Despre Rosia Montana, altfel

S-a vorbit şi scris mult despre Roşia Montana şi nu cred că sunt mulţi cei care nu ştiu de existenţa (şi motivul existenţei) acestei comune. Însă, din păcate, “cunoaşterea” se termină aici. Roşia e privită fie ca o potenţială sursă de bani, fie ca un sat uitat pe undeva prin Apuseni, atât de similar satului în care stau bunicii – ce altceva ar putea fi acolo? Dacă dai un search pe Google îţi apar mii de pagini în care se vorbeşte despre această localitate, despre proiectele care se vor implementate acolo şi despre minele şi galeriile romane de o importanţă culturală şi istorică deosebită şi multe, multe altele.

Însă Roşia Montana reprezintă mai mult decât atât: reprezintă oamenii, tradiţiile şi temerile lor, umorul şi mai ales unitatea incredibilă care îi leagă, indiferent de diferenţele etnice sau religioase de la care ne-am aştepta să-i separe. Mai reprezintă şi cariere exploatate, cu peisaj aproape marţian, în care doi câini (pe care poţi să-i mituieşti) şi un semn (pus doar la una dintre căile de acces) nu-ţi dau voie să intri, dar, odată înăuntru, poţi fie să te înfiori de craterele care au fost odată munţi, fie să înveţi geologie pe viu.

Oamenii te vor indemna: “du-te să vezi munţii noştri!”…ţi se va părea ironic la început, dar vei vedea apoi că au avut dreptate. Ghidul de la muzeu îţi va povesti cum se extrăgea aur înainte (similar scenelor văzute prin westernuri) şi vei vedea pe mâinile şi pe faţa lui ca şi el a făcut asta… Vei vedea că duminică dimineaţa nu găseşti pe nimeni pe nicăieri…în afară de biserici, şi că magazinele se închid nu cu cheia sau cu gratii, ci punând o pubelă în uşă, pentru că acolo toţi sunt de încredere. Vei auzi oamenii vorbind despre valve – spiritele muntelui – cu respect, dar şi cu un zâmbet în colţul gurii. Îi vei vedea pe foştii mineri cum intră în cârciumă “dintre craci” (pentru că intersecţia în care se afla chiar asta exprima…), condusă de o doamnă zâmbitoare. Ţi se vor oferi plăcinte ieftine şi incredibil de gustoase după care vei tânji apoi mult timp. Vei putea sta în cort, dacă e cald, sau în casele oamenilor, primitoare şi frumoase şi te vei simţi…altfel, privind spre geam spre piaţa centrală, cu oamenii şi poveştile ei. Vei putea mânca marţipan şi ciocolată aduse din Germania, printr-o “legătura” (nu am văzut produsele lor nicăieri altundeva). Vei vedea pe “căşi” plăcute care indică opinia familiei respective faţă de proiectul minier…şi ţi se va spune că mulţi oameni au plecat, dar că aceia care au rămas nu-şi vor abandona casele şi vieţile şi prietenii şi credinţele.

Şi, plecând din Roşia, te vei opri pe drum să vorbeşti cu femeile care-şi fac de lucru prin grădini şi care-ţi vor da mere şi-ţi vor ura să te întorci – şi te vei trezi regretând Roşia Montana şi rugându-te să nu dispară, să te poţi întoarce şi la anul la aceleaşi locuri şi la aceiaşi oameni…

Proiectul de la Roşia Montana este probabil cel mai discutat proiect de asemenea dimensiuni din ultimii ani. Balanţa a fost înclinată în ambele părţi, de regulă în funcţie de situaţia politică şi instituţională. Cei mai vehemenţi susţinători ai conservării regiunii aşa cum este, cel puţin pentru patrimoniul cultural unic în Europa, sunt academicienii, însă ultimul cuvânt nu este al lor.

Nu ai încă o părere? Vizitează Roşia! Ca să-ţi creezi propriile amintiri şi ca să le arăţi şi oamenilor de acolo că pot să supravieţuiască şi altfel. În funcţie de locul în care te afli, poţi să iei trenul până în Cluj sau Alba Iulia şi de acolo să mergi până în Gura Roşiei cu autobuzul. Din Gura Roşiei mai sunt 7 km până sus, în centru, pe care poţi să-i faci pe jos sau cu ocazia. Cazarea se poate face în case personale sau la hostelul La Gruber şi o să vă coste cam 40 lei de persoană. Mai multe detalii pe http://www.drumulaurului.ro/ .

Ne vedem acolo!

Post aparut pe Pledoarie pentru verde.