toate nuanțele de verde ale vegetației higro și hidrofile, Delta Dunării ne întâmpină și cu alte frumuseți care scapă uneori privirii. Deși stația meteorologică Sulina este cunoscută ca fiind cea la care se înregistrează cele mai mici cantități de precipitații medii anuale din România, acest lucru nu exclude existența unor variate formațiuni noroase (Figura 1) dătătoare sau nu de ploaie.

Figura 1

Deoarece norii se formează când vaporii de apă din aerul care se ridică se condensează în picături sau îngheață direct, înălțimea la care are loc acest proces depinzând de stabilitatea aerului și de umiditate, Delta Dunării este locul ideal de strângere a acestei imense cantități de aer umed în atmosferă, grație apei abundente de aici. O picătură sau un cristal de gheață are cca 0,01 mm. Norii reci de mare altitudine conțin cristale de gheață – Cirrocumulus – nori superiori în formă de pături sau bancuri subţiri, dând cerului aspect vălurit, încreţit, asemănător unei plaje cu nisip –  (Figura 2); norii calzi de altitudine mai mică conțin picături de apă, iar cei micști conțin ambele forme. În Delta Dunării, așa cum probabil ați intuit, norii predominanți sunt cei micști sau lichizi, deși puternica stabilitate atmosferică de deasupra spațiului deltaic nu favorizează căderea precipitațiilor, așa cum vom vedea în cele ce urmează.

Figura 2 – Nori Cirrocumulus și Cirrus în Delta Dunării

Norii de furtună se formează în aerul instabil. Vaporii de apă se condensează și eliberează căldura latentă, astfel încât aerul continuă să urce. Curenții verticali puternici din nori pot produce furtuna, dar acest lucru se întâmplă în aerul de deasupra Mării Negre, sau deasupra spațiilor terestre unde se pot întâlni mai multe mase noroase având caracteristici fizice diferite. O primă idee este, astfel, aceea că Delta Dunării poate fi rareori gazda unor lupte atmosferice între nori, așa încât să se genereze furtuni.

Pe de altă parte, norii se formează atunci când aerul umed se răcește până la punctul de rouă, când este forțat să urce, așa încât se formează adesea în el nori. Înălțimea la care vaporii de apă condensează în aerul care se ridică marchează baza norilor. Și deasupra Deltei Dunării se creează condiții prielnice formării celor mai diverse familii de nori. O călătorie cu barca prin canalele și lacurile deltei ne va dărui nu numai plenitudinea unei vegetații deosebite, dar și revelația unor tipuri de nori care, chiar dacă unii din ei se găsesc și în alte părți ale țării, nu au o asemenea amplitudine vizuală și frumusețe (Figura 3).

Figura 3 – Nori Cirrus în Delta Dunării

Dar pentru a-i descrie, este necesar să amintim cum se ridică aerul pentru a forma norii. Aerul poate fi forțat în trei feluri să se ridice. Când este încălzit de jos în sus, prin contactul cu o suprafață caldă, aerul se ridică prin convecție, formând norișorii de vreme frumoasă – Cumulus (Figura 4), nori de dezvoltare verticală. Aceștia au un contur bine definit, fiind asemănători unor grămăjoare de vată cu o culoare albă, deplasându-se repede pe cer. Vârfurile sunt albicioase şi în formă de conopidă, prezentând numeroase înmuguriri. Dacă, însă, aerul în mișcare întâlnește un munte, este forțat să se ridice. Aceasta este ridicarea orografică și are ca rezultat formarea norilor orografici. În Delta Dunării, la o altitudine de maximum 12 m și la o distanță considerabilă de orice zonă muntoasă, este ușor să ne dăm seama că nu se pot întâlni astfel de nori. Dar aerul cald se ridică și când aerul rece îl împinge de dedesubt, pe un front atmosferic (ridicarea de front – nori de front – Figura 5). Dacă norii sunt destul de groși, picăturile de apă și cristalele de gheață se unesc și cad sub forma precipitațiilor, însă există anumite tipuri de nori, cum ar fi Altostratus (Figura 6), în care ploile slabe de la altitudini mari se evaporă adesea înainte de a atinge suprafața terestră, dând naștere fenomenului ”virga” (Figura 7). Aceștia din urmă formează pânze noroase albăstrui sau cenuşii și pot acoperi cerul total sau parţial. Pot fi formaţi din două sau mai multe straturi suprapuse.

Figura 6 – Nori Altostratus

Figura 7 – Fenomenul Virga în Delta Dunării

Aerul este, așadar, încălzit când intră în contact cu solul. Aceasta îl face să fie mai puțin dens decât aerul de deasupra, așa că începe să se ridice. În timpul ascensiunii, temperatura aerului scade într-un ritm fix, masa de aer ajungând din ce în ce mai densă și mai grea. În cele din urmă atinge punctul în care este mai grea decât aerul din jur, și începe să coboare. Acest aer este numit stabil. Pe măsură ce aerul urcă și se răcește, cantitatea de vapori de apă pe care o poate conține scade până ce devine saturată și se formează picăturile. Temperatura la care se produce acest fenomen se numește ”punct de rouă”. Punctul de rouă nu este fix, depinzând de temperatura aerului. Când vaporii de apă se condensează în picături, eliberează căldură latentă. Dacă aerul saturat se răcește mai lent decât cel din jur, rămâne mai cald decât acesta și continuă să urce, până începe să se destrame fără a da naștere precipitațiilor, așa cum se întâmplă cel mai frecvent deasupra Deltei Dunării. Aerul care urcă fără să fie împins în sus este numit instabil. În punctul de rouă se formează norii și în aceste condiții pot ajunge la grosimi foarte mari. Norii Altocumulus fac parte din această categorie, fiind nori de altitudine mijlocie, cu forme variate: rulouri, benzi de culoare albă sau cenuşie, pături, suprapuse uneori, de culoare cenuşiu-deschis. Prezintă un aspect continuu sau sunt separați prin mici spaţii între ei. Rareori sunt transparenți, uneori Soarele nemaifiind vizibil  prin ei (Figura 8).

Figura 8

La apus şi răsărit se colorează în roşu-aprins (Figura 9).

Figura 9

Dar pentru a înțelege cel mai bine condițiile care generează norii în Delta Dunării, trebuie clarificată noțiunea de ”condensare”, care precede pe cea de ”punct de rouă”. Condensarea este schimbarea care are loc atunci când un gaz, cum sunt vaporii de apă, se transformă în lichid, cum este apa. Spre exemplu, din vastele suprafețe acvatice ale Deltei Dunării, mult mai mulți atomi de hidrogen și oxigen din apă pot evada și se pot mișca apoi liber în moleculele purtate de curenții ascendenți. Două molecule de apă care se ciocnesc, se resping reciproc, dar dacă temperatura scade, moleculele au mai puțină energie și se mișcă mai lent. Când ajung la temperatura punctului de rouă, în care se condensează apa, moleculele vaporilor de apă fuzionează atunci când se ciocnesc. Se realizează o legătură de hidrogen între unul dintre atomii de hidrogen al unei molecule și atomul de oxigen al celeilalte molecule, formând șiruri scurte. În acest moment, vaporii de apă au devenit lichid. Fuzionând, moleculele intră într-o stare ce necesită mai puțină energie pentru a se menține, așa încât cedează o parte din energie sub forma căldurii (căldura latentă). Aceasta încălzește aerul din jur și poate fi absorbită de moleculele lichide, transformându-le în aburi. Ploaia se produce atunci când picăturile sunt destul de mari, încât să învingă gravitația, moment foarte rar deasupra Deltei Dunării.

În timpul cât am studiat și fotografiat formațiunile noroase din Delta Dunării (sfârșitul lunii iulie), nu am avut parte de ploaie, însă anumiți nori ce ar fi putut crea condițiile de cădere a precipitațiilor au putut fi zăriți. Explicația formării lor este aceea conform căreia aerul umed care este împins peste punctul de rouă formează nori precum tipul Cumulus (Figura 10). Aceștia apar când aerul cald se ridică peste aerul rece, pe linia frontului.

Figura 10 – Nori Cumulus deasupra Canalului Sf. Gheorghe

Deasupra Deltei Dunării, neexistând o stratificație inversă sau difuză, temperatura în altitudine, mai ales datorită atmosferei curate, nereflectante și care nu absoarbe sau păstrează o cantitate mare de căldură, norii, deși calzi în apropierea suprafeței terestre, au dimensiune și structură variate.

În afară de norii Cumulus, Altostratus și Altocumulus, în Deltă Dunării se pot forma și alte tipuri de nori, mult mai puțin predispuși la formarea în interiorul lor a picăturilor de ploaie. Norii Cirrus și Cirrostratus sunt nori superiori de vreme bună, care se răsfiră pe cer, sunt subțiri și pot fi priviți în același timp cu astrele, fără ca lumina acestora din urmă să fie oarecum obstrucționată. Ploaia este un fenomen extrem de rar care îi însoțește, deoarece picăturile de ploaie se formează în norii calzi prin fuzionarea picăturilor din nori și au dimensiuni foarte variate. Cele mai mari, fiind mai grele, cad mai repede decât cele mici și le ajung din urmă. Când picături de aceeași mărime se ciocnesc, ele fuzionează și apoi se despart din nou, însă, când o picătură mare întâlnește una mică, ele se contopesc. Picătura se mărește, adună mai multe picături mici și cade sub forma ploii. Cum norii Cirrus (Figura 11), subțiri și cu aspect de filamente sau fibre sau benzi albe-transparente, sunt formați din cristale mici de gheață,  aceștia nu prevestesc ploaia, cu mai degrabă o perturbație atmosferică.

Figura 11 – Nori Cirrus în apropiere de Insula Sacalin

Nici norii Cirrostratus (Figura 12), care au un aspect văluros, albicios, nu sunt legați de apariția ploii. Aceștia pot ocupa total sau parţial cerul, fiind și ei formaţi din cristale de gheaţă, însă uneori pot fi atât de subţiri, aproape neobservabili, încât pot da cerului aspect lăptos, prevestind o vreme bună, dar nu foarte însorită.

Figura 12 – Nori Cirrostratus

Delta Dunării ne rezervă mereu surprize, dar acum știm că, odată ajunși acolo, privim spre cer și adâncim din ce în ce mai mult misterele ei. Aceasta a fost povestea norilor din deltă numai din timpul verii…rămâne să o descoperiți și pe cea din anotimpul rece…

Referințe:

1.       http://www.craimont.ro/vremea/nori.html

2.       Ciulache, S., Ionac, I., (2007), Esențial în meteorologie și climatologie, Editura Universitară, București;

3.       Stâncescu, I., Ballif, S., (1981), Meteorologie fără formule, Editura Albatros, București;

4.       ***, (2007), Terra, Smithsonian Institute. 

Fotografii: Autor Gabriela Moroșanu

Ce știm, în schimb, foarte puțini dintre noi este că rezervația Biosferei Delta Dunării nu va mai fi multă vreme paradisul nostru natural, deoarece granița dintre valorificare și supraexploatare este atât de accesibilă omului, iar presiunea sa mascată sub ‘nevoia de resurse’ a dus la dezechilibrarea ecosistemelor naturale, mai ales în lipsa unor măsuri de combatere a acestor fenomene negative sau de refacere a zonelor afectate.

Așa cum am auzit de curând spunându-se : ‘Natura se reface, dar noi nu ne mai naștem încă o dată, așa că trebuie să profităm din plin!’, principiul capătă dimensiuni astronomice dincolo de cuvinte, reflectat în acțiunile oamenilor:

Turiștii și autoritățile locale confundă acest miracol al naturii cu o groapă de gunoi; astfel răsar dincolo de stufăriș PET-uri, doze de aluminiu, pungi de pufuleți, semne ale faptului că relaxarea în mijlocul naturii este la modă. Însă ‘revoltați’ desigur la vederea gunoaielor, aceștia aruncă vina pe stat, care nu oferă bani pentru curățarea Deltei, dar mă întreb la ce sumă ajunge valoarea educației și a civilizației de care ar trebui să dăm dovadă!

Pescuitul industrial și braconajul reduc considerabil numărul speciilor de pești, de o varietate remarcabilă, însă din ce în ce mai sufocați de prezența omului și rătăciți în căutarea ecosistemului pe care odinioară îl considerau mediul lor de viață. Doar nicăieri nu-i ca acasă! Aproximativ o treime dintre specii au fost şi sunt valorificate economic prin pescuitul comercial intensiv, inclusiv grupul de sturioni (specie interzisă pescuitului pentru o perioadă de 10 ani, începând cu 2006),  știucă şi scrumbia de Dunăre (Alosa pontica).

Terenurile îndiguite artificial în anii ’70, care acoperă peste o treime din suprafața rezervației sunt răni uriașe la nivelul sistemului deltaic și îl împiedică să se regenereze natural. 

Intervențiile arhitecturale excesive distrug specificul estetic tradițional.

Construcțiile canalului Bîstroe prin inima Deltei ucrainiene ar putea afecta iremediabil ecosistemul deltaic.

Supraexploatarea unor resurse, în special a peştelui şi păşunilor, precum şi tendinţa de a dezvolta unele activităţi economice nepotrivite sistemului deltaic, aşa cum a fost situaţia investiţiei pentru exploatarea nisipurilor de la Caraorman, au avut drept consecinţă dereglarea echilibrului natural existent prin dispariţia unor zone de reproducere naturală a peştelui sau a altor specii, prin colmatarea unor canale sau prin apariţia fenomenului de eutrofizare a apelor lacurilor şi bălţilor.

Pădurile din Delta Dunării, formate aproape exclusiv din zăvoaie de plop alb și salcie albă, au fost în mare parte defrișate, în perioada 1962-1967, pentru utilizarea terenurilor în agricultură. În acest scop s-a făcut și îndiguirea Dunării, pentru a proteja aceste terenuri de inundații. În ultimul timp, utilizarea agricolă a terenurilor din lunca și Delta Dunării a ridicat probleme din cauza salinizării solurilor, a costurilor mari cu desecări și irigații. Este necesară reîmpădurirea acestor terenuri, prin reînființarea zăvoaielor de plopi și sălcii indigene, care populau înainte aceste locuri având biodiversitate ridicată.

Nu am văzut Delta îndeaproape, cunosc acest colț de rai numai din clasicele imagini cu grupuri de pelicani care zâmbesc mândri fotografilor și însuflețesc întinderea de apă decorată cu nuferi frumoși și stuf înalt, ascunzând ceea ce se petrece cu adevărat în inima acestui paradis! Dar dacă menirea acestor locuri este să aducă fericirea în ochii privitorilor, de ce nu ne întrebăm care este menirea noastră?

Sursă text : http://www.ddbra.ro/rezervatia

Sursă foto: http://www.agrofm.ro/stiri/verde-la-pescuitul-de-stiuca-din-delta-dunarii/

http://www.cugetliber.ro/stiri-social-borsul-de-peste-din-delta-dunarii-are-iz-de-gunoi-62081

http://tilbuhoglinda.wordpress.com/2010/07/05/delta-dunarii-%E2%80%93-un-colt-de-rai/

http://www.infopensiuni.ro/cazare-letea/obiective-turistice-letea/padurea-letea_4213

http://www.indeltadunarii.ro/fotografii_peisaje_delta_dunarii.php

În deltă se găsesc atât păduri plantate de om, cât și păduri naturale. Primele se găsesc mai ales de-a lungul celor trei brațe ale Dunării dar și pe canalele de legătură, fiind reprezentate de zăvoaie de salcie, plopișuri sau amestec dintre cele două.

Zăvoi de salcie albă Salix alba

Salcia albă (Salix alba), plopul alb (Populus alba) și plopul cenușiu (Populus canescens) se găsesc alături de plopi euroamericani, în păduri dezvoltate antropic.

Plop cenușiu Populus canescens - detaliu frunză

Pe malul lacului Erenciuc se află singura pădure de anin negru (Alnus glutinosa), de altfel protejată.

Aninul negru Alnus glutinosa - detaliu fruct

Chiparosul de baltă (Taxodium distichum), specie exotică, a fost și el plantat experimental între Mahmudia și Murighiol.

Chiparosul de baltă Taxodium distichum

Pădurile naturale de pe grindul Letea și Caraorman, precum și din luncile brațelor Sfântu Gheorghe și Chilia, sunt unice la nivel național și mondial. De ce? Pentru că acestea cresc pe soluri nisipoase, între dunele de nisip, în locurile mai joase. Ce este așa special la acestea? Faptul că sunt discontinue – trecerea de la pădure la vegetație ierboasă se face brusc. Cum se numesc? Pâlcurile de pădure sunt denumite hasmace (Hasmacul Mic, Hasmacul Mare) sau hăsmăcele, dacă sunt de dimensiuni mai reduse.

Hasmace

Arbuștii cresc și ei sub arbori și numără: alunul (Corylus avellana), mărul pădureț (Malus sylvestris), părul sălbatic (Pyrus pyrastes), păducelul (Crataegus monogina), măceșul (Rosa canina), cornul (Cornus mas), sângerul (C. sanguinea), cătina albă (Hippophaë rhamnoides) sau cea roșie (Tamarix gallica). Există, bineînțeles, și plantele agățătoare care se împletesc cu aceștia: vița sălbatică (Vitis silvestris), iedera (Hedera helix), hameiul (Humulus lupulus) sau liana grecească (Periploca graeca), care ajunge la lungimi impresionante, de 25 m.

Vița sălbatică Vitis silvestris

Liana grecească Periploca graeca

Arborii stăpâni ai pădurilor sunt aceiași, stejarul (Quercus robur și Quercus pedunculiflora), frasinul (Fraxinus angustifolia), ulmul (Ulmus foliacea) sau teiul (Tilia sp.).

Avem bucuria de a fi întâmpinați, în pajiști, de o specie deosebită, de cel mai scund arbust, cu tulpini de 25-50 cm, și anume cârcelul (Ephedra distachya), plantă medicinală, utilizată ca bronhodilatator și vasoconstrictor.

Cârcelul Ephedra distachya

Să sperăm, așadar, că aceste păduri se vor păstra sănătoase (noi, oamenii să le păstrăm așa!) și să rămână o fabuloasă resursă și pentru generațiile care vin! Vă doresc plimbare plăcută în deltă, poate chiar la “vânătoare”, cu aparatul foto (!), de specii descoperite cu ajutorul acestui articol. :)

Sursă informații: ”Pădurile din Rezervația Biosferei Delta Dunării – Ghid de buzunar ilustrat” – Editura Centrul de Informare Tehnologică Delta Dunării

Surse fotografii: info-delta.ro, thewildflowersociety.com, davisla.wordpress.com, cas.vanderbilt.edu, dandindeltadunarii.blogspot.ro, ostroaveledunarii.ro, agrofm.ro

DELTA OKAVANGOULUI, Botswana – cea mai mare deltă interioară din lume

Grandiosul fenomen ia naștere în dealurile de vest din Angola, unde mai multe izvoare se unesc în râul Kavango, care străbate Namibia și intră în Botswana, pentru a forma în Delta Okawango. Cu mult timp în urma, fluviul Okawango se vărsa într-un uriaș lac interior cu apa dulce, numit Lacul Magkadigadi. În urma procesului de încălzire globală, lacul a secat și s-a tranformat în câmpiile Magkadigadi de astăzi. Activitatea tectonică a întrerupt cursul râului și a format actuala deltă. Astfel, a apărut o rețea singulară de ape care susține un ecosistem bogat cu o varietate imensă de plante și animale.

La intrarea în Deșertul Kalahari, circa 95% din volumul acvatic se evaporă. În timpul sezonului ploios, delta acoperă o suprafață de 16.000 kilometri pătrați, iar în cel secetos, se restrânge pe 9.000 kilometri pătrați. Aici trăiesc 400 specii de păsări și peste 200.000 de mamifere mari, între care circa 30.000 de bivoli și elefanți africani.

DELTA RHONULUI, Franța

Fluviul Rhone se varsă în Marea Mediterană, alcătuind nu doar cea mai frumoasă deltă din Franța, ci una dintre cele mai bine protejate delte din întreaga lume. Întreaga regiune este, de fapt, inclusă în granițele Parcului Național Camargue, zonă protejată încă din anul 1970.

Rezervația acoperă o suprafață de 80.000 hectare, incluzând aici mlaștini, pășuni, păduri, dune de nisip și sărături. Este cea mai mare deltă din Europa occidentală. Regiunea este celebră pentru vremea aspră, cu peste 300 de zile pe an în care bate Mistralul, un vânt rece și uscat care vine din nord-vest peste întreaga Vale a Rhone-ului. O treime din suprafața deltei este strict protejată, accesul oamenilor fiind interzis cu desăvârșire. Asprele măsuri au fost luate în scopul salvării și conservării speciilor rare de plante și animale, precum și pentru menținerea ecosistemului local, care este foarte fragil. În restul teritoriului deltei, cu un permis special, sunt acceptate vânătoarea, agricultura și extracția sării.

Deși Camargue adăpostește o bogata biodiversitate, delta este renumita în întreaga lume pentru trei specii: o rasă de tauri negri mai mici și mai supli decât cei de coridă, frumoșii Cheval Camarguais, o rasă locală de cai albi, alături de cele peste 50.000 flamingo roz care poposesc în mlaștini în timpul lunilor de vară.

DELTA GANGELUI, India

Deși este cel mai sacru fluviu al hinduismului, nu este nici cel mai lung, nici cel mai puternic curs de apă din lume, însă delta sa deține recordul de cea mai mare și mai întinsă deltă de pe Terra. În afară de acest record, Delta Gangelui mai deține un impresionant record. Denumita Sunderband în dialectele locale, locul unde Gangele se varsă în Oceanul Indian adăpostește cea mai mare concentrație de tigri din lume. De asemenea, regiunea este considerată drept una dintre cele mai fertile de pe Pământ.

Delta este cuprinsă între râurile Hooghly și Meghna, de-a lungul Golfului Bengalului, pe teritoriile Indiei și Bangladesh-ului, având o lungime de circa 350 kilometri. Are formă tipică, triunghiulară și acoperă o suprafață totală de aproximativ 105.000 kilometri pătrați. Este compusă dintr-un labirint de cursuri de apă, mlaștini, mangrove, lacuri, aglomerări de sedimente și câmpii inundate. În ciuda riscurilor ridicate, cauzate de inundațiile musonice, cicloni și atacurile venite din partea tigrilor și crocodililor, un număr imens de oameni (între 125-143 de milioane) trăiesc în Sunderband.

Delta este situată într-o zonă tropicală, cu precipitații bogate, în sezonul ploios înregistrându-se până la 3.000 mm zilnic. Conform specialiștilor, aici trăiesc aproximativ 1.020 tigri bengalezi, specie protejată, aflată pe cale de dispariție. Anual, peste 30 de oameni sunt uciși de tigri, dar populația continuă să venereze tigrii, considerați drept gardienii divini ai deltei.

DELTA NILULUI, Egipt

Delta fluviului sacru al vechilor egipteni este cea mai cunoscută și mai studiată deltă din lume. Aceasta se întinde de la Alexandria până în Port Said, are o lungime totală de 240 de km de la est la vest și de 160 de km nord – sud, fiind separată de brațele Damietta și Rosetta. Din punct de vedere geomorfologic, Delta Nilului este considerată o “deltă arcuită”, datorită formei sale specifice. Din cauza construirii barajului de la Asswan, delta nu mai primește aportul anual de nutrienți și sedimente iar pământul câmpiilor inundabile este din ce în ce mai steril, în prezent, agricultorii fiind obligați să folosească cantități mari de fertilizatori chimici, ceea ce, evident, nu duce decât la poluare și răspândirea fenomenului de eutrofizare.

Delta Nilului este și astăzi, la fel ca în Antichitate, grânarul Egiptului și singura speranță pentru agricultura din acesta țară deșertică. Din acest motiv, jumătate din populația Egiptului, adică peste 80 de milioane de oameni, traiește în Delta Nilului. Aici crește nufărul de Nil și celebra trestie de papirus. Câteva sute de specii de păsări de apă iernează aici, printre care și cea mai mare concentrație de pescăruși pitici din lume. Alte specii de păsări des întâlnite sunt egretele, ibișii și stârcii. Tot aici trăiesc multe broaște țestoase, manguste și varani de Nil. În Antichitate se întâlneau și crocodili, hipopotami, elefanți, leoparzi și lei, dar, în prezent, toate aceste specii au dispărut de aici.

Cele mai ridicate temperaturi se înregistrează în luna august, când mercurul termometrelor urcă până la 48 grade. Delta Nilului se află în pericol de eroziune, deoarece în fiecare an dispar circa 50 kilometri pătrați din suprafața sa, ceea ce i-a facut pe specialiști să estimeze că în anul 2550, delta străvechilor faraoni va dispare cu desăvârșire.

DELTA VOLGĂI, Rusia

Volga este cel mai mare fluviu al Europei, deci este de înțeles ca acesta să se verse în Marea Caspică formând cu această ocazie o deltă imensă, lungă de circa 160 km. Cu toate că și aici zelul absurd al comuniștilor și-a lăsat amprenta, cei care au vizitat-o susțin că seamănă cu Delta Dunării, așa cum arăta aceasta acum 50-60 ani.

Este o deltă relativ nouă, care crește într-un ritm susținut. Dacă în anul 1880, acoperea o suprafață de doar 3.222 kilometri pătrați, astăzi magnifica Deltă a Volgăi se întinde pe 27.224 kilometri pătrați. Și în privința protecției, Delta Volgăi stă mult mai bine decât abuzata Delta Dunării. Paradisul vegetal de pe Volga a fost protejat încă din anul 1919, când aici a fost declarată Rezervația Astrahan.

La fel ca delta noastră, Delta Volgai este un important loc de popas și cuibărit pentru păsările de apă și cele de pradă. Cu toate că este celebră la nivel mondial pentru numeroasele specii de sturioni care încă abundă în apele sale, crapii și somnii compun majoritatea populației piscicole de la gurile de vărsare ale Volgăi. Între anii 1984-2001, delta a pierdut circa 277 kilometri pătrați de mlaștini, din pricina agriculturii excesive. În prezent, aici, toate activitățile agricole și industriale sunt interzise, autoritățile străduindu-se să găsească o soluție care să ducă la stoparea deșeurilor industriale și a fertilizanților aruncați în amonte. Fenomenele negative au dus recent la eutrofizarea apelor salmastre de la vărsarea în Marea Caspică.

DELTA MEKONGULUI, Vietnam

Vietnamezii o denumesc: dong bang song Cuu Long, adică Delta celor Noua Dragoni. Este o delta de dimensiuni mari, care acoperă în sezonul ploios o suprafață de 39.000 kilometri pătrați. Fiind o deltă situată într-o regiune joasă de coastă, Delta Mekong-ului este foarte ușor predispusă inundațiilor de proporții, cu toate că, în ultimii ani, s-a constatat că încălzirea globală și-a pus și aici amprenta, sub forma aridizării.

Datorită altitudinii foarte scăzute, specialiștii presupun că dacă anotimpurile ploioase vor continua cu aceeași intensitate, în anul 2030 întreaga deltă va fi inundată. Cele mai afectate provincii vor fi Ben Tre și Long An, circa 51%, respectiv 49% din suprafețele lor urmând să se afle la 1 metru sub ape. Descoperirile arheologice din siturile Oc Eo și Funan sugerează că delta a fost fundamentul creșterii și dezvoltării regatelor Funan. De-a lungul zbuciumatei istorii a Vietnamului, locuitorii săi s-au refugiat deseori în deltă, de unde lansau atacuri-fulger asupra invadatorilor.

Întreaga regiune este faimoasă pentru culturile sale de orez care produc aproape jumătate din cantitatea necesară Vietnamului pentru consumul intern – fapt care plasează Vietnamul pe locul doi, dupa Thailanda, pe lista producătorilor de orez, la nivel mondial. De fapt, Delta Mekongului produce singură mai mult orez decât Japonia și Corea de Sud la un loc. Pe lângă acest aspect, zona adăpostește o industrie piscicolă axată pe comercializarea peștilor din speciile basa, somnul Tra și diverse specii de creveți. Delta a fost declarată recent “Comoară Biologică”, un numar de peste 1.000 de noi specii de animale fiind descoperite aici în ultimii ani, incluzând o specie de șobolan sălbatic despre care lumea științifică credea că a dispărut.

DELTA FLUVIULUI YANGTZE, China

Fluviul Yangze este considerat leagănul culturii și civilizației chineze, iar delta sa a fost dintotdeauna principalul centru cultural și economic al Chinei. Delta în sine conține una dintre cele mai dens populate orașe din lume – metropola Shanghai, care are o densitate de 2.700 loc/km2. Dar, asupra deltei mitice a chinezilor pândește pericolul poluării: din cauza suprapopulării, a fabricilor, fermelor și orașelor, organizația internațională WWF a declarat că Delta Yangtze-ului a devenit, în ultimii ani, principalul factor poluator al Oceanului Pacific.

Delta beneficiază de un climat subtropical, cu temperaturi blânde. Aici se află cele mai fertile soluri din întreaga Chină, zona predominând în cultivarea orezului. Iazurile Qing Pu conțin cinci specii diferite de pești cu valoare economică ridicată, producând 29.000 de tone de pește anual. Principala temere a ecologiștilor și pescarilor chinezi este aceea că, la un moment dat, apele reziduale din orașe, fabrici și uzine se vor revărsa în lagunele create de om și în lacurile naturale, ducând la o catastrofă ecologică ireparabilă.

DELTA NIGERULUI, Nigeria

Este o deltă uriașă situată într-una dintre cele mai dens populate zone ale Africii. Se întinde pe o suprafață totală de peste 70.000 kilometri pătrați și ocupă 7.5% din suprafața Nigeriei. Delta este locuită de 31 de milioane de oameni din mai mult de 40 de grupuri etnice, majoritari fiind băștinașii Efik, Ibibo Annang, Oron, Ijaw, Youruba și Kalabari. Din nefericire, delta se află într-o zonă bogată în petrol, iar în momentul de față este devastată de poluare. Furturile și încălcarea flagrantă a drepturilor omului fac parte din realitatea zilnică. Luptele și razbunările între clanurile care se confruntă pentru stăpânirea tuturor resurselor deltei continuă și în prezent, nestingherite de autorități.

Vegetația deltei Nigerului este caracterizată de păduri lacustre, iar fauna este variată. Aici trăiesc încă specii periclitate în Africa, precum elefanți, cimpanzei, maimuțe guenon, antilope duiker, cimpanzei și hipopotamul pigmeu. La fața locului nu există însă nici cea mai mică formă de protecție a naturii, iar în cele câteva petice de teren declarate rezervații despăduririle continuă.

Cu toate acestea, pe lângă diminuarea alarmantă a pestilor și a lemnului din deltă, populația umană crește continuu, specialiștii estimând că tendința va continua până când dezastrul ecologic va fi total, iar oamenii nu vor mai găsi pește sau lemn; doar că atunci va fi prea târziu pentru delta ajunsă într-un punct fără întoarcere, în care autorefacerea ecosistemului nu va mai fi posibilă. Experții estimează că Delta Nigerului va fi astfel prima deltă din lume distrusă în totalitate și în exclusivitate de activitățile omului.

DELTA FLUVIULUI LENA, Rusia

În nordul Siberiei, la vărsarea în Oceanul Arctic, există o deltă neobișnuită și extrem de interesantă prin toate particularitățile sale. Aflată în nordul extrem și fiind putin afectată de activitatile umane, delta prin care se varsă fluviul Lena, adăpostește o lume secretă, puțin studiată, un paradis rămas în mare parte intact.

Lena este unul dintre cele mai mari fluvii ale Terrei, precum și unul dintre puținele fluvii al cărui curs de apă este orientat spre nord. Izvorăște dintr-un mic lac din sudul Rusiei și se întinde pe o lungime de 4.400 kilometri. Malurile sale sunt mărginite de păduri nesfârșite, meandre fluviale și coline stâncoase. Întreaga regiune a deltei se află timp de 7 luni sub imperiul iernii arctice, primăvara transformând această deltă de tundre, în mlaștini fertile.

Delta Lenei este de o importanta capitală pentru clima globală. Fără fluviul Lena, Marea Laptev, în care se varsă acesta, nu și-ar putea îndeplini funcția termorelgatoare. Pe timpul iernii, apele dulci strânse de Marea Laptev, putin adâncă, se transforma în uriașe blocuri de gheață ce se răspândesc în Oceanul Arctic. Blocurile se topesc în câțiva ani, iar întregul proces menține stabilă temperatura Oceanului Planetar și circulația curenților marini prin nordul planetei. Fauna ornitologică este deosebit de bogată aici, fiind compusă din diferite specii de lebede, fundaci, ploieri, gâște, pescăruși, șoimi și bufnițe polare. În anul 1995, autoritățile de la Moscova au decis crearea unei rezervații care să includă cea mai mare parte a deltei.

DELTA AMAZONULUI, Brazilia

Amazonul are peste 1000 de afluenţi, dintre care 15 au lungimea de peste 1500 km fiecare, iar doi dintre ei sunt mai lungi decât Dunărea, având peste 3000 km. Astfel, afluentul Madeira are 3379km şi este cel mai lung afluent de pe glob. Lăţimea apelor Amazonului propriu-zis are 2 km la Iquitos şi 5 km către Manaus, iar adâncimea apei este între 20 şi 50 m, pe alocuri chiar 80 m. Lăţimea apei în cursul inferior este intre 15 şi 20 km, iar înainte de delta, între 80 şi 150 km, dar adâncimea apelor scade la 20-25 m. După alte surse, lăţimea cursului ar fi de 11 km la intrarea în estuar şi aproape 300 km în sectorul terminal al estuarului.

Ansamblul gurilor Amazonului corespunde unei delte în care fluviul se desparte in multe braţe, ce delimitează numeroase insule, printre care şi Marajo, cea mai mare insulă fluvială înconjurată de ape dulci.

Datorită marilor cantităţi de aluviuni, delta amazoniană este într-o continuă schimbare. Este o deltă de un tip aparte (cea mai mare din lume, de circa 100 000 km pătraţi). Această deltă este limitată la nord-vest de braţul principal, Amazonul propriu-zis, iar la sud-est de braţul Para în care se varsă apele râului Tocantins.

DELTA DUNĂRII, România

Este a doua deltă ca mărime din Europa, iar specialiștii susțin că este și cea mai bine conservată. Cea mai mare parte a Deltei Dunarii se afla în Județul Tulcea, iar partea sa de nord din brațul Chilia aparține Ucrainei. Suprafața totală a Deltei Dunării este de 4.152 kilometri pătrați, dintre care România deține 3.446 kilometri pătrați.

Din punct de vedere geomorfologic, este o câmpie joasă aluvională, acoperită de mlaștini și ape. Este alcătuită dintr-o încrengătură de canale, lacuri, plauri, dune, păduri și smârcuri care comunică între ele. Cel mai mare lac este Dranov, cu o suprafață de 27,1 kilometri pătrați. Clima de aici este continental-marină, delta fiind cea mai secetoasă și însorită parte din România. Clima este influențată puternic de vânturile din Câmpia Rusă, care produc furtuni frecvente, mai ales primăvara și toamna.

Delta Dunarii circumscrie ecosistemul cu cele mai multe specii de păsări din Europa, pe timpul verii întâlnindu-se aici peste 320 de specii, dintre care 166 cuibăresc în deltă, iar 159 sunt migratoare. Pe timp de iarnă, peste 1 milion de gâște sălbatice, lebede, lișițe și rațe poposesc între stufuri. În deltă trăiesc aproximativ 20.000 de localnici, dintre care 4.600 în orașul port Sulina. Zona are cea mai mică densitate umană din România, aici fiind întâlnite doar 27 de sate.

Întregul ecosistem deltaic al Dunării a fost declarat Rezervație a Biosferei și sit UNESCO încă din anul 1991, dar, cu toate acestea, distrugerea și poluarea continuă nestingherite. Lipsa unor mecanisme eficiente de protecție și a unor amenzi pe măsură fac ca poluarea Dunării din amonte, concesionările private ale luciurilor de apă, construcțiile ilegale, cursele cu șalupe de mare viteză care deranjează păsările, braconajul fără limită, arderea haotică a suprafețelor de stuf, să rămână principalele și gravele probleme încă nesoluționate ale Deltei Dunării.

Sursa info: Travel.descopera, anidescoala, wikipedia

Surse foto: trilulilu, turism.bzi, zooland, greenly, travel.descopera, toxel, commons.wikimedia, parstimes, gorj-domino, mediafax, arctic-predators, awi, tinas, plaja, ecodeltafishing, kootation, dimensionsinfo, paxgaea, anidescoala