Parce que les cathédrales gothiques et baroques et les etroites ruelles pavées ne forment part des sujets de notre magazine de l’environnement, je passe a vous presenter en bref quelque chose ¬plus geographique¬ sur le caractère économique de la ville, c’ est a dire sur l’ activité d’ extraction de l’argent (Ag) que les ressources riches en cet metal pretieux ont permis au long des dernieres 600 ans. Mais pour nous, les tourists, seulement un brin d’industrie s’ ouvert pour la decouvrir…Hradek (petit château) est le nom du bâtiment qui abrite la branche principale de la Musée tchèque d’argent.

Il a été intégré dans les fortifitions de la Kutná Hora, il y a plus de 700, comme une tour de garde, mais a été reconstruit plus tard comme une résidence aristocratique. Deux tournées, deux circuits différents sont offert par le biais de Hradek. La première couvre le bâtiment lui-même, avec ses plafonds peints de renaissance et de fresques murales, à voir affiche de technique d’exploration et de l’histoire des mines d’argent de Kutná Hora. La seconde est une promenade plus aventureuse dans certains sites de la mine médiévale et une descente dans le ventre froid et sombre de Kutná Hora. Il y a des avertissements que la visite de la mine n’est pas appropriée pour ceux qui ont peur des espaces clos ou plainte nerveuse cardiaque ou respiratoire.

Le tour commence dans la Cour de Hradek, avec un petit avertissement sur l’équipement minier et puis progresse vers le treuil de cheval-powered massif qui a été utilisé pour soulever une tonne de minerai d’argent à la fois à la surface. Sous l’abri en bois du treuil est une autre exposition d’équipements miniers. Treuils vieux de plusieurs siècles, des marteaux, ou des pics sont affichés sur l’écran et il y a aussi un rack de blouses blanches modernes et casques similares aux pieces d’ equipement de travail des miniers en periode medievale…(vous pouvez admirer un group de geographes d’ EGEA – Association des Etudiants Geographes d’ Europe – portant des costumes spécifiques de mineurs avant de quitter la galerie – Photo a droit). Touts habillés, les gens sont dirigés vers la porte pour une promenade courte mais bien en vue à l’entrée de la mine elle-méme.

Six étages sous la première partie du tour doit descendre à moderne escalier en acier de 166 marches, approximativement équivalentes à un immeuble de six étages. Au fond, se trouvent le courant, le mien est une série de petites cavernes, certains avec des puits profonds tenant jusqu’à 50 mètres d’une eau cristalline. Avec un casque et un manteau, nous avons recu notre propre torche puissante batterie et il a été possible de voir très loin sous la surface de l’eau. J’ai été étonné par le peu d’espace, ou les mineurs devaient travailler. Apparemment, ils trouvaient un filon d’argent et il suffit de le suivre partout où il allait. Les tunnels sont donc pas plus grands que la veine soit le minimum requis pour se faufiler à travers d’elle. Le guide explique que les européens médiévaux étaient généralement beaucoup plus petits que leurs descendants modernes.

Le tunnel a devenu plus petit, nous sommes allés vers le point le plus bas était d’environ 120 cm/4 pieds. J’ai aimé mon casque plus chaque fois que j’ai gratté ma tête sur le haut de l’arbre. Le tunnel débouche dans une autre petite caverne où le guide s’arrête et demande à tout le monde pour éteindre leurs torches, et puis presque couvre le sien, de montrer dans quel sort de pauvre allumination les mineurs travaillait, et pourquoi leurs manteaux était de race blanche (pour s’ appercevoir uns a l’autres mieux dans l’obsucrité profonde). 

De celle caverne, on a été vers le dos du tunnel, à travers une branche clandestine de la riviere Vrchlice et de retour, dans la lumière du jour sur la colline dessous Hradek. De là, c’est une courte promenade de retourner l’équipement et de voir l’affichage final, que vous êtes susceptible de trouver beaucoup plus fascinant que les écrans au début, ayant en fait été en panne de lumiere dans les mines. J’essaie parfois d’éviter des visites guidées et je préfère les endroits que je suis libre à divaguer à mon propre rythme, mais cette fois il ‘était exceptionnel avec le giude quand méme. Il est un des meilleurs tours j’ai fait n’importe où et je le trouve certainement utile d’examiner pour toute visite à Kutná Hora.

Et maintenant plus d’information geographique! La Galerie a été creusée dans le gneiss de Kutná Hora crystallinic roches hermétiquement par contact avec des conglomérats de craie de base. Pépites de quartz et de gneiss de ce conglomérat peuvent être vues sur beaucoup d’endroits sur le toit. Il s’agite des sédiments contenant de calcite dans le toit, des phénomènes similaires, comme dans les grottes karstiques peuvent être rencontrés dans la Galerie. Mineurs médiévales avaient l’habitude de travailler en mains nues avec deux marteaux-gelée de l’exploitation minière et du marteau. Des traces de ces marteaux sont visibles sur nombreux endroits sur les murs et le toit des corridors. En outre, il y a des abondantes petites niches creusées dans les paroise. Seulement 250 m de la galerie sont accessibles aux visiteurs. En hiver, ou entre les saisons, l’exploration, la cartographie et les mesures hydrologiques des autres zones sont inaccessibles au public.  En 1995, l’escalier massif de 33 m de profondeur a été construit, afin que le passage souterrain pourrait être ouverte dans les deux sens. En même temps, la réplique des planchers fumées médiévales, renforts, etc. ont été installés dand la salle “d’ engin”. Une fois entrês dans le musêe, les visiteurs commencent une recherche à travers le moyen âge et doivent s’ habiller de toile blanche, ce qu’on appelée des vêtements traditionnels perkytle des mineurs, avec casque et lampe.

La mine a été découverte en 1967 où une exploration hydrogéologique du centre de la ville était en pleine developpement. Les plus anciennes sections de cette galerie de complexe formant le plancher inondée reste encore inexplorée…

Si  ce que je viens de vous raconter vous a impressioné, cherchez, chers géographes, de faire une visite, si vous vous trouvez en République Tchèque! La ville n’ est pas loin de la capitale et des trains qui partent de Brno, Pardubice ou Prague tres frequents!

References:

http://www.cms-kh.cz/eng/medieval-silver-mine

http://en.wikipedia.org/wiki/Kutn%C3%A1_Hora

http://www.outsideprague.com/kutna_hora/hradek_silver_mines.html

Christmas Island (photo 1) is an Australian territory situated in the southern part of the Indian Ocean. With a population of around 2000 inhabitants, mostly belonging to the Australasian ethnic group, this island enjoys a unique reputation due to its discovery on Christmas Day. The story of its discovery can be told very quickly: the captain of the Royal Mary, a ship belonging to the British East India Fleet, accidentally found the island on December 25^th 1643.

Photo 1

Located at 10°30′ lat S and 105°40′ long E, at a distance of 2600 kilometres from Perth, Australia, the island measures 135 square kilometres and is in fact the tip of an underwater sea-mount which is 4200 meters tall when measured from the ocean floor. This mountain has a volcanic origin and on its sides there are some limestone deposits created by the accumulation of coral reefs over the ages, which overlap older limestone deposits from the Oligocene. Because of the low latitude, Christmas Island enjoys a tropical vegetation and its abrupt shores host an abundance of coral reefs (Photo 2).

Photo 2

Their development has been favoured by the mild inter-tropical climate and with low variations in temperature from one month to another and thermal amplitudes of just 6 degrees (an average maximum temperature of 28ºC in April, the warmest month, and an average minimum temperature of 22ºC in August, the coldest month). The monsoons bring an average of 200 mm of rain each month during the rainy season but the rain does not occur at certain hours. Occasionally, the island can experience tropical cyclones that bring strong winds, heavy rain and high waves.

Christmas Island started to appear on British and Dutch maritime maps made during the 17^th century under the direction of Dutch cartographer Pieter Goos. The first attempt to explore the island took place in 1857, and was carried out by the crew of the “Amethyst”. Even though the sailors tried to reach the highest point on the island, the expedition failed due to the inaccessible terrain. Only in 1872 and 1876, with the help of John Murray, a British naturalist, the “Challenger” expedition managed to scientifically explore the island. Ten years later, Flying Fish Cove, the capital of the island, was established and named by John Maclear, captain of a ship named “Flying Fish”, who discovered a cove on the shore of the island that harbored an impressive array of plants and animals. The following year, a team of naturalists on board the “Egeria” started to collect biological samples, plants and minerals. Among these minerals there were some pure phosphates that convinced the British to annex Christmas Island.

In terms of environmental protection, the most important aspect is the significant degree of isolation that allowed for the existence of such a large number of interesting, rare and scientifically important plant and animal species. The scientists that have recently investigated the island also undertook the necessary efforts to ensure its preservation, and nowadays, 63% of its territory is classified as protected and is included in a national park. The most important preserved species are those belonging to the virgin monsoon tropical forest environment, due to the fact that Christmas Island is situated in the path the monsoon for 6 months every year, between November and May. The Birds, which have suffered the effects of differentiation and speciation through the process of vicariation, have adapted to this environment by means of their biorhythm and the food that they eat, which is then processed by their digestive system and transformed into phosphates, such as guano, which is highly prized on the international market as a fertilizer.

Christmas Island was uninhabited until the last decades of the 19^th century, which allowed for a number of species to evolve without any human intervention.

The flora

Tropical, evergreen forests grow in the deep ad oxide-rich soils of the island. There are 25 types of hardwood trees and many other species of orchids, ferns and shrubs. Among the 135 species encountered here, at least 18 are unique to this part of the world (Photo 3), such as Arenga listeri and Pandalus elatus, both of them trees, and Brachypeza archytas, an orchid. Despite the isolation, the island’s plants are in grave danger because of the expansion of the terrain used for mining phosphates, which has so far caused the destruction of many hectares of forest.

Photo 3

The fauna

The fauna of Christmas Island is even more diverse that its plant life and it is also better protected. The rats are represented by two species, Maclear’s rat and the Bulldog Rat (Photo 4), whose biogenetic centre is found on the island, but their survival is threatened by humans.

Photo 4

Seabirds are an attraction one should not miss, for tourists and scientists alike. Because of the numerous bird species, including endemic birds, represented by 5 species and 5 sub-species, and countless birds from 5 other species that do not live exclusively on this island, Christmas Island has attracted numerous conservation projects through the programs of Birdlife International. The most important birds found are the brown booby, the Christmas thrush and the imperial pigeon (Photo 5), which are joined by 86 other migratory species that visit the island.

Photo 5

Last but not least, the most protected inhabitants are the tens of millions of red crabs (Photo 6). They are a key element in the biological circuit of this environment because they recycle nutrients and maintain the biochemical structure of the tropical forest. So far, scientist have identified and described 20 species of crabs, adapted to the terrestrial environment and to the beaches affected by tides. The gum crabs, also known as coconut crabs, are the most abundant.

Photo 6

The larvae of red crabs are laid in the wet mud of the beaches that are washed twice a day by the tides. The constant shift between the ocean and the land is vital for their biology. Furthermore, each year, over 100 million crabs migrate, generally in November, at the beginning of the monsoon season and depending on the moon phases. Once they reach the ocean, the females release the embryos, which can survive for several weeks until they have developed enough to return to land. As it was mentioned before, the monsoon rains offer the preliminary conditions for this “march of the crabs” (Photo 7) to take place, but the migration is also tied to the phases of the moon. Thus, the eggs are laid exactly during the rising tide when the moon is in its last quarter.

Photo 7

The migration itself is also rigorously planned, and the first to reach the sea are the males, closely followed by the females. When they reach safety, at the edge of the forest, the males dig underground shelters and return one last time into the sea. This migration is visible everywhere on the island, as the crabs invade roads, beaches, gardens and even the bark of the trees. In order to avoid traffic accidents or just to ensure a safe passage for the crabs without hindering human activities, the rangers of Christmas Island National Park and some locals have worked to build protective screens along the roads to limit the space where the crabs can encounter traffic (Photo 8). This action was not sufficient, because crabs learned how to climb the screens and each day there were accidents in which crabs fell victim to cars (Photo 9).

Photo 8

Photo 9

Not willing to give up, the islanders decided to build passages under the roads for the crabs to pass from one patch of their habitat to another (Photo 10). This time, the plan worked and proved that crabs are intelligent creatures capable of adapting to their environment. Unfortunately, there was a problem that still needed to be solved, one that affects not only the crabs, but also other animals and even plants, and that problem is the intensive mining of phosphates which has altered vast areas of the island.

Photo 10

But, in order to end on a happier note, and in order to celebrate Christmas, which in Romania brought thermal inversions, dense fog and freezing rain in most of the country and bright sunshine and sunburns at altitudes of over 2000 meters, the inhabitants of this island and its tourists celebrate the holydays by scuba diving and taking photos of the multi-colour fish species, coral reefs, dolphins and sea-stars that inhabit the crystal-clear waters found around Christmas Island (Photos 11 and 12).

Photo 11

Photo 10

Having said that, we wish you, no matter where you are, what weather you are experiencing and what flora or fauna surrounds you, a Merry and Bright Christmas, from aboard the imaginary cruise ship that carried our minds to this Galapagos of the Indian Ocean, Christmas Island!

Sources:

***, Climate statistics for Christmas Island, Bureau of Meteorology. Retrieved on the 21^st September 2011.

http://en.wikipedia.org/wiki/Christmas_Island

http://www.parksaustralia.gov.au/christmas/index.html

http://www.parksaustralia.gov.au/christmas/people-place/red-crabs.html#sthash.oV6tnsML.dpuf

http://www.bom.gov.au/climate/maps/

http://www.theage.com.au/news/national/mining-threat-to-islands-rainforest/2005/12/09/1134086808052.html

http://www.edgeofexistence.org/edgeblog/?p=793

Article written by Gabriela Adina Moroșanu and translated by Mihail Andreas Mitoșeriu

Insula Crăciunului sau Christmas Island este un teritoriu al Australiei, situat în sudul Oceanului Indian. Cu o populație de aproximativ 2000 locuitori, ce aparțin în majoritate rasei austroneziene, insula se bucură de un nume unic datorită faptului că a fost descoperită  în ziua de Crăciun. Pe scurt, căpitanul englez al vasului Royal Mary al flotei engleze din Estul Indiei, pe nume William Mynors, a găsit insula din întâmplare în ziua de 25 Decembrie 1643.

Foto 1

Localizată la  10°30′ lat. S și 105°40′ long. E și la o distanță de 2600 km de NV față de orașul Perth din Australia, insula (foto 1) are o suprafață de 135 kmp și reprezintă vârful emers al unui munte submarin care are peste 4200 m altitudine măsurat de la fundul oceanului. Muntele este de origine vulcanică, dar prezintă pe unele laturi formațiuni calcaroase datorită recifilor corali acumulați în ultimele ere geologice și intersectând calcarele mai vechi oligocene. Datorită plasării latitudinale, insula are o vegetație de pădure tropicală, iar recifii de corali abundă pe țărmurile abrupte ale sale (foto 2).

Foto 2

Dezvoltarea acestora a fost favorizată și de climatul intertropical blând al insulei, caracterizat prin foarte mici variații termice de la o lună la alta și cu amplitudini interlunare de doar 6 grade (28 ^oC media maximelor din Aprilie, cea mai călduroasă lună, respectiv 22 ^oC media minimelor lunare corespunzătoare lunii August).  Musonii aduc în semestrul ploios precipitații lunare de peste 200 mm, fără să aibă o anumită frecvență la anumite ore. Pot să apară ocazional chiar și cicloni tropicali, aducând cu ei vânturi puternice, ploaie și valuri foarte înalte.

La început, insula a fost reprezentată pe hărțile de navigație britanice și olandeze întocmite în secolul al XVII-lea, sub coordonarea cartografului olandez Pieter Goos. Prima încercare de a explora insula a fost realizată în anul 1857, de echipajul navei ”Ametistul”. Deși au încercat să ajungă la cea mai înaltă cotă a insulei, dar vârfurile păreau inaccesibile. Abia între 1872 și 1876, prin aportul naturalistului Dr. John Murray, expediția ”Challenger” și-a atins scopul de a explora științific insula. Peste 10 ani,  capitala a fost stabilită la Flying Fish Cove, denumire acordată de către Căpitanul John Maclear al vasului Flying Fish, care descoperise în 1887 un golf al insulei, unde viețuiau o floră și faună impresionante. Anul următor, o echipă de naturaliști la bordul vasului Egeria au început căutările după probe biologice și au strâns exemplare de plante și minerale demne de o colecție. Printre rocile colectate se numără și o serie de fosfați puri care au fost analizați la microscop timp de câteva luni și datorită cărora englezii au hotărât că insula merită să fie anexată Coroanei Britanice.

Ceea ce ne poate interesa din punctul de vedere al protecției mediului este gradul său înalt de izolare, care a dus la concentrarea unor specii de floră și faună pe cât de interesante, pe atât de endemice și de interes științific. Naturaliștii care au cercetat insula în ultima perioadă au făcut și demersurile necesare pentru conservarea juridică a insulei, astfel că, actualmente, nu mai puțin de 63% din suprafața insulei se află sub protecție integrală a unui parc național. Cele mai importante specii incluse pe lista de conservare sunt cele aparținând pădurii virgine musonice, întrucât insula se află în calea musonului timp de 6 luni pe an, mai precis între lunile Noiembrie și Mai. Păsările, care au suferit de pe urma diferențierii și speciației prin vicariere, s-au adaptat mediului prin bioritmul propriu, dar și prin hrana procesată și transformată de sistemul lor digestiv în fosfați de tipul guano-ului, foarte apreciat pe piața extractivă internațională.

Insula Crăciunului nu a fost locuită până în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, în acest fel permițându-se multor specii să evolueze fără intervenție antropică.

Flora

Pădurea tropicală semperviriscentă crește în solurile adânci și încărcate de oxizi ale insulei. Există 25 de specii de arbori de esență tare, acompaniate de alte zeci de specii de orhidee, ferigi și arbuști. Dintre cele 135 de specii de plante, cel puțin 18 specii sunt unice în lume (foto 3), cum ar fi arborii  Arenga listeri, Pandanus elatus sau orhideea Brachypeza archytas. În ciuda izolării, flora insulei este în mare pericol din cauza extinderii spațiilor pentru exploatarea fosfaților, soldată cu tăierea a zeci de hectare de pădure până acum.

Fauna

Pe insulă există o faună și mai diversă decât flora, dar totodată și mai supusă protecției. Șobolanii sunt reprezentați de două specii care își au centrul biogenetic chiar pe insulă, și anume șoarecele lui Maclear și șobolanul Bulldog (foto 4), dar din păcate sunt în pericol de dispariție de când insula a început să fie populată.

Păsările de mare sunt o destinație de neratat a privirii pentru turiști și cercetători. Datorită avifaunei endemice, concretizată prin cinci specii și cinci subspecii de păsări, dar și a unor numeroase exemplare de păsări din alte cinci specii de păsări, insula a atras de multe ori proiecte de conservare prin programele BirdLife International. Aceasta include Pasărea Booby Maro (foto 5), Sturzul de Crăciun și Porumbelul Imperial, la care se adaugă alte 86 de specii de păsări migratoare înregistrate ca vizitatori ai insulei.

Foto 5

Nu în ultimul rând, zecile de milioane de crabi roșii (Gecarcoidea natalis) sunt ”locuitorii” cei mai ocrotiți ai insulei (foto 6). Aceștia formează o populație cheie în circuitul biologic, întrucât reciclează nutrienți și mențin structura biochimică a pădurii tropicale. Nu mai puțin de 20 de specii terestre și adaptate ciclului mareic au fost identificate și descrise de naturaliști. Crabii de gumă, cunoscuți și sub numele de ”Crabii de Cocos” sunt cei mai abundenți.

Foto 6

Larvele de crabi roșii sunt depuse în mâlul de pe țărmurile udate de două ori pe zi de flux. Pendularea lor între ocean și uscat este vitală pentru ciclul lor biologic. Mai mult, anual se înregistrează migrația a peste 100 milioane de crabi, în general în luna noiembrie, aceștia sincronizându-se începutului sezonului musonic și a fazelor lunii pe cer. Odată ajunși în ocean, femelele eliberează embrionii, unde pot supraviețui timp de mai multe zeci de zile, până ajung la dezvoltarea proximă pentru a porni călătoria spre uscat. Cum începusem să explic mai sus, în timp ce ploile musonice oferă condițiile preliminare pentru ca ”marșul crabilor” (foto 7) să debuteze, migrația acestora este și strâns legată de fazele lunii. Astfel, ouăle sunt depuse de femele exact în timpul ascensiunii apelor mării la flux la ultimul pătrar.

Foto 7

Migrația are și ea o planificare riguroasă, astfel că primii care trec granița dintre mare și uscat sunt masculii, urmați îndeaproape de femele. Când ajung la loc sigur, la liziera pădurii, masculii sapă adăposturi subterane și se întorc pentru ultima oară în mare pentru a lua ”o gură de apă sărată”. Migrația crabilor este vizibilă la tot pasul pe insulă, aceștia invadând șoselele, plajele, grădinile oamenilor și chiar scoarțele celor mai viguroși copaci. Pentru a evita accidentele rutiere, sau pur și simplu pentru a asigura o cale de pasaj sigură a crabilor, fără a importuna activitățile omenești, rangerii Parcului Național Christmas Island și unii locuitori au lucrat cot la cot la construirea unor paravane de-a lungul străzilor menite să delimiteze spațiul de circulație al crabilor de carosabil (foto 8).

Foto 8

Această măsură nu a fost, însă, îndeajuns de bună, deoarece crabii au învățat să escaladeze paravanele și aproape în fiecare zi se înregistrau accidente în care victimele automobilelor erau de această dată…crabii (foto 9).

Foto 9

Nedorind să se dea bătuți, locuitorii insulei au decis construirea unor pasarele pe sub străzi, pe unde crabii să treacă în siguranță de la un habitat fragmentat la altul (foto 8). De această dată roadele muncii au apărut, demonstrând că și crabii sunt ființe inteligente și capabile să se adapteze noilor cerințe ale mediului. Din păcate, a mai rămas o problemă nerezolvată, o problemă care apasă nu numai asupra crabilor, dar și asupra altor specii faunistice și chiar floristice, și anume exploatarea intensivă din ultimii ani a fosfaților, care a presupus antropizarea unei mari părți a insulei.

Foto 8

Și, încheind într-un ton mai vesel, cu ocazia acestui Crăciun care pe la noi ”s-a soldat” fie cu inversiuni termice neașteptate, fie cu chiciură și ceață, fie cu raze arzătoare de soare la cota 2000, a rămas să mai amintim de modul cum pe insula Christmas celebrează locuitorii și turiștii Crăciunul…făcând scooba diving, fotografiind în apa cristalină peștii multicolori sau madreporarii, precursorii recifelor de corali, delfinii și steluțele de mare (Foto 10 și 11).

Foto 10 și 11

Acestea fiind spuse, vă urăm tuturor, indiferent unde vă aflați, indiferent de vreme, de peisaj, de fauna și flora din apropiere, un Crăciun luminos și fericit de la bordul vasului de croazieră imaginar ce tocmai ne-a dus cu gândul la Galapagosul Oceanului Indian, Christmas Island!

Referințe:

***, Climate statistics for Christmas Island. Bureau of Meteorology. Retrieved 21 September 2011.

http://en.wikipedia.org/wiki/Christmas_Island

http://www.parksaustralia.gov.au/christmas/index.html

http://www.parksaustralia.gov.au/christmas/people-place/red-crabs.html#sthash.oV6tnsML.dpuf

http://www.bom.gov.au/climate/maps/

http://www.theage.com.au/news/national/mining-threat-to-islands-rainforest/2005/12/09/1134086808052.html

http://www.edgeofexistence.org/edgeblog/?p=793

Insula Paștelui este un teritoriu al Statului Chile (anexat în 1888), situată în sudul Oceanului Pacific și alcătuită dintr-o serie de masive vulcanice.

Timp de milenii, singurii ”locuitori” ai insulei au fost păsările și unele reptile, iar alte câteva sute de ani până la mijlocul Evului Mediu, triburile polineziene și-au desfășurat o viață primitivă în acest spațiu. Deși în limba locală insula este numită Rapa Nui (Marele Rapa, ca și componentă a Arhipelagului Bass din insulele australo-polineziene), pe plan mondial este cunoscută ca și ”Insula Paștelui”, nume dat de primul ei vizitator din lumea civilizată, exploratorul olandez Jacob Roggeveen (foto jos), care a pus pentru prima dată piciorul pe insulă într-o duminică de Paști (5 Aprilie 1722), în timpul căutării insulei David. Datorită apropierii de statul Chile, aceasta este cunoscută în lumea spaniolă drept ”Isla de Pascua”.

Peisajul acestei insule nu este nici pe departe primitor, fiind reprezentat de valuri de lavă consolidată, peșteri formate prin fenomenul de abraziune marină, câmpuri de piatră ponce și versanți prăpăstioși ai conurile vulcanice. În afara aspectelor de mediu și geomorfologie, izolarea insulei este un alt factor care limitează posibilitățile de locuire permanentă ale populației. Aflată într-o zonă vulcanică, deasupra unui vechi punct fierbinte, insula și-a păstrat peisajul sălbatic de la începuturile formării ei, deși niciunul dintre cele 70 de centre de erupție nu a mai manifestat vreo urmă de activitatea vulcanică din secolul când a fost insula colonizată (sec. XIV). Cel mai înalt vulcan este Terevaka, ce ajunge la 507 m altitudine, format în urma trecerii Plăcii Nazca deasupra punctului fierbinte al Insulei Paștelui (Easter hotspot).

Navigatorii creștini, odată ajunși pe insulă, au găsit prea puține materiale de construcție pentru locuințe stabile, așa că și-au întors bărcile și au rămas la adăpostul acoperișurilor lor eliptice.

Misionarii creștini ajunși pe insulă în secolul XIX au distrus casele tradiționale, sculpturile din lemn ale băștinașilor, artefactele religioase și tablele scrise în limba pierdută Rapa Nui, numite Tablele Rongo-Rongo. Pe solurile vulcanice bogate, polinezienii care s-au stabilit pe insulă au găsit aici cea mai înaltă specie de palmieri din lume (Paschalococos), vegetație tropicală abundentă, care le oferea resursele necesare construirii caselor și ambarcațiunilor, precum și alimentației. Aceștia reușeau, ca și alte popoare primitive, să trăiască în deplină comuniune cu natura. Venirea europenilor pe această insulă, cu scopul creștinizării și modernizării populației, a fost mai degrabă o lovitură puternică adusă culturilor tradiționale, sculpturilor păgâne, dar de o mare valoare spirituală, și naturii. Singurele artefacte care s-au mai păstrat au fost cele din peșteri, evitate de creștini. Potrivit unor informații transmise prin viu grai, băștinașii credeau foarte mult în puterea celor decedați, cu care aveau un fel de legătură simbiotică, și la care se rugau să le trimită pe Pământ toate cele necesare unei vieți frumoase (mâncare, sănătate, familie mare). Abia în ultimele decenii organizațiile de mediu și cele preocupate de conservarea patrimoniului cultural al omenirii au realizat cât este de importantă menținerea pe insulă a populației autohtone și buna conviețuire cu cea creștină.

Insula Paștelui, alături de Insula Sala y Gomez (cel mai apropiat vecin), formează o ecoregiune distinctă, a pădurilor subtropical-umede de specii cu frunză lată, Rapa Nui. Aceste păduri nu mai există actualmente, dar analizele sporo-polinice și dendro-ecologice au relevat existența întru-un trecut nu foarte îndepărtat a unor întinse suprafețe acoperite cu specii de arbori tropicali giganți, cum ar fi Paschalococos disperta, sau Sophora toromiro. Cel din urmă urmează a fi reintrodus prin eforturile cercetătorilor de la Grădina Botanică din Goteborg. Nu în ultimul rând, pe tulpinile îngropate în solul vulcanic și pe cele ajunse în interiorul peșterilor au fost găsite urme ale dinților șobolanilor aduși de europeni pe vapoarele lor, șobolani care împiedicau reproducerea speciilor de palmieri. Activitățile pastorale introduse pe insulă de creștini au contribuit și ele la dispariția unor specii de graminee și tufărișuri subropicale.

Coeziunea dintre diferitele clanuri ce formau populația inițială a insulei s-a manifestat prin cultul și practicile religioase generate de statuile de dimensiune umană de pe insulă. Acestea din urmă au fost subiectul unor speculații și întrebări încă neelucidate privind modul cum locuitorii au reușit să transporte statuile și să le aranjeze atât de geometric pe țărmurile insulei, în funcție de fazele lunii.

Pe lângă controversele legate de întrepătrunderea culturii creștine cu cea păgână, nu foarte departe de mister sunt și teoriile privind originea primilor locuitori ai Insulei Paștelui. Având în vedere fizionomia statuilor ”moai”, intrate în Patrimoniul UNESCO (Parcul  Național Rapa Nui), precum și muzica, dansurile și obiectele artizanale specifice populației insulei, s-a emis, printre altele, și ipoteza provenienței locuitorilor de pe teritoriile actualului stat Peru.

În afară de despăduririle ce au afectat pe măsura trecerii timpului insula, influențele nefaste ale lumii civilizate s-au manifestat și în direcția transmiterii unor boli prin animalele aduse de navigatorii europeni și de sclavii peruani și aclimatizate pe insulă. Planul inițial de a transforma insula într-un paradis îndepărtat al creștinătății au eșuat în mare parte, dintre cei aprx. 6000 de rezidenți, 60% încă păstrându-și credințele aborigene.

În aceste condiții, până unde poate ajunge modernismul/creștinismul (cu toate prefacerile și artificializările lui), în detrimentul naturii și a civilizațiilor păgâne?

 Bibliografie:

http://en.wikipedia.org/wiki/Easter_Island

http://www.netaxs.com/~trance/rapanui.html

http://wikitravel.org/en/Easter_Island

http://www.mysteriousplaces.com/Easter_Island/