Ensuite, j’ai appris que, au niveau du monde, 780 millions de personnes (11% de la population globale) n’ont pas accès à l’eau potable. 780 millions d’individus. L’entière population de l’Europe atteint 734 millions. Tout le continent. Ca, c’est pour avoir un point de repère. Imaginez-vous tous les habitants de notre continent sans accès à l’eau potable.

Dans le même contexte, toutes les 21 secondes, un enfant meurt à cause d’une maladie causée par le manque de l’eau ou sa mauvaise qualité. 99% des décès provoqués par l’absence ou la qualité de l’eau se produisent dans les pays en voie de développement. En 2009, un enfant mourait toutes les 15 secondes. Les efforts pour améliorer l’accès à l’eau dans les régions sensibles ont sauvé ainsi la vie de 1656 enfants chaque jour.

Dans un monde ou 780 millions de gens n’ont jamais eu l’occasion (!) de boire un verre d’eau propre et fraiche, le droit à l’eau est reconnu au niveau international depuis 2010 comme faisant partie du droit à un niveau de vie suffisant.

Je tourne mes yeux et je regarde autour de moi: il y a deux lavabos pas loin. Deux sources d’eau froide (et potable) et chaude, à mon gré, pour un prix dérisoire. Une bouteille d’eau minérale reste près du bureau – et je sens le besoin d’ouvrir une parenthèse: la production des bouteilles d’eau nécessite chaque année 17 millions de barils de pétrole et consomme trois fois plus d’eau que la quantité que ces bouteilles pourraient contenir. A la fenêtre, j’ai trois plantes que j’arrose trois fois par semaine. En trois minutes, je pourrais avoir un thé ou une café chaude, fraiche, ou, plutôt, je pourrais laver une pomme pour la manger. Aucune de ces choses ne paraissent quelque chose d’extraordinaire, et je ne comprend comment ca pourrait être différent. Est-ce-que vous ne croyez pas la même chose?

Et puis, je revois la photo de l’enfant. Et je comprends que ce qui m’apparait comme une banalité est inimaginable – dans le plus propre sens possible – pour un tel grand nombre d’hommes.

Si vous voulez aider – parce que vous pouvez réellement aider! – visitez les pages d’internet suivantes:

www.charitywater.org/  www.thewaterproject.org/  www.water.org/  www.onedollarwater.com/

Et allons-nous essayer de comprendre que ces choses ne viennent pas d’elles mêmes.

Article ecrit par Magda Baidan et traudit par Mihail Mitoseriu

Am aflat apoi că, la nivel global, 780 de milioane de oameni (11% din populaţia globală) nu au acces la apă curată. 780 de milioane de persoane. Întreaga Europă are 734 de milioane. Tot continetul. Aşa, ca să aveţi un reper. Imaginaţi-vă toţi locuitorii continentului nostru fără acces la apă curată.

În aceeaşi ordine de idei, un copil moare la fiecare 21 secunde din cauza unei boli legate de lipsa apei sau de calitatea scăzută a acesteia. 99% dintre morţile legate de prezenţa şi calitatea apei au loc în ţările în curs de dezvoltare. În 2009, vorbeam despre un copil la fiecare 15 secunde. Eforturile făcute pentru a îmbunătăţi accesul la apă în zonele sensibile salvează, astfel, viaţa a 1656 copii în fiecare zi.

Într-o lume în care 780 de milioane de oameni nu au avut ocazia (!) de a bea un pahar de apă curată, vreodată, dreptul la apă este recunoscut la nivel internaţional începând cu anul 2010, că făcând parte din dreptul la un standard de viaţă adecvat.

Îmi întorc privirea din ecranul calculatorului şi mă uit în jurul meu: am 2 chiuvete la mai puţin de 5 secunde de mine. Două surse de apă rece (şi potabilă!) şi caldă la discreţie, pentru un preţ derizoriu. O sticlă de apă minerală sta lângă birou – şi simt nevoia să fac o paranteză: producţia de sticle de apă necesită 17 milioane de barili de petrol pe an şi foloseşte de trei ori mai multă apă decât conţinutul sticlelor respective. Lângă fereastră, am 3  plante pe care le ud de 3 ori pe săptămână. În 3 minute pot avea un ceai sau o cafea caldă, proaspătă, sau mai bine îmi spăl un măr. Nimic din toate acestea nu mi se pare ieşit din comun, nu văd cum ar putea să fie altfel. Nu credeţi la fel?

Iar apoi, revăd fotografia copilului de mai sus. Şi îmi dau seama că ceea ce mie mi se pare o banalitate, este inimaginabil – în sensul din Dex al cuvântului – pentru atât de multă lume.

Dacă doriţi să ajutaţi – pentru că putem ajuta! – vizitaţi site-urile de mai jos.

 www.charitywater.org, thewaterproject.org, www.water.org, www.onedollarwater.com

Şi haideţi să încercăm să înţelegem că aceste lucruri nu vin de la sine.

ce îi mai reamintea frumuseţea şi puritatea de odinioară…”

Importanţa apei este vitală pentru toate formele de viaţă existente pe Terra. Indiferent că este o plantă, un animal sau un om, are nevoie de apă pentru a supravieţui. Însă, apa este şi substanţa cea mai pură ce posedă proprietăţi curative, vindecătoare. Ea este simbolul vieţii, este ceva sacru, ce constituie pentru om o forţă supremă a naturii.

Apa a sălăşluit dintotdeauna în trupul tânăr şi curat al Terrei. Apa era esenţa existenţei sale, îi dădea culoare, o însufleţea prin profunzimea şi puritatea sa, o individualiza, o compunea ca pe un tot unitar. Această fiică albastră, jună şi prosperă a Universului se bucura de simplitate, de frumuseţe şi unicitate trăind visul perfecţiunii în toată splendoarea sa. Constituia un templu viu în care apa reprezenta cea mai sfântă icoană, adorată fiind de toţi cărora li se oferea, trăind astfel prin ei. Trecând prin numeroase clipe critice, prin schimbări radicale, tânăra Terra nu a ezitat niciodată în a se deschide şi oferi, prin dragostea şi bunătatea sa, resursa necesară vieţii. Schimbările mult prea rapide au condus automat la înrăutăţirea lucrurilor şi la transformarea adoratorilor de altădată în trădători, în duşmani porniţi să pângărească tot ceea ce fusese sacru până atunci. Martoră la dezastrele pricinuite de cei pe care îi iubise şi protejase atât de mult, cărora le oferise din dragoste totul, fără măcar să se gândească la consecinţe, îşi plânge soarta. Nu înţelege unde a greşit şi ce nedreptăţi a făcut prin ajutorarea oamenilor atât de dragi ei, pentru care ar fi fost în stare să îndure orice greutate doar să îi vadă fericiţi şi de ce aceste fiinţe care odinioară o venerau ca pe o zeitate supremă acum îi sunt vrăjmaşi motivaţi să o distrugă încetul cu încetul.

Pierdută, dezolată şi speriată, Terra nu găseşte o cale de scăpare. Se teme de mânia oamenilor şi îşi regretă atât de mult destinul sortit pieirii. Pe faţa sa înmărmurită se citeşte tristeţea profundă ce o stăpâneşte şi o împiedică să scoată vreun sunet. Nici măcar propriul său chip nu mai este întreg. A reuşit să-şi salveze doar o parte din el în care şi-a păstrat frumuseţea şi puritatea. Cealaltă parte a fost însă afectată teribil: culoarea trandafirie a obrazului său a fost acoperită de un strat cenuşiu şi gros de impurităţi, buzele catifelate şi nasul fin nu-i mai sunt la fel, ci au suferit schimbări groteşti, un metal greu şi rece pătrunzându-i prin pielea subţire şi sensibilă. Până şi ochiul i s-a împăienjenit, nemaivăzând clar ceea ce se petrecea în jurul său. Însă, singura ce îi reda văzul din când în când era lacrima ce izvora dinăuntrul său şi îi aluneca uşor pe obrazul murdar spălând imperfecţiunile şi redându-i pentru un moment frumuseţea de altădată. Mici părticele din obrazul moale şi catifelat al Terrei ieşeau la iveală ori de câte ori lacrima cea firavă reuşea să îndepărteze şi să cureţe tot ceea ce i-a provocat răni adânci. Dar această dezintoxicare pe care apa însufleţită cu forţe miraculoase reuşea să o facă era de foarte scurtă durată, deoarece impurităţile reveneau.

Terra vărsa multe lacrimi, mărturisindu-şi solitudinea, mâhnirea şi dorinţa de a fi din nou ca odinioară. Dar, ori de câte ori ele şiroiau pe obrazul său, ea ridica uşor mâna încărcată cu podoabele vieţii şi le atingea, simţind astfel puterea ce o determina să reziste în ciuda tuturor relelor şi necazurilor prin care trecuse.

Tristă, dar determinată să-şi continuie menirea, Terra varsă continuu lacrimi în speranţa că acestea îi vor reda într-o bună zi frumuseţea şi prosperitatea de altădată. Depinde, însă, de noi, oamenii ce i-am pricinuit atâta rău să îi readucem valorile şi să o reîntregim, să o recompunem. Să fim asemeni lacrimilor ce îi alină durerea, ca şi acea apă curgătoare ce spală răul şi îl duce spre pierzanie, rămânând curată şi limpede precum cristalul.

Articolul a fost scris de Voicu Alis, elevă la Liceul Teoretic ”Șerban Vodă”, Slănic. Aceasta a participat la Sesiunea de Comunicări Științifice organizată de domnul profesor Viorel Marin cu ocazia Zilei Internaționale a Apei, 22 Martie 2012, și a fost premiată de Revista Greenly pentru cel mai bun eseu pe tema apei. Felicitări!