• Golmud Solar park, China

It is the largest solar park on the planet at the moment. With a capacity of 200 MW and an annual output of 317 GWh, Golmud produces the same amount of electricity per year as a classic power station burning 120.000 tons of coal (Wikipedia.org).

Golmud Solar Park, China. Photo source: unofficialnetworks.com

• Perovo Solar Park, Ukraine

With a nameplate capacity of 100 MW and an annual output of 133 GW-h, the Perovo photovoltaic power station is the largest of its kind in Europe.

 Perovo Solar Park, Ukraine. Photo Source: bloomberg.com

• Sarnia, Canada

The capacity of this park is 97 MW, and its yearly output reaches 120 GW-h. It covers 380 hectares, with 96.6 hectares occupied by solar panels alone. In September 2010, Sarnia was the largest photo-voltaic park in the world.

Sarnia Solar Park, Canada. Photo source: solaripedia.com

• Montalto di Castro, Italia

Capacity: 84,2 MW. Located 100 km NV of Rome, it covers an area of 80 hectares with energy-producing solar panels.

Montalto di Castro, Italia. Photo source: questpointsolarsolutions.com

• Senftenberg Solar park, Germany

Capacity: 82 MW. It is situated in the eastern part of Germany, near the town of Senftenberg. It became operational in September 2011.

Senftenberg Solar Park, Germany. Photo source: phoenixsolar-group.com

• Finsterwalde Solarpark, Germany

Capacity: 80,7 MW. Like many other large solar plants, it was completed in stages. According to solarcellssale.info, this park helps cut Germany’s greenhouse gas emissions by 42.800 tones each year.

Finsterwalde Solar park, Germania. Photo source: photovoltaik.eu

• Okhotnykovo, Ukraine

Capacity: 80 MW. Annual output: 100 GW-h. It contains 360.000 solar modules, providing electricity for 20.000 homes (Wikipedia.org).

Okhotnykovo photovoltaic power station, Ukraine. Photo source: gotpowered.com

• Lop Buri, Thailand

Capacity: 73 MW, Annual output: 106 GW-h. Situated 155 km north of Bangkok, Lop Buri is among the first solar parks in Asia.

Lop Buri photovoltaic power station, Thailand. Photo source: myseek.org

• Lieberose, Germany

Capacity: 71.8 MW. It has 700.000 solar panels and gives power to nearly 15.000 homes.

Lieberose Solar Park, Germany. Photo source: solarserver.com

• Olmedilla de Alarcon, Spain.

Capacity: 60 MW, Annual output: 85 GW-h. In 2008 it was the largest photovoltaic park in the world. It features 270.000 solar panels and powers 40.000 houses in Spain (wikipedia.org).

Olmedilla de Alarcon Solar Park, Spain. Photo source: publicearth.com

We are anxiously waiting for the day when Romania will host a world-class photovoltaic power station.

Sources :

http://www.futurecitysolar.com

http://unofficialnetworks.com

http://www.solaripedia.com

www.wikipedia.org

Article written by Ioana Stoicescu and translated by Mihail Mitoșeriu

Valurile de culoare ce spală mlădios cerul au modelat legende păstrate vii în mitologia popoarelor lumii. A fost botezată de Pierre Gassendi, în 1621, cu numele de aurora borealis, după zeița romană a răsăritului, a dimineții și a primelor raze de soare, Aurora și după zeul grec al vântului de miazănoapte, Boreas și așa o știm și noi astăzi.

În trecut romanii o numeau „chasmata”, intrarea peșterilor cerești. Se spune că pornind de la aceste mișcări unduitoare de lumină și culoare a apărut mitul dragonilor, atât în Europa, cât și în China. Luminile sudului (aurora australis) erau văzute de aborigenii din Australia ca dansurile zeilor. Poporul Sami se temea de acest fenomen și îl respecta, înscripționându-l pe tobele șamanice și având credința că simbolul are puterea de a rezolva conflicte. Ei chemau aurora cu numele de „guovssahas” – „lumina ce poate fi auzită”.

În insulele britanice, luminilor nordului li se spunea „oamenii agili (the nimble men)” sau „veselii dansatori (the merry dancers)”, denumiri stilizate, de vreme ce dârele multicolore erau văzute drept clanuri aflate în război, iar lumina roșie a aurorei reprezenta sângele vărsat în luptele cele mai îndârjite. În perioada vikingă, luminile nordului erau armurile Walkyriilor, răspândind o ciudată lumină tremurătoare.

În numeroase culturi, apariția aurorei a deschis porțile fantasticului, iar explicația dată azi nu le închide. Conform cercetărilor științifice, aurora este fiica Soarelui și a atmosferei terestre. Tatăl-soare generează în timpul exploziilor şi erupţiilor solare cantităţi uriaşe de particule, care sunt eliberate în spaţiu și călătoresc spre Pământ cu viteze între 300 şi 1,000 kilometri pe secundă. Mama, atmosfera terestră, este protejată de centuri magnetice ce obligă vântul solar să le ocolească și să pătrundă în atmosferă pe la poli. Prin întâlnirea frânturilor de stea cu oxigenul apar nuanțele de verde și roșu, iar cu nitrogenul nuanțele de mov. Dacă imaginile vă spun mai mult decât cuvintele puteți intra aici.

Aurorele cad peste Pământ în forma unor cortine unduitoare sau ca mănunchiuri de raze. Câmpul magnetic al Terrei este temnicerul ce privează particulele încărcate electric de libertatea de a se mișca în voie. Le este îngăduit să se deplaseze ghidat, fie de-a lungul liniilor câmpului, fie împotriva lui.

Oricând, undeva pe Pământ se formează o auroră. Când vântul solar este calm, ea se ivește la latitudini mari și este lipsită de strălucire, fiind o parte a vieții celor ce trăiesc mai aproape de Polul Nord, în Alaska, nordul Canadei, Groenlanda, Islanda, Norvegia, Suedia, Finlanda și Siberia sau de Polul Sud, în Antarctica, America de Sud, Noua Zeelandă și Australia. Cele mai bune puncte de observație a aurorelor se găsesc în Canada, pentru aurorele boreale și pe insula Tazmania sau în sudul Noii Zeelande, pentru aurorele australe.

Deși născută din Soare, ruptă din el, are lumina zilei ca dușman, de aceea așteaptă-te ca aurora să-și arate chipul doar în timpul nopților întunecate și senine. Iar pentru cei ce știu să asculte, aurora le povestește despre drumul ei lung către Pământ. Cei ce au auzit-o vorbindu-le îi aseamănă vocea cu o compoziție aparte de fluierături, șuierături, fâșâieli, clipoceli. Nu s-a stabilit cu siguranța dacă sunetele aparțin aurorei și nici cum se transmit, deoarece oamenii de știință ne spun că atmosfera superioară este prea subțire pentru a purta undele sonore. Încă se ciondănesc și până vor ajunge la o concluzie puteți asculta aici înregistrări ale glasului aurorei.

Acest dar al Soarelui nu este dat doar Pământului, ci oricărei planete ce are o atmosferă destul de densă pentru a-i oferi condiții de formare. Pentru Venus, ce nu are câmp magnetic, vântul solar își va face de cap, creând o aurora cu forme iregulate. Pentru planete precum Pământul, Jupiter sau Saturn aurora apare din spațiu ca o coroană de lumină la cele două emisfere. În situația nealinierii câmpului magnetic cu axa de rotație a planetei, o auroră ovală distorsionată apare lângă Ecuator, așa cum se întâmplă pentru Uranus și Neptun.

Mă pot bucura de imagini realizate din telescop ale diversității și frumuseții spațiului nelimitat ce ne înconjoară, însă aștept cu nerăbdare ocazia să văd luminile nordului în micul nostru colț de univers. Dacă vreți să o vedeți suprinsă din spațiu de SSI, intrați aici și vă recomand cu căldură să nu omiteți a trece în lista voastră de călătorii și o vânătoare de aurore.

Webografie:

http://odin.gi.alaska.edu/FAQ/

http://www.astronomia.go.ro/Pages/aurorele_boreale.html

http://www.visitnorway.com/uk/what-to-do/attractions-culture/nature-attractions-in-norway/let-there-be-northern-lights/

http://www.webexhibits.org/causesofcolor/4C.html

Surse foto:

http://sdo.gsfc.nasa.gov/gallery/potw.php?v=item&id=46

http://hubblesite.org/

Zoltan Kenwell – Aurora, February 11, 2010 @ Near Athabasca, Albera, Canada http://www.spaceweather.com/aurora/images2010/11feb10/Zoltan-Kenwell4.jpg?PHPSESSID=tm9hufb97pqjhqhbc1uc7rq4i3

Ole C. Salomonsen – Arctic Alps ( http://www.flickr.com/photos/salomonsen/6759714503)

Diamantul săsesc este nimeni altul decât topazul, mineralul ce a fost pentru prima dată fixat în coroana portugheză, în anul 1970, acesta fiind numit “Diamant de Braganza”, crezându-se la vremea respectivă că era vorba într-adevăr de un diamant. După relatările naturalistului roman Plinius, numele mineralului provine de la insula “Topazos” din Marea Roșie (acolo nu s-a găsit nici un topaz, ci olivină cu care a fost confundat). O altă sursă a numelui ar proveni dintr-un termen sanscrit, tapas, ce înseamnă “foc”.

Topazul este un mineral cu duritatea 8, cu un clivaj bun, ceea ce îngreunează prelucrarea sa. Se poate  întâlni în forma caracteristică de cristalizare prismatică sau ca o masă zgrunțuroasă. Frecvent este asociat cu berilul, turmalina și apatitul, găsindu-se într-o rocă magmatică acidă de granit sau pegmatit, sau în rocile sedimentare gnaisuri (Brazilia).

Topazul este utilizat ca piatră prețioasă, sub diferite nuanțe: galben, verde, albastru etc. Nuanțele sale provin din combinarea ionilor hidroxilici cu diferite concentrații de fluoride. Prin iradiere cu raze gama, bombardare cu electroni sau încălzire, topazul își schimbă culoarea.

Topazul se găsește în munții Ural și Ilmen, în Afganistan, Sri Lanka, Republica Cehă, Germania, Norvegia, Pakistan, Italia, Suedia, Japonia, Mexic, Islanda și Statele Unite.

Topazul galben se găsește într-una din cele mai importante zone germane cu roci de pietre prețioase, Schneckenstein în Saxonia, pe Muntele Melcilor în Vogtland, de acolo provenind topaze șlefuite din timpul lui August cel Tare, păstrate azi în “Camera verde” din Dresda. Cristale mai mari s-au găsit în Siberia și Brazilia.

Știați că…

• Topazul este considerat piatră a încrederii, a comunicării, a puterii și protecției, conferă purtătorului energie și putere, creativitate, curaj de a lua decizii, și echilibrează emoționalul.
• Topazul este cunoscut de om de cel puțin 2000 de ani. Este una dintre pietrele semiprețioase care vor sta la baza fundației celor 12 porți ale Noului Ierusalim. Aceste pietre sunt numite și pietre apocaliptice și reprezintă simbol al frumuseții și splendorii.
• În mitologia hindusă cuvântul utilizat pentru topaz înseamnă căldură. Hindușii cred că topazul purtat ca pandantiv apară purtătorul de sete, îi ascute inteligența și îi lungește viața.
• În Africa se practică ritualuri de vindecare cu topaz pentru a stabili legături de comunicare cu lumea spiritelor.
• Egiptenii credeau că topazul a fost colorat cu strălucirea aurie a Soarelui puternic. Acest lucru a făcut topazul o amuletă foarte puternică, care protejează credincioșii împotriva  răului.

Surse:

• Golmud Solar park, China

Este cel mai mare parc fotovoltaic din lume in momentul de fata. Are o putere de 200 MW si produce anual 317 GW-h, furnizand energia care ar putea fi obtinuta prin arderea a 120,000 tone de carbuni (Wikipedia.org).

• Parcul fotovoltaic Perovo, Ucraina

Cu o putere nominala de 100 MW si o  productie anuala de 133 GW-h, parcul fotovoltaic Perovo este cel mai mare parc de acest gen din Europa.

• Sarnia, Canada

Puterea nominala este de 97 MW, iar productia anuala de 120 GW-h. Are o suprafata de 380 ha, 96.6 ha fiind acoperite efectiv de panouri solare. In septembrie 2010, Sarnia era cel mai mare parc PV din lume.

• Montalto di Castro, Italia

Putere: 84,2 MW. Situat la 100 km NV de Roma, suprafata acoperita efectiv de panouri solare este de 80 ha.

• Senftenberg Solarpark, Germania

Putere: 82 MW. Este localizat in partea de est a Germaniei, in apropierea orasului Senftenberg, si a fost pus in functiune in septembrie 2011.

• Finsterwalde Solarpark, Germania

Putere: 80,7 MW. A fost construit in mai multe etape, asemeni altor parcuri fotovoltaice mari. Conform solarcellssale.info, utilizarea acestui parc fotovoltaic reduce poluarea cu 42.800 tone emisii GHG (gaze cu efect de sera) anual.

• Okhotnykovo, Ucraina

Putere: 80 MW, productie anuala: 100 GW-h. Contine 360.000 module solare, furnizand energie electrica pentru 20.000 gospodarii (Wikipedia.org).

• Lop Buri, Thailanda

Putere : 73 MW, productie anuala : 106 GW-h. Situat la 155 km N de Bangkok, Lop Buri este printre primele parcuri solare din Asia.

• Lieberose, Germania

Putere: 71.8 MW. Este dotat cu 700.000 panouri solare si furnizeaza energie electrica pentru 15.000 gospodarii.

• Olmedilla de Alarcon, Spania.

Putere: 60 MW, productie anuala: 85 GW-h. In 2008 era cel mai mare parc PV din lume. Este dotat cu 270.000 panouri solare si furnizeaza energie pentru 40.000 gospodarii (wikipedia.org).

Asteptam cu interes ziua in care vom avea un parc fotovoltaic de top in Romania.

Pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine dar si de colaboratori, va invit sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre!

Bibliografie:

http://www.futurecitysolar.com

http://unofficialnetworks.com

http://www.solaripedia.com

www.wikipedia.org

Culorile pe care le vedem pe cer nu sunt specifice atmosferei, deoarece aerul este incolor. Lumina soarelui este cea care schimba coloritul aerului, pictandu-l in culorile curcubeului sau, mai stiintific spus, in culorile spectrului vizibil.  Ochiul uman vede diferite culori in functie de frecventa (sau lungimea de unda) a luminii. Lumina reprezinta radiatie electromagnetica (unde electomagnetice) si este emisa si absorbita in mici “pachete” denumite fotoni. Fiecarei lungimi de unda ii corespunde tipul ei specific de foton, iar fotonii au culori diferite.

Cand o raza de lumina (o unda cu o anumita frecventa) loveste un obiect, se pot intampla lucruri diferite. Unda poate fi, in termeni largi, absorbita sau reflectata de obiect. In momentul in care un obiect reflecta lumina verde si absoarbe toata lumina cu alte frecvente fata de cea verde, culoarea lui va fi perceputa ca fiind indubitabil verde.

Sa nu uitam ca atmosfera este o mare gazoasa care contine o varietate de particule.  Dintre acestea cele mai comune sunt cele de oxigen si azot. Aceste particule reflecta mult mai bine lumina cu frecventa inalta (lungime de unda scurta), apoi o propaga zigzagat in toate directiile. Fenomenul poarta stiintific numele de impastiere. Imprastiere Rayleigh chiar.

Azotul si oxigenul din atmosfera imprastie cel mai usor lumina violet, urmata de lumina indigo, albastra, verde. Deci, in timp ce lumina alba (ROGVAIV) a Soarelui trece prin atmosfera, cea cu frecvente inalte este imprastiata de particulele atmosferice, in timp ce/iar cea cu frecvente joase (lungime de unda lunga) trece prin atmosfera fara ca directia de propagare catre suprafata terestra sa ii fie modificata. In concluzie, cerul este colorat in violet, indigo si albastru, insa ochiul uman este mult mai sensibil la lumina de culoare albastra. Acesta este motivul pentru care atunci cand privim spre cer acesta pare albastru.

Lumina soarelui cuprinde toate frecventele spectrului vizibil, dar acestea nu sunt la fel de intense. Galbenul este acela care predomina si astfel Soarele ne apare in aceasta culoare in cea mai mare parte a zilei.

Insa, catre sfarsitul zilei, Soarele isi schimba infatisarea treptat, iar cerul il imita. Si ajungem din nou la fenomenul de imprastiere a luminii. Calea pe care o parcurg razele solare pentru a ajunge la suprafata terestra se mareste fata de situatia in care astrul era sus pe cer, iar lumina intalneste din ce in ce mai multe particule gazoase.

Astfel, lumina cu frecventa inalta este imprastiata complet, fara a mai ajunge la ochiul uman si, de asemenea, cantitati din ce in ce mai mari de lumina galbena sunt imprastiate. Cu cat calea se mareste, cu atat imprastierea se muta catre culorile din partea stanga a spectrului vizibil, iar cerul devine galben, portocaliu, rosu.

Dar cerul nu devine rosu doar la asfintit, ci isi schimba “fata” si in functie de compozitia atmosferei. Daca aceasta este incarcata cu diverse particule (cum ar fi sulful), ce sunt eficiente in imprastierea nuantelor de rosu, roz etc, cerul va arata magnific (iar problemele de mediu vor fi serioase).

Sursa foto: Alex Din MD, My Opera, Weather Savvy

Originea apei a inceput sa se clarifice abia in anul 1783, cand Macquer a aratat ca prin combustia hidrogenului se formeaza picaturi de apa, iar fizicianul englez Henry Cavendish, provocand pentru prima data combinarea hidrogenului si oxigenului cu ajutorul scanteii electrice, a produs apa.

In 1785, Lavoisier si Meusnier au descompus apa cu ajutorul unui fier inrosit, au separat si au cantarit hidrogenul produs si apoi au executat sinteza apei intr-un balon prevazut cu doua tuburi, in care curentul de hidrogen era aprins cu ajutorul unei scantei electrice. S-a stabilit atunci ca 2 g de hidrogen se combina cu 16 g de oxigen pentru a da 18 g de apa.

Apa solida se prezinta sub sase forme alotropice din care una singura, gheata obisnuita, este mai usoara decat apa lichida.

Apa lichida este totdeauna citata ca tipul perfect al corpului fluid dar „este un lichid care aminteste de forma cristalina a ghetii din care provine”. Electrolit foarte slab, apa dizolva o multime de substante. Un mare numar de compusi in contact cu apa trec in stare coloidala, in asa fel incat apa, a carei valoare nutritiva este practic nula, este constituentul principal al fiintelor vii.

Unele corpuri care aparent nu contin apa pot sa o degaje totusi atunci cand sunt incalzite. Altele, care contin apa, nu o pierd inainte de 1200 °C. Iodura de potasiu, foarte usor solubila in apa, este, in mod natural, anhidra. Compusul albastrui intrebuintat la higroscoape contine 3 molecule de apa, dar cea mai mica urma de umiditate il descompune si ii da o culoare violeta.

Apa serveste la stingerea incendiilor dar, pe de alta parte, carbunii sunt stropiti cu apa pentru ca sa arda mai bine in focare. Apa provoaca rugina fierului la temperatura obisnuita, insa la o temperatura inalta, fierul este cel care descompune apa.

„Dupa parerile noastre actuale – spune C. Duval – apa constituie un edificiu macromolecular lacunar care ii da posibilitatea de a aditiona substante straine (fenomen de dizolvare), putand sa rupa usor legaturile de hidrogen. Cele mai multe anomalii prezentate de apa lichida au putut fi explicate”, dar nici una dintre cele trei structuri n-a putut fi izolata in stare pura.

Masa specifica a apei (densitatea) este 1 (in realitate 0,9999) si are valoarea maxima la aproximativ 4°C, la presiune normala. Vascozitatea prezinta anomalii si, spre deosebire de celelalte lichide, se micsoreaza atunci cand presiunea creste.

Apa lichida se solidifica la 0°C, transformandu-se in gheata, cu crestere de volum. Ea fierbe la 100 °C, dar punctul de fierbere al apei este anormal datorita asociatiilor moleculare; daca n-ar exista aceste asociatii moleculare, acest punct s-ar situa sub –63,5 °C.

Apa este, prin urmare, unul dintre corpurile cele mai complicate din punct de vedere fizic si chimic, unul dintre cele mai greu de obtinut in stare pura, deoarece prezinta cel mai mare numar de anomalii in constantele sale fizice.

Chiar daca ignoram adevarata natura a apei, nu putem uita ca ea este izvorul oricarei vieti, ca face parte integranta din tesuturile animale si vegetale, ca este o bautura, ca exista la suprafata Pamantului sub forma de apa dulce lichida, de gheata sau de apa de mare, ca este un izvor de energie, o necesitate pentru agricultura si industrie, de aceea fiecare om este responsabil, intr-o masura mai mare sau mai mica, de gestionarea sustenabila si protejarea resurselor de apa pentru ca, in fond, esti ceea ce bei !

Gazele, ca tot ce reprezinta materie, sunt alcatuite din particule minuscule denumite atomi ce se leaga intre ele pentru a forma particule “un pic “ mai mari denumite molecule. Moleculele starii solide sunt grupate strans iar ca rezultat materia solida are forme bine definite. Moleculele starii lichide sunt legate una de alta, dar pot aluneca (pozitia lor se poate schimba una fata de alta), permitand lichidelor sa-si schimbe forma. Moleculele gazoase sunt separate una de cealalta si altfel se pot deplasa in toate directiile si pe orice distanta.

O modalitate nu tocmai stiintifica de descriere a atmosferei este aceea de a spune ca aceasta este aer. De vreme ce scriu acest lucru, ma voi dezice de intelesul formularii aer atmosferic. Atmosfera de astazi a Pamantului contine molecule diatomice de azot (nitrogen) (N₂) in proportie de aproape 78,2 %, molecule diatomice de oxigen (O₂) in proportie de 20,5 %, argon (Ar) – 0,92 %, dioxid de carbon (CO₂) – 0,03 %, ozon (O₃) si alte gaze [heliu (He), metan (CH₄), kripton (Kr), hidrogen (H₂), neon (Ne)], praf, fum, alte particule in suspensie, etc. Aerul pur este impalpabil, inodor si incolor.

Moleculele ce formeaza aerul se misca foarte rapid, cu aproximativ 488m/s si 1,75 km/h la temperatura camerei. Ca analogie, ne putem imagina o masa de biliard tridimensionala, pe care exista bile ce se misca si se ciocnesc una de alta in mod constant. Efectele acestei miscari a bilelor (moleculelor) reprezinta forta denumita presiune. O forta poate fi definita ca impingere sau tragere, presiunea aerului putand fi considerata impingere. Alt motiv pentru aparitia presiunii atmosferice, pe langa miscarea moleculelor de aer, il reprezinta greutatea aerului.

Atmosfera Pamantului apasa asupra tuturor formelor pe care le inconjoara, cum ar fi corpul uman. Intr-o zi obisnuita, la malul marii, presiunea care apasa asupra umerilor, capului, stomacului, picioarelor noastre etc. este de aproximativ 101 kiloPascali. Distribuita, reprezinta 6,7 kilograme ce apasa pe fiecare 2,54 cm² ai corpului uman. Si daca e asa, cum ajung plamanii nostrii sa reziste? Acestia sunt plini cu aer, iar aerul din interiorul lor exercita aceeasi presiune ca cea din afara, echilibrand situatia.

Presiunea aerului variaza, fiind diferita de la o zona a Pamantului la alta. Daca am pune o cantitate de aer intr-un borcan si l-am astupa cu un capac, moleculele de aer ar umple borcanul si s-ar izbi continuu de peretii acestuia, exercitand presiune din toate directiile. Daca am pune aceeasi cantitate de aer intr-un borcan mai mare presiunea din interiorul lui ar fi mai mica, deoarece moelculele sunt mai raspindite, iar suprafata de care se lovesc este mai mare.

In aceeasi maniera ne putem imagina functionarea atmosferei Pamintului. Aerul ce inconjoara Pamantul este retinut imprejurul planetei datorita fortei de gravitatie. Mai exact, o jumatate din totalitatea atmosferei (ca greutate a aerului) este mentinuta doar pana la altitudini de 5,49 km. Drept consecinta, presiunea aerului este mai mare la nivelul marii datorita greutatii aerului acumulat deasupra, care ajunge pana in spatiu. La o inaltime mai mare presiunea descreste, deoarece aerul de deasupra cantareste mai putin. Daca ati ajuns vreodata pe varful unui munte, ati observat ca este mai dificil sa respiri in acea zona, deoarece aerul este mai rarefiat si presiunea este mai mica.

Presiunea aerului nu variaza doar cu altitudinea. Ea se schimba zilnic in functie de temperatura. Putem verifica acest lucru folosind un balon, un frigider si o bucata de sfoara. Umflati balonul si masurati-i circumferinta cu o bucata de sfoara. Puneti balonul in frigider pentru cateva minute si masurati-l din nou. De data aceasta balonul va fi mai mic, deoarece moleculele de aer “racite” se misca mai incet fata de cele “incalzite” si exercita o presiune mai mica asupra peretilor balonului.

Astfel, presiunea aerului depinde si de temperatura, iar atmosfera Pamantului se contracta si se dilata zilnic in functie de modificarea acestui parametru. Aerul este incalzit de catre Soare in timpul zilei si se raceste in timpul noptii. Prezenta sau absenta norilor si a diferitelor suprafete (oceane, gheata, continente), de asemenea, influenteaza puternic incalzirea sau racirea atmosferei, ducand la o variatie importanta a temperaturii aerului in functie de zona.

Imprevizibil si extrem de interesant, aerul este indiscutabil esential existentei noastre. Ne este intru totul familiar, inconjurandu-ne si facand parte din corpul uman. Si totusi cit de multe stim despre el?