Ideea acestui articol mi-a venit după ce am primit un mail interesant. Nu ştiu sursa exactă a informaţiilor, dar mailul relatează o poveste frumoasă despre o cupă sau un pahar, inventat chiar de către…Pitagora. De ce a trebuit să-l inventeze? Fiindcă atunci când în insula Samos au început lucrările de alimentare cu apă, undeva în jurul anului 530 î.e.n., cei care aveau în grijă aceste lucrări s-au confruntat cu o problemă…se pare că veche de când lumea….sau de când se construieşte pe acest pământ: vinul nu era băut cu aceeaşi măsură de către toţi constructorii! Mai precis, unii aveau mâini îndemânatice şi rapide, dar şi gâtlejuri largi şi însetate, şi astfel goleau pahar după pahar, privându-i pe cei mai cumpătaţi de răcoarea licorii dăruită pământenilor de rotunjimile strugurilor.

Dar paguba nu era doar…bahică! Cei mereu „însetaţi” trebuiau să se şi…odihnească mai des şi, astfel, lucrările lâncezeau. Se pare că aşa s-a născut ideea lui Pitagora de a realiza un altfel de pahar sau o altfel de cupă, care să ofere tuturor aceeaşi cantitate de vin, în interiorul vasului fiind marcat nivelul maxim până la care acesta poate fi umplut.

Aţi putea spune că oricine poate să creeze o asemenea cupă! Vă înşelaţi! Imediat vă dezvălui frumuseţea spiritului lui Pitagora, regăsită în originalitatea acestui vas inventat de el: în mijlocul cupei se află o coloană, cu un orificiu în partea inferioară, prin care lichidul din cupă NU curge, dacă se respectă…măsura, adică nivelul marcat în interior. Dar dacă cineva încearcă să toarne chiar şi o picătură peste acel nivel, cupa se goleşte, lichidul scurgându-se prin orificiul coloanei.

Poate de aceea cupa lui Pitagora se mai numeşte şi cupa echităţii sau egalităţii (Δίκαια Κούπα).

Ca să înţelegeţi mai bine, vă invit să urmăriţi două filmuleţe (aici şi aici), unul din ele având şi câteva explicaţii în limba engleză.

Mesajul lui Pitagora, însă, este unul mult mai profund, mai subtil: fii cumpătat! Orice picătură în plus peste echilibrul vieţii va conduce la pierderea a tot ce avem! Unii poate toarnă mai multe picături de muncă în paharul vieţii…şi îşi pierd familia, prietenii, minunatele clipe de relaxare, poate şi sănătatea. În „paharul vieţii” altora, mâncarea şi băutura joacă rolul primordial. Rezultatul? Obezitate, alcoolism, deces…

Dacă ne gândim la planeta noastră, cupa lui Pitagora ar trebui să fie măsura tuturor acţiunilor antropice cu potenţiale efecte asupra mediului şi naturii. Mare atenţie la numărul de arbori tăiaţi, la speciile vânate, la apele utilizate, la terenurile construite…şi exemplele pot continua…Mare atenţie fiindcă „suflul” acestei planete se poate scurge, rapid, prin cupa lui Pitagora umplută fără a respecta măsura!…

Surse video: http://www.youtube.com/watch?NR=1&v=euIwKUVUmFQ&feature=endscreen

http://www.youtube.com/watch?v=pzHZJR-816k

Sursă foto: http://blogdiesi1.blogspot.ro/2008_02_01_archive.html

Amprenta de apa a unui tricou din bumbac ne arata ca sunt folositi 2700 litri de apa. Pentru a obtine 1 kg de bumbac sub forma finala de material textil, sunt necesari 11.000 litri de apa (ca o medie globala). Prin urmare, pentru fabricarea unui tricou normal, cu o greutate de 250 grame, s-au folosit 2700 litri de apa. Din acest volum total de apa, 45% este apa provenita din irigatii si consumata de planta in sine, 41% este apa de ploaie evaporata de pe suprafata campului de bumbac in perioada cresterii si 14% este apa necesara diluarii apelor uzate ce rezulta din utilizarea ingrasamintelor in camp si a chimicalelor in industria textila. Global, productia anuala de bumbac consuma 210 miliarde de metri cubi de apa si polueaza 50 miliarde de metri cubi de apa.

Amprenta de apa a unui pahar cu vin (125 ml) este de 120 litri. Pentru 250 ml de bere sunt folosiți 75 litri de apa. Pentru un mar – 70 litri. O punga de chipsuri consuma 185 litri, un kilogram de orez – 3400 litri, un kilogram de rosii - 180 litri, 1 kg de zahar rafinat, din trestie de zahar, 1500 litri (zaharul obtinut din sfecla de zahar necesita mai putina apa) iar 100 de grame de ciocolata, 2400 litri.

Necesarul zilnic de apa per persoana este de 2 pana la 4 litri, dar foarte rar ne gandim ca pentru asigurarea necesarului minim caloric sunt necesari alti 2000 pana la 5000 litri de apa. Pana in anul 2050, apa planetei va trebui sa suporte sistemele agricole ce vor hrani si asigura conditii de trai pentru inca 2,7 miliarde de oameni, agricultura folosind deja peste 70% din apa extrasa din acvifere, rauri sau lacuri.

Dieta vegetariana vs. cea omnivora

Din moment ce alimentatia are cea mai importanta contributie la amprenta de apa a oamenilor (chiar si in tarile dezvoltate) obiceiurile dietare pot influenta major aceasta amprenta. In tarile dezvoltate, consumul mediu de calorii pe zi a ajuns sa fie de 3400 kcal; aproape 30% o reprezinta produsele de origine animala. Atunci cand presupunem ca portia medie zilnica de produse de origine animala este reprezentata de un amestec rezonabil de carne de vita, porc, pui, peste, oua si produse lactate, putem sa estimam ca o kilocalorie de origine animala are nevoie de circa 2,5 litri de apa. Pe de alta parte, produsele de origine vegetala au nevoie de doar 0,5 litri de apa per kcal.

In tarile in curs de dezvoltare, media consumului este mai scazuta: aproximativ 2700 kcal pe zi per persoana, doar 13% din aceasta valoare fiind reprezentata de ingredientele de origine animala.

Ce se poate face?

Consumatorii isi pot reduce amprenta de apa directa (cea utilizata acasa) prin instalarea unor toalete economice, a unor limitatoare de debit pentru robinete/dusuri, prin a nu lasa apa sa curga in timpul periajului dentar sau a aplicarii gelului de dus/samponului, prin a nu arunca medicamentele, uleiul uzat, vopselele sau alti poluanti in chiuveta.

Amprenta de apa indirecta este in general mult mai mare decat cea directa. Un consumator are practic doua modalitati de reducere a acesteia.

Prima optiune implica inlocuirea unui produs cu o amprenta mare de apa cu un altul care are o amprenta de apa mai mica. De exemplu, reducerea consumului de carne sau alegerea unei diete vegetariene, evitarea cafelei in favoarea apei plate sau evitarea bumbacului in favoarea fibrelor sintetice. Aceasta abordare are unele limite, deoarece multe persoane nu pot sa treaca cu usurinta de la o dieta omnivora la una vegetariana, unele persoane iubesc cafeaua si bumbacul si nu vor sa renunte la ele iar in plus, s-a descoperit recent ca din fibrele sintetice se rup, in timpul spalatului, fragmente microscopice care, intr-un final, ajung in ocean si au consecinte devastatoare pentru microorganismele marine.

A doua optiune implica alegerea bumbacului, carnii de vita sau cafelei cu cea mai mica amprenta de carbon sau care provine din zone ce nu se confrunta cu un deficit al apei. Este o optiune care necesita un grad mare de informare al consumatorului. Datorita faptului ca aceste informatii nu se gasesc cu usurinta, un lucru foarte important pe care consumatorii il pot face este sa ceara transparenta din partea companiilor sau guvernelor. De exemplu, atunci cand sunt disponibile informatii despre un anumit produs si despre impactul sau asupra apei, consumatorii pot lua decizii in cunostiinta de cauza, in legatura cu ce aleg sa cumpere sau nu.

Articol realizat de Miroiu Alexandru-Codruț

(Student in anul II, Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucuresti, specializarea Geografia Mediului si om care traieste o viata “eco”.)