The origins of the lagoon complex are strongly influenced by the sediments carried along by the Danube from its origins all the way to its delta over the course of the last millennium. As far as location is concerned, the Razim-Sinoe lagoon complex is situated south of the Danube Delta and covers more than 1.100 square kilometers[U1] , of which 863 square kilometers are represented by the lagoons themselves. Most of the complex consists of a depression that was initially covered by the waters of the Black Sea and was subsequently fragmented by sandbars and spits.

Human activities during the last decades have left their mark on the lagoons – nowadays, engineering works divide the complex in two distinct units: Razim and Sinoe.

The Razim unit is made of a number of lakes: Razim, Goloviţa, Zmeica and Babadag. The most important lake is Razim itself, with an area of approximately 400 square kilometers and a maximum depth of 3.2 meters. This unit was isolated from the sea’s influence and has subsequently become a freshwater reservoir used for irrigating nearby fields.

The channels of Dranov and Dunavăț connect the Razim Lagoon with the Sfântul Gheorghe arm of the Danube Delta, thus receiving water from the river.

The Sinoe unit consists of the following lakes: Sinoe, Nuntași and Tuzla. It is separated from the Black Sea by a dam and its largest lake, Sinoe, measures 135 square kilometers and reaches a depth of just 1.6 meters.

The Razim-Sinoe Lagoon Complex belongs to the Danube Delta Biosphere Nature Reserve and its significance lies not just in its biodiversity (both plants and animals) but also in terms of its cultural heritage. Currently, the lagoon complex hosts 10 of the 20 highly protected areas of the Nature Reserve, which host unaltered ecosystems containing various plant and animal species. Their role is to maintain the characteristic plant life of the Delta and to act as sanctuaries for its animals.

Water quality in the lagoon complex is determined to a large extent by the quality of Danube’s waters, due to the interconnected nature of the two. As such, pollution affecting the Danube River inevitably reaches the lagoons.

Pollution is mostly due to waste water, even though it is not directly discharged in the lagoon complex. Because of its direct link with the Danube, the worst affected area is Razim Lake. Another major source of pollution comes from agricultural activities in the neighboring fields, which rely on chemical fertilizers. Industry also affects water quality, despite the fact that no industrial activities take place nearby. Nevertheless, the Danube carries industrial pollutants from other areas upstream. Shipping on the arms of the Danube is yet another source of pollution.

Water quality monitoring in the lagoon complex is carried out by several monitoring stations which measure the concentration of the most important pollutants. Water quality is assessed and assigned to one of the established water quality classes depending on a number of indicators.

In 2015, oxygen indicators (dissolved oxygen, biochemical oxygen consumption – CBO5 and chemical oxygen consumption – CCO-Mn and CCO-Cr) have recorded values that placed them in the first or second classes of water quality. The only exception is the CCO-Cr indicator, which is consistent with an average level of water quality. Lake Razim’s waters are strongly influenced by organic matter discharge in the Danube. Thus, the input of organic matter from the Danube was 105 times greater for CBO5, 57 times greater for dissolved oxygen, 350 times larger for phosphorus and 140 times larger for nitrogen than the input originating from the drainage basins of Razim and Babadag lakes.

In terms of nutrients, the role played by the Danube Delta in storing/capturing these elements, compared to the total input of the river, is insignificant, reaching only 2-3%. Consequently, the Danube’s nutrient load reaches almost entirely the Blacks Sea. For the lakes found in the Delta, it was determined that mineral nitrogen levels are within the limits of the first two classes of water quality, whereas total phosphorus values present concentrations typical for the second or third classes. In 2015, the levels of phosphorus have increased in the waters of Sinoe Lake.

Heavy metals, such as iron, cadmium and lead are found in concentrations that place them in the fourth and fifth water quality classes for the entire lagoon complex. Zinc and nickel on the other hand are found in lower concentrations, belonging to the good water quality class.

In the category of organic micro-pollutants, such as chlorine-based organic pesticides, values exceeding the threshold of the second water quality class were recorded for lindan and DDT concentrations. Lindan concentrations varied widely, between the first and the fourth quality class, whereas DDT generally fell in the fifth class.

Eutrophisation is a form of pollution affecting aquatic land ecosystems and is caused by a natural or artificial enrichment of water with nutrients, mostly phosphorus and nitrogen. Unlike the natural process, man-made eutrophisation is a rapid phenomenon which brings about deep subsequent changes in the state of aquatic ecosystems, degrading them and impacting its human uses: water supply, fish farming, leisure etc.

Eutrophisation can affect any type of water environments: rivers, lakes, transitional water bodies and coastal waters, but it manifests itself most often in the case of stagnant or semi-stagnant environments, such as lakes and man-made reservoirs, the Danube Delta and the coastal area of the Black Sea. The degree of an aquatic ecosystem’s eutrophisation is expressed mainly by the concentration of nutrients (total nitrogen and total phosphorus), the level of oxygen saturation and the amount of phytoplankton biomass.

In our particular case, the vast amounts of nutrients collected by the river throughout its entire basin have had a significant contribution to the eutrophisation that affects the lakes of the delta. This phenomenon has become more intense after 1980 and has triggered substantial changes in the aquatic flora and fauna. The contribution of local pollution sources is dwarfed by the amount of nutrients carried by the Danube and they may only play a local role at the scale of the delta. Eutrophisation has been amplified by the increase in the average water flow on the channels, which was caused by dredging operations carried out between 1961 and 1989.

Article written by Hugeanu Roxana – Cătălina, Greenly collaborator, and translated by Mihail-Andreas Mitoseriu.

Geneza Complexului lagunar este puternic influențată de aluviunile transportate de-a lungul Deltei Dunării în decursul a peste 1000 de ani. În ceea ce privește localizarea, acesta este situat în sudul Deltei și ocupă o suprafață de peste 11.000 de kilometri pătrați, din care suprafața lacurilor este de 863 de kmp. O mare parte a complexului constituie o zonă depresionară ce  inițial a fost acoperită de apele maritime și apoi fragmentată, formându-se cordoane și grinduri.

Activitățile umane și-au pus amprenta asupra complexului în decursul ultimilor decenii, astfel, în urma amenajărilor hidrotehnice acesta a fost transformat în doua unități distincte: Unitatea Razim și Unitatea Sinoe.

Unitatea Razim este formată din lacurile Razim, Goloviţa, Zmeica şi Babadag . Cel mai important lac este Razim, ocupând o suprafață de aproximativ 400 de kilometrii pătrați și are o adâncime maximă de 3,2 metri. Unitatea a fost izolată de influența mării și transformată în rezervor de apă dulce ce alimentează sistemele de irigații aflate în vecinătatea complexului.

Prin canalele Dranov și Dunavăț, laguna Razim primește un aport fluvial provenit din Dunăre, prin legătura cu brațul Sfântul Gheorghe.

Unitatea Sinoe este alcătuită din lacurile Sinoe, Nuntași și Tuzla. Unitatea comunică cu Marea Neagră printr-un stăvilar. Lacul Sinoe ocupă o suprafață de 135 de kilometrii pătrați și are o adâncime maximă de 1,6 metri.

Complexul Lagunar Razim-Sinoe este inclus în Rezervația Biosferei Delta Dunării și prezintă interes, atât din punct de vedere botanic, cât și din punct de vedere al viețuitoarelor sau al atracțiilor culturale pe care le adăpostește. În prezent, în aria complexului lacustru se găsesc 10 din cele 20 de arii strict protejate ale Rezervației, în perimetrul cărora se păstrează, în condiții nemodificate sau puțin modificate de om, specii de plante și animale precum și mediul lor de viață. Rolul lor principal este de conservare a vegetației caracteristice și de refugiu pentru diferite specii de animale.

Calitatea apei din cadrul Complexului Razim-Sinoe este determinată de calitatea apei Dunării datorită legăturii Dunăre-Deltă-Complex Lagunar. În urma acestei legături directe, sursele de poluare ale complexului sunt influențate și de sursele de poluare a Dunării.

Principala sursă de poluare a Complexului lagunar este reprezentată de apele uzate, chiar daca acestea nu sunt deversate direct in lagună. Din cauza legaturii directe cu Dunărea, cel mai afectat este lacul Razim. O altă sursă de poluare este reprezentată de activitățile agricole ce se desfășoară în apropierea complexului deoarece se utilizează îngrășăminte chimice. De asemenea, o sursă importantă de poluare este industria, deși nu se desfășoară activități industriale în zonă , din cauza legăturii cu Dunărea, complexul Razim-Sinoe este afectat indirect de această ramură economică. Complexul lagunar este afectat și de poluare în urma transporturilor pe brațele Dunării.

Monitorizarea calității apei în zona complexului Razim-Sinoe se realizează prin intermediul stațiilor de monitorizare cu ajutorul cărora se fac determinări asupra principalilor poluanți. Starea calității apei este apreciată în urma încadrării în clase de calitate a grupelor de indicatori.

În anul 2015, indicatorii regimului de oxigen reprezentați de oxigenul dizolvat, consumul biochimic de oxigen (CBO5) și consumul chimic de oxigen (CCO-Mn și CCO-Cr), au înregistrat valori care au corespuns în general clasei I și clasei a II-a de calitate. Excepție face indicatorul CCO-Cr ale caror valori au corespuns, în general, clasei moderate. Calitatea lacului Razim este puternic influențată de descarcările de substante organice din fluviul Dunărea. Astfel încarcarea provenită din Dunare este de 105 ori mai mare pentru CBO5, 57 ori pentru oxigen dizolvat, 350 ori pentru fosfor total și 140 ori pentru azot total decât cea provenită din bazinul propriu al lacurilor Babadag si Razim.

În ceea ce privește nutrienții, s-a constatat că rolul Deltei Dunarii în stocarea/reținerea nutrienților raportat la încarcările totale ale Dunarii este nesemnificativ, fiind estimat la 2-3 %. In consecinta incarcarile de nutrienti din Dunare ajung in totalitate in Marea Neagra. Pentru lacurile deltaice  s-a constatat că azotul mineral se regăsește în limitele claselor de calitate I și II, iar fosforul total a prezentat concentrații medii corespunzătoare claselor de calitate I – III. Creșterea continutului de fosfor s-a remarcat în anul 2015 pentru lacul Sinoie.

Metale grele ca: fierul, cadmiul și plumbul se regăsesc în concentrații corespunzătoare claselor IV si V de calitate pentru toată zona complexului lagunar. Zincul și nichelul au în general concentrații medii corespunzătoare clasei bune de calitate.

Din categoria micropoluanților organici de tipul pesticidelor organoclorurate s-au intregistrat depășiri ale limitei clasei a II –a de calitate pentru concentratiile de lindan si DDT. Lindanul a înregistrat o evoluție pe o scară foarte largă de la clasa I până la clasa a IV-a, în timp ce DDT-ul s-a încadrat, în general, în clasa a V-a de calitate.

Eutrofizarea este o formă de poluare a ecosistemelor acvatice continentale cauzată de imbogătirea excesivă naturală sau artificială a apelor cu nutrienți, în principal fosfor și azot. Spre deosebire de procesul natural, eutrofizarea determinată de om este un proces rapid, care determină schimbări succesive și profunde ale stării ecosistemului acvatic, ducând la degradarea lui și la afectarea folosințelor pentru care a fost creat : alimentări cu apa, piscicultură, agrement, etc.

Eutrofizarea afectează toate categoriile de ecosisteme acvatice, râuri, lacuri, ape tranzitorii și ape costiere, manifestându-se însă cu precădere în ecosistemele stagnante și semi-stagnante: lacurile naturale, lacurile de acumulare, Delta Dunării și zona costieră a Mării Negre. Gradul de eutrofizare al ecosistemelor acvatice se exprimă în principal prin concentrația nutrienților (azot total și fosfor total), gradul de saturație în oxigen și biomasă fitoplanctonica.

 În cazul Deltei, cantitățile mari de nutrienți aduse de fluviul Dunărea din întregul bazin, au contribuit semnificativ la apariția fenomenului de eutrofizare a lacurilor deltaice, a cărui intensificare s-a observat în special după anii 1980, determinând schimbări importante ale florei și faunei acvatice. Contribuția surselor locale de poluare la eutrofizarea lacurilor deltaice a fost nesemnificativă în comparație cu aportul Dunării, acestea având numai impact local. Amplificarea fenomenului de eutrofizare a fost favorizată și de creșterea debitului mediu al apei preluat și transportat de canale în interiorul, consecință a dragării canalelor realizate în Deltă în perioadă 1961-1989.

Articol scris de  Hugeanu Roxana – Cătălina, colaborator Greenly.