Una dintre cele mai salbatice zone protejate ale Frantei se afla pe cea mai mare parte din actualul spatiu ocupat de binecunoscuta Delta a Rhonului. Camargue, sau „Vestul salbatic al Frantei”, este deopotriva o regiune istorica si una de o frumusete naturala neasemuita, a carei protectie a pornit de la stadiul de parc natural (1970), acordandu-i-se ulterior o atentie sporita si pe plan international, prin statutul de rezervatie naturala. Declarata in prezent un sit Ramsar, „zona umeda de importanta internationala”, Camargue se suprapune Deltei Rhonului, fiind situata intre cele doua brate principale ale sale, Grand Rhone, in partea de est, si Petit Rhone, in vest, de la sud de localitatea Alres. Camargue s-a format pe sedimentele depozitate de fluviul Rhone, pe masura ce acesta se apropia de mare, se despartea in brate și forma o delta uriasa, la vest de Marsilia. 
Aceasta mlastina cuprinde campii litorale mlastinoase sarate, lagune cu apa sarata si salmastra, iazuri cu apa dulce (etangs), râuri, pajisti inundate pascute de animale, stufarisuri si dune. Privita din satelit, Camargue seamana cu o insula de 750 kmp in interiorul continentului, imbratisata de cele doua ramuri ale fluviului Rhone si de Marea Mediterana in sud.
Vegetatia din delta este determinata de regimul hidrologic si de salinitate. Printre plantele de aici se pot numara tufele de tamarisc halofile, branduse de nisip si narcise de mare cu flori albe, precum si numeroase orhidee, care alcatuiesc habitatele de apa dulce, cu paduri riverane umede de-a lungul fluviului Rhône şi fasii de dune de nisip relicte din secolele mai reci, ocupate cu paşuni permanente. Mare parte a deltei este destinata habitatelor salmastre formate pe teren deschis, care poate fi uscat (Salicornia patula), umed (sansouires) sau scufundat (oligohaline şi mlaştini salmastre). Un rest al vechiului golf/lac al Genevei, care a fost umplut de sedimentele transportate de fluviu, ce inainteaza cel mai mult spre mare, este cel ocupat de habitatele hipersaline si de lagunele joase.
Din cele 4700 de specii de plante cu flori inregistrate in Franţa, peste 1000 sunt gasite in Camargue. Unele specii au aparut aici prin evoluţia adaptarii specifice pentru mediul lor. Altele sunt foarte rare in toata Franta sau chiar Europa. Populatii mari de plante care sunt vulnerabile in alta parte, datorita izolarii lor sau datorita dimensiunii limitate a habitatelor lor, persista peste zonele vaste ale deltei Camargue. Aceasta este regiunea cu cele mai mari populatii de Cressa cretica, o intindere apreciabila de iazuri temporara, şi Bassia hirsuta, care creşte de-a lungul muchiilor lagunelor salmastre.
Camargue mai este renumita si pentru pasarile ce o populeaza. Datorita amplasarii sale strategice, ca punte de trecere intre doua spatii continentale cu medii de viata atat de diferite, este un popas foarte important pentru pasarile migratoare, in drumul lor dinspre Europa si Asia. Exista aici o colonie faimoasa de Flamingo (cu cca. 10.000 exemplare), pasari elegante si suple, ce prezinta o particularitate: picioarele si gatul rozalii. Urmariti „la pescuit” dimineata, „les Flamants Roses” parca isi lucreaza programul de gimnastica in sincron. De asemenea, aici cuibaresc piciorongul si ciocul-intors. Totusi, cele mai emblematice gazde din Camargue pentru iubitorii de natura nu sunt nici pasarile, nici asociatiile floristice multicolore, ci caii albi si bivolii negri, care traiesc in libertate in Camargue sau in semi-salbaticie. Zglobii si naravasi, „les Chevaux Blancs” au contribuit la fixarea numelui deltei, „Camargue”, care inseamna „cal de mare”, iar naravasii bivoli negri au determinat poporul francez sa se laude cu propriul lor „Vest salbatic”. Caii pot calatori distante lungi fara sa oboseasca si sunt capabili sa indure conditii meteorologice extreme si perioade lungi fara sa se alimenteze. Ei se deosebesc de alti cai din lume prin lungimea mare a unghiilor lor, care este o adaptare la mediul umed. Caii salbaticiti („neincaltati” si in turme mici) sunt cenusii cand sunt tineri si devin albi abia la varsta de patru sau cinci ani. Zburdand plini de viata in jurul „inimii deltei Camargue”, cel mai intins lac – Etang de Vaccares, fermierii si crescatorii locali i-au folosit de secole pentru a aduna turmele de bivoli care cutreiera mlastina sarata.
Cu ce probleme de mediu se confrunta unul din ultimele adaposturi naturale ale cailor salbatici?
Mare parte din mlastina a fost asanata si transformata in teren agricol, iar cursul apei este controlat printr-o serie de diguri si canale. Laolalta cu poluarea Rhonului, acest fapt a dus la deteriorarea unora dintre habitate. Portiuni intinse din Camargue, mai ales din nord, au fost asanate si cultivate cu cereale, pomi fructiferi si legume. Orezul, cultivat aici din Evul Mediu, se dezvolta foarte bine pe solul aluvionar din regiune. Parcelele mici cultivate cu orez sunt inundate primavara de apa din canalele de irigatie, iar recolta este stransa cu mijloace mecanizate in septembrie si octombrie, dupa asanarea campurilor de orez.
In prezent, zona risca sa fie afectata de creşterea nivelului marii, fenomen destul de grav pentru habitatele din imediata apropiere a tarmului Marii Mediterane, in urma caruia pana la 5-6 m din uscat poate fi inundat. Pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, aproape 20 km din lungimea deltei au fost indiguiti, pentru a se limita afluxul de apa de mare si a se deseca terenurile pentru scopuri agricole. Apoi, s-a trecut la amenajarea antropica a cursului inferior al Rhonului, pentru a limita si mai mult inundarea terenurilor agricole, in vederea crearii unor terenuri propice practicarii viticulturii.
Peste toate aceste aspecte se ridica un mare semn de intrebare: ar trebui Delta Camargue sa serveasca scopurilor umane sau ar trebui sa ramana integral in starea ei naturala initiala? Iar in al doilea rand, cu ce au reusit pana acum sa contribuie agentii de mediu pentru diminuarea poluarii si a transformarii ireversibile a deltei in spatiu antropizat? Sub ce forma se reflecta statutul deltei de „Zona umeda de importanta internationala” in prezervarea atributelor naturale ale ecosistemului? Nu cumva au ramas toate acestea doar inserate in documente, in timp ce activitatile economice desfasurate acolo le-au substituit pe cele ecologice? In anii urmatori, destinul deltei va depinde de o stricta gestionare a resurselor de apa, prin pomparea, irigarea şi drenarea ei prin canale construite in asa fel incat sa nu perturbe circuitele hidrologice naturale din Delta Rhonului. Criza ecologica pe care o traverseaza Delta Camargue este un prilej bun de a ne opri si noi cu gandul la zona noastra umeda monumentala, Delta Dunarii, care a avut noroc pana acum ca la noi in tara lucrurile merg incet si investitiile straine nu au reusit sa o cuprinda inca si sa ii rapeasca din frumusete si complexitate. Oare chiar si conservatorismul francezilor este depasit de situatie? Va ajunge si Delta Camargue o amintire prafuita in marea enciclopedie a lumii, asa cum este acum Delta Rhinului? Portile Deltei Camargue sunt dechise fara aproape nici o restrictie turistilor, astfel ca micul colt de rai al cailor, bivolilor si pasarilor flamingo s-a transformat incet-incet din „No man’s land” in „No nature’s land”, in care mai auzi in departare cate un francez nostalgic fredonand astazi perimatul, dar bine-graitorul „Sur le Pont d’Avignon”…
Articol realizat de Gabriela Adina Moroșanu, Anul al II-lea, Facultatea de Geografie, București
Surse foto si informatii:
