Şi care sunt efectele? Voi enumera doar câteva, extrase din discursul susţinut în cadrul TED al lui Julian Treasure, directorul Sound Agency:

1. Dacă auzi pe cineva vorbind în timp ce citeşti sau scrii, productivitatea îţi scade cu 66%. Birourile deschise îi distrag pe angajaţi fără ca ei să conştientizeze, nereuşind să-şi îndeplinească sarcinile până la sfârşitul programului. Zgomotul din birouri este, de asemenea, corelat cu un nivel ridicat de stres şi cu o dorinţa mult mai mică de a te lăsa angrenat în munca de echipă. În momentul în care sunetul a fost „mascat” prin diferite metode, abilitatea de concentrare a angajaţilor a crescut cu 46% şi acurateţea memoriei lor pe termen scurt s-a îmbunătăţit cu 10%.
2. Nivelul de zgomot din multe săli de clasă nu este asociat cu subminarea procesului de învăţare ci doar cu pierderea totală a auzului. OMS recomandă în clase un nivel de zgomot apropiat de cel dintr-o bibliotecă: 35 decibeli. Totuşi, un studiu din Germania  arată că nivelul normal de zgomot dintr-o sală de cursuri este de 65 dB – nivel asociat cu pierderea auzului. Aşa cum Tresure subliniază în discursul său, pentru un student aşezat în rândul patru al unei săli de clasă tradiţionale, inteligibilitatea vorbirii este de  50% , auzind doar jumătate din ceea ce profesorul îi spune.
3. O creştere cu 20 dB a zgomotului din clasă, datorată prezenţei aeroporturilor lângă şcoli,  este îndeajuns pentru a întârzia un copil să înveţe să citească cu 8 luni.
4. 50% dintre profesori au avut probleme medicale legate de capacitatea de a vorbi doar făcându-şi meseria şi încercând să acopere fundalul de zgomot al clasei.
5. Nivelul mediu al zgomotului din unele secţii de spital nu numai că împiedică vindecarea bolnavilor, dar necesită şi echipament de protecţie a auzului conform limitelor legale. OMS recomandă ca nivelul de zgomot din saloanele spitalelor să graviteze în jurul valorii de 35 dB. Un studiu din Statele Unite a arătat că nivelul real al zgomotului din saloane poate ajunge şi la 95 dB, cu 10 dB mai mult decât nivelul la care legile Statelor Unite cer protecţia auzului pentru expunere prelungită la zgomot. Somnul este crucial pentru refacerea pacienţilor, însă auzind continuu sunete ascuţite, convorbiri, foială, târşâit de picioare, corpul lor se simte ameninţat.
6. 3% din cazurile de stop cardiac din Germania sunt legate în mod explicit de zgomotul traficului.
7. Poluarea fonică poate accentua infracţionalitatea. Când în oraşul Lancaster din California au fost instalate sisteme audio ce redau ciripitul păsărelelor de-a lungul unui drum principal, infracţionalitatea a scăzut cu 15% (sursa: Wall Street Journal). Similar, când într-una din staţiile rău famate ale metroului londonez a fost pusă muzică clasică, jafurile au scăzut cu 33%, iar atacurile cu 25%. (Sursa: The Independent).
8. Costul poluării fonice este de 30.8 miliarde de dolari pe an doar în Europa. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) analizează în raportul său din 2011 relaţia dintre zgomotul ambiental şi sănătate. În acest raport calculează costurile zilelor de muncă pierdute, ale tratamentului medical, ale procesului de învăţare prejudiciat şi ale productivităţii diminuate datorate zgomotului.

Dacă ceea ce aţi citit vi s-a părut interesant mai puteţi investi 5 minute ascultându-l pe Julian Tresure în: The four ways sound affects us, Shh! Sound health in 8 steps sau Why architects need to use their ears.

Sursa: www.ted.com

Sursa foto: http://www.hear-it.org/Defining-hearing-loss

Exact acum o lună, dragi prieteni, am început să vă relatez o poveste de iubire pentru un…loc-miracol-paradis, cum l-am numit eu, şi vă invitam să descoperiţi despre ce „Paradis” este vorba (va puteţi reaminti, citind aici). Sunt convinsă că nu aţi avut probleme în rezolvarea acestei „ghicitori” şi v-aţi dat seama repede că am povestit despre staţiunea Băile Herculane.

Despre locul unde se spune că Hercules şi-ar fi vindecat durerile de la încheieturi, urmări fireşti ale numeroaselor sale încercări şi „munci”, s-au scris foarte multe cărţi, tratate, articole. Nu aş vrea să repet ce au scris alţi specialişti, nu aş vrea să plictisesc cu descrieri geografice obişnuite, ce pot fi întâlnite în diverse tratate, ci aş vrea SĂ VĂ ÎMPĂRTĂŞESC EMOŢII ŞI TRĂIRI, ale mele dar şi ale altora, declanşate de energia miraculoasă a acestui loc, care anul viitor, în 2013, va împlini 1860 de ani de existenţă neîntreruptă, dovedită de o inscripţie gravată pe un altar de calcar alb. Acesta a fost descoperit la Băile Herculane şi se află în prezent în muzeul local.

Am atât de multe să vă spun, dragii mei, încât mi-e teamă că nu voi găsi o ordine firească şi frumoasă a relatărilor! Intenţionez să vă povestesc despre traseele parcurse de mine în Munţii Cernei şi Munţii Mehedinţi, punctând pe alocuri frumuseţile întâlnite sau legende născute pe aceste tărâmuri de vis. Intenţionez să vă descriu ce boli pot fi vindecate în această staţiune cu aeroionizare negativă, regeneratoare pentru organism, bioenergizantă, sedativă şi biotrofică, dar şi cu ape termale sulfuroase (şi nu numai), venite din „laboratoarele” fierbinţi ale pământului, cu efecte curative, tămăduitoare. Însă acum aş vrea ca naraţiunea mea să aducă un omagiu unor oameni celebri, cu care am în comun un singur lucru..nu, nu m-am exprimat bine…nu este LUCRU, este cel mai frumos sentiment pe care-l poate trăi o fiinţă omenească, este IUBIREA!

Credeaţi că doar eu m-am îndrăgostit de „Paradisul” lui Hercules? Credeaţi că doar eu am trăit aici poate cel mai puternic sentiment de iubire, fără obiect, iubire necondiţionată? Cu care simţeam că pot să-i învălui pe toţi cei din jurul meu? Pe care simţeam că pot s-o „croiesc” sub forma celor mai desăvârşite veşminte, îmbrăcate de fiecare fiinţă din viaţa mea?  Nuuuuu, era şi este evident! Sunt sigură că mulţi dintre voi, dragii mei, aţi fost binecuvântaţi cu aceleaşi trăiri!…Şi sper să ni le împărtăşiţi şi nouă, cu deschidere, sinceritate, fără reţineri!  

Îndrăgostit de acest paradis terestru herculean, a fost şi Vasile Alecsandri (1821-1990), a cărui şedere în staţiune, în anul 1847, a avut ca scop, bineînţeles, tratamente vindecătoare. Dar cum bănuiţi, Alecsandri găseşte timpul necesar pentru a „mângâia” hârtia cu versurile sale minunate, ţâşnite din vârful peniţei, versuri închinate unei frumoase bucureştence (da-da, zâmbiţi, vă rog!) dar şi frumuseţii naturale magnifice a acestor locuri:

„În zadar vueşte Cerna şi se bate

De-a ei stânci măreţe, vechi, nestrămutate,

Şi-n cascade albe saltă pe-a lor sân…

Apa-i trecătoare, petrele rămân!

În zadar şi anii s-adun cu grăbire,

Trecând peste inimi ce-au gustat iubire!

Suvenirul dulce de-un minut slăvit

Printr-a vieţii valuri stă-n veci neclintit!”

(poezia „Pe un album”)

Oh, câtă dreptate avea bardul! Dulceaţa iubirii stă neclintită în sălaşul inimii, chiar dacă anii se rostogolesc nemilos peste noi! Vă spune o femeie veşnic îndrăgostită, de oameni şi natură!

În 1884, poetul revine la Herculane iar sosirea sa este considerată un mare eveniment, Alecsandri fiind foarte admirat şi iubit. Pe durata şederii sale, bardul din Mirceşti desfăşoară o bogată corespondenţă. Astfel, îi scria lui Titu Maiorescu că iniţial ar fi preferat să facă o cură în străinătate, dar ulterior a renunţat fiindcă, spunea el, „Băile lui Hercules sunt vestite în vindecarea reumatismelor.” În săptămânile petrecute în staţiune, a conceput şi proiectul dramei „Ovidiu”.

Staţiunea-minune l-a avut ca oaspete de seamă, între 8 şi 20 mai 1849, şi pe marele cărturar şi revoluţionar Nicolae Bălcescu (1819-1852).

Un alt poet vrăjit de frumuseţea acestor locuri, a fost George Coşbuc (1866-1918), venit la cură balneară. Sentimentele trăite de el aici au născut o poezie specială, interesantă, numită „Prin Mehadia”, din care redau câteva versuri:

„[…] Prin răcoarea mult-a nopţii îmi vedeam suflarea gurii.

Eu mergeam pe strâmta cale de sub marginea pădurii,

Obosit şi de mânie şi de drum îndelungat. […]

Dar pe culme sus, deodată, Doamne, tu, Părinte-al vieţii!

Când ieşii pe culmea goală în răcoarea dimineţii,

Sufletu-mi simţii deodată liber şi de-uimire plin:

Încetase-acum şi vântul, cerul scăpăra senin.

Iar în zarea limpezită ca un scut de aur luna

Sta pe piscul unui munte, roşiu aurind cununa

Muntelui, şi până-n vale ca şi ziua luminând. […]”  

Eu aş spune că frumuseţea şi energia misterioasă a locurilor au îndepărtat „vălul iluziei” trăite de poet, lăsând să se vadă limpede că „Părintele vieţii” este singurul ce ne poate lumina calea…dar este doar interpretarea mea personală…

Lucian Blaga (1895-1961), într-o primăvară petrecută la Băile Herculane, scrie poezia „Sălcii plângătoare”, un elogiu filosofic adus naturii, din care selectez următoarele stihuri:

„[…] Legenda spune că pe-aice

Euridice, fată tracă,

din iaduri şi-a mutat în sălcii –

a jale – părul lung şi verde.

Şi prind în palme ce mă pierde,

mătasea grea şi jalea verde.”

Şi Ion Minulescu (1881-1944) a poposit deseori la Herculane şi am ales următoarele versuri minunate, scrise de poet, despre râul Cerna:

„Peste fereastra mea –

De la hotel –

Mă cert mereu cu murmurul rebel

Al Cernei –

Apă binecuvântată

Ce-mi limpezeşte mintea tulburată

De tot ce nu se poate şti –

Ca-ntr-un etern „A fi sau a nu fi.”

Iată că şi Minulescu a găsit răspunsuri la întrebările şi frământările sale, în staţiunea cu energii benefice.

Deşi oamenii celebri care şi-au purtat paşii pe malurile herculeane ale Cernei au fost mulţi (Ionel Teodoreanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Nicolae Iorga etc), voi încheia cu cel care a fost poate „îndrăgostitul” staţiunii, scriitorul Mihail Sadoveanu (1880-1961), „Ceahlăul” literaturii naţionale. De ce l-am numit „îndrăgostit”? Fiindcă toate versurile scrise în Băile Herculane sunt de dragoste, fiind adresate unei misterioase făpturi feminine, a cărei frumuseţe este, de fapt,  o oglindă a frumuseţii naturii de pe Valea Cernei.

Când te doresc

Când te doresc, şi-i hotărât

Să nu te pot vedea decât în altă zi,

Timpul trece ca o salamandră pestriţă – galben şi negru –

Care se mişcă încet şi-ngheţat.

[…] Astăzi te-am văzut o clipă. Apoi,

Între mine şi tine s-a aşezat dihania vechimii.

[…] Aş vrea să ne regăsim undeva, departe, numai noi.

Între munţi, la Mehadia, unde ies din adânc

Izvoarele calde ale tainei pământului.

Acolo nimeni nu ne ştie, nimeni nu ne cunoaşte;

Când apărem în poieni, numai paserile dau veste singurătăţii

Că au sosit doi pământeni şi-şi duc în tăcere

Acea bucurie înaltă care-i mai tare decât moartea.

[…] Sosim şi noi în peisagiul iubirii, căutându-ne ora.

Tu zâmbeşti, te crezi biruitoare;

Pe când eu măsor miile de milenii ale salamandrei

Cu clipa amorului meu.

Post-scriptum  

Cum să-ţi explic cât mi-eşti de dragă?

Să-ţi spun că-n covru mă-ncălzesc gândind la tine?

Că simt pe buze gust de fragă

Şi-n trup mireasmă de verbine?

Ori să-ţi mărturisesc că-n cerul meu

Mă simt o clipă asemeni unui zeu

Când îţi bănuiesc din depărtare pasul,

Când intră-n mine ochiul tău şi glasul…

Când vii uşoară şi plutind şi te înclini

Şi mă pofteşti pe flori şi spini

Şi-mi dai zâmbind tristeţi şi bucurii,

O, nici atunci cât te iubesc nu ştii.

Căci s-a acumulat în mine totul ce-i

Neîmplinit în toţi strămoşii mei,

Tot ce-au lăsat să treacă în regres,

Ce n-au simţit şi ce n-au înţeles:

Flori, primăveri şi străluciri de astre,

Dulci exaltări a inimilor noastre.

Comoara asta eu o moştenesc

Şi-nfrigurat o cheltuiesc,

Ca un risipitor târziu. Şi-ţi închin ţie

Durerea asta ca pe-o bucurie.”

Dragi prieteni, vă închin vouă fericirea iubirii ca pe-o bucurie! Ne revedem şi regăsim luna viitoare în această poveste de iubire! Dar până atunci, cu toate că este o perioadă foarte solicitantă pentru profesori şi studenţi, deopotrivă, promit să revin cât de curând cu partea a II-a a seriei de articole despre meteorologie şi aviaţie.

Vă doresc iubiri împlinite şi împlinitoare!

Surse informaţii:

1. Cristescu I. (1996), Miracolele Cernei. Herculane – Model turistic, Editura Hercules Friends, Drobeta Turnu Severin

2. Mănoiu Valentina-Mariana (2005), Structuri geoecologice specifice în depresiuni şi culoare de văi din Carpaţii Meridionali şi Subcarpaţii Getici. Interpretări comparative, Editura Printech, Bucureşti

3. Opriş T. (1990), Plante unice în peisajul românesc, Editura Sport-Turism, Bucureşti

Problemele filozofice au inclus intrebari privind valorile pe care oamenii ar trebui sa le ataseze mediului si importanta acestor valori. Astfel, in anii ’70 a aparut un nou domeniu al filozofiei numit “etica de mediu”, ce implica studiul principiilor etice privind mediul. In acelasi timp, psihologii au constatat ca toate problemele de mediu au un punct de plecare iar acesta este reprezentat de mentalul omului. Mai simplu spus, toate problemele de mediu incep in mintea noastra, a oamenilor. Urmarea a fost aparitia unui nou domeniu in psihologie – „ psihologia mediului ”, reprezentand studiul relatiilor dintre oameni si mediu si fiind recunoscut oficial in SUA in 1970.

Asadar, este evident ca trebuie gasite rezolvari pentru numeroasele forme de poluare, pentru refacerea anumitor ecosisteme afectate de impactul antropic si pentru multe alte probleme de mediu, dar in primul rand trebuie sa ne analizam atitudinea noastra, credinta noastra, modul in care gandim cu privire la natura si mediu.

Constiinta omului are multiple fatete iar atunci cand una dintre aceste fatete este negata sau insuficient dezvoltata, cultivata, pentru un timp indelungat, vor aparea manifestari de respingere, frica, ura, furie. Acesta este si cazul indepartarii omului de natura, de mediu, avand drept rezultat impactul antropic negativ asupra mediului, manifestat in distrugere, poluare, frica de natura.

Statisticile intocmite in diferite tari dezvoltate au aratat ca desi in ultimele decenii interesul fata de problemele de mediu a crescut, acesta nu s-a datorat unor experiente personale directe. De exemplu, in SUA, cu toate ca exista 25 de milioane de oameni care activeaza in organizatii ce au drept scop ocrotirea naturii, protectia mediului, totusi fiecare cetatean american isi petrece 84% din viata in birou, locuinta, magazine, deci spatii inchise si doar 16% din viata in natura. In acelasi timp, un american petrece doar sase ore pe an vizitand un Parc National sau o rezervatie naturala, in care nu se indeparteaza mai mult de 50 metri de drumul principal.

Desi in prezent televiziunea si diverse publicatii furnizeaza multe informatii despre problemele de mediu, interesul fata de aceste probleme creste doar in anumite situatii de criza, in cazuri de accidente, cand oamenii devin preocupati dar doar pentru o scurta perioada de timp, interesul lor nefiind unul profund.

Psihologii au dovedit ca atitudinile pozitive si interesele cele mai profunde fata de natura si mediu sunt generate de experientele personale si nu de asa-zisele informatii „ la mana a doua ”, furnizate de mijloacele mass-media sau de parerile unor specialisti din domeniu.

Psihologia a demonstrat, de asemenea, ca frica de natura, de locurile mai „ salbatice ”, isi are originea in necunoasterea acestora. S-a constatat, totodata, ca indepartarea de sine este o problema a multor oameni. Daca o persoana este lasata singura intr-un loc izolat din natura, de exemplu, intr-o padure putin umblata, fara carti sau alte surse de distragere a atentiei, timp de 3-4 ore, ea va incepe sa se gandeasca mai profund la propria persoana, la scopul vietii ei, al existentei ei pe acest pamant.    

Psihologul elvetian Maria von Franz (1915-1998) arata in 1974 ca frica omului de a ramane singur in natura reprezinta, de fapt, frica de a-si revela sinele precum si laturile ascunse, poate chiar „ intunecate ”, ale psihicului sau. O contributie deosebita in psihologia mediului si-a adus psihologul american Abraham Maslow (1908-1970), care arata ca psihologia moderna se bazeaza pe studiul animalelor de laborator sau al persoanelor cu deficiente mintale, in timp ce nu exista nici o ramura a psihologiei care sa se ocupe de oamenii perfect sanatosi! El a inceput sa studieze persoanele cu o sanatate fizica si mentala deosebita si a descoperit ca acesti oameni au o profunda atractie fata de natura.

James Swan, un alt psiholog american atras de domeniul psihologiei mediului, a studiat timp de 20 de ani aparitia si dezvoltarea interesului si dragostei fata de natura si mediu la personalitatile care activeaza in domeniul conservarii naturii. El a ajuns la concluzia ca exista cinci forte principale care sunt implicate in transformarea oamenilor in iubitori ai naturii, in militanti patimasi pentru rezolvarea problemelor de mediu. Acestea sunt : 

a). Experientele emotionale pozitive din perioada copilariei, traite in natura.

Un exemplu este cazul biologului american Rachel Carson (1907-1964), cunoscuta pentru lucrarile sale “The Sense of Wonder” si “Silent Spring”. Aceasta, fiind un copil sensibil, si-a petrecut cea mai mare parte a copilariei in aer liber, in locuri deosebit de frumoase din natura, care s-au reflectat mai tarziu in operele si crezurile sale.

b). Problemele personale de sanatate.

Debra Dadd este o scriitoare americana contemporana, ce se bucura de popularitate datorita cartilor sale privind crearea unui nou stil de viata din care sa fie eliminate substantele chimice cauzatoare de numeroase alergii. Pianista fiind, ea s-a imbolnavit, devenind alergica la numeroase substante chimice si fiind obligata sa-si creeze un nou mediu si stil de viata. Pentru a putea realiza acest lucru, a studiat numeroase lucrari de specialitate si, in timp, a ajuns sa-si dezvolte un profund si deosebit respect fata de natura, complexitatea si frumusetea ei, fata de tot ce ne ofera natura in sprijinul pastrarii sanatatii noastre.  

c). Interesul general pentru dreptate sociala.

Barry Commoner, doctor in biologie, profesor la Universitatea Harvard, foarte cunoscut pentru lucrarea sa “The Closing Circle – Nature, Man and Technology”, a crescut si a fost educat “la oras”. Ca biolog, insa, a dobandit interes pentru ecologie, atunci cand a aflat de nivelul ridicat al radiatiilor atomice rezultate din testarea armelor nucleare. 

d). Vindecarea de diferite boli, cu ajutorul naturii.

Presedintele Theodore Roosevelt (1858-1919) a realizat in domeniul resurselor naturale mai mult decat oricare alt presedinte al SUA.

In perioada adolescentei, Roosevelt a suferit de astm si nici un medicament din vremea respectiva nu l-a putut vindeca. Ca urmare, a fost trimis in Europa pentru o cura intr-o statiune balneara si cand sanatatea i-a fost restabilita, un safari in Africa l-a ajutat sa se vindece definitiv si sa devina mai puternic. Ulterior, Roosevelt si-a dedicat tot restul vietii conservarii vietii salbatice si utilizarii rationale a resurselor naturale, ca o recunostinta adusa naturii pentru insanatosirea lui.

…Despre ultima forta esentiala in devenirea oamenilor intru aparatori ai mediului si naturii, dar si despre conexiunile intre iubirea de natura, religie si educatie voi „vorbi” saptamana viitoare, dragi prieteni, in partea a II-a a acestui articol.

Pana atunci, insa, va intreb: voi de ce iubiti natura ?…De ce protejati mediul ? Care a fost „scanteia” declansatoare a acestei iubiri, griji, preocupari ?

Dragi cititori, astept cu incantare, ca de obicei, comentariile voastre in legatura cu acest articol. Daca v-a placut, puteti sa-l votati ! De asemenea, pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine dar si de colaboratori, va invitam sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre !

Surse bibliografice:

1. Eliade M. (1991), India, Editura pentru Turism, Bucuresti
2. Leopold A. (1966), A Sand Country Almanac, Oxford University Press, New York
3. Lovelock J. (1979), Gaia: A New Look at Life, Oxford University Press, New York
4. Soran V., Borcea Margareta (1985), Omul si biosfera, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti
5. Swan A.J. (1993), Kinship with Nature: The Psychology of Environmental Conservation, Environ. Carcino & Ecotox. Revs., C 11 (2)
6. Tagore R. (1922), Sadhana – Calea Desavarsirii, Cultura Nationala, Bucuresti
7. Vlavianos-Arvanitis Agni, Oleskin A. (1992), Biopolitics – The Bio-Environment, B.I.O

Surse foto :

http://meerkat21.wordpress.com/

http://pageeyes.wordpress.com/2011/11/27/how-not-to-ruin-your-country/