Natura în dar – The Giving Tree

Într-una din călătoriile mele cu trenul din vara aceasta m-am gândit la…ceva. :)

Uitându-mă pe fereastra pătată la peisajul schimbător, am realizat că noi, oamenii, avem de-a gata natura aceasta diversă. Ce cadou, minunat, nu? Și câte ne dă! Fără să ceară înapoi decât grijă, cumpătare, atenție, rațiune și poate, zic eu, admirație. Tragem atâtea foloase de pe urma ei, fiecare părticică a sa ni se dăruiește, necondiționat. Cred că fiecare dintre voi aveți un element din natură care să vă fie lipit sufletului – un deal, un lac, un lan de grâu, o pasăre, un fluture sau briza mării; luați-vă 2 minute și amintiți-vă care este. Mai păstrați oare legătura?

Știu, știu, eu mereu vin cu sentimentul, dar ajută la conștientizarea noastră colectivă, a faptului că suntem parte dintr-un întreg. Să vă spun de copacul meu! Am copilărit în casa bunicilor, la țară, iar curtea din spatele casei era populată de rațe, gâște, curcani și un cățel. Recunosc, nu m-am împăcat niciodată bine cu înaripatele gălăgioase menționate, dar curtea din spatele casei avea o comoară, pentru care eu mereu traversam acest teren minat: un păr bătrân. Copacul prețios m-a supravegheat în drumul meu spre maturitate, oferindu-mi umbră, loc de joacă și de belvedere asupra împrejurimilor și nu în ultimul rând, cele mai delicioase pere pe care le-am gustat în viața mea, el dispărând în ciclul sistemului integrat acum 7 ani. Părul bătrân este acel element din natură lipit sufletului meu, drept pentru care această povestioară mi-a adus lacrimile și mulțumirea pentru generozitatea perfectă a naturii. Sper să vă încânte și deopotrivă să vă pună pe gânduri.

Să fie dar, și invers…The Giving Man!

Despre autor
Absolventa a Facultății de Geografie (UB) - specializarea Știința Mediului și a masterului de "Dezvoltare Durabila" - Universitatea Ecologica.
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2025 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress