Facultatea de Geografie, Universitatea din București

La prima vedere, Pământul nu se remarcă cu nimic special. S-a descoperit viață și pe alte planete, însă este vorba de cea microbiană, așadar, la o scară foarte redusă. De asemenea, având în vedere numărul enorm de planete, cercetătorii cred, în urma folosirii ecuației Drake, că este aproape imposibil să nu existe alte ființe inteligente, ca noi, undeva în Univers. Pe Terra, viața a devenit deja un lucru atât de tipic încât nu mai suntem deloc uimiți de prezența ei. Cu toate acestea, ar trebui să înțelegem prin câte a trecut planeta pentru a ajunge în stadiul din prezent – suport al vieții inteligente și nu numai.

Cu aproximativ 4,5 miliarde de ani în urmă, s-a format sistemul solar din care face parte și Pământul. Printr-un proces de nucleație (lipirea și cristalizarea unor particule de praf cosmic) i-au naștere atât planetele cât și Soarele. Aici, deja se remarcă primele elemente ce-i conferă tânărului Pământ o oarecare stabilitate: distanța perfectă față de reactorul nuclear al sistemului solar (Soarele), timpul perfect la care a început să se formeze (prin cumularea mai multor factori există viața inteligentă în prezent), tipul perfect de stea din centru, cât și un factor ce se leagă de ceilalți doi coloși, Jupiter și Saturn. Aceste planete urmau să aibă soarta Soarelui și să constituie un sistem solar binar sau chiar cu trei stele, însă le-a lipsit acea scânteie de care doar Soarele a avut parte. Un sistem binar sau cu 3 sori nu ar fi putut susține viața.

Mai târziu, Pământul s-a ciocnit cu Theia, un corp gigantic de mărimea lui Marte. De aici, cred cercetătorii că a luat naștere Luna. De asemenea, fără acest satelit natural, Pământul ar fi fost lipsit de viață. Fără gravitația Lunii, axa Pământului ar fi variat foarte mult, având loc atât glaciațiuni, cât și sezoane extreme. În plus, Luna se află la o distanță perfectă de Pământ, însă aceasta se îndepărtează de planetă cu aproximativ 4 cm pe an.

Un picuț mai târziu, când planeta albastră nici nu reușise să-și tragă sufletul după ciocnirea cu Theia, încep alte microciocniri cu alți meteoriți, însă nu de mărimea celui precedent. Astfel, aceste corpuri aduc pe Pământ elemente chimice și substanțe importante, precum carbonul (elementul ce se regăsește în orice), fierul, dar și apa. Astfel, se creează un context cu oceane, în care toată acea supă primordială va avea să elibereze combustibilul pe care funcționează majoritatea viețuitoarelor – oxigenul.

maxresdefault

Cu Jupiter în stadiul final de formare, Pământul a făcut rost de primul său protector. În prezent, gigantul gazos încă deviază o bună parte a corpurilor ce se îndreaptă spre orbita Terrei. Pe lângă acest scut vizibil, planeta noastră își constituie alte modalități de protecție, precum câmpul magnetic, dovada că acest corp planetar este viu și, mai târziu, stratul de ozon. Acestea filtrează radiațiile solare, reducând intensitatea lor.

De asemenea, Pământul are dimensiunile perfecte, cu o gravitație ce permite dezvoltarea vieții normale. Desigur, sintagma de „viață normală”, din acest punct de vedere este relativă, deoarece am  avut o singură încercare. Gravitația nu e un impediment atât de mare în calea vieții, aceasta putând evolua și în funcție de altă valoare (oameni mai înalți și cu oase mai ușoare pe o planetă cu o gravitație mai mică sau mai scunzi și cu oase mai rezistente pe o planetă cu gravitație ceva mai mare).

Toate acestea le-a oferit bacteriilor contextul de evoluție până la, ce se cheamă în prezent, omul. Desigur, de la bacterie până la viață inteligentă este nevoie de enorm de multă muncă și timp. Astfel, pentru o viziune mai bună, să presupunem că cei aproximativ 14 miliarde de ani cât se presupune că are universul îi introducem într-un singur an. Astfel, Pământul apare în luna septembrie a anului cosmic iar oamenii apar abia cu câteva secunde înainte de anul nou, adică acum aproximativ 100,000 ani. Deci un drum destul de lung. De asemenea, Pământul a reușit să-și creeze anumite sisteme, ce funcționează sub forma unor cicluri perpetue (circuitul apei, circuitul carbonului, circuitul azotului). Compoziția atmosferei este perfectă. Un procent mai mare de oxigen ar fi însemnat mai multe incendii, iar unul mai mic ar fi facilitat apariția unor glaciațiuni. Un astronaut a afirmat, în serialul „One strange rock” de pe National Geographic, că șansele de a apărea Pământul, în forma sa actuală, sunt echivalente de a da 1-1 cu zarul de 100,000 de ori la rând.

La apariția Terrei au luat parte extrem de multe variabile, unele de care această viață inteligentă nici acum nu și-a dat seama, încă. Așadar, având în vedere acest cumul de factori nesfârșiți, suntem tentați să spunem: „nu mai există viață în Univers”, însă, pe de altă parte, mărimea Universului ne face să zicem: „este aproape imposibil să nu existe viață și altundeva”. Poate adevărul se află undeva la mijloc.

Voi face însă mai mult decât atât…voi încerca să vă conving că merită să vă „rupeţi” o oră şi jumătate din viaţa dumneavoastră, mai ales dacă aveţi probleme personale de sănătate sau dacă cei dragi şi iubiţi se confruntă cu diverse afecţiuni.

O voi face discutând despre lucruri pe care nu le cunosc decât cei apropiaţi mie şi trebuie să vă spun că m-am gândit destul timp înainte de a face această postare. Ştiţi, apare acea senzaţie că eşti dezbrăcat în faţa oamenilor, că devii vulnerabil, că ţi se poate face rău, că poţi fi ironizat…

Voi trece peste toate acestea şi voi împleti pledoaria mea pentru urmărirea documentarului cu mărturisiri sincere despre ce înseamnă să-ţi schimbi stilul de viaţă!

Nu voi da foarte multe detalii din film ci vă voi lăsa bucuria descoperirii unui alt fel de a trăi. Precizez că, la debutul filmului, veţi fi tentaţi să credeţi că este vorba doar de o banală dietă pentru oamenii graşi, care doresc să slăbească.

TOTAL GREŞIT!!! Nu este vorba doar despre un regim sau cură de slăbire, ci despre schimbarea atitudinilor faţă de viaţa noastră: schimbarea priorităţilor, reconsiderarea a ceea ce este mai important pentru noi, repunerea sănătăţii pe locul pe care cu adevărat îl merită – PRIMUL!! Este vorba despre alegeri greşite versus alegeri înţelepte, despre viaţă versus moarte!

După cum am tot scris în diverse postări, sunt vegetariană de 16 ani. Cu toate acestea, acum mai bine de 6 ani mi s-a spus că sunt suspectă de…acea boală al cărei nume îngrozeşte orice fiinţă omenească şi pe care nimeni nu vrea să-l audă sau să-l pronunţe. Am fost la numeroşi doctori, am făcut multe investigaţii costisitoare, am ascultat diverse păreri medicale şi m-am opus în final deciziei de a fi operată. Voiam ca orice organ dat de Dumnezeu să rămână în mine, să păstrez întregul trupului meu. M-am hotărât atunci să apelez la metode tradiţionale de vindecare şi am ajuns la un medic ce le aplica. Îmi amintesc (de parcă s-ar fi petrecut acum câteva zile) speciile de plante medicinale pe care a trebuit să le iau în special sub formă de macerate şi care mi-au fost prezentate de medic…Ei bine, după ce am fost lămurită în privinţa fitoterapiei, am ajuns la regimul alimentar. Mi s-a explicat că timp de 6 luni de zile (urmând ca regimul să fie prelungit sau oprit în funcţie de evoluţia bolii) aveam voie să mănânc doar câteva legume (cartoful, ceapa şi roşiile nu se regăseau pe lista celor permise), dintre graminee – doar orez, grâu şi hrişcă (aceasta din urmă fiartă sau înmuiată în apă câteva ore) şi în privinţa fructelor, singurele permise erau citricele. Erau interzise: uleiul, oţetul, zahărul, dulciurile rafinate, cacao, cafea, alcool…Practic, aveam voie să mănânc câteva legume „anoste”, orez, grâu şi hrişcă fierte în apă cu puţină sare şi câteva fructe care nu făceau parte din „preferatele” mele…Nu tu salate cu uleiuri, nu tu brânzică, nu tu cartofi prăjiţi, nu tu prăjiturele sau pateuri cu brânză sau ciuperci, nu tu ciocolată…Zăream spectrul foamei la orizont şi mă şi închipuiam sub forma unui schelet care-şi târa oasele pe ici pe colo (acum am puterea să glumesc…atunci însă…). Cu un ton uşor nervos, mai ridicat decât de obicei, i-am spus medicului că dacă ţin acest regim, VOI MURI (mă gândeam desigur la moartea cauzată de iminenta inaniţie imaginată de mine). Atunci s-a petrecut ceva…ceva care m-a şocat şi care mi-a dat de înţeles că nu există alt drum. Medicul a ţipat (urlat, mai bine zis) la mine, zicând: „VEI MURI DACĂ NU ŢII ACEST REGIM!!” Sunt convinsă că ALTCINEVA a vorbit atunci prin el şi acele cuvinte s-au revărsat peste mine ca un duş rece…sau un duh…De a doua zi, am început fito-tratamentul şi regimul alimentar. Mi s-a subliniat (deşi nu era cazul) că acela NU ESTE UN REGIM DE SLĂBIRE, O DIETĂ, ci o metodă de vindecare, prin urmare pot să consum respectivele alimente în orice cantitate doresc şi chiar mi s-a recomandat să nu slăbesc. Am slăbit puţin (alimentele nu erau extrem de atrăgătoare) iar peste vreo două săptămâni, fiindcă am fost fată cuminte şi ascultătoare, mi s-a permis să consum fructe de pădure (în cantităţi mici). Treptat, treptat, mi-au fost adăugate roşiile (nu vă puteţi imagina ce fericită am fost şi cât am savurat momentul!!) şi, la intervale de câteva zile, mi-a fost permisă câte o linguriţă  de miere.

De ce vă povestesc toate acestea? Fiindcă…trăiesc! Fiindcă m-am vindecat! Fiindcă ceea ce veţi vedea în film vi se va părea de „nedus”, o sarcină prea grea, un stil de viaţă imposibil! Eu vă confirm prin relatarea mea că este posibil! Şi atunci când ai de ales între viaţă şi moarte…în mod firesc, dacă eşti întreg la minte, alegi viaţa! Imaginaţi-vă că trebuia să mă duc la facultate, să ţin cursuri, să am energie…Am avut-o!

Vă mai mărturisesc ceva…în urma trecerii la un asemenea stil de viaţă (fiindcă nu este un simplu regim alimentar, reprezintă o schimbare a modului de a trăi…vă las să descoperiţi singuri, cu ajutorul filmului, despre ce vorbesc), se PURIFICĂ trupul, dar se purifică şi mintea şi spiritul! Apare o claritate a ideilor, a percepţiilor, a trăirilor…iar beneficiile sunt de neimaginat!

Abia acum câteva zile, am reuşit şi eu să vizionez documentarul pe care vi-l recomand prin acest articol. Şi tot atunci, o persoană foarte apropiată (cea care m-a şi îndemnat să văd filmul) a început seria de 10 zile cu…dar nu vă spun cu ce, vă las să aflaţi din documentar! Susţin acea persoană şi trebuie să vă mărturisesc că imediat după vizionare am început şi eu să consum „băuturile miraculoase”, alături doar de alimente sănătoase! De câteva zile, trec mândră pe lângă covrigării, patiserii şi cofetării, întorc nasul atunci când simt miros de cartofi prăjiţi, rezist cu stoicism la tentaţia unui pahar rece, aburind, cu bere…De 5 zile consum doar fructe şi sucuri de fructe, salate (fără ulei şi oţet), rondele din cereale expandate, câte 2 feliuţe de brânză pe zi şi…miere! Asta-i tot! Pur şi simplu aşa am simţit…şi nici nu vă imaginaţi ce stare bună am! Repet, nu este cură de slăbire, am 56 de kg şi 1,61 m şi un trup relativ armonios, bine proporţionat. Este doar trecerea sau „pregătirea” pentru „schimbarea” prezentată pe peliculă!

Ce-mi doresc? Îmi doresc şi eu să „parcurg” seria de 10 zile în această vară, cât mai este vacanţă. Veţi vedea şi în film de ce este bine ca atunci când vă decideţi să faceţi „schimbarea”, să fiţi într-un mediu liniştit, curat, pur, dacă se poate NU la serviciu, ci în natură, să vă luaţi o vacanţă, în care să stabiliţi…ce faceţi cu viaţa dumneavoastră!

Cine mi se alătură în această „schimbare”?

Foto: autoarea articolului

Surse video: http://www.youtube.com/watch?v=uy1__XsvvXE

http://www.youtube.com/user/FatSickandNearlyDead

Vă recomand şi blogul lui Joe: http://www.fatsickandnearlydead.com/

O soartă foarte tristă se pregătea pentru micuţul Boogster iarna trecută. În regiunea transilvană în care ursuleţul s-a născut la sfârşitul anului trecut, ocolul silvic a organizat o vânătoare de mistreţi. Unul dintre vânători a văzut o ursoaica furişându-se printre copaci, ţinând o mogâldeaţă în dinţi. Bârlogul ei fusese descoperit şi distrus. În fuga pentru a-şi salva viaţa, ursoaica a scăpat puiul şi s-a întors după el. Din nefericire, l-a scăpat şi a doua oară şi, speriată, nu s-a mai întors. Un localnic a luat puiul acasă, ducându-l apoi la orfelinatul de urşi din Harghita.

VIER PFOTEN a început acest proiect de conservare a urşilor în 2004. Pe un teren de câteva hectare, ursuleţii cresc în ţarcuri izolate complet de oameni. Un program în trei etape îi pregăteşte pentru viaţa independentă în sălbăticie. La început, puii stau în carantină pentru mai multe săptămâni, sub supraveghere medicală. În a doua fază, ei sunt eliberaţi într-un ţarc mult mai mare, unde se pot căţăra, pot săpa în pământ, pot căuta hrană şi se pot juca cu alţi urşi. În a treia fază, ursuleţii sunt pregătiţi individual de către un expert în fauna sălbatică pentru a dezvolta un comportament natural specific speciei.

Eliberarea în sălbăticie depinde de dezvoltarea individuală a fiecărui urs şi se face în general la vârsta de 2 ani. Înainte de a fi eliberaţi, ursuleţii sunt echipaţi cu zgărzi GPS, care permit echipei să monitorizeze animalele. „O zonă necirculată de oameni oferă o mai mare rată de succes pentru eliberarea în sălbăticie. Tocmai de aceea, la centru nu sunt permişi vizitatorii”, explică Leonardo Bereckzy, directorul orfelinatului de urşi.

În luna februarie, alţi doi pui de urs au fost separaţi de mama lor în munţii Călimani. Angajaţii unei companii de exploatare a lemnului au distrus bârlogul ursoaicei. Aceasta a fugit, iar puii erau prea mici pentru a-i putea căra. Angajaţii i-au găsit aproape îngheţaţi şi i-au dus acasă. După mai multe zile, un vânător i-a dus înapoi, în speranţa că ursoaica se va întoarce şi-i va găsi. Însă trecuseră prea multe zile şi ursoaica nu a mai revenit. Vânătorul a auzit de orfelinatul urşilor şi astfel cei doi pui au ajuns în Harghita. Ursuleţii s-au obişnuit deja cu noua lor casă şi, alături de Boogster, le place să exploreze zona şi să-şi petreacă cea mai mare parte a timpului jucându-se.

După Rusia, România deţine a doua mare populaţie de urşi bruni în sălbăticie din Europa, estimată la circa 5.000 de exemplare. Urşii se confruntă însă cu multe ameninţări din partea braconierilor şi cu distrugerea habitatului natural. Puii de urs sunt dependenţi de mama lor pentru a supravieţui, iar în multe cazuri rămân orfani nu din cauze naturale, ci din cauza intervenţiei umane. În fiecare an, în România sunt recuperaţi şi salvaţi între 3 şi 10 pui de urs.

Foto Credit: © VIER PFOTEN | Leonardo Bereczky

Mulţumim pentru comunicatul de presă doamnei Livia Cimpoeru, Press Officer, VIER PFOTEN Romania 

Acum, mai mult ca oricând, trebuie sa te gândești la importanta pe care o acorzi îngrijirii personale. Trebuie sa adopți un stil de viata sănătos (ar fi minunat dacă acest stil de viata era început înainte de sarcina, iar acum ar trebui doar sa-l continui) și sa mănânci echilibrat.

Si cum nu totul se reduce la o alimentație sănătoasă, ca viitoare mămică trebuie sa ai în vedere și tipul produselor cosmetice pe care le folosești. Pentru a asigura o dezvoltare armonioasa a fătului, trebuie sa-ti hrănești corpul în mod natural, eliminând pe cât de mult posibil cocktailul de chimicale din produsele de îngrijire zilnica (nu mai putin de 515 substanțe chimice sunt folosite zilnic de o femeie în procesul zilnic de îngrijire).

In timpul sarcinii, explozia hormonala este foarte mare, de aceea pot apărea o serie de probleme noi, cum ar fi acnee, celulita, vergeturi, piele crăpată (mai ales în ultimele luni de sarcina) sau probleme circulatorii. Pielea se întinde și apar usturimi sau mâncărimi. Picioarele sunt obosite, umflate și amorțesc foarte ușor.

Indemnul “sarcina ușoară  nu este spus la întâmplare, dar ideal ar fi ca fiecare dintre noi sa își ușureze perioada de noua luni și sa aleagă produsele cosmetice potrivite, dacă se poate 100% naturale și organice. Astfel, vei trece mai ușor peste micile neplăceri legate de întinderea pielii sau căderea parului.

Te întrebi de ce și cum afectează fătul expunerea la chimicale? Răspunsul este simplu și nu trebuie sa te gândești foarte mult pentru a vedea ca am dreptate.

Este binecunoscuta vorba “Ești ceea ce mănânci”. Este îngrijorător ca în loc de o roșie bine coapta, aromata și zemoasa ajungem sa mâncăm un produs vegetal de culoare roșie, dar fără nici un gust, ca în loc de cereale și legume asa cum le-a lăsat natura, consumam produse modificate genetic (porumbul, soia, roșiile, orezul, cartoful, mazărea și rapița se “bucura” cel mai des de modificarea genetica fără etichetare prealabila, care sa ateste acest lucru). O dieta alimentara dezechilibrata, adop­tata în timpul sarcinii sau pe perioada alăptării, poate afecta serios sănătatea copilului.

Pana nu demult, se considera ca fetușii sunt protejați prin placenta de chimicalele cu care mama lui intra în contact, însă în prezent este binecunoscut faptul ca expunerea femeii gravide la astfel de chimicale poate dauna fătului în formare. Cu ajutorul circulației sanguine, prin placenta, se realizează transportul substanțelor nutritive de baza spre copil, substanțe rezultate în urma digerării alimentelor de către mama.

Cercetătorii de la Universitatea din California au analizat, în perioada 2003-2004, un număr de 268 de femei însărcinate, conform unui studiu publicat de revista Environmental Health Perspectives. In organismul femeilor însărcinate, au găsit 163 de substanțe chimice diverse, unele dintre ele chiar interzise prin lege, în unele părți ale lumii. Bifenili policlorurati, anumite pesticide organoclorurate (DDT), compuși perfluorurati de tipul celor prezenți în teflonul anumitor vase de bucătărie, fenoli, ftalati, hidrocarburi policiclice aromatice și perclorat au fost detectate în 99-100% din femeile gravide. De asemenea, au fost identificate elemente utilizate la fabricarea cutiilor metalice pentru alimente, cunoscute pentru efectul dăunător asupra dezvoltării cerebrale a fătului și pentru riscul crescut al predispoziției la dezvoltarea celulelor canceroase.

Expunerea la substanțe chimice în timpul dezvoltării fetale poate creste riscul de naștere prematura și malformații congenitale, poate determina apariția efectelor negative la nivelul creierului, generează probleme cardiovasculare și cancer (Gluckman si Hanson, 2004, Stillerman si colaboratorii, 2008).

Produsele chimice la care sunt expuse femeile gravide pot traversa placenta și prin intermediul cordonului ombilical ajung la făt. Un număr însemnat de substanțe chimice au fost găsite în urina și în lichidul amniotic, precum și în sângele din cordonul ombilical. In unele cazuri (de exemplu mercur) expunerile fătului pot fi mai mari decât expunerea materna (Barr si colaboratorii, 2007).

Un studiu realizat în 2009 de cercetătorii de la Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA a descoperit perclorat (o componenta solida a combustibilului pentru rachete și toxina puternica ce poate afecta producția de hormoni esențiali pentru dezvoltarea normala a creierului) în probele de sânge din cordonul ombilical de la copii născuți în New Jersey. “De fiecare data când ne uitam la cele mai recente substanțe chimice de interes din sângele cordonului ombilical, l-am găsit (perclorat)”, a spus Dr Anila Jacov, cercetător senior EWG și co-autor al raportului. ”De data aceasta am descoperit printre alte substanțe periculoase și BPA, în aproape toate mostrele de sânge din cordonul ombilical al copiilor testați de noi. Acest studiu demonstrează ca nou-născuții sunt expuși la BPA în uter”, a spus Jacob.

Au fost luate probe de sânge din cordonul ombilical al nou-născuților din 10 tari. Aceste probe au fost testate pentru 413 substanțe chimice toxice. Ei au descoperit 287 de aceste substanțe chimice printre aceste probe, media fiind de 200 pe eșantion. Printre aceste substanțe chimice, au fost produse chimice industriale și pesticide interzise în urma cu peste 30 ani, ingrediente din produse de consum precum și produse secundare din deșeuri. Dintre substanțele chimice testate, 134 sunt asociate cu cancer, 151 asociate cu defecte de naștere (malformații), 154 asociate cu întreruperi hormonale, 186 asociate cu infertilitate, 130 asociate cu toxicitatea sistemul imunitar și 158 au fost neurotoxine.

“Aceasta este o dovada concludenta ca bebelușii sunt expuși la sute de produse chimice industriale pe tot parcursul sarcinii”, a declarat pentru Associated Press Sonya Lunder, un om de știință EWG. ”Placenta nu este un scut magic”. Multe dintre produsele cosmetice conțin substanțe și ingrediente care pătrund în profunzimea pielii și intra în fluxul sangvin și pot afecta fătul (cantități mici, utilizări regulate, zilnice pot afecta în anumite stagii dezvoltarea fătului).

Dezvoltarea în uter este etapa cea mai vulnerabila a vieții, astfel încât trebuie sa facem tot ce putem pentru a ne proteja nou născuții. Acum știm ca nu suntem protejați de placenta mamei. Așadar, “poluarea” sau “intoxicarea cu chimicale” începe în uter.

Articol realizat de către Valentina, mămica de la Biorganicbubu. Câteva informații despre ea:

“De când Dumnezeu m-a binecuvântat cu primul meu bebeluș, am început sa ma interesez tot mai mult în legătură cu produsele naturale, bio etc. Eram și înainte de acord cu ele, informându-ma continuu (defect profesional), citind etichetele, numeroase articole pe site-uri …. dar niciodată cu atât patos ca acum. Viata m-a adus pe drumul acesta urmând Facultatea de Geografie București, la specializarea Calitatea și protecția mediului, ulterior aprofundând studiile începute la Universitatea Ecologica București – Managementul resurselor naturale.

Cu siguranță, nu întâmplarea a făcut sa lucrez de 8 ani în domeniul produselor bio; asa am aflat multe lucruri foarte utile și tocmai bune de pus în practica la un moment dat (cum este cazul meu, acum însărcinată in 8 luni). Nu sunt ipocrita și nici nu pot spune ca trăiesc numai bio, dar atât cât îmi sta în putere îl voi feri pe cel mic de substanțele chimice din jurul nostru.”

Documentație:

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3114826/

http://www.sixwise.com/newsletters/2009/february/4/four-common-toxic-chemicals-to-avoid-pregnancy.htm

http://www.ewg.org/news/news-releases/2009/12/02/toxic-chemicals-found-minority-cord-blood

http://www.zoeorganics.com/blogs/news/5830616-toxic-chemicals-in-utero

Surse foto:

1. http://birthofanewearth.blogspot.ro/2012/02/babys-emotional-well-being-starts-in.html
2. http://footage.shutterstock.com/clip-932560-stock-footage-human-baby-moves-gently-inside-a-mother-s-womb.html
3. http://www.cbsnews.com/8301-504763_162-57476160-10391704/1-in-13-pregnant-women-drink-alcohol-cdc-says/

Prin urmare, la capătul lungului drum prin istoria şi geografia Pământului s-a ivit omul.
Întreaga istorie a omenirii izvorăşte din apă. Apa a avut, din timpuri imemoriale, o însemnătate mare pentru om şi omenirea din care face parte. Ca atare, civilizaţia veche a apărut în jurul surselor de apă şi tot aici s-a dezvoltat civilizaţia nouă.
Civilizaţia lumii noastre tinde să devină un întreg, un tot unitar, care să gestioneze raporturile de condiţionare cu mediul înconjurător şi să-şi prezerve continuitatea sa social-istorică.

Este o lume în care prezentul devine rapid trecut, în care viitorul, fără să îţi dai seama, a devenit prezent. Întocmai, este o lume adesea grăbită care nu ţine cont de contrastele alarmante, unde lupta pentru o sursă de apă a populaţiilor sărace se împleteşte cu risipa populaţiilor occidentalizate. În această variaţie globală, se impune a gândi că lupta pentru înţelegere a ceea ce vedem este direct proporţională cu complexitatea fiinţei umane din prezent.
De altfel, deşi este o resursă regenerabilă, pe măsură ce populaţia lumii continuă să crească şi cererea creşte. Oamenii reprezintă o ameninţare la resursele de apă din cauza suprapopulării. Pentru a putea să planifice şi să gestioneze în mod corespunzător aceste cereri pentru apa dulce în viitor, va fi vitală o cooperare strânsă între oameni, între cercetători şi managerii de resurse de apă.
Pe de altă parte, creşterea excesivă a consumului de apă înseamnă o ameninţare pentru echilibrul cantitativ, dar şi pentru cel calitativ.

Degradarea calităţilor apelor este din ce în ce mai accentuată, iar eforturile pentru a reduce degradarea apei prin soluţii de înaltă tehnologie sunt eficiente în reducerea impactului ameninţărilor, dar cu un cost care poate fi o povară economică.
Să înţelegem, în asemenea situaţie, că degradarea apei acţionează, pe termen lung, ca o bombă silenţioasă, ce provoacă pierderi dramatice şi are implicaţii incalculabile pentru evoluţia viitoare a omenirii.
Depăşirea acestei crize globale de insecuritate a apei, atât pentru om cât şi pentru biodiversitate, necesită prevenirea, mai degrabă, decât pur şi simplu compensarea ameninţărilor după ce acestea au apărut. Este mult mai eficientă prevenţia pentru a garanta calitatea celui mai preţios dar al planetei.

Devine tot mai limpede faptul că pentru problemele globale ale apei nu se pot oferi mereu soluţii simpliste, ieftine şi unilaterale. În acest cadru, se simte nevoia unei abordări atotcuprinzătoare, cauzale, care să aibă în centru formarea şi însuşirea atitudinii de cooperare în domeniul apei, fiind şi motivul pentru care Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut abordarea aceasta.
Ne confruntăm cu multe provocări în protejarea resurselor preţioase de apă, acum şi în viitor, iar promovarea şi diseminarea problematicii actuale ale apei, la nivel global, regional şi local, poate să ducă la un management eficient.
Apa, cu certitudine, îi uneşte pe toţi oamenii de pe globul pământesc, din toate timpurile.

Cu gânduri frumoase,
prof. Viorel Marin

Liceul Teoretic “Șerban Vodă”, Slănic, Prahova

Surse fotografii: http://sciblogs.co.nz/waiology/2013/03/22/happy-world-water-day/

http://aboutproximity.com/tag/world-water-day/

http://bluelivingideas.com/2009/08/16/documentary-world-water/

La ce film? „Domestic”, un film românesc dedicat relaţiei dintre oameni şi animale.

VIER PFOTEN ne-a anunţat printr-un comunicat, ca de obicei şi le mulţumim, lansarea în cinematografe, pe 22 martie, a comediei Domestic - un film românesc care tratează într-un mod realist, dar cu umor, tema relaţiei dintre oameni şi animalele domestice. În avanpremiera lansării filmului pe marile ecrane, VIER PFOTEN şi echipa Domestic invită iubitorii de animale la o proiecţie specială, urmată de o dezbatere, care vor avea loc pe 18 martie, de la ora 19.00, la sala ArCuB din Bucureşti.

Filmul Domestic, în regia lui Adrian Sitaru, este o poveste despre „oameni care mănâncă animalele pe care le iubesc şi despre animalele care iubesc oamenii necondiţionat”.[căci nu aşa se întâmplă în cele mai multe situaţii? Sunt şi excepţii…şi din nou sunt fericită că acum 16 ani am devenit vegetariană…şi aşa voi muri!] Căţelul din faţa blocului, pisica răsfăţată a familiei, iepurele cadou sau găina adusă plocon sunt animale obişnuite, care ajung să scoată la lumină latura sensibilă a oamenilor, dar şi natura inegală a acestor emoţii.

”Filmul Domestic pune apropierea faţă de animale într-o perspectivă absolut nouă. Este prima oară când se exprimă într-un mod artistic o chestiune foarte reală: nu iubim şi nu suntem buni în egală măsură cu toate animalele. Avem preferinţe. [Exact ce spuneam mai înainte! Unele sunt iubite, altele…mâncate!] În film, oamenii ajung să interacţioneze cu animalele şi sunt puşi în nişte situaţii în care îşi pot manifesta latura lor sensibilă. Însă vedem că sensibilitatea lor se manifestă preferenţial, în funcţie de animal. E o abordare foarte realistă, în care relaţia cu animalele nu este exagerată, dar nici minimalizată. Totul este perfect plauzibil”, afirmă Veronica Tulpan, director de programe naţionale VIER PFOTEN.

Filmul urmăreşte povestea a trei personaje principale – domnul Lazăr (48 de ani, profesor), domnul Mihăeş (40 de ani, taximetrist) şi Toni (un tip de 25 de ani) – şi a animalelor lor, toţi forţaţi să locuiască împreună în aceeaşi comunitate a blocului. Antrenate de o serie de evenimente extraordinare, amuzante, absurde, însă totuşi realiste, fiecare dintre cele trei personaje completează povestea celuilalt, influenţând-o într-o anumită măsură.

Iată ce declara regizorul Adrian Sitaru:„Mi-am dorit un film simplu, amuzant dar şi emoţionant. Inspirat în mare măsură din copilărie, filmul se bazează pe câteva poveşti cu animale domestice (şi nu numai), copii şi părinţii acestora. Să ne uităm puţin în jurul nostru: câţi oameni sunt în parcuri şi pe străzi cu animale, câţi dintre vecinii noştri nu au măcar un acvariu sau un papagal, uitaţi-vă cât de mult sunt prezente în viata noastră animalele, în reclame TV, în cântece, în numele de familie, poveşti, filme, internet. Cred că avem o mare nevoie de animale şi ele de noi, de aici am realizat cât de mult ne iubim şi ne mâncăm în acelaşi timp, la propriu, animalele”.

Acest articol se doreşte a fi o invitaţie la film şi nu o apologie a vegetarianismului, dar…nu pot să nu mă gândesc la vorbele lui George Bernard Shaw: „Animalele îmi sunt prieteni şi eu nu îmi mănânc prietenii.” Nici eu nu-mi mănânc prietenii, vă asigur! Se spune că majoritatea celor care devin vegetarieni au ca motivaţie beneficiile pe care acest stil de viaţă le aduce sănătăţii. Nu vreau să subestimez aceste beneficii, ele sunt uriaşe, dar eu fac parte din acea minoritate care a devenit vegetariană din motive ETICE! În plus, îmi place cum arată numele meu alături de numele unor personalităţi ce nu mai au nevoie de prezentare: Platon, Socrate, Pitagora, Isaac Newton, Thomas Edison, Mark Twain, Albert Einstein, Leonardo Da Vinci, Charles Darwin, Albert Schweitzer, Ralph Waldo Emerson, Henry Ford, William Wordsworth, George Bernard Shaw, Martin Luther etc. Nu, nici nu îndrăznesc să mă compar din punct de vedere al realizărilor sau operelor lăsate omenirii, ci doar sunt mândră că pot spune „au fost vegetarieni ca mine”. Deşi vorbele mele sunt „îmbrăcate” în umor, mesajul pe care vreau să-l transmit este unul foarte serios: orice creatură, orice fiinţă are dreptul la viaţă!

Revenind la film, din distribuţia acestuia fac parte Adrian Titieni şi fiica sa, Ariadna Titieni (12 ani), Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora, Sergiu Costache şi Dan Hurduc (9 ani). Pentru mai multă savoare, lumea din „Domestic” e întregită de câţiva colegi simpatici de platou: un iepure, un porumbel, o găină, un câine şi o pisică.

Proiecţie şi dezbatere în avanpremieră

Luni, 18 martie, de la ora 19.00, în sala ArCuB (Batişte, nr. 14) din Bucureşti, filmul va fi proiectat în avanpremieră, special pentru iubitorii de animale. Proiecţia va fi urmată de o dezbatere pe tema interacţiunii om-animal, la care vor lua parte Alina Rusu, doctor în studiul comportamentului animal, psiholog şi preşedinte al Asociaţiei Române de Activităţi şi Terapie Asistate de Animale,Victor Chitic – specialist în terapie asistată de animale şi psiholog în echipa Câini pentru Oameni a Fundaţiei VIER PFOTEN, Vintilă Mihăilescu – antropolog, Cristina Corciovescu – critic de film, şi Robert Caraman – instructor dresor, managerul Ringstar Club.

Participanţii la dezbatere vor discuta, printre altele, despre cum funcţionează terapia asistată de animale, care sunt rezultatele ei documentate, şi de ce au şi animalele nevoie, ca şi stăpânii lor, de psiholog. Spectatorii vor avea ocazia să povestească experienţe personale şi să le pună întrebări invitaţilor, pe tema deschisă de „Domestic”.

„Filmul „Domestic” completează, în manieră artistica, o idee susţinută de numeroase studii ştiinţifice: interacţiunea cu animalele poate îmbunătăţi fericirea subiectivă a oamenilor şi poate creşte semnificativ nivelul satisfacţiei în viaţă”, spune Alina Rusu, cea care a iniţiat, în premieră în România, un curs postuniversitar de Terapia şi Activităţile Asistate de Animale, autoare a cărţii „Interacţiunea om-animal. Elemente de etologie aplicată şi terapie asistată de animale” (Ed. Bybliotek, 2012).

Foto: 4Proof Film

Sursă informaţii: Comunicat de presă primit de la Vier Pfoten, prin amabilitatea doamnei Livia Cimpoeru, Press Officer VIER PFOTEN Romania

Trailer: http://www.youtube.com/watch?v=sog9bvuYZHI

Vă dorim o zi frumoasă, în compania animalelor pe care le iubiţi şi NU le mâncaţi! 

Ideea acestui articol mi-a venit după ce am primit un mail interesant. Nu ştiu sursa exactă a informaţiilor, dar mailul relatează o poveste frumoasă despre o cupă sau un pahar, inventat chiar de către…Pitagora. De ce a trebuit să-l inventeze? Fiindcă atunci când în insula Samos au început lucrările de alimentare cu apă, undeva în jurul anului 530 î.e.n., cei care aveau în grijă aceste lucrări s-au confruntat cu o problemă…se pare că veche de când lumea….sau de când se construieşte pe acest pământ: vinul nu era băut cu aceeaşi măsură de către toţi constructorii! Mai precis, unii aveau mâini îndemânatice şi rapide, dar şi gâtlejuri largi şi însetate, şi astfel goleau pahar după pahar, privându-i pe cei mai cumpătaţi de răcoarea licorii dăruită pământenilor de rotunjimile strugurilor.

Dar paguba nu era doar…bahică! Cei mereu „însetaţi” trebuiau să se şi…odihnească mai des şi, astfel, lucrările lâncezeau. Se pare că aşa s-a născut ideea lui Pitagora de a realiza un altfel de pahar sau o altfel de cupă, care să ofere tuturor aceeaşi cantitate de vin, în interiorul vasului fiind marcat nivelul maxim până la care acesta poate fi umplut.

Aţi putea spune că oricine poate să creeze o asemenea cupă! Vă înşelaţi! Imediat vă dezvălui frumuseţea spiritului lui Pitagora, regăsită în originalitatea acestui vas inventat de el: în mijlocul cupei se află o coloană, cu un orificiu în partea inferioară, prin care lichidul din cupă NU curge, dacă se respectă…măsura, adică nivelul marcat în interior. Dar dacă cineva încearcă să toarne chiar şi o picătură peste acel nivel, cupa se goleşte, lichidul scurgându-se prin orificiul coloanei.

Poate de aceea cupa lui Pitagora se mai numeşte şi cupa echităţii sau egalităţii (Δίκαια Κούπα).

Ca să înţelegeţi mai bine, vă invit să urmăriţi două filmuleţe (aici şi aici), unul din ele având şi câteva explicaţii în limba engleză.

Mesajul lui Pitagora, însă, este unul mult mai profund, mai subtil: fii cumpătat! Orice picătură în plus peste echilibrul vieţii va conduce la pierderea a tot ce avem! Unii poate toarnă mai multe picături de muncă în paharul vieţii…şi îşi pierd familia, prietenii, minunatele clipe de relaxare, poate şi sănătatea. În „paharul vieţii” altora, mâncarea şi băutura joacă rolul primordial. Rezultatul? Obezitate, alcoolism, deces…

Dacă ne gândim la planeta noastră, cupa lui Pitagora ar trebui să fie măsura tuturor acţiunilor antropice cu potenţiale efecte asupra mediului şi naturii. Mare atenţie la numărul de arbori tăiaţi, la speciile vânate, la apele utilizate, la terenurile construite…şi exemplele pot continua…Mare atenţie fiindcă „suflul” acestei planete se poate scurge, rapid, prin cupa lui Pitagora umplută fără a respecta măsura!…

Surse video: http://www.youtube.com/watch?NR=1&v=euIwKUVUmFQ&feature=endscreen

http://www.youtube.com/watch?v=pzHZJR-816k

Sursă foto: http://blogdiesi1.blogspot.ro/2008_02_01_archive.html

2. Peste 30% din resursele mondiale de apă sunt localizate în Asia? Pe locurile următoare se află America de Sud şi America de Nord.

3. Organismul uman conţine până la 70% apă?  Acest procent scade la persoanele obeze, deoarece grăsimea şi apa sunt incompatibile.

4. Unele dintre organele cele mai bogate în apă ale corpului nostru sunt creierul şi rinichii? Aproximativ 80% din creier este apă, iar în cazul rinichilor procentajul creşte până la aproape 85%.

5. Corpul unei meduze este format în proporţie de 98% din apă?

6. Doar 1% din apa consumată în casă este destinată consumului personal?

7. Robinetul clasic oferă aproximativ 13,5 litri de apă pe minut?

8. Cantitatea de apă recomandată pentru a fi consumată de un om într-o zi este de 50 litri? Această cantitate include consumul propriu-zis, prepararea mâncării etc. Însă, pe glob, există diferenţe foarte mari ale consumului de apă: americanii consumă de 5 ori mai multa apă decât europenii (500 litri vs. 100 litri), în timp ce în Gambia, locuitorii  trebuie să se mulţumească doar cu 4.5 litri.

9. Știați că volumul de apă într-un bazin/o piscina de dimensiuni medii ar putea satisface cererea de apă, dintr-o casă locuită de patru persoane, pe durata a 45 de zile?

10. Cea mai mare uzină de desalinizare din lume este Jebel Ali Desalination Plan, din Emiratele Arabe Unite?

11. Știați că o picătură de ulei poate face până la 25 de litri de apă improprii pentru consum?

12. Știați că un gram de bifenili policlorurați poate face până la un miliard de litri de apă improprii pentru viața acvatică?

13. Apa caldă  îngheaţă mai repede decât apa rece? Cercetătorii au demonstrat că apa fierbinte îngheaţă mult mai repede decât apa rece, pentru ca sare peste faza de răcire.

Surse:

http://www.scientia.ro/stiinta-la-minut/128-cultura-economie/2837-apa-10-lucruri-pe-care-nu-le-tiai.html

http://gandeste-verde.blogspot.ro/2008/10/stiati-ca-despre-apa.html

http://www.ville.sainte-marie.qc.ca/fr/images_data/170.pdf

http://stiati-ca.com/apa-stiati-ca/

http://www.futura-sciences.com/fr/news/t/chimie-1/d/dossier-leau-source-de-vie-dans-lunivers_27417/

Am plecat dimineața, devreme, din Sinaia spre platoul Bucegi. Deși cerul era înnorat, ne-am gândit că totuși crestele trebuie să fi fost în soare, așa că nu ne-am descurajat și am pornit pe traseul ce urcă din drumul de cotă spre Poiana Stânii, marcat cu bandă albastră, supranumit și Drumul reginei. Poteca pietruită șerpuiște domol printre frunzele căzute și arborii înalți, iar coloritul de toamnă al frunzelor combinat cu aburii dimineții dau un farmec deosebit traseului…

În poiană, peisajul ne încântă privirile, Bucegii arătându-și grandoarea în bătaia primelor raze ale dimineții. Zăbovim aici un timp pentru o sesiune foto.

Apoi urcăm ușor spre etajul subalpin, însă nu înainte de a surprinde o altă scenă de toamnă…

Până aici traseul a fost pustiu, nici țipenie de om. La Piatra Arsă, însă, tronează un complex hotelier imens, fiind plin de sportivi și turiști străini, veniți aici cel mai probabil cu mașinile pe noul drum asfaltat. Pornim mai departe urmând acum banda galbenă, spre cabana Babele, unde dăm de câțiva turiști veniți cu telecabina din Bușteni. Domină o atmosferă liniștită, parcă în amorțire, pregătită să intre în lunga și singuratica iarnă. Aici peisajul ne încântă și în același timp ne dezamăgește. Deși puternic modificat, cu poteci peste tot, garduri aiurea, clădiri izolate și părăsite, resturi de construcții și tot felul de amenajări hidoase, peisajul are totuși puterea de a mai arăta ceva frumos, ceva care încă ne mai încântă… mă întreb cu o ușoară tristețe – oare până când…?

Fotografiem babele și alte stânci asemănătoare, după care pornim către Crucea Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman (2291 m), ridicată în 1928 în cinstea eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Pe traseu ne întâmpină câteva capre negre, care se lasă fotografiate fără nicio problemă.

Odată ajunși la monument, încântarea nu cunoaște margini. Marea de nori ce se așterne de la baza munților până departe la orizont ne inspiră libertate, bucurie, o clipă de fericire … Cu adevărat este spectaculos, cu adevărat plini de farmec, sursă de viață și libertate sunt acești munți, iar pentru cine caută acestea, Bucegii sunt răsplată și bucurie.

Închei mica excursie digitală cu un îndemn pentru toți cei care ne citesc, să caute natura, să o respecte, să o înțeleagă nu doar cu mintea, ci și cu sufletul, iar mai apoi s-o îndrăgească, căci nu mică e bucuria ce-o avem când ne aflăm în armonie cu ea.

Foto: Bogdan Olariu și Florin Unguroiu

De ce l-am ales pe Părintele Ioan Suciu? Pentru că, în copilărie, bunica îmi povestea în şoaptă despre el. În şoaptă, pentru că erau timpuri în care asemenea povestiri puteau să însemne închisoare…În şoaptă, în acelaşi mod în care-mi vorbea bunicul despre întâlnirea cu Iuliu Maniu…Bunica îl cunoscuse personal pe Episcopul Suciu, la Blaj, acolo unde mi-am petrecut (am spus-o cu mândrie de zeci de ori) toate vacanţele copilăriei, adolescenţei şi studenţiei, începând de la vârsta de 10 ani şi multe concedii, până în anul 2001…L-a cunoscut şi…a fost fermecată, în cel mai pur, frumos, sensibil sens al acestui cuvânt!

De ce l-am ales ca model pe Preasfinţitul Suciu, în această prezentare? Pentru că a fost un amator juventutis, un iubitor de tineret! Iar eu iubesc enorm tinerii! Supranumit şi Episcopul tineretului, era recunoscut pentru iubirea sa paternă faţă de sutele de tineri cu care a convieţuit, pe care i-a sfătuit şi îndrumat, pe care i-a educat, orientându-i spre patriotism şi eroism! Căci, spunea Iorga, „unde este tineretul, acolo este viitorul ţării”…iar eu sper să avem un viitor decent, o bătrâneţe decentă…

De ce l-am ales?…Spre aducere aminte şi ţinere de minte!!…Pentru că nu avem voie să ne uităm istoria!…Pentru a nu mai permite existenţa unui alt Sighet, cumplita temniţă unde a murit Părintele, ca un martir!…

Dar să începem cu…începutul! Preasfinţia Sa Ioan Ovidiu Suciu s-a născut acum 105 ani, în anul 1907, pe 4 decembrie, la Blaj, capitala celui care era atunci Judeţul Târnava Mică. Blaj, Mica Romă!! De ce Mica Romă? Pentru că Domnul nostru Eminescu, ajuns la Blaj, în primăvara anului 1866, în vârful Hulei (cel mai înalt cartier al oraşului, de unde priveliştea este superbă), a strigat emfatic, cu carnetul într-o mână şi cu pălăria într-alta: „Te salut din inimă, Roma-mică! Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!”(aşa cum ne-a lăsat mărturie G. Călinescu, în cartea sa „Viaţa lui Mihai Eminescu”, apărută în 1966). Tatăl eroului acestui articol era preot şi prefectul Tipografiei şi Librăriei mitropolitane, având o adevărată pasiune pentru carte. Mama a fost învăţătoare, o femeie frumoasă, bună, generoasă, considerată drept un model de mamă sfântă. De altfel, familia Vasile şi Maria Suciu, părinţii viitorului Episcop Suciu (al treilea din cei zece copii născuţi ai familiei), era vestită în Blaj.

Ioan Suciu a fost mereu întâiul la învăţătură, atât în şcoala primară, cât şi la Liceul de Băieţi „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj. Alege calea tatălui său, preoţia, plecând la Roma, unde studiază teologia. Îşi susţine doctoratul în filozofie, apoi în teologie, amândouă la Roma….şi tot în Marea Romă, amator juventutis din Mica Romă a fost hirotonit preot, la 29 noiembrie 1931. Întors în ţară, la Blaj, desigur, este mai întâi profesor la Liceul Comercial de Băieţi (liceu urmat şi de bunicul meu), apoi la Liceul „Sf. Vasile cel Mare”şi la Academia Teologică din Blaj.  

Părintele Suciu a fost un profesor strălucit şi fascinant! Fiind un foarte iscusit orator, având o privire deschisă şi plină de bunătate, un zâmbet cald, îşi atrăgea imediat elevii şi studenţii, pe care-i captiva cu lecţiile neobişnuit de frumoase, bogate în povestiri din viaţa de zi cu zi. În acelaşi timp, era un foarte bun psiholog, având harul de a „citi” sufletele oamenilor. Era plin de iertare şi blândeţe, transmiţând curaj şi optimism. Se afla în permanenţă în mijlocul tinerilor, luând parte chiar şi la jocurile lor. În scurt timp, a devenit unul dintre cei mai mari educatori ai Bisericii Greco-Catolice. La cursurile lui, sălile erau pline până la refuz, având un stil captivant de prezentare şi, mai ales, o mare căldură sufletească în spatele cuvintelor, simţindu-se inima fierbinte a părintelui! Era foarte iubit de tineri, cărora le vorbea cu apelative venite din suflet: „dragul meu”, ‚scumpul meu”, „copila mea”, „frate”, apelative de altfel folosite pentru toţii semenii săi, pe care-i întâmpina cu bunătate, mângâindu-i, înseninându-i, întărindu-i. Pe mulţi oameni îi primea la masă, ajuta ori de câte ori avea ocazia, fiind cunoscută atenţia sa faţă de ţigănuşii din Blaj, pe care-i sprijinea şi moral şi financiar. Era un om foarte modest, dar absolut toţi cei care l-au cunoscut şi ascultat îl priveau ca pe un sfânt. Bunica mea îmi spunea că atunci când Preasfinţitul Suciu vorbea, aveai senzaţia că un sfânt a coborât printre oameni…ori acesta este HAR! Simţeai cum o frântură de Cer a coborât la tine…De multe ori, ascultându-l, oamenii percepeau ceva supranatural…vorbele lui parcă veneau de undeva din afara lui…iar atunci se putea simţi comuniunea dintre om şi Dumnezeu…Cine l-a auzit, nu l-a uitat niciodată!

În acele timpuri, şcolile Blajului erau celebre iar Părintele Suciu s-a dovedit a fi un profesor ca nimeni altul! Se spunea că nicăieri nu întâlneşti elevi mai buni ca la Blaj şi ca aici se făcea cu adevărat carte! Atmosfera şi ambianţa simţite la Blaj erau greu de găsit în altă parte! Dar…ce era diferit în instituţiile de învăţământ din Blajul anilor 30? Desigur, era cultivată rigoarea şi se respectau regulamente stricte. În acelaşi timp, însă, creştea frumos o comuniune strânsă, o prietenie plină de respect, între învăţăcei şi profesorii lor. Multe lecţii sau cursuri începeau cu discuţii sau convorbiri prieteneşti între profesori şi elevi sau studenţi, iar dascălul nu era văzut ca un maestru „doxat”, ci ca un prieten mai mare, foarte instruit, care-ţi împărtăşeşte cât mai firesc, emoţionant şi convingător cunoştinţele sale. [Ce spuneţi, dragi prieteni Greenly?]

Părintele Suciu nu făcea excepţie: pătrundea în sufletele elevilor şi studenţilor săi, remarcându-se prin bunătate, generozitate, integritate morală şi pricepere. Cei care l-au cunoscut spuneau că „Vlădica nu vorbea ci săpa în inimi.” Pentru tineri, Ioan Suciu era simbolul „tinereţii fără bătrâneţe”…

Elevilor li se părea că timpul petrecut cu profesorul lor, Părintele Suciu, era prea scurt, considerându-l ca pe un frate. Ora se desfăşura imprevizibil, ca un spectacol. Tinerii din bănci nu aveau în faţa lor un dascăl pedant şi auster, gata mereu „să taie şi să spânzure”, ci un prieten mai mare, binevoitor, întotdeauna bine dispus, o „comoară” (cum îl numeau mulţi blăjeni), la care pot avea acces cu toţii, dar cu sfiala şi respectul cuvenit celui mai în vârstă decât ei. O întâmplare povestită de un fost student al Părintelui Suciu spune totul! O întâmplare care i-a revoltat pe studenţii din anul II, de la Academia Teologică, la cursul de Morală. Doi dintre studenţi au jucat şah tot timpul cursului, nefiind atenţi la părintele-profesor. Ceea ce a condus la respectul şi admiraţia definitivă a studenţilor au fost calmul şi răbdarea Preasfinţitului, care şi-a ţinut până la capăt ora iar la sfârşit le-a comunicat, cu blândeţe, celor doi „regretul că este împiedicat să-i mai poată primi la alte ore de curs”. Aceasta a fost pedeapsa dată, nespunând rectorului cele întâmplate.

Şi acum să vă mărturisesc ceva, aducător de zâmbete dar şi de multe emoţii: Părintele Suciu iubea fotbalul! În adolescenţă, a făcut parte din echipa reprezentativă de fotbal a Blajului, remarcată în judeţul Târnava Mică, spunând că fotbalul „este o modalitate excepţională de a ne oxigena creierul şi plămânii”. Vara, când era timpul frumos, juca fotbal cu elevii sau studenţii. Era plăcerea lui acest joc! Iată ce spune un martor ocular la jocul lui de fotbal: „El (părintele, adică) era extrema stângă, foarte bun şuteor, driblior; cât era de mic (părintele era micuţ şi slăbuţ), aşa nişte şuturi dădea, încât pe noi ne uimea; cel din poartă, în loc să apere mingea, se ferea să nu-l lovească. Era aşa simpatic cum îşi lua reverenda (haina preoţească) în mâna stângă, ca să poată alerga…călca mărunt şi repede.” Acelaşi fost elev mărturiseşte: „Tot timpul era între noi, ne cunoştea toate problemele, frământările, niciodată nu ne certa, discuta frumos; nici nu au fost cazuri de indisciplină, în prezenţa lui nu-ţi permiteai, aveai un respect pentru zâmbetul dânsului, cu care te întâlneai pe coridor: îi răspundeai în acelaşi fel.” Un alt martor, de data aceasta o fostă elevă, spunea că „Tinerii îşi doreau foarte mult să se întâlnească cu Părintele la fotbal; el (părintele) a continuat să practice acest sport şi după ce a fost numit Episcop; noi, fetele admiratoare, îl urmăream de departe”. Alt fost elev dezvăluie că părintele era foarte talentat, „driblându-ne chiar şi pe cei mai buni jucători ai echipelor din clasele superioare. Nu putea să-l enerveze nimeni; râdea chiar şi atunci când era păcălit de vreun elev”. În acelaşi timp, părintele avertiza că omul nu-i atât o putere fizică, cât o putere morală. Iată ce frumos spunea: „Ca să fie omenesc şi creştinesc sportul tău, caută să-l găseşti ca un prilej de a realiza anumite virtuţi, ce greu le-ai realiza fără el. La fotbal, de pildă, spiritul de colaborare. Egoismul este duşmanul oricărui astfel de joc. El omoară sportul social. Dreptatea îţi cere să recunoşti inferioritatea ta. Sportul îţi exercită atenţiunea, te îndepărtează de lenevie, de gânduri rele. Stăpânirea de sine îşi găseşte prilej nenumărat în joc. […] Iubiţi efortul sportului care degajează spiritul de patimile trupului şi-i dă prilej de practică a multor virtuţi”. „În aceste cuvinte alese, cu metafore explicative, putem spune că găsim un fel de decalog al unui sport şi sportiv sănătos. Nu trebuie să ne mire faptul că de multe ori Părintele nu era de găsit, în schimb, cu reverenda în mână, înscria goluri pentru Împărăţia lui Dumnezeu, în sufletele tinerilor”.

Părintele Suciu era şi un mare iubitor al naturii şi tainelor ei. Ca elev, a dovedit o deosebită înclinaţie spre ştiinţele naturii, botanică şi zoologie, cutreierând văile şi dealurile după plante rare şi insecte. Într-o perioadă creştea chiar pui de şerpi. Vacanţele însemnau, de fapt, excursii, cu sacul în spinare şi cu bâta în mână, savurând frumuseţile naturii. Adesea îi atenţiona pe ceilalţi: „Nu călcaţi pe furnici, sunt creaţii ale lui Dumnezeu.” Student fiind, la Roma, a reuşit să îmblânzească şi să obţină prietenia unei cobre. Apoi, ca părinte-profesor, organiza frecvent excursii în timpul anului şcolar, împreună cu elevii sau studenţii. Iată ce spune un fost elev: „În excursii era cel mai fermecător ghid. Urca cu uşurinţă nemaipomenită mereu spre înălţimile montane, ne atrăgea mereu lângă el şi sus rămânea într-un adevărat extaz. Spunea: „Să iubim natura, ea este darul lui Dumnezeu”. În unele excursii, Părintele Suciu demonstra cum se îmblânzesc şerpii sau şopârlele. El mărturisea următoarele: „Când în primăverile trecute, soarele şi foamea scoteau din sălaşurile subterane plăcutele lungi reptile ale pădurilor noastre, şerpii, se deştepta în mine simţământul de frăţie şi prietenie cu natura vie, pe care iarna îi acopere luni de-a rândul cu omăt.”

Dintre toate vietăţile pământului, cel mai mult îl atrăgeau şerpii. Această pasiune a căpătat-o în timpul studiilor teologico-filosofice din Italia, când călătorea prin munţii Apenini. Mulţi oameni erau îngroziţi că părintele creştea şerpi, dar el spunea că nu intenţionează să sperie pe cineva ci vrea numai să transmită că „multe dobitoace sunt rele pentru că noi suntem răi. Blestemul păcatului strămoşesc a căzut în aşa chip asupra naturii încât de la polomida şi spinii ce opăcesc socoteala ţarinilor noastre, până la cele mai smerite gângănii, toate şi-au pierdut încrederea în om…[…] Păcatul nu vine nicicând singur, el nu-i pustnic. Are familie mare, bogată în dezastre. El a rupt legătura dintre noi şi făpturile nouă inferioare. Ne speriem şi ne scârbim de animale şi ele se’ngrozesc de noi ca de propria-le osândă.” Un martor dezvăluie următoarele: „În nenumărate rânduri, am fost la mansarda unde locuia părintele Nelucu; am văzut şerpi în cameră. Vara, fiind geamul deschis, ieşeau afară şi se plimbau pe acoperişul caselor, după aceea se întorceau în cameră”. Cel supranumit „îmblânzitorul de şerpi”, cu siguranţă a folosit metode similare, în viaţa de zi cu zi, în rândul tinerilor. Părintelui îi plăcea tot ce mişuna prin natură, tot ce este viu, ştiind că Dumnezeu le-a creat şi pe ele. Vorbea apoi foarte frumos despre vietăţi şi îi învăţa pe ceilalţi să le iubească şi să le ocrotească. Preasfinţitul ştia că animalele sunt foarte sensibile la încredere, la blândeţe şi, mai ales, la glasul oamenilor. El zicea: „Învaţă să observi însuşirile animalelor, ca să înţelegi de ce le-a lăsat Bunul Dumnezeu. De la ele avem multe de învăţat. Dar fi bun cu ele, numai aşa ele vor fi bune cu tine”.

Pe 20 iulie 1940, Părintele Ioan Suciu este numit episcop auxiliar de Oradea, ca ajutor al Episcopului Valeriu Traian Frenţiu. După dictatul din 30 august 1940, rămâne singur la conducerea diecezei Oradea, Episcopului Frenţiu nepermiţându-i-se întoarcerea la Oradea. Pe 27 octombrie 1948, securitatea l-a „ridicat” pe Părintele Suciu. În octombrie 1950, este dus la Sighet şi încarcerat. Frecvent zdrobit în bătaie, torturat, umilit, înfometat, Preasfinţitul Părinte Suciu moare în noaptea de 27 iunie 1953. „Când l-au scos, l-au tras de picioare pe coridor până jos, iar capul îi sălta de pe o treaptă pe alta. A fost aruncat în căruţă şi dus la cimitirul vagabonzilor şi al sinucigaşilor, aruncat într-o groapă comună, fără sicriu”. Aşa se făceau înmormântările la Sighet…

Acesta a fost Părintele Preaiubit de tineri Suciu…Strălucitor, carismatic, puternic, viu şi cald…Un adevărat model pentru orice tânăr!

La finalul acestui articol, aş vrea să mulţumesc unui tânăr, întâlnit pe stradă, în faţa Catedralei din Blaj, într-un moment în care căutam adresa unui preot. Şi cum nimic nu este întâmplător în viaţă, am ajuns să discutăm despre valorile spirituale din aceste timpuri prezente iar la finalul discuţiei mi-a dăruit o carte scrisă de el, principala sursă bibliografică a articolului de faţă, alături de povestirile bunicii: „Amator juventutis Episcopul martir Ioan Suciu”, apărută la Editura Surorilor Lauretane, Baia Mare, în 2012. Autorul cărţii se numeşte Ciprian Vestemean iar cartea este o adevărată încântare pentru cel dornic de cunoaştere. Se citeşte pe nerăsuflate, fiind scrisă cu talent şi iubire. Ciprian Vestemean scrie din pasiune, este la a zecea lui carte (deşi e foarte tânăr), iar lucrările lui pot fi comandate prin mail sau puteţi să-i scrieţi pe blog. Multe cărţi sunt oferite gratuit sau la un preţ extrem de mic. Datele lui de contact sunt următoarele:

E-mail: cipriandeblaj@yahoo.com

Web: http://cipriandeblaj.blogspot.com

Dragi prieteni Greenly, vă doresc cât mai multe întâlniri cu oameni remarcabili, de neuitat!

Surse foto:

-         autoarea articolului

-         http://www.catholica.ro/2003/03/12/simpozionul-episcopul-ioan-suciu-episcopul-tineretului/

-         http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2011/02/iubire-vie-inimi-fierbinti-oameni.html