Ne bucurăm să vă anunţăm că şi în acest an continuăm frumosul parteneriat cu Consumix!

Dar să nu pierdem timpul şi să trecem la treabă…Avem atâtea de făcut, noroc cu telefoanele mobile, pe care le putem folosi pe stradă, în metrou, în parc, în orice moment liber…Noroc sau…Poate nu?

Suferim oare cu toţii de „nomofobie”? Vă puteţi imagina cum ar fi să vă treziţi într-o dimineaţă într-o lume fără telefoane mobile? Cum aţi reacţiona? Ar fi mai bine? Aţi fi distruşi?

Dragii noştri, haideţi să nu ne mai ataşăm de obiecte…obiecte perisabile…care dispar, care nu lasă nicio amprentă vie, divină, reală în viaţa noastră! Nu este bine să ne ataşăm nici de fiinţele pe care le iubim (doar nu ne aparţin), darămite de nişte obiecte!! Căci, la urma urmei, telefoanele mobile asta sunt: nişte obiecte, cu o durată limitată de viaţă, ce vor fi înlocuite cu altceva şi altceva şi altceva…Nu spune nimeni să nu le folosim atunci când avem nevoie de ele, dar să nu devenim DEPENDENŢI!!! Dependenţa, de orice natură, distruge viaţa!

..Şi acum să vedem ce ne-au pregătit pe această temă prietenii de la Consumix…

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Consumix prezintă: “Nomophobiac”

Trăim într-o societate aflată într-o continuă și însetată dezvoltare. Lumea din jurul nostru evoluează cu o viteză considerabilă și cunoaște o tehnologizare cu care greu se poate ține pasul. Se resimte un dezechilibru între real și virtual. Generațiile tinere încep să considere virtualitatea indispensabilă. Sunt cifre care atrag atenția asupra acestei situații: în 2013 s-au vândut peste 1.9 miliarde telefoane mobile, iar până în 2017 se preconizează că vor fi în uz circa 6.6 miliarde. Conform sondajului TIME’s Mobility, 84% din populația care folosește cel puțin un telefon, recunoaște că nu ar putea rezista nici măcar o zi fără acestea. Drept dovadă, noi termeni își fac loc în viața noastră precum Nomophobia (No Mobile Phobia) sau sindromul Blackberry Finger.

Consumix lansează un semnal de alarmă prin mesajul “It’s just a phone, not a piece of art!”. Dezbatem problema valorilor din viața individului modern. Pasiunea pentru gadgeturi, precum telefoanele mobile, este de cele mai multe ori în detrimentul artei și culturii, afectând direct calitatea vieții.

Nomophobiac. În mijlocul nopții, în timpul somnului se aud vibrații, sunete acute și foială. Între vis și nerăbdare, sunt deci semi-conștient. Sună alarma la 7:15. Până la și jumătate trec printr-un adevărat ritual virtual: verific mail personal plus mail birou, trei rețele sociale, un portal de știri și două bloguri favorite, totul multi-tasking, de preferat cu o singură mână, încă în pat. Drumul până la serviciu în metrou este o gură de aer proaspăt: niște muzică, răsfoire bloggeriana și, dacă nervii sunt prea întinși, un joc mic. Încerc să trec nivelul la “cursa cu melcul”, concentrat și un pic disperat, pentru că urmează stația.

La birou sunt ca pe bandă rulantă. Mă prind în joc și alături de colegi “rulăm” complet conectați. Pe mesele oamenilor, zeci de telefoane ignorate. Nu există răgaz pentru niciun mesaj, nicio postare, nicio alertă cu aniversarea cuiva, nici un baz, nimic.

Parcă aud o vibrație. Cred că mi-a scris cineva. Pariez că mă așteaptă și câteva notificări interesante. Nu mi-am mai verificat contul de azi-dimineață! Am zece minute să-mi relaxez degetele pe telefon. Dar unde o fi? Nu mai este la locul lui! Unde naiba l-am lăsat? A dispărut de pe birou, acolo unde îl las de doi ani, în fiecare zi, fără excepție. Of, drace! Oare l-am pierdut sau a fost furat? Nu există așa ceva! Cum aș putea să dovedesc că a fost furat? Nu-mi permit altul în momentul ăsta, ca să nu mai spun că toată viața mea e în acel mobil. Iau sertarele la rând, geanta, caut în baie, trag cu ochiul la colegi pe birou. A, da! Pfui! Dintr-o dată totul se clarifica și respir ușurat. Este în buzunar! Părea o glumă proastă a colegilor. Ce paranoic! Nu m-am mai simțit așa de când am dat examene în facultate. De când mergeam la interviuri pentru job. Sau de când m-a parasit…

Ce noroc! Gândul că îl pierdusem m-a consumat teribil! Ajuns acasă, nu mai am energie de nimic. A fost o zi plină și solicitantă. În pijamale și la somn cu noi. Ce fain ar fi să îi iau o carcasă cu un model de pijamale. Îmi revine obsedant în minte imaginea cu sute de oameni care lucrează pe bandă rulantă. Toți oamenii vorbesc la telefon. Nu există nici o excepție, toată lumea cu mobilul la ureche. Ba da, stai! Uite un cerșetor. Nu este nici încălțat, normal că nu are telefon. Nu îl caută nimeni nici de buletin. Zice ceva. Se cam strâmbă. Pare să blesteme! Ce înfiorător! Mă trezesc ușurat și văd pe fereastră că soarele este sus pe cer. E târziu de tot! Ce naiba s-a întâmplat cu alarma? Mă îndrept către telefon. Are o culoare cam ciudată. Dau să îl ating și îmi dau seama că este inert. Este din lut! Panică! Ce naiba e de făcut? Ies pe ușă pentru că deja întârziasem la birou. Intru în metrou și toată lumea e față-palidă. Toți colegii mei, mari jucători pe telefon și dependenți de smartphone, sunt acum triști și disperați. Toate mobilele din lume sunt de LUT?!

Mă trezesc înaintea alarmei: este 7:05!

Dacă ți-a plăcut povestirea noastră, ținem legătura pe pagina Facebook a campaniei Consumix și pe site-ul www.creionetica.ro.

Aici puteți viziona un clip despre campania “Nomophobiac”: https://www.youtube.com/watch?list=PLiz-GUMzYwy4shc4qbKFOQNP31D1RBxQO&v=eOq-kgj4w7E

Consumix este o campanie despre societatea de consum. În fiecare lună discutăm despre o nouă temă. Ne-am propus ca prin video, afișe, fotografii și povestiri să sensibilizăm și, totodată, să informăm consumatorii privind deprinderile lor de consum și consecințele acestora.

Fără susțienerea partenerilor media, nu am fi ajuns la tine. Pentru asta le mulțumim!

ArtWe, Deco si Eco, Altreileasector.ro, Alternativ, StiriONG, BusinessLive, Onlinestudent, Sapte Seri, Societatea de consum responsabil, ArtActMagazine, Nonguvernamental, D’Alexander, Veioza Arte, Reforma, Societal, Mixtopia, Sub25, StopCO2, CooperativaUrbana, InfoONG, Greenly Magazine.

Surse foto (in care gasiţi şi informaţii interesante):

Consumix

http://bothsidesoftheatlantic.com/category/living-abroad-2/

http://blog.bullguard.com/2012/07/are-you-suffering-from-no-mobile-phone-phobia.html

http://www.crocuss.com/nomophobia-66-percent-of-mobile-users-suffer-from-it

http://felixonline.co.uk/tech/3471/addicted-smartphone-syndrome/

http://www.fivefreeapps.com/2012/05/nomophobia-obsessive-and-excessive-attachment-to-cell-phones.html/

Capitolul Dependența de mașină al campaniei Consumix ne atrage atenția asupra faptului că, din cauza orelor petrecute în trafic, mașina tinde să devină pentru șoferi o a doua casă. Iată povestea lor:

“Consumix încheie prima ediție a campaniei cu tema: “dependența de mașină”. În ianuarie revenim cu alte povești picante despre o nouă serie de produse. Dacă vorbim despre mașini, cu toții știm că pe străzile din întreaga lume circulă peste 1 miliard. Ce nu știm, este cât timp irosim în mașină. Un șofer european petrece în medie 120 de ore pe an doar în trafic, cam jumătate față de un american. Asta înseamnă că la vârstă de 70 de ani vom irosi cca 250 de zile (6000 de ore) din viață noastră. Dacă adăugăm și orele pe care le conducem în mod normal, atunci putem declara mașina A doua casă.

Urmează stația “Parcarea din față blocului”. Pentru mulți mersul pe jos e o corvoadă, pentru mine e o plăcere. Înainte să mă pricopsesc cu mașina, drumul casă-serviciu îmi rezolva toate problemele. Aveam răgazul să ascult câteva melodii și să admir noile trenduri din vitrine. Găseam timp pentru câteva gânduri meditative și îmi rezolvam în minte cam toate mailurile pe care urma să le trimit. Incredibil, acum când mă gândesc, dar plănuiam și ce să vreau să gătesc seara după serviciu.

Acum am 29 de ani și diminețile mele încep cu sunetul motorului. Nu pornesc fără melodiile de pe unicul CD “de masina” și cu puțin noroc îmi iau ceva bun de la “drive-in-ul” din fața blocului. Sunt atât de fericită când nu prind aglomerația din București! În trecut nu îmi aduc aminte să mă fi enervat în trafic, dar de când conduc am început să înjur ca un birjar. Ce poate fi mai “analgezic” în trafic, decât să stai baricadat și să vorbești urât știind că nimeni nu te aude? Drumul spre serviciu este un adevărat ritual. Lucrurile de care am maximă nevoie sunt întotdeauna așezate lângă mine, în ordinea priorităților: pantofii sub scaunul din dreapta, trusa de machiaj, peria și fixativul în torpedo. Portbagajul este cu totul alt univers, acolo am un fel de dressing de rezervă. Am o viață agitată și nu știu niciodată cu exactitate ce fac după program, deci car cu mine tot ce mi-ar trebui pentru orice eveniment posibil.

Dacă e un lucru pe care îl regret este că am renunțat la singurul sport din viața mea: mersul pe jos. De vreo 2 ani îmi tot fac speranțe că revin de la statutul de șofer la cel de pieton, bineînțeles că asta nu se întâmplă niciodată. Scuzele pe care mi le dau singură sunt dintre cele mai diverse: plouă, ninge, e prea cald afară. Și chiar dacă e o zi superbă, tot apare ceva, fie că întârzii la serviciu sau nu am pantofii potriviți de “picioreta”.

Am spart totuși rutina într-o zi când am “uitat” intentionat cheile de la mașină acasă. Era o sâmbătă frumoasă de toamnă și căutam senzația de acum doi ani. Am intrat la metrou și am dat de același aer care te doboară: mirosul inconfundabil de covrigi, merdenele și polonezi. M-am blocat când mi-am cumpărat cartela, n-aveam nicio idee de cât se mai făcuse în ultimii 2 ani. În schimb, i-am răspuns prompt casieriței când m-a întrebat dacă știu în ce an suntem. Pe peronul Eroii Revoluției era o grămadă de lume, unii se hlizeau, alții mâncau sau priveau “furati” la ecrane. Recunosc că mă simțeam din alt film. În momentul în care am intrat în metrou m-a năpădit o senzație copleșitoare: aveam impresia că sunt prețioasă și atrăgeam toate privirile asupra mea. Simțeam că lumea din jur nu mă acceptă, parcă la fiecare pas încasam un cot și un brânci. Timpul părea infinit și atmosfera insuportabilă. Nu-mi doream altceva decât să mă întorc la mașina mea.

Azi, 20 decembrie, ascult muzică și merg ușor spre casă. Mă uit în dreapta mea și respir ușurată pentru că sunt singură în mașină. Este un sentiment incredibil de eliberator. Au trecut 3 luni de când am mers ultima oară cu metroul și îmi aduc aminte zâmbind la promisiunea că o voi face din nou. Am ajuns la destinație și mașina nu anunță: ”Urmează stația…”. Gândurile însă mi se spulberă când realizez că nu am unde să parchez… din nou…

Urmărește campania pe pagina Facebook a campaniei Consumix și site-ul www.creionetica.ro.

Consumix este o campanie despre societatea de consum. Prin afișe, clipuri și povestiri ne-am propus să rupem rutina de a consuma “fast” și “nonsense”, rutina de a neglija sănătatea sau mediul în care trăim.”

De la prietenii Consumix aflăm că cea mai răspândită fibră textilă din lume este, surprinzător, și cea mai nocivă pentru mediu. În ciuda reputației de fibră naturală și sănătoasă, este o mare consumatoare de apă. Și aici vorbim de cantități industriale de apă până a ajunge la maturitate. Totodată, bumbacul se “mândrește” și cu un consum uriaș de insecticide și pesticide. Ca idee, un tricou răspândește cam 100 gr de pesticide în natură. Și apoteotic, în ciclul său de viață, bumbacul face înconjurul Planetei pentru a fi țesut, cusut, vopsit, croit și decolorat, toate acestea până a ajunge să fie un articol vestimentar din garderoba noastră.

Și ca să intrați în pielea personajului, vă invităm să lecturați povestea vieții lui:

“Voi porni de la geneză. Nu îmi amintesc nimic de la momentul nașterii. Mi se pare și normal, nu cred că există cineva care să aibă amintiri de atunci. Însă, primele imagini pe care le am în memorie sunt legate de apă. Peste tot în jurul meu, dar și la metri distanță de mine, eram înconjurat de apă. Precum în Popol Vuh, “Cartea Sfântă a Maiașilor“, în care se spune că la început a fost un ocean. Oceanul originar peste care nu adia nici un vânt, o suprafață perfect lină. Din păcate, în cazul meu și al nașterii mele, peste mine curgea apă și nu oricum, torențial. Torente fluide, continue. Râuri, ba chiar fluvii uriașe gata să umple grădini și insule.

Sunt pregătit să ies la lumină. În sfârșit pot și eu respira! Îmi simt celulele cum inspiră și expiră și mă pot bucura de soare. Totul este difuz, însă întrezăresc din când în când mișcare în jurul meu. Ceva din atmosfera din jur îmi spune că sunt într-un loc deosebit. Unde se lucrează. Văd forme care muncesc, forfotesc și trebăluiesc. Simt o agitație continuă și constantă. Din păcate nu am fost înzestrat cu auz. Eu doar văd și simt. Nu știu cât durează procesul, pentru mine noțiunea de timp este difuză. Nu fac diferența între secunde și secole. Așa stă scris în materialul meu genetic.

Încep să prind formă. Am fost înălbit, nu oricum, ci printr-un proces chimic. Clor, mult clor! Google this: “dioxina”! Sunt din nou colorat. Îmi dau seama că sunt albastru-indigo. Deși trec prin mai multe etape de spălare, sunt tot una cu chimicalele pe care nu le elimin în totalitate și ajung în contact direct cu pielea. Da, pielea ta! Ață peste ață și formez un tipar. Un tipar textil destul de moale și plăcut atingerii. Simt cum sunt transportat către o altă destinație. Aici sunt transformat încă o dată. Dintr-o plantă foarte țepoasă am ajuns un material pufos și mătăsos, râvnit de toată lumea. A fost un drum lung, aproape că am făcut înconjurul lumii ca să ajung aici.

Ultima parte e existenței mele are un impact ciudat asupra propriei mele forme. Sunt decolorat. Nici măcar nu sunt decolorat simetric, mai degrabă sintetic. Dar problema este că trec printr-un procedeu chimic foarte nociv pentru piele și mediu. Mă refer la acizi, care provoacă peste un milion de intoxicații în fiecare an printre oamenii care mă prelucrează.

Încep să iau contact cu un alt tip de material. Este rece și, spre norocul meu în cantități mici, pentru că eu trebuie să îi suport greutatea și rotunjimile. Am devenit simbiotici. Cireașa de pe tort, primesc și o etichetă! O voi purta cu mândrie până la capăt. Până și la SH se vor mândri cu moștenirea firmei mele. Îmi place că sunt de sânge nobil! Se pare că voi mai avea parte doar de două transporturi indepedente. Unul către magazin și unul către viitoarea mea casă. Am apărut în urma prelucrării a peste zeci de mii de litri de apă și tot nu voi scăpa de cel puțin o spălare pe săptămână. Cu foarte foarte mare noroc voi fi purtat patru ani de zile. Dar nu există nici un fel de garanții, la cât de repede apar alții în urma mea! Care mai de care mai colorați, mulați și în ton cu moda.”

Care este una dintre soluții? Eu cred că v-ați dat seama, să îl sprijinim pe domnul Bumbac Bio! :)

Până la următoarea povestire, ținem legătura pe pagina facebook Greenly și pe pagina Facebook a campaniei.

Consumix este o campanie despre societatea de consum. Prin afișe, clipuri și povestiri și-a propus să rupă rutina de a consuma “fast” și “nonsense”, rutina de a neglija sănătatea sau mediul în care trăim. În sensul ăsta recomandă: “close all pop-ups”!

Iată câteva mărturisiri ale naratorului anonim:

„Nu este chiar orice poveste de iubire, ci una „toxică”, una care a creat dependenţă…e despre o „iubită lipitoare”, de care nu pot să scap oricât mi-aş dori…Sau nu-mi doresc cu adevărat??

Păi mi-e greu să mă „rup” de ea…Ea îmi dă oricâte „guriţe” vreau eu!! Şi, Doamneeee, ce dulci sunt „guriţele” ei!! Şi vine la mine oricând am chef…locuieşte la 2 paşi!! Şi ne iubim zi şi noapte, continuu!…Cum să scap de o asemenea iubită?? Cum se numeşte iubita mea? Se numeşte Doza…”

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Consumix ne prezintă în continuare povestea „dependentului” de Doză…o putem numi: “Viața se consumă în “doze” mici”

„E dimineață. Ne trezește câinele lătrând. Este greu de descris sentimentul de ochi lipiți. Ochi lipiți de oboseală, urechi înfundate și gură uscată. Nu orice fel de gură uscată, ci cu iz de băutură carbogazoasă. Mă întorc spre ea și mai beau puțin. Eu și doza mea suntem nedespărțiți. Este o relație de durată, de peste cinsprezece ani. E un schimb foarte simplu, plătesc și primesc. Oricât de repede s-ar termina, mă pot alimenta din nou. Ele, dozele, oricum vin pe bandă rulantă. Am citit că se produc cam 600 pe minut. Și magazinul este așa de aproape. Cinci etaje mai jos, chiar la scara blocului. Dacă aș fi locuit lângă fabrica de sucuri, ar fi fost și mai bine. Dar de când am văzut pe Discovey că în India oamenii merg kilometri pe jos după apa potabilă, mi-am zis că sunt un norocos. Iar ei chiar locuiau lângă fabrică.

Un bax întreg de doze se termină în circa două zile. Stăm nedespărțiți 48 de ore, care se prelungesc la nesfârșit, pentru că pauza durează doar cât cobor la scara blocului să cumpăr încă un bax. Cu ocazia asta fac și efort fizic, deci relația nu este una toxică și sedentară. Nu mă anchilozez și “trag și de fiare” atunci când urc baxul înapoi. Jumătate de drum în mână stânga și jumătate în mână dreaptă, ca să mă dezvolt armonios.

Eu și doza suntem mai mult decât prieteni, suntem parteneri. Ea îmi oferă vitamine și sănătate, iar eu contribui cu banul. Nu ratez nici un salariu. Toate sunt cheltuite cum trebuie până în ziua în care trebuie să sosească următorul.

Am avut la un moment dat o discuție cu un doctor care îmi spunea că sunt supraponderal și că, de fapt, nu ar trebui să privesc lucrurile așa. Se referea la relația mea cu sucul. “Te întrebi care este problema? Cât de “cool” ți se pare să consumi, cu fiecare doză de suc, 12 lingurițe de zahăr? Ești conștient de alegerea ta? Și chiar dacă asta ar fi singură sursă de zahăr din viața ta, tot îți dublezi doza zilnică recomandată. Însă, din păcate, consumi zahăr din mai toate alimentele. Chiar și din pâine, hot dog, pizza, chipsuri sau muștar. Deci după o masă copioasă “à la supermarket”, desertul deja ți l-ai servit. Prin urmare, dacă îți menții obiceiul să bei o doză de suc în fiecare zi, într-un an vei consuma peste 17 kg de zahăr. Nu ți se pare enorm?”

“Dar eu nu am visat nicioadata la un trup 90-60-90!”. Nu știu cum să îi explic, cum să vă explic. Pur și simplu, de la primele mele amintiri am fost înnebunit după bule și gustul acela care mă arde pe gât, dar apoi este dulce și revigorant. Nici nu știu dacă aveam trei ani când beam suc cu biberonul. Era parcă mai gustos așa. Cumva mai filtrat.

“Și părinții mei erau grași!”, i-am spus eu doctorului. Nu prea mă înțeleg cu el, așa că mai bine plec. Parcă a trecut cam mult timp de când nu am mai băut niște suc. “It’s your choice!”, “Dare for more!”, așa am învățat din reclame. Ar fi momentul să trec la un alt nivel și să îmi iau un bax de sticle de doi litri. Să vedem cât mă ține!”

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Dragi prieteni, dragi cititori Greenly, cum să-l ajutăm pe amicul nostru să scape de nesuferita Doza şi de această dependenţă?? Eu am o idee, o puteţi descoperi aici , dar vă rog, haideţi să-i dăm mai multe soluţii, poate se desparte de „iubita toxică”!! Vă mulţumesc!

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Până la următoarea povestire, ținem legătura pe  pagina facebook Greenly și pe pagina Facebook a campaniei.

Consumix este o campanie despre societatea de consum. Prin afișe, clipuri și povestiri și-a propus să rupă rutina de a consuma “fast” și “nonsense”, rutina de a neglija sănătatea sau mediul în care trăim. În sensul asta recomandă: “close all pop-ups”!

Consumix mulțumeşte următorilor parteneri pentru susținere: Societal, Responsabilitatesociala.ro, Think Outside the Box, Mixtopia, Sub25, ArtWe, Deco si Eco, Altreileasector.ro, ArtClue, Alternativ, StiriONG, BusinessLive, Onlinestudent, StopCO2, Cooperativaurbana, All Hollow, Sapte Seri, Hipmag, InfoONG, Greenly Magazine.

Într-o zi folosim zeci sau chiar sute de produse, fiecare cu o poveste unică despre cum a ajuns în viața noastră. Căutăm poveștile absurde, ironice sau amuzante pe care le reflectăm într-o serie de materiale creative: afișe, clipuri publicitare, scurte povestiri.

Produsele și serviciile care ne stârnesc imaginația sunt pe cât de familiare, pe atât de nocive pentru mediu și sănătate. Ce produse mai exact? Privește în jur și vei ști despre ce vorbim.

Publicitatea convențională portretizează o lume idealizată artificial, o falsă fericire, pe care nu o trăim niciodată. Însă sacrificiile pe care le facem pentru a imita această fericire ne duc la o adevărată și cât se poate de reală depresie. De câte ori nu ați auzit spunând-se: „Nu pot să sufăr mediocritatea și lipsa de scrupule a sistemului în care trăim! Însă nu pot să uit că sunt un om cu responsabilități și o familie de întreținut”?

Cum ar arăta societatea dacă am decide cu toții să avem un stil de viață sănătos și am renunța să consumăm produsele care ne pot cauza într-un fel sau altul răul? Oare ce s-ar întâmpla cu soarta marilor branduri?

Impactul campaniei nu depinde de noi. We REVEAL, you ACT! Ce ne dorim să generăm este o mică, dar foarte importantă, schimbare în tine. Pentru noi asta înseamnă un real succes al creației noastre!

Campania Consumix a apărut la inițiativa echipei Creionetica și chiar asta face, creează pentru „AWARENESS”. Vei auzi des de noi, pentru că nu ne vom opri să-ți spunem povești și să-ți reamintim : „close all pop-ups!”.

Păstrăm legătura pe Pagina de Facebook Creionetica.