Şcoala cartografică – cum contribuie mediul la formarea comportamentelor infracționale?

Știința criminologiei are origini tot atât de îndepărtate ca și celelalte științe sociale, dar față de alte arii juridice, aceasta își găsește de foarte multe ori explicațiile în modul cum oamenii răspund la condițiile oferite de mediul în care trăiesc. Criminologia, ca știință, a apărut în secolul al XIX-lea, prin personalitatea medicului italian, Cesare Lombroso, considerat a fi “părintele criminologiei moderne”, deși unele opinii mai recente afirmă că momentul istoric al nașterii științei criminologiei ar fi cu un secol mai devreme, sub influența iluminismului.

Școlile criminologice sunt nimic altceva decât teorii, concepţii, curente mai mult sau mai puţin sistematic elaborate în problemele de bază ale fenomenului infracţional, care pot duce la elaborarea unor legi de criminologie comparată, ale cărei cauze pot fi puse pe seama unor factori de natură diferită.

Școala geografică sau cartografică a criminologiei este unul dintre cele mai inovative sisteme de gândire a acestei științe, punând în vârful piramidei motivației ce poate stârni comportamentul infracțional al individului mediul social și natural în care acesta este integrat. Scopul acestui demers de cercetare este acela de a stabili, în funcție de caracteristicile istorico-geografice și sociale ale țărilor, un model spațial în care să fie reprezentate zonele cu cel mai ridicat potențial de declanșare a comportamentului infracțional, corelate cu trăsăturile climatice și temporale.

Şcoala cartografică sau geografică a cunoscut o amplă dezvoltare între anii 1830 – 1880, cu precădere în Franța. Şcoala cartografică a fost dezvoltată pentru a da alte perspective criminologiei, prin dezvăluirea cunoștințelor și cercetărilor pe care geografia și criminologia le pot pune în comun una alteia.

Promotorii acestei şcoli au fost belgianul Lambert Jaques Quetelet (1796 – 1874) şi francezul Andre Michel Guerry (1802 – 1866), care au folosit o statistică a criminalităţii pentru a descoperi anumite legităţi ale dinamicii acesteia. Aceștia au refuzat acceptarea doctrinei clasice a „liberului arbitru” și și-au fundamentat cercetările pe primele statistici criminale europene.

Metoda statistică este cea folosită de reprezentanții şcolii cartografice. Aceasta s-a dovedit esențială în încercarea ei de a surprinde corelaţii între harta criminalităţii şi unele variabile economice, sociale şi culturale. Mediul, terenul, personalitatea şi actul au fost considerate concepte operaţionale descriptive privind factorii determinanți ai criminalității.

Cea mai importantă accepțiune a mediului infracțional ca și concept operativ al cercetărilor în criminologie, așa cum este percepută de școala cartografică, este aceea de mediu fizic sau geografic, în care oamenii își desfășoară viața. Cei doi erudiți susțin că actul infracţional este răspunsul pe care personalitatea îl dă unei anumite situaţii, unui anumit teren destinat unui anumit comportament vis-a-vis de societate. Formele de relief, clima, anotimpurile au o amprentă deosebită asupra personalităţii omului, dar în niciun caz nu pot exercita o influență hotărâtoare asupra fenomenului infracționalității în lipsa mediului social, ce trebuie privit atât la nivel macrosocial, cât și microsocial, după cum poate îmbina şi accepţiunile de mediu ecologic, cultural, economic etc. Metoda de analiză descriptivă în criminologie distinge, pe de o parte, mediul social global, iar pe de altă parte, mediul personal.

Quetelet susține previzibilitatea comportamentului infracțional, identificată la nivelul grupurilor și nu al indivizilor. Așa cum lumea fizică este guvernată de legile naturii, așa și comportamentul infracțional  este condus de forțe exterioare individului. Quetelet accentuează, deci, importanţa educaţiei morale şi susţine că „discrepanţa dintre posibilităţile materiale şi nevoile, aspiraţiile oamenilor” generează criminalitatea.

Prezentarea teoriilor școlii cartografice franceze, în tabele şi hărţi tematice, a arătat că ratele de criminalitate şi suicid au rămas deosebit de stabile în timp, atunci când au fost analizate în funcţie de vârstă, sex, regiune şi chiar sezon al anului.

In ideea de a da cercetărilor sale o mai buna conturare a fenomenelor analizate, în lucrările sale, dar și în scopul de a corela metodele statistice (corelație și regresie), care erau în fază incipientă, Guerry și-a sprijinit studiul pe comparații grafice de hărți și de semi-tabele. În  încercarea de a transpune rata criminalității și suicid, destul de stabilă în timp și spațiu la nivelul departamentelor din Franța, Guerry și Quetelet au apelat la ajutorul geografului venețian, Adriano Balbi, în 1829. Au rezultat hărți statistice, numite “hărţi cu choroplethe”, inventate cu doar trei ani în urmă de către baronul Charles Dupin, dar au fost mult mai bine valorificate de cercetătorii în criminologie. Hărțile ilustrând repartizarea crimelor comise contra persoanei și proprietății, dar și a crimelor comise din lipsa accesului la instruire, la școlarizare, sunt reprezentate în cele ce urmează:

Harta 1: Crimele comise impotriva persoanelor, din „Eseu despre statisticile morale din Franta”, 1833, Paris, Crochard.

1Această hartă pune accent pe reprezentarea departamentelor din Franța, în funcție de frecvența și intensitatea cu care se comit crimele contra  persoanei, relevând astfel departamentele din Franța de Sud și Nord-Est ca având valori ridicate, în jur de 18%, în timp ce pentru partea centrală, cea mai putin afectată de acest fel de crime, valorile scad până la 7%. Pe de altă parte, cea mai bogată regiune a Franţei avea rata cea mai ridicată în ceea ce priveşte infracţiunile asupra proprietăţii (nord, centru și nord-est), dar numai jumătate din rata naţională a infracţiunilor comise în mod violent. De aici s-a ajuns la concluzia că factorul principal în cazul infracţiunilor contra proprietăţii este oportunitatea, deoarece se găsea mai mult de furat în provinciile bogate decât în cele sărace.

Harta 2: Crimele comise contra proprietatii, din „Eseu despre statisticile morale din Franta”, 1833, Paris, Crochard.

2Pentru a întocmi aceasta hartă, Guerry a mai studiat statisticile franceze din anii 1826 – 1830, subliniind constanţa criminalităţii în acea perioadă. Astfel, a sesizat faptul că infracţiunile contra persoanei predomină în timpul sezonului cald, în regiunile din sudul Franţei, în timp ce infracţiunile contra proprietăţii sunt comise mai ales în regiunile din nord, în timpul sezonului rece. Constata și el, ca și Quetelet, că nu sărăcia sau proasta instrucție școlară sunt factorii care exercită o influență directă asupra dinamicii criminalității, ci mediul geografic în general. Rămânând prudent în comentariile sale, el se limitează la descriere, edificatoare și ea pentru stabilirea unor tendințe în unele departamente ale Franței.

Se poate observa din vizualizarea celei de-a doua hărți că în insula Corsica, rata criminalității se menține ridicată și în cel de-al doilea caz, aici punându-se problema nu numai a unor factori geografici restrictivi și declanșatori pentru anumite comportamente, dar și a izolării de care e caracterizată insula față de regiunile de pe continent, unde populația este mai bine supravegheată, mai bine instruită și are un sentiment al rolului constrângător, preventiv și curativ al societății asupra libertății individuale, gradul de conștientizare fiind mai scăzut aici decât în restul teritoriului Franței. Temperatura, de această dată, s-a dovedit a fi un factor esențial în ecuația stabilirii unei cauzalități a criminalității, fiind bine știut și în țara noastră că cele mai multe acte infracționale se produc în timpul sezonului rece, când nevoia subiecților de hrană, adăpost, siguranță este mai mare. Se poate vorbi chiar de săvârșirea unor ”infracțiuni salvatoare”, determinate de starea de sărăcie în care se găsesc mulți infractori, pentru care comiterea unui act criminal care să le asigure un minim confort în arest este o tehnică de supraviețuire.

Harta 3: Crimele comise din lipsa de instruire a populatiei, din „Eseu despre statisticile morale din Franta”, 1833, Paris, Crochard.

3Fiind interesat de aspectele  geografice, Guerry grupează departamentele franceze în cinci regiuni in așa fel încât să poată observa o regularitate în ceea ce privește criminalitatea. Din această regularitate rezultă ideea potrivit căreia “precum fenomenele naturale, comportamentul uman este și el supus unor legi”.

În materia factorilor crimonogeni geografici, Guerry şi Quetelet și-au pus definitiv pecetea pe această știință prin așa-numita “lege termică a criminalităţii”, confirmată și continuată ulterior prin rezultatele studiilor americane de criminologie care susţin următoarele:

-      temperatura afectează echilibrul emoţional;

-      presiunea atmosferică şi criminalitatea echivalentă variază invers proporţional: când presiunea scade, creşte criminalitatea violentă;

-     umiditatea şi criminalitatea violentă variază, de asemenea, invers proporţional.

Deși studiile concrete (materializate prin hărți ale criminalității) au început și s-au oprit pe teritoriul Franței, nu putem ști dacă legile școlii cartografice se pot aplica și altor state, sau dacă, în funcție de potențialul geografic ale fiecărei țări, se poate ajunge la o delimitare spațială a tipului și intensității infracțiunilor. Cu toate acestea, cunoașterea existenței unei asemenea școli poate fi o veste bună pentru geografi, în sensul că acest lucru este o dovadă că viziunea asupra spațiului nu trebuie să se oprească doar la stabilirea unor situații fără aplicabilitate în mediul social, ci că aceștia pot fi utili și altor tipuri de cercetări ”în folosul societății”.

În concluzie, lucrând independent la relaţia dintre statisticile infracţionalităţii şi factorii de sărăcie (mai ales șomajul), vârstă, sex, rasă, climat, susținătorii școlii cartografice au căzut de comun acord că societatea, şi nu deciziile individuale ale infractorilor, era responsabilă pentru comportamentul infracţional. Mai mult decât atât, s-a constatat statistic faptul că în timpul persistenței crizelor economice, a dezastrelor naturale, sau sub influența unor factori fizici sau cosmo-telurici (climatul, natura solului, anotimpurile, condițiile atmosferice etc.), sau a unor factori ce țin de mediul social și demografic (densitatea populaţiei, structura familială, rata natalității, a morbidității, mobilitatea internă și internațională și urbanizarea), în psihicul individului infractor se proiectează înclinația spre săvârșirea faptei incriminate de lege.

Bibliografie:

  1. Balbi, A., Guerry, A., M., 1829, Statistique comparée de l’état de l’instruction et du nombre des crimes dans les divers arrondissements des Académies et des Cours Royales de France. Paris.
  2. Cioclei, V., 1996,  Criminologie etiologică  Ed. Actami, Bucureşti
  3. Gheorghiu, B.,I., 1993, Criminologie generală românească, Ed. Tipocart, Braosv.
  4. Nistoreanu, G., Păun, C., 1996,  Criminologie  Ed. Euro Nova, Bucureşti
  5. Stănoiu, Rodica, Mihaela, 1981, Metode şi tehnici de cercetare în criminologie, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Bucuresti.
  6. Guerry, A., M., 1864, Statistique morale de l’Angleterre comparée avec la statistique morale de la France, d’après les comptes de l’administration de la justice criminelle en Angleterre et en France, etc. Paris: J.-B. Baillière et fils.
  7. Pinatel, J., 1963, Traité de droit pénal et de criminologie,Tome III, Criminologie, Paris;
  8. http://en.wikipedia.org/wiki/Adolphe_Quetelet
  9. http://www.carti-gratuite.eu/doc/969445/40-orientarea-sociologica-scoala-cartografica
Despre autor
Studentă în anul II Master, specializarea Climatologie și Resurse de Apă, Facultatea de Geografie, Universitatea din București
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2025 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress