Je commence avec le début, et, je suis très sincère quand je vous dis que je ne sais pas comment sera la fin, et, par conséquence, j’ai un long chemin devant moi. Le pétrole est une substance très ancienne, et son ingrédient principal est un animal. On peut simplifier ce processus en nous imaginant comment le plancton et d’autres micro-organismes s’accumulent au fond d’un golfe pendant quelques millions d’ans, créant une roche riche en nutriments. Cette roche est puis couverte par des milliers de tonnes de sédiments. Le poids de la couche supérieure donne naissance aux énormes pressions dans les profondeurs, et la température accroit aussi. Ainsi, les organismes fossilisés « bouillent sous pression »  formant la substance que nous connaissons sous le nom de pétrole.

Les animaux contiennent plus de graisses que les plantes (qui, à leur tour, forment le charbon) et les graisses contiennent plus de hydrogène. Cet excès d’hydrogène conduit à la naissance d’un hydrocarbure qu’on peut considérer comme fluide. En réalité, le pétrole est un mélange d’hydrocarbures liquides (comme le kérosène et l’essence) et semi-solides (comme le bitume), auquel on ajoute des hydrocarbures gazeuses (le méthane, le propane, le butane, etc.), dont leur présence, sous forme des milliards de bulles, augmente la fluidité du pétrole.

Les bulles de gaz qui se trouvent dans le pétrole se dilatent violemment, écrasant les roches en faisant leur chemin vers la surface (parfois, ca n’est pas possible, mais c’est une autre histoire). Puis, parce que le mélange de gaz et pétrole est plus léger que les eaux souterraines captives dans les roches, il continue sa migration ascendante. Le pétrole et le gaz (qui se séparent pendant leur ascension) arrivent à la surface et commencent à couler.

Ainsi, nous pouvons comprendre comment l’extraction du pétrole dans le département de  Prahova, et aussi dans d’autres endroits, était, au début, assez simple, parce que l’or noir « éclate de la terre ». Les Daces et les Romans utilisaient le mazout et le goudron dans leur vie quotidienne, comme médicament ou comme lubrifiant pour les roues des chars; on témoigne dans ce sens les découvertes archéologiques de Hizesti-Matita-Pacureti et Targsorul Nou. Pendant l’âge féodale, les puits de mazout et les feux vifs (des gisements de gaz natures qui peuvent s’allumer d’une manière spontanée et brulent pour plusieurs années) sont mentionnés dans les sources historiques. Les recherches ont établi que le mot pacura (mazout) dérive du mot latin picula, et se trouve seulement dans des sources écrites dans la langue roumaine – confirmant que dans les territoires de la Roumanie l’extraction du mazout a été pratiquée sans cesse des l’âge de l’occupation romane et jusqu’à nos jours.

Aux usages mentionnés en haut, on peut ajouter, pendant le Moyen Age, le traitement des peaux d’animaux et la préservation des chaussures en cuir. Dans les siècles XVII et XVIII, le pétrole était très recherché par les armées russes et ottomanes ; le goudron et le mazout étaient utilisés pour le graissage des navires de guerre et des kayaks employés dans les flottilles du Danube.

Le pétrole, en tant que richesse, était un sujet d’intérêt pour l’état, pour l’Eglise (les églises pouvaient acheter ou recevoir du roi le droit d’exploiter le mazout) et pour les propriétaires de la terre (Dans la Valachie, jusqu’au XIXème siècle, on n’a jamais eu une loi minière, le propriétaire de la terre étant automatiquement le propriétaire du sous-sol, sauf dans le cas des gisements de sel ou d’or, qui appartenaient traditionnellement au souverain)

Bibliographie:

1. Buzatu, Gh., (2009), O istorie a petrolului romanesc, Casa editoriala Demiurg, Iasi
2. Dumitrescu, N., Stanciu, L., Zidaru, C., (1998), Din istoria transportului titeiului prin conducte in Romania, Ed. Silex, Bucuresti
3. Roberts, Paul (2004). The End of Oil. On the Edge of a Perilous New World, Boston: Houghton Mifflin

Source photo: Wikipedia: Muzeul Petrolului din Ploiesti 

Article écrit par Alexandra Petre et traduit par Mihail Mitoșeriu.

În Egiptul faraonic, plumbul a fost folosit pentru glazura ceramică si aliaje de lipit, precum și pentru turnarea obiectelor ornamentale. British Museum adăpostește o cifră de plumb găsită în orașul antic Abydos, în templul lui Osiris, care datează de la 3500 î.Hr. Și nu numai atât. Fardurile negre pe care egiptenii le foloseau pentru machiajul ochilor erau pline de plumb. Astăzi știm că metalul are puternice efecte negative asupra sănătății umane, putând cauza leziuni ale creierului și avorturi spontane, însă egiptenii foloseau aceste cosmetice pe bază de plumb pentru a se proteja împotriva bolilor de ochi.

Plumbul este un metal greu, de culoare gri-argintie cu densitatea foarte mare. Punctul de topire scăzut (327° C), capacitatea de a fi turnat ușor și maleabilitatea de care dă dovadă fac ca el și aliajele sale să fie potrivite pentru o gamă largă de produse.

Romanii cunoșteau în detaliu aceste proprietăți și l-au folosit în exces, inclusiv pentru sistemul de aprovizionare cu apă. Țevile romane de plumb aveau lungimea de 3 metri și erau fabricate în 15 modele cu diametre diferite. Conducte romane au fost descoperite în Roma de astăzi și în Anglia, cele mai multe dintre ele găsindu-se într-o condiție excelentă. Cuvântul roman “plumbum”, ce descria burlane de apă și conectori, stă la originea denumirii metalului și inclusiv la baza simbolizării sale ca element – Pb.

Romanii au fost conștienți de faptul că plumbul cauza probleme grave de sănătate, chiar nebunia și moartea. Cu toate acestea, ei au fost atât de atașați de utilizările sale diverse (vase de plumb, îndulcirea vinului acru cu acetat de plumb, cosmetice, monede, vopsele, echipamentul de război – scut, mănuși  etc), încât au considerat că expunerea minimă vine cu riscuri limitate. Ceea ce nu au realizat a fost că expunerea zilnică la un nivel scăzut de metal i-a făcut vulnerabili la intoxicația cronică cu plumb (saturnism – după zeul Saturn), scutindu-i totuși de ororile intoxicației acute. Saturnismul se manifestă prin apatie sau iritabilitate, oboseală extremă, anorexie, anemie, dureri ale articulațiilor, greață, constipație, dureri abdominale intermitente, afecţiuni ale rinichilor, impotenţă, schizofrenie.

Simptomele intoxicației acute cu plumb apăreau cu pregnanță la mineri, sclavilor fiindu-le rezervată cel mai adesea această muncă debilitantă si istovitoare. Unii dintre acești nefericiți au fost forțați să-și petreacă toată viața lor scurtă în subteran, departe de ochii lumii și cu mințile luate.

În Evul Mediu, plumbul a fost folosit pentru acoperișuri, sicrie, cisterne, rezervoare, jgheaburi, precum și pentru statui și ornamente. Metalul a fost utilizat pe scară largă şi de către alchimiști, ca o componentă cheie în obţinerea aurului din metale mai “josnice”. Plumbul a servit o funcție şi mai înaltă, atunci când literele din plumb au ajutat la construirea tiparului, instaurând – începând cu secolul al XV-lea – Galaxia lui Gutenberg.

În timpurile recente, durabilitatea plumbului l-a făcut un aditiv excelent pentru vopsea, însă dulceața lui l-a făcut tentant pentru copii mici. Otrăvirea cu plumb a copiilor a fost corelată cu plumbul din vopsele în 1904, iar mai multe țări europene au interzis utilizarea de vopsele de interior pe bază de plumb în 1909. La un moment dat, pătuțurile pentru copii erau acoperite cu acest tip de vopsea, fapt care a dus la îmbolnăvirea copiilor și în final la moarte. În 1922, Liga Națiunilor a interzis vopseaua pe baza de plumb. Nu şi Statele Unite ale Americii. În 1943, un studiu efectuat în această din urmă ţară a arătat că pentru copiii care au ingerat fâşii de vopsea cu plumb au fost înregistrate tulburări neurologice şi de comportament,  probleme de învăţare şi o inteligenţă mai scăzută faţă de medie. În cele din urmă, în 1971, în Statele Unite a fost adoptat Actul de Prevenire a Otrăvirii cu Vopsea pe Bază de Plumb.

Adăugarea plumbului în benzină este unul dintre cele mai mari eșecuri din secolul XX în domeniul sănătăţii publice. Tetraetilul de plumb a fost descoperit în 1854 de către un chimist german și în 1921, Thomas Midgley, angajat al General Motors, a constatat că acesta reduce detonaţia motorului. Detonaţia apărea atunci când amestecul de combustibil şi aer ardea cu o viteză foarte mare, afectând pistoanele din motor.

Prin Corporaţia Ethyl, atunci o filială a General Motors, firma a început rapid promovarea acestui compus ca salvatorul virtual al industriei auto americane. Descoperirea a fost într-adevăr extrem de importantă. Aceasta a deschis calea pentru dezvoltarea de motoare cu combustie internă de mare putere şi compresie. Din păcate, utilizarea tetraetilului de plumb a creat aproape la fel de multe probleme pe câte a rezolvat. Primul semn de pericol a fost boala misterioasă care l-a forțat pe Thomas Midgeley să petreacă săptămâni de convalescență în iarna anului 1923. Midgeley a experimentat destul de neglijent diverse metode de fabricare a tetraetilului de plumb, nerealizând cât de periculosă este substanța în stare concentrată lichidă.

Pericolul de moarte la care te expui în apropierea tetraetilului de plumb a fost confirmat, din păcate, în vara anului 1924. Lucrători implicați în producerea de aditivi s-au îmbolnăvit și au murit la mai multe rafinării din New Jersey și Ohio. Alături de viaţă şi-au pierdut iniţial minţile.

În 1972, Agenţia de Protecţia a Mediului a Statelor Unite (EPA) şi-a făcut publică intenția de a reduce/elimina plumbul din benzină și a fost imediat dată în judecată de către Corporaţia Ethyl. Patru ani mai târziu, standardele EPA au fost admise în instanță și în 1980, Academia Naţională de Ştiinţe  a SUA a raportat că benzina cu plumb este cea mai mare sursă de contaminare a mediului cu plumb. Banca Mondială a solicitat interzicerea benzinei cu plumb în 1996, fapt realizat de Uniunea Europeană în anul 2000. Se estimează că 7 milioane de tone de plumb au fost eliberate în atmosferă doar de benzina folosită în Statele Unite, iar plumbul depus pe sol reprezintă şi astăzi o sursă istorică de poluare, mai ales pentru locuitorii oraşelor.

Ajugând la momentul actual, putem afirma că expunerea profesională la plumb a scăzut faţă de cazurile evidente de deces și invaliditate din anii 1930 și 1940. Muncitorii pot fi expuși atunci când lucrează la instalații care produc o varietate de produse pe bază de plumb. Acestea includ scuturi de radiații, muniție, anumite echipamente chirurgicale, monitoare fetale, instalaţii sanitare, circuite electronice.

În plus, cei ce lucreză în mine şi topitorii de plumb, instalatorii, mecanicii auto, sticlarii, muncitorii în construcţii, producătorii și reciclatorii de baterii, instructorii de tir (datorită muniţiei) sunt supuşi riscului de expunere la plumb. Instalațiile de reciclare a bateriilor din țările mai puțin dezvoltate sunt o sursă serioasă de expunere la plumb a lucrătorilor și de contaminare a mediului. Expunerea profesională este un potențial pericol nu numai pentru adulţi, ci şi pentru copiii lor, deoarece plumbul poate fi adus acasă pe haine.

Webografie:

http://www.epa.gov/history/topics/perspect/lead.html

http://toxipedia.org/display/toxipedia/History+of+Lead+Use

http://news.sciencemag.org/sciencenow/2010/01/08-01.html

http://www.britannica.com/EBchecked/topic/333628/lead-processing

http://corrosion-doctors.org/Elements-Toxic/Lead-history.htm

Surse foto:

http://news.sciencemag.org/sciencenow/2010/01/08-01.html

http://theourworld.com/10-us-towns-named-after-elements/

 http://news.sciencemag.org/sciencenow/2010/01/08-01.html

http://www.wired.com/images_blogs/thisdayintech/2009/12/ethyl.jpgh

http://www.microtechcontracting.com/Lead-Paint.html

Sa incep cu inceputul si sincera sa fiu momentul de sfarsit nu-i definitivat, deci pornesc la cale lunga. Petrolul este o substanta extrem de veche, iar ingredientul ei de baza este unul animal. Sa spunem ca planctonul sau alte forme de viata microscopice se depun pe fundul unui golf de-a lungul a milioane de ani, formand o roca bogata in nutrienti. Aceasta roca este apoi ingropata incet sub mii de tone de sedimente. Greutatea stratului de deasupra impune presiuni imense in adancime, iar temperatura nu se lasa mai prejos, fiind extrem de ridicata. Astfel, corpurile fosilizate „fierb sub presiune”, dand nastere substantei pe care o cunoastem sub denumirea de petrol.

Animalele contin mai multe grasimi decat plantele (din plante se formeaza carbunii), iar grasimile contin mai mult hidrogen; acest surplus de hidrogen duce la formarea unei hidrocarburi, sa-i spunem, fluide. De fapt ceea ce numim petrol este un amestec de hidrocarburi: lichide (ca petrolul lampant si benzina) si semisolide (ca bitumul), la care se adauga hidrocarburi gazoase (metan, propan, butan etc), a caror prezenta, sub forma a miliarde de bule minuscule, face ca petrolul sa fie si mai fluid.

 Bulele de gaz prinse in interiorul petrolului se dilata violent, sfaramand rocile si creandu-si drum catre suprafata (uneori nu au cum, dar asta e o alta povestire). Apoi, deoarece amestecul de gaz si petrol este mai usor decat apele subterane din roca, incepe sa migreze ascendent. Petrolul si gazul (care se separa unul de celalalt pe masura ce se inalta) ajung la suprafata si incep, pur si simplu, sa se scurga.

Asa putem intelege cum extractia petrolului din zona judetului Prahova de azi, si nu numai, era la inceput simpla, deoarece aurul negru „tasnea din venele pamantului”. Dacii si romanii foloseau pacura si smoala in viata de zi cu zi, fie ca medicament, fie la uns osiile carelor si carutelor, stand ca marturie in Prahova descoperirile facute la Hizesti-Matita-Pacureti si Targsorul Nou. In epoca feudala, puturile de pacura si focurile vii (gazul natural se poate aprinde si arde ani de-a randul) sunt atestate documentar in hrisoavele domnesti. Cercetarile au stabilit ca termenul de pacura – derivand din latinescul picula si intalnit in documente numai in limba romana – vine să confirme ca, in tinuturile noastre, a existat „o exploatare necontenita a produsului respectiv din epoca romana si pana acum.

La utilizarile mentionate mai sus se adauga in epoca feudala prelucrarea pieilor de animale si intretinerea incaltamintei. In secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, titeiul era cautat de catre armatele otomane si rusesti; cu smoala si pacura se ungeau vasele de razboi si „caiacele de tip pluta pentru flota Dunarii”.

Petrolul ca bogatie interesa pe domnie, pe mitropolie (bisericile puteau primi de la domnie sau cumpara dreptul de exploatare a fantanilor de pacura), pe proprietarii de pamanturi (in Tara Romaneasca nu a existat pana in secolul al XIX-lea o legislatie miniera, proprietarul pamantului fiind automat si proprietarul subsolului, cu exceptia sarii si a aurului ce apartineau cutumiar domnitorului).

Bibliografie:

Buzatu, Gh., (2009), O istorie a petrolului romanesc, Casa editoriala Demiurg, Iasi

Dumitrescu, N., Stanciu, L., Zidaru, C., (1998), Din istoria transportului titeiului prin conducte in Romania, Ed. Silex, Bucuresti

Roberts, Paul (2004). The End of Oil. On the Edge of a Perilous New World, Boston: Houghton Mifflin

Sursa foto: Wikipedia: Muzeul Petrolului din Ploiesti

Pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine, dar si de colaboratori, va invitam sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre.