Anul trecut, ajunși lângă Crucea de pe Caraiman pe vreme de vară şi trecut bine de mijlocul zilei, am putut admira cu încântare panorama Buşteniului. Valuri de nori ne-au întrerupt contemplarea, însă, fascinaţi de faptul că sunt atât de aproape de noi şi ne vor învălui în curând cu corpul lor albicios şi rece, le-am aşteptat înaintarea. Soarele era în spate, norii se aflau la o depărtare de cam 15 metri de noi şi ne găseam pe pas de plecare. Am rămas blocaţi zărind siluetele ce se conturau pe suprafaţa norilor. Oare erau umbrele noastre? Şi de ce eram înconjuraţi de culorile curcubeului? Numai sfinţi nu ne puteam numi pentru a avea aură.

Ajunsă acasă am găsit explicaţia. Este vorba despre un fenomen de difracţie a luminii ce apare în anumite condiţii de optică atmosferică şi poartă denumirea de „figură fantomatică” sau „spectru montan”. Mai este cunoscut şi sub numele de Spectrul din Broken. Asta pentru că se poate observa des pe muntele Broken din masivul Harz, Germania. Aici se formează frecvent deoarece acest vârf este mereu înconjurat de pânze noroase situate sub nivelul lui.

Prima observaţie a fenomenului datează din 1780, când savantul german Johann Silberschlag l-a „constatat” cu uimire în regiunea de care vă vorbeam. Umbrele gigantice ce se mișcau de unele singure datorită mișcării stratului de nori (mișcare ce reprezintă o altă caracteristică a fenomenului) şi erau înconjurate de halouri au contribuit la reputaţia munţilor Harz ca refugiu al vrăjitoarelor şi al spiritelor rele. Chiar Goethe, în „Faust”, alege muntele Broken ca loc de întâlnire a sabatului vrăjitoarelor ce sărbătoresc Noaptea Valpurgiei (Walpurgisnacht).

Mai este numit şi  „fenomenul Gloria” şi este cauzat de reflectarea razelor solare de către picăturile de apă din nori sau ceaţă. Apare doar atunci când un obiect, respectiv o fiinţă, se regăseşte între Soare (aflat la răsărit sau apus) şi nor sau o zonă cu ceaţă. Spectrul este mai luminos şi cu mai multe inele de o puritate a culorii accentuată atunci când dimensiunea picăturilor de apă este uniformă.

Explicaţia ştiinţifică este încă subiect de controverse, deoarece optica geometrică nu poate oferi o soluţie pentru rezolvarea misterului. Formarea frumoaselor aureole este complicată şi neînţeleasă pe deplin. În 1974 astronomul H. C. van de Hulst a sugerat că undele de suprafaţă sunt „vinovate” şi a explicat fenomenul folosind teoria ondulatorie a luminii ce aparţine lui Huygens. Difracţia şi interferenţa razelor împrăştiate din părţile opuse ale fiecărei picături de apă duc la formarea haloului. Deşi explicaţia lui Hulst a fost acceptată pe scară largă, Philip Laven a propus o teorie parţial diferită în 2005 şi anume că aureola este rezultatul interferenţei dintre două unde de suprafaţă.

Razele împrăștiate apar din părți opuse ale fiecărei picături de apă prin intermediul undelor de suprafață propuse de van de Hulst, așa cum puteți observa în figura alăturată.

Adaug și o poză făcută vara trecută, nu prea clară, dar specială pentru mine:

Îmi dau seama cât de norocoşi am fost să fim la locul potrivit în momentul potrivit, aşa că vă sfătuiesc să mergeţi pe munte, să-l respectaţi, să-l îndrăgiţi şi vă va oferi în schimb clipe de neuitat.

Webografie:

http://www.weather.gov.hk/education/edu06nature/ele_glory1106_e.htm

http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/04-viata-muntelui/spectrul-din-brocken

http://en.wikipedia.org/wiki/Glory_%28optical_phenomenon%29

Surse foto: http://thisteacherslife.wordpress.com/category/mountains/page/3/

http://www.ziare.com/magazin/inedit/fenomene-optice-spectaculoase-in-crimeea-foto-1071779

http://en.wikipedia.org/wiki/File:Glory_An_Teallach.jpg