Elle est une des plus grandes chutes d’eau d’Europe, avec une longueur de 100 mètres et un volume d’eau de 193 m³ /s, et les eaux tombent sur une distance de 45 mètres dans le canyon Jökulsárgljúfur.

Jökulsá á Fjöllum

Mais le volume d’eau peut devenir encore plus grand, à cause des conditions météorologiques ou parce que l’activité volcanique fond des portions du glacier Vatnajökull.

Dettifoss est vraiment la plus force chute d’eau d’Europe, parce que le volume d’eau qui tombe dans la gorge est assez impressionnant qu’il fait trembler les roches du canyon.

La géologie spécifique de la région permet l’apparition d’une chute assez spectaculaire. De l’ouest, on peut voir l’ensemble de la cascade, et la couleur noire de l’eau est donnée par les sédiments qu’elle transporte.

Le parc national qui abrite la cascade a été crée en 2008, et il est un des trois parcs naturels de l’Islande à ce moment. Avec une surface de 14.200 km², Vatnajökull occupe la place seconde en tant que dimensions au niveau européen, devant le Parc Yugyd Va de Russie.

Cette cascade est devenue fameuse à cause du fait que le film Prometheus a été réalisé partiellement la, et depuis, les natifs de la région on commence d’appelles cette chute d’eau la Cascade de Prométhée.

Sources:

Ilovetraveling, Film in Iceland, Wikipedia.

Article ecrit par Mirela Micu et traduit par Mihail Mitoșeriu

Link-ul art. http://greenly.ro/arii-protejate/dettifoss-grandioasa-cascada-a-islandei

Data: 03.04.2014

De asemenea, muntele este considerat a fi unul dintre cele mai vechi formațiuni gelogice de pe Terra, datând din Precambrian (acum 1,8 miliarde de ani). Sir Walter  Raleigh a fost primul care a descris acest munte deosebit, prin anii 1596, spunând că este un munte cu o suprafață netedă de 31 kilometri pătrați și cu stânci verticale de 400 m.

Parte din Parcul Național Canaima, Muntele Roraima este considerat un loc unic pe Pămînt unde se pot întâlni plante rare și cascade cu ape limpezi.

Un lucru interesat îl reprezintă faptul că depozitele vechi ce alcătuiesc formațiunea Roraima sunt originare din Scutul Saharian din vestul Africii de nord și explică ideea conform căreia în trecutul geologic a existat un singur uscat. Separarea uscatului a fost posibilă prin intermediul unui rift ce a determinat deschiderea Oceanului Atlantic, acum 200 de milioane de ani.

Muntele Roraima face parte din sectorul central al Podișului Guyanei și reprezintă o mesă abruptă, un martor izolat de gresie roșcată cuarțoasă, așezat pe un soclu de diabaze și prezintă un relief tipic numit tepuy. Acest tip de relief caracterizează platourile înalte cu interfluvii plate și versanți foarte abrupți și a luat naștere prin înălțarea unor sectoare a scutului brazilian supuse unei nivelări în prima fază de evoluție.

În Parcul Național Canaima, mai exact la sudul acestuia, în cadrul formațiunii muntoase Auyan Tepuy, se scurg apele râului Ciurun ce formează cea mai mare cascadă din lume, cascada Angel (979m).

Referințe:

Wikipedia, Jeevithay, Dailymail, Pricetravel, Goista.

-Târlă L., 2012, Geografia continentelor extraeuropene (I), America, Africa și Antarctica,Universitatea din București.

Este considerată a fi una dintre cele mai mari cascade din Europa, având o lungime de 100 m și un volum de apă de 193 mᵌ/s, iar apele cad pe o distanță de 45 m în cadrul canionului Jökulsárgljúfur.

Jökulsá á Fjöllum

Însă volumul apelor din cadrul cascadei poate crește, fie datorită vremii, fie datorită activității vulcanilor ce duc la topirea unor părți din ghețarul Vatnajökull.

Pe drept cuvânt, cascada își păstrează renumele de cea mai puternică cascadă europeană, deoarece volumul de apă ce se scurge în canion este atât de mare încât face în așa fel ca pietrele să se cutremure sub puterea sa.

Alcătuirea geologică a locului permite scurgerea sub o formă atât de impresionantă a cascadei! Din partea vestică se poate vedea întreaga înfățișare a cascadei iar sedimentele cărate fac apa să pară neagră.

Parcul național din care face parte cascada a fost înființat în 2008, în prezent fiind unul din cele 3 parcuri naționale ale Islandei, cuprinzând o arie de 14.200 km², fiind astfel al doilea parc național ca mărime după Parcul Yugyd Va din Rusia.

Cascada a început să fie din ce în ce mai cunoscută datorită faptului că anumite scene din filmul Prometeus au fost filmate în acest loc, iar de atunci unii localnici au început să o numească “Cascada lui Prometeu”.

Referințe:

Ilovetraveling, Film in Iceland, Wikipedia.

Christmas Island (photo 1) is an Australian territory situated in the southern part of the Indian Ocean. With a population of around 2000 inhabitants, mostly belonging to the Australasian ethnic group, this island enjoys a unique reputation due to its discovery on Christmas Day. The story of its discovery can be told very quickly: the captain of the Royal Mary, a ship belonging to the British East India Fleet, accidentally found the island on December 25^th 1643.

Photo 1

Located at 10°30′ lat S and 105°40′ long E, at a distance of 2600 kilometres from Perth, Australia, the island measures 135 square kilometres and is in fact the tip of an underwater sea-mount which is 4200 meters tall when measured from the ocean floor. This mountain has a volcanic origin and on its sides there are some limestone deposits created by the accumulation of coral reefs over the ages, which overlap older limestone deposits from the Oligocene. Because of the low latitude, Christmas Island enjoys a tropical vegetation and its abrupt shores host an abundance of coral reefs (Photo 2).

Photo 2

Their development has been favoured by the mild inter-tropical climate and with low variations in temperature from one month to another and thermal amplitudes of just 6 degrees (an average maximum temperature of 28ºC in April, the warmest month, and an average minimum temperature of 22ºC in August, the coldest month). The monsoons bring an average of 200 mm of rain each month during the rainy season but the rain does not occur at certain hours. Occasionally, the island can experience tropical cyclones that bring strong winds, heavy rain and high waves.

Christmas Island started to appear on British and Dutch maritime maps made during the 17^th century under the direction of Dutch cartographer Pieter Goos. The first attempt to explore the island took place in 1857, and was carried out by the crew of the “Amethyst”. Even though the sailors tried to reach the highest point on the island, the expedition failed due to the inaccessible terrain. Only in 1872 and 1876, with the help of John Murray, a British naturalist, the “Challenger” expedition managed to scientifically explore the island. Ten years later, Flying Fish Cove, the capital of the island, was established and named by John Maclear, captain of a ship named “Flying Fish”, who discovered a cove on the shore of the island that harbored an impressive array of plants and animals. The following year, a team of naturalists on board the “Egeria” started to collect biological samples, plants and minerals. Among these minerals there were some pure phosphates that convinced the British to annex Christmas Island.

In terms of environmental protection, the most important aspect is the significant degree of isolation that allowed for the existence of such a large number of interesting, rare and scientifically important plant and animal species. The scientists that have recently investigated the island also undertook the necessary efforts to ensure its preservation, and nowadays, 63% of its territory is classified as protected and is included in a national park. The most important preserved species are those belonging to the virgin monsoon tropical forest environment, due to the fact that Christmas Island is situated in the path the monsoon for 6 months every year, between November and May. The Birds, which have suffered the effects of differentiation and speciation through the process of vicariation, have adapted to this environment by means of their biorhythm and the food that they eat, which is then processed by their digestive system and transformed into phosphates, such as guano, which is highly prized on the international market as a fertilizer.

Christmas Island was uninhabited until the last decades of the 19^th century, which allowed for a number of species to evolve without any human intervention.

The flora

Tropical, evergreen forests grow in the deep ad oxide-rich soils of the island. There are 25 types of hardwood trees and many other species of orchids, ferns and shrubs. Among the 135 species encountered here, at least 18 are unique to this part of the world (Photo 3), such as Arenga listeri and Pandalus elatus, both of them trees, and Brachypeza archytas, an orchid. Despite the isolation, the island’s plants are in grave danger because of the expansion of the terrain used for mining phosphates, which has so far caused the destruction of many hectares of forest.

Photo 3

The fauna

The fauna of Christmas Island is even more diverse that its plant life and it is also better protected. The rats are represented by two species, Maclear’s rat and the Bulldog Rat (Photo 4), whose biogenetic centre is found on the island, but their survival is threatened by humans.

Photo 4

Seabirds are an attraction one should not miss, for tourists and scientists alike. Because of the numerous bird species, including endemic birds, represented by 5 species and 5 sub-species, and countless birds from 5 other species that do not live exclusively on this island, Christmas Island has attracted numerous conservation projects through the programs of Birdlife International. The most important birds found are the brown booby, the Christmas thrush and the imperial pigeon (Photo 5), which are joined by 86 other migratory species that visit the island.

Photo 5

Last but not least, the most protected inhabitants are the tens of millions of red crabs (Photo 6). They are a key element in the biological circuit of this environment because they recycle nutrients and maintain the biochemical structure of the tropical forest. So far, scientist have identified and described 20 species of crabs, adapted to the terrestrial environment and to the beaches affected by tides. The gum crabs, also known as coconut crabs, are the most abundant.

Photo 6

The larvae of red crabs are laid in the wet mud of the beaches that are washed twice a day by the tides. The constant shift between the ocean and the land is vital for their biology. Furthermore, each year, over 100 million crabs migrate, generally in November, at the beginning of the monsoon season and depending on the moon phases. Once they reach the ocean, the females release the embryos, which can survive for several weeks until they have developed enough to return to land. As it was mentioned before, the monsoon rains offer the preliminary conditions for this “march of the crabs” (Photo 7) to take place, but the migration is also tied to the phases of the moon. Thus, the eggs are laid exactly during the rising tide when the moon is in its last quarter.

Photo 7

The migration itself is also rigorously planned, and the first to reach the sea are the males, closely followed by the females. When they reach safety, at the edge of the forest, the males dig underground shelters and return one last time into the sea. This migration is visible everywhere on the island, as the crabs invade roads, beaches, gardens and even the bark of the trees. In order to avoid traffic accidents or just to ensure a safe passage for the crabs without hindering human activities, the rangers of Christmas Island National Park and some locals have worked to build protective screens along the roads to limit the space where the crabs can encounter traffic (Photo 8). This action was not sufficient, because crabs learned how to climb the screens and each day there were accidents in which crabs fell victim to cars (Photo 9).

Photo 8

Photo 9

Not willing to give up, the islanders decided to build passages under the roads for the crabs to pass from one patch of their habitat to another (Photo 10). This time, the plan worked and proved that crabs are intelligent creatures capable of adapting to their environment. Unfortunately, there was a problem that still needed to be solved, one that affects not only the crabs, but also other animals and even plants, and that problem is the intensive mining of phosphates which has altered vast areas of the island.

Photo 10

But, in order to end on a happier note, and in order to celebrate Christmas, which in Romania brought thermal inversions, dense fog and freezing rain in most of the country and bright sunshine and sunburns at altitudes of over 2000 meters, the inhabitants of this island and its tourists celebrate the holydays by scuba diving and taking photos of the multi-colour fish species, coral reefs, dolphins and sea-stars that inhabit the crystal-clear waters found around Christmas Island (Photos 11 and 12).

Photo 11

Photo 10

Having said that, we wish you, no matter where you are, what weather you are experiencing and what flora or fauna surrounds you, a Merry and Bright Christmas, from aboard the imaginary cruise ship that carried our minds to this Galapagos of the Indian Ocean, Christmas Island!

Sources:

***, Climate statistics for Christmas Island, Bureau of Meteorology. Retrieved on the 21^st September 2011.

http://en.wikipedia.org/wiki/Christmas_Island

http://www.parksaustralia.gov.au/christmas/index.html

http://www.parksaustralia.gov.au/christmas/people-place/red-crabs.html#sthash.oV6tnsML.dpuf

http://www.bom.gov.au/climate/maps/

http://www.theage.com.au/news/national/mining-threat-to-islands-rainforest/2005/12/09/1134086808052.html

http://www.edgeofexistence.org/edgeblog/?p=793

Article written by Gabriela Adina Moroșanu and translated by Mihail Andreas Mitoșeriu

Insula Crăciunului sau Christmas Island este un teritoriu al Australiei, situat în sudul Oceanului Indian. Cu o populație de aproximativ 2000 locuitori, ce aparțin în majoritate rasei austroneziene, insula se bucură de un nume unic datorită faptului că a fost descoperită  în ziua de Crăciun. Pe scurt, căpitanul englez al vasului Royal Mary al flotei engleze din Estul Indiei, pe nume William Mynors, a găsit insula din întâmplare în ziua de 25 Decembrie 1643.

Foto 1

Localizată la  10°30′ lat. S și 105°40′ long. E și la o distanță de 2600 km de NV față de orașul Perth din Australia, insula (foto 1) are o suprafață de 135 kmp și reprezintă vârful emers al unui munte submarin care are peste 4200 m altitudine măsurat de la fundul oceanului. Muntele este de origine vulcanică, dar prezintă pe unele laturi formațiuni calcaroase datorită recifilor corali acumulați în ultimele ere geologice și intersectând calcarele mai vechi oligocene. Datorită plasării latitudinale, insula are o vegetație de pădure tropicală, iar recifii de corali abundă pe țărmurile abrupte ale sale (foto 2).

Foto 2

Dezvoltarea acestora a fost favorizată și de climatul intertropical blând al insulei, caracterizat prin foarte mici variații termice de la o lună la alta și cu amplitudini interlunare de doar 6 grade (28 ^oC media maximelor din Aprilie, cea mai călduroasă lună, respectiv 22 ^oC media minimelor lunare corespunzătoare lunii August).  Musonii aduc în semestrul ploios precipitații lunare de peste 200 mm, fără să aibă o anumită frecvență la anumite ore. Pot să apară ocazional chiar și cicloni tropicali, aducând cu ei vânturi puternice, ploaie și valuri foarte înalte.

La început, insula a fost reprezentată pe hărțile de navigație britanice și olandeze întocmite în secolul al XVII-lea, sub coordonarea cartografului olandez Pieter Goos. Prima încercare de a explora insula a fost realizată în anul 1857, de echipajul navei ”Ametistul”. Deși au încercat să ajungă la cea mai înaltă cotă a insulei, dar vârfurile păreau inaccesibile. Abia între 1872 și 1876, prin aportul naturalistului Dr. John Murray, expediția ”Challenger” și-a atins scopul de a explora științific insula. Peste 10 ani,  capitala a fost stabilită la Flying Fish Cove, denumire acordată de către Căpitanul John Maclear al vasului Flying Fish, care descoperise în 1887 un golf al insulei, unde viețuiau o floră și faună impresionante. Anul următor, o echipă de naturaliști la bordul vasului Egeria au început căutările după probe biologice și au strâns exemplare de plante și minerale demne de o colecție. Printre rocile colectate se numără și o serie de fosfați puri care au fost analizați la microscop timp de câteva luni și datorită cărora englezii au hotărât că insula merită să fie anexată Coroanei Britanice.

Ceea ce ne poate interesa din punctul de vedere al protecției mediului este gradul său înalt de izolare, care a dus la concentrarea unor specii de floră și faună pe cât de interesante, pe atât de endemice și de interes științific. Naturaliștii care au cercetat insula în ultima perioadă au făcut și demersurile necesare pentru conservarea juridică a insulei, astfel că, actualmente, nu mai puțin de 63% din suprafața insulei se află sub protecție integrală a unui parc național. Cele mai importante specii incluse pe lista de conservare sunt cele aparținând pădurii virgine musonice, întrucât insula se află în calea musonului timp de 6 luni pe an, mai precis între lunile Noiembrie și Mai. Păsările, care au suferit de pe urma diferențierii și speciației prin vicariere, s-au adaptat mediului prin bioritmul propriu, dar și prin hrana procesată și transformată de sistemul lor digestiv în fosfați de tipul guano-ului, foarte apreciat pe piața extractivă internațională.

Insula Crăciunului nu a fost locuită până în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, în acest fel permițându-se multor specii să evolueze fără intervenție antropică.

Flora

Pădurea tropicală semperviriscentă crește în solurile adânci și încărcate de oxizi ale insulei. Există 25 de specii de arbori de esență tare, acompaniate de alte zeci de specii de orhidee, ferigi și arbuști. Dintre cele 135 de specii de plante, cel puțin 18 specii sunt unice în lume (foto 3), cum ar fi arborii  Arenga listeri, Pandanus elatus sau orhideea Brachypeza archytas. În ciuda izolării, flora insulei este în mare pericol din cauza extinderii spațiilor pentru exploatarea fosfaților, soldată cu tăierea a zeci de hectare de pădure până acum.

Fauna

Pe insulă există o faună și mai diversă decât flora, dar totodată și mai supusă protecției. Șobolanii sunt reprezentați de două specii care își au centrul biogenetic chiar pe insulă, și anume șoarecele lui Maclear și șobolanul Bulldog (foto 4), dar din păcate sunt în pericol de dispariție de când insula a început să fie populată.

Păsările de mare sunt o destinație de neratat a privirii pentru turiști și cercetători. Datorită avifaunei endemice, concretizată prin cinci specii și cinci subspecii de păsări, dar și a unor numeroase exemplare de păsări din alte cinci specii de păsări, insula a atras de multe ori proiecte de conservare prin programele BirdLife International. Aceasta include Pasărea Booby Maro (foto 5), Sturzul de Crăciun și Porumbelul Imperial, la care se adaugă alte 86 de specii de păsări migratoare înregistrate ca vizitatori ai insulei.

Foto 5

Nu în ultimul rând, zecile de milioane de crabi roșii (Gecarcoidea natalis) sunt ”locuitorii” cei mai ocrotiți ai insulei (foto 6). Aceștia formează o populație cheie în circuitul biologic, întrucât reciclează nutrienți și mențin structura biochimică a pădurii tropicale. Nu mai puțin de 20 de specii terestre și adaptate ciclului mareic au fost identificate și descrise de naturaliști. Crabii de gumă, cunoscuți și sub numele de ”Crabii de Cocos” sunt cei mai abundenți.

Foto 6

Larvele de crabi roșii sunt depuse în mâlul de pe țărmurile udate de două ori pe zi de flux. Pendularea lor între ocean și uscat este vitală pentru ciclul lor biologic. Mai mult, anual se înregistrează migrația a peste 100 milioane de crabi, în general în luna noiembrie, aceștia sincronizându-se începutului sezonului musonic și a fazelor lunii pe cer. Odată ajunși în ocean, femelele eliberează embrionii, unde pot supraviețui timp de mai multe zeci de zile, până ajung la dezvoltarea proximă pentru a porni călătoria spre uscat. Cum începusem să explic mai sus, în timp ce ploile musonice oferă condițiile preliminare pentru ca ”marșul crabilor” (foto 7) să debuteze, migrația acestora este și strâns legată de fazele lunii. Astfel, ouăle sunt depuse de femele exact în timpul ascensiunii apelor mării la flux la ultimul pătrar.

Foto 7

Migrația are și ea o planificare riguroasă, astfel că primii care trec granița dintre mare și uscat sunt masculii, urmați îndeaproape de femele. Când ajung la loc sigur, la liziera pădurii, masculii sapă adăposturi subterane și se întorc pentru ultima oară în mare pentru a lua ”o gură de apă sărată”. Migrația crabilor este vizibilă la tot pasul pe insulă, aceștia invadând șoselele, plajele, grădinile oamenilor și chiar scoarțele celor mai viguroși copaci. Pentru a evita accidentele rutiere, sau pur și simplu pentru a asigura o cale de pasaj sigură a crabilor, fără a importuna activitățile omenești, rangerii Parcului Național Christmas Island și unii locuitori au lucrat cot la cot la construirea unor paravane de-a lungul străzilor menite să delimiteze spațiul de circulație al crabilor de carosabil (foto 8).

Foto 8

Această măsură nu a fost, însă, îndeajuns de bună, deoarece crabii au învățat să escaladeze paravanele și aproape în fiecare zi se înregistrau accidente în care victimele automobilelor erau de această dată…crabii (foto 9).

Foto 9

Nedorind să se dea bătuți, locuitorii insulei au decis construirea unor pasarele pe sub străzi, pe unde crabii să treacă în siguranță de la un habitat fragmentat la altul (foto 8). De această dată roadele muncii au apărut, demonstrând că și crabii sunt ființe inteligente și capabile să se adapteze noilor cerințe ale mediului. Din păcate, a mai rămas o problemă nerezolvată, o problemă care apasă nu numai asupra crabilor, dar și asupra altor specii faunistice și chiar floristice, și anume exploatarea intensivă din ultimii ani a fosfaților, care a presupus antropizarea unei mari părți a insulei.

Foto 8

Și, încheind într-un ton mai vesel, cu ocazia acestui Crăciun care pe la noi ”s-a soldat” fie cu inversiuni termice neașteptate, fie cu chiciură și ceață, fie cu raze arzătoare de soare la cota 2000, a rămas să mai amintim de modul cum pe insula Christmas celebrează locuitorii și turiștii Crăciunul…făcând scooba diving, fotografiind în apa cristalină peștii multicolori sau madreporarii, precursorii recifelor de corali, delfinii și steluțele de mare (Foto 10 și 11).

Foto 10 și 11

Acestea fiind spuse, vă urăm tuturor, indiferent unde vă aflați, indiferent de vreme, de peisaj, de fauna și flora din apropiere, un Crăciun luminos și fericit de la bordul vasului de croazieră imaginar ce tocmai ne-a dus cu gândul la Galapagosul Oceanului Indian, Christmas Island!

Referințe:

***, Climate statistics for Christmas Island. Bureau of Meteorology. Retrieved 21 September 2011.

http://en.wikipedia.org/wiki/Christmas_Island

http://www.parksaustralia.gov.au/christmas/index.html

http://www.parksaustralia.gov.au/christmas/people-place/red-crabs.html#sthash.oV6tnsML.dpuf

http://www.bom.gov.au/climate/maps/

http://www.theage.com.au/news/national/mining-threat-to-islands-rainforest/2005/12/09/1134086808052.html

http://www.edgeofexistence.org/edgeblog/?p=793

Asemenea zile negre se pregătesc și pentru râul Topolog, afluent al Oltului care se formează pe versantul sudic al Munților Făgăraș, prin unirea a două izvoare: Izvorul Scării și Izvorul Negoiului. Izvoarele Topologului și valea care le înconjoară formează un peisaj cu care România s-ar putea mândri la orice târg de turism din lume, ilustrând perfect conceptul Carpathian Garden. Și totuși autoritățile române de mediu nu s-au opus distrugerii legale a unei bucăți din „grădina” în care ar trebui să ne gospodărim strategia turistică.

Cum se distruge un râu de munte?

Un râu este un sistem viu, iar pe râurile de munte biodiversitatea este extrem de bogată. Pe râul Topolog, ca în multe râuri alpine, conviețuiesc microorganisme, alge, mușchi, spongieri, planarii, raci, insecte și larve de insecte, pești și amfibieni. Dintre mamifere, vidra, specie protejată, depinde în mod esențial de prezența peștilor în râuri, păstrăvul determinând-o să urce până la 1500 m altitudine.

Microhidrocentralele fragmentează habitatele râurilor, afectând o bogată fauna de nevertebrate acvatice precum și migrația peștilor pentru depunerea icrelor. Distrug și habitatele ripariene (de pe maluri), cum ar fi pădurile galerii de anin iubitoare de apă, de care depind specii de nevertebrate, animale și păsări. Pe unde se construiesc microhidrocentrale, apa cristalină a râurilor și pârâurilor de munte devine un amestec de noroi și piatră, în care orice formă de viață dispare.

Și totuși, conform Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă a României, țara noastră se află printre statele cu surse utilizabile de apă relativ scăzute, cu 2.660 metri cubi pe cap de locuitor pe an, față de media europeană de peste 4.000. Principala cauză o constituie contaminarea resurselor de apă și, în general, presiunea antropică. Odată cu distrugerea râurilor de munte vom pierde și puținul de apă pură, de cea mai bună calitate. Și apoi?

Soarta râului Topolog

În vara anului 2013 WWF, alături de Asociația Salvați Dunărea și Delta, cu sprijinul Coaliției de Mediu și al Coaliției Natura 2000, au solicitat respingerea proiectului „Amenajare hidroenergetică Topolog şi Topologel” în situl Natura 2000 Munţii Făgăraș, care ar putea distruge si acest râu și împrejurimile.

Situl Natura 2000 Muntii Făgăraș ROSCI0122 a fost desemnat  pentru protecţia unor specii ripariene şi a habitatelor acestora, incluzând vidra (Lutra lutra). Conform Avizului de Mediu nr. 10938/2012 pentru Strategia energetică a României, „în acele situri de interes comunitar (SCI-uri) care au fost propuse pentru protejarea speciilor de peşti, vidră şi rac sau pentru habitatele care sunt influenţate, nu se va propune/aproba/accepta dezvoltarea /amplasarea microhidrocentralelor”.

WWF a transmis, în iulie 2013, o scrisoare către Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și către autoritățile locale relevante, prin care a solicitat intervenția pentru respingerea proiectului, aflat atunci în proces de avizare la Agenția pentru Protecția Mediului Vâlcea.

În iunie 2013, WWF a comandat un studiu științific care indică prezența vidrei (pe lângă alte specii protejate), specie de importanță comunitară, în sectorul superior al râului Topolog.

În urma acțiunilor, ANPM a comunicat că procedura aferentă autorizării proiectului de pe Topolog nu se mai derulează, fără însă a comunica decizia APM Vâlcea în baza căreia a încetat această procedură. În lipsa unei astfel de decizii, procedura este în continuare în derulare și pericolul nu a trecut. (!)

Mai mult decât atât, în prezent, în România sute de MHC-uri se află în stadii diferite de avizare, construire sau funcționare în arii protejate sau la limita acestora. Construcția unui număr de aproximativ 300 de astfel de MHC-uri a fost deja aprobată fără niciun fel de pre-planificare strategică la nivelul bazinelor râurilor și la nivel național.

După cum ați aflat din articolul Greenly precedent, WWF-România și-a propus să stopeze acest dezastru și a demarat o campanie națională care solicită autorităților relevante:

- Desemnarea unor zone de excludere pentru construcţia de microhidrocentrale, râuri de valoare naturală extrem de importante, pe care legea să împiedice asemenea construcții; implementarea unor mecanisme clare de pre-planificare a dezvoltării durabile pentru acest sector (pentru restul râurilor aflate în afara zonelor de excludere) care să permită o evaluarea râurilor, nu numai din prisma potenţialului energetic, ci şi a impactului ecologic, economic şi social;

- Suspendarea procesului de autorizare şi construcţie de noi microhidrocentrale, până la implementarea acestui proces de pre-planificare, pentru a se evita noi dezastre ecologice pe râurile din România

- Modificarea legislaţiei referitoare la avizarea, construcția și functionarea microhidrocentralelor.

Toate argumentele se regăsesc în petiția creată pentru românii care vor să susțină cauza WWF, “Râurile de munte:ultima șansă”, disponibilă pe website-ul www.raurileromaniei.ro. Până acum, petiția a fost semnată de peste 11.000 de persoane. Voi vă numărați printre aceștia?

Mulțumim Ioanei Bețieanu de la WWF pentru comunicatul de presă cuprinzător! Să fie cu succes!

România poate pierde aproximativ 9 miliarde de euro în următorii 25 de ani, în lipsa unor măsuri ferme care să ducă la gestionarea durabilă şi eficientă a ariilor naturale din Munţii Carpaţi. La baza acestor măsuri stă adoptarea unui cadru legislativ adecvat pentru implementarea unor mecanisme coerente privind plata pentru serviciile ecosistemelor din ariile naturale.

Aceste estimări reprezintă concluziile studiului realizat în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea sustenabilităţii financiare a sistemului de arii naturale protejate din Munţii Carpaţi”, finanţat de Fondul Global de Mediu (GEF) şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) România şi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, în parteneriat cu WWF.

Analiza face pentru prima dată o evaluare comparativă a două sisteme de management al ariilor naturale protejate din Munţii Carpaţi şi demonstrează care este impactul economic al ariilor protejate asupra unor sectoare ale economiei – turism, ape minerale, resurse de apă, agricultură, silvicultură şi vânătoare – pe o perioadă de 25 de ani.

Utilizând date şi cifre de la nivelul a cinci parcuri pilot (Parcul Natural Apuseni, Parcul Natural Munţii Maramureşului, Parcul Naţional Piatra Craiului, Parcul Naţional Retezat şi Parcul Naţional Vânători-Neamţ), studiul arată că ariile naturale protejate reprezintă un bun economic important şi productiv, care asigură un flux intens de produse şi servicii valoroase din punct de vedere economic, care, prin aplicarea unui sistem de management sustenabil (SEM – Sustainable Ecosystem Management), pot genera resurse importante pentru dezvoltarea economică. Pe de altă parte, continuarea actualului sistem de gestionare a ariilor naturale protejate (BAU – Business as Usual) va duce la declinul iremediabil al biodiversităţii biologice şi la pierderea unor beneficii importante pentru economia ţării.

„Dorim astfel să punem la dispoziţia partenerilor noştri din guvern un instrument de lucru util care fundamentează necesitatea dezvoltării unor mecanisme de plată pentru serviciile ecosistemelor naturale, mecanisme propuse în cadrul amendamentelor legislative dezvoltate în cadrul proiectului.” a declarat Monica Moldovan, Director de Programe, UNDP România.

Pornind de la concluziile privind contribuţia pe care ecosistemele ariilor naturale protejate o pot avea la dezvoltarea economică şi la bunăstarea umană din România, în cadrul proiectului au fost formulate propuneri legislative care au ca scop stoparea declinului biodiversităţii, implementarea unor măsuri de gestionarea durabilă şi îmbunătăţirea sustenabilităţii financiare a ariilor protejate:

(i) acordarea statutului de „politică publică” pentru domeniul administrării ariilor naturale protejate;

(ii) crearea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate;

(iii) introducerea unei linii bugetare distincte pentru Conservarea biodiversităţii şi administrarea ariilor naturale protejate în cadrul bugetului central al Ministerului Mediului;

(iv) alocarea de resurse financiare pentru finanțarea administrațiilor de parcuri naţionale şi naturale.

În scopul de a transmite impactul economic pozitiv al gestionării durabile a acestor zone protejate, în cadrul proiectului a fost lansată campania de comunicare „Pune preţ pe natură!”, al cărei mesaj principal îl constituie îndemnul de a preţui natura la adevărata ei valoare şi de a contribui la conservarea ei.

Tot în cadrul campaniei a fost lansat site-ul www.punepretpenatura.ro, care găzduieşte legislaţia în vigoare privind ariile protejate, dar şi soluţiile care ar putea aduce mai mulţi bani economiei naţionale.

Mulțumim pentru comunicatul de presă doamnei Cristina Bucureasa, GEF Projects Communication Assistant. 

Voi ce spuneți? Vești bune, vremuri schimbătoare în bine? Vom conștientiza cât de curând cât costă natura? Să nu o mai chelltuim iresponsabil, atunci!

Dacă sunteți pasionați de fotografie și aveți în colecția voastră imagini competitive din ariile protejate ale Carpaților, vă facem cunoscut concursul de fotografie al campaniei Punem preț pe natură! Iată câteva cuvinte despre concurs:

Cu siguranţă ai fotografii din concediu sau vacanţe. Dacă le-ai petrecut la noi, la munte, cu atât mai bine! Înseamnă că te poţi înscrie la un concurs foto. Poza câştigătoare va apărea în presă. Intră în concurs fotografii realizate în Munţii Carpaţi, la care trebuie automat adăugat un text în care să spui cum crezi că poate fi valorificată natura într-un mod responsabil. Nu vor fi acceptate fotografiile făcute cu telefoanele mobile. Înscrierile se pot face până pe 20 noiembrie. Mai multe detalii găseşti online, pe pagina proiectului www.punepretpenatura.ro. Tot aici vor fi anunţaţi şi câştigătorii.

Puteți trimite fotografiile însoțite de mesaj pe adresa office@next.advertising.ro. Grăbiți-vă, concursul se încheie pe 20 noiembrie!

Echipa Greenly vă urează mult succes!

Concurs foto Punem pret pe natura

Concurs foto Punem pret pe natura

Concurs foto Punem pret pe natura

Declarat prin ordinul nr.7 al Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului și oficializat prin Legea nr. 5/2000 de aprobare a Planului de amenajare a teritoriului, Parcul Național Cozia este nu numai o destinație turistică, ci și un tărâm de explorat științific, ce nu-și epuizează niciodată avuțiile…

Parcul este localizat integral în masivul Cozia, la care se mai adaugă partea estică a Munților Căpățânei (Năruțiu) și extremitatea sud-estică a Munților Lotrului (Dobra) și este traversat de la nord la sud de Râul Olt.  

Parcul Național Cozia se află chiar în centrul țării și, în trecut, se suprapunea unui teritoriu stăpânit de voievozii Seneslau (extremitatea nordică) și de Farcaș (extremitatea sudică). Mai târziu, zona a fost cunoscută sub denumirea de ”Țara Loviștei”. Ineditul său geologic, geomorfologic, hidrologic și biogeografic a atras mereu fie locuitorii autohtoni, în căutarea lor de habitate prielnice unei viețuiri de durată, fie năvălitori care și-au aflat acolo sfârșitul în luptele lor de cucerire, pierdute în fața neamului nostru.

Cercetările geomorfologice au pus în lumină particularitățile masivelor incluse în acest parc. Culmile sunt grupate sub formă de muchii, cu vârfuri ascuțite și însoțite de abrupturi (Sfinxul Coziei, Colții Foarfecii, Dacul), alcătuite din formațiuni cristaline (în special gnaise) și sedimentare (în extremitatea sudică). După numele masivului principal s-a denumit și relieful zonei, relief de ”tip Cozia”, care constă în versanți abrupți, inaccesibili, cu înclinări de 45-60^o, etajarea aproape concentrică a treptelor hipsometrice de la 300 m la 1600 m altitudine, orientarea radială a culmilor și văilor către depresiunile învecinate, gruparea culmilor abrupte în unitatea structurală cristalină (specificul geologic al parcului fiind dat de prezența gnaisului de Cozia) și a culmilor domoale din sud în formațiuni sedimentare (calcare recifale, conglomerate cu gnais și gresii, marne).

Altimetric, unitatea structurală central-nordică este mai înaltă (peste 1000 m altitudine) și este alcătuită în totalitate din formațiuni cristaline, iar cea sudică este mai scundă (munți sedimentari), situată la 600-1000 m și cuprinzând culmile orientate spre sud și sud-est, Păușa, Sulița, Sitarul, Căliman, Haiderul.

Văile sunt puternic adâncite, prezentând o energie de relief de cca. 350-450 m față de culmile învecinate și având un profil longitudinal în trepte, cu numeroase căderi de apă și repezișuri (Cascada Lotrișor, Cascada Gardului). Pe lângă formele de relief masive, greoaie, se mai întâlnesc și forme de relief ruiniform, apărute în urma manifestărilor tectonice și amplificate de către procesele de modelare externe predominant cuaternare (dezagregare, frecvente cicluri de îngheț-dezgheț). Este vorba de hornuri, arcade, chipuri de piatră antropomorfe și zoomorfe, grote, portaluri, punți suspendate – Sfinxul Coziei.

Cel mai înalt vârf este Ciuha Mare sau, simplu, vârful Cozia (1668 m), urmat de vârful Ciuha Mică (1629 m), sau Vf. Rotunda (1593 m). Vârfurile sunt despărțite de curmături adânci și abrupte.  Expoziția predominantă sud-estică, determinată de direcția direcția de curgere a Oltului, posibilitatea reliefului de a fi îmbrăcat aproape până pe cele mai înalte vârfuri de păduri masive, au permis înaintarea gorunetelor și stejăretelor până la altitudini de aprx. 1000 m (inversiuni de vegetație). Aceste inversiuni sunt explicate prin expoziția versanților, în general însorită, care permite instalarea gorunului la cele mai mari altitudini din țară (1200-1300 m), până aproape de zona amestecurilor de molid și brad sau zona molidișurilor pure. În același timp, bradul și fagul coboară pe unii versanți umbriți până la altitudinea de 300-400 m, luând locul gorunului.

În Parcul Național Cozia – în drum spre Obârșia Lotrului

Masivul propriu-zis al Coziei, prin relieful său unic, altitudinile mari și pădurile compacte deasupra cărora se pot zări stâncile golașe așezate aproape la verticală, ce adăpostesc Stația Meteorologică din Vârful Ciuha Mare, domină plaiurile și depresiunile limitrofe drenate de râul Olt cu cca 1000-1100 m. Ca o cetate de stâncă, un horst atât în sens geomorfo-tectonic, cât și biogeografic, ce păzește ca un străjer firul Oltului, Masivul Cozia ține în prizonierat între contraforturile sale de gnais numeroase endemisme atât floristice, cât și faunistice (trandafiul Coziei – ce este protejat în rezervația științifică propriu-zisă, măceșul argeșean). Dintre speciile ce se succed în etaje de vegetație merită menționate gorunetele (Quercus petraea ssp. polycarpa și Q. petraea ssp. daechampii), făgetele, amestecurile de molid, brad și fag, tufărișurile scunde de anin de munte (Alnus viridis), tufărișurile de Rosa canina, Rosa villosa, sau tufărișurile de ienupăr (Juniperus communis var. intermedia).

Defileul Oltului, pe lângă rolul său turistic, complexității sale geomorfologice și geologice și frumuseții sale hidrologice, are terasele numite de climatologi ”Porți ale vântului”, datorită intensificării vânturilor canalizate de-a lungul său, care iarna depun zăpadă în straturi mari în locurile adăpostite de-a lungul Oltului.

Așezarea geografică a parcului, în principal a Masivului Cozia, protejat la nord de curenții reci și precipitațiile excesive, prin culmile Munților Făgăraș, și influențat la sud de curenții calzi, submediteraneeni, care urcă pe Defileul Oltului, precum și de structura mineralogică a rocilor (gnaisul de Cozia la nord, respectiv calcarele la sud), de poziția izolată a unora dintre stânci, de diferențele mari de energie de relief, a favorizat crearea unor microclimate specifice. Poate cel mai atipic este microclimatul cu influențe submeditaraneene din sudul parcului național, unde media termică anuală depășește 10^oC, iar amplitudinile termice nu depășesc 20^oC. Din aceste caracteristici  climatice derivă și o anumită interferență fitoclimatică ce presupune pătrunderea unor specii forestiere xerofil-termofile meridionale dinspre Munții Banatului, cum ar fi: mojdreanul (Fraxinus ornus), nucul (Juglans regia), scorușul grecesc (Sorbus graeca), scumpia (Cotynus coggygria), care ajung până la altitudini de 700 m. de asemenea, pe valea Oltului, curenții au permis diseminarea unor specii de stepă euro-asiatică.   

Nu în ultimul rând, printre speciile rare, și ele bine reprezentate, pot fi zărite: floarea de  colț (Leontopodium alpinum), garofița de munte, laleaua pestriță, mixandrele de stâncă.

Parcul Național Cozia – geografie, drumeție, reverie…

Fotografii: autor în vacanțele din 2010 și 2012

Bibliografie:

1. Beldie, Al., (1977), Flora României, Vol. 1, Editura Academiei București, București;

2. Velcea, Valeria, Savu, Al., (1992), Geografia Carpaților și Subcarpaților Românești, Editura Pol, București

3. ***, Parcuri naționale, naturale și Rezervații ale Biosferei din România, (2003), Min.Agr., Păd., Apelor și Mediului, București

Cinque Terre. Am început să scriu fără a-mi da seama că încă nu am la îndemână cuvintele potrivite pentru a descrie ceea ce se poate doar simți când pornești într-o astfel de călătorie în timp.  Să fie admirație față de fidelitatea pe care pastelurile o păstrează clădirilor, uimire pentru îndârjirea oamenilor de a construi asemenea pământuri care să reziste timpului, emoție sau urma pașilor mei care au lăsat promisiunea că mă voi întoarce să le privesc.

Cinque Terre sau cele Cinci Pământuri sunt așezate în regiunea Ligurică, reprezentând o porțiune din coasta stâncoasă a Rivierei Italiene. Elementul de unicitate al teritoriului este dat de faptul că mediul natural a fost puternic modificat de om. Intervenția umană a dus la crearea unei adevărate arhitecturi cu terase pe un teritoriu dezvoltat în înălțime, creând un peisaj atipic și puternic antropizat.  Astfel, atât zona coastei, cele cinci orașe, cât și dealurile care le înconjoară protector,  fac parte din situl protejat mondial denumit Parcul Național Cinque Terre.

Parcul, numit și Parco dell’Uomo (Parcul Omului), se desfășoară pe o suprafață de 4226 hectare, fiind cel mai mic parc din țară și în același timp înregistrând cea mai mare densitate, cei 5000 de locuitori populând 5 orașe: Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza și Monterosso al Mare.

Sistemul de terasament a fost construit acum mii de ani, numai din piatră și nisip.  Puținul pământ disponibil a fost cernut cu grijă și mai apoi presărat pe terase peste un strat de vegetație subterană pentru face solul mai bogat și mai fertil. Un astfel de sistem de nivelare a solului, denumite în dialectul local ciàn, a permis de-a lungul anilor regularizarea fluxurilor hidrologice și a cursului natural al apelor meteorice. Suprafața terasată în cursul secolelor a atins valoarea maximă de 2000 hectare și cuprinde o fâșie costieră cu o înălțime de până la 450-500 m peste nivelul mării, pornind adesea de la câțiva metri de la țărm. Locuitorii au fost supuși unor condiții grele de muncă din cauza imposibilității mecanizării lucrărilor agricole. Măslinii, citricele și vița de vie sunt principalele culturi făcute cu ajutorul cunoștințelor străvechi, producția agricolă reprezentând nu numai o caracteristică a peisajului, ci și a structurii economice, sociale, culturale, a populației din această zonă.

Orașele se întrec în a-și etala parfumul timpurilor de odinioară, însă Vernazza pare a fi de departe cel mai cochet și atrăgător. Plimbările la pas pe străduțele înguste îți dezvăluie fiecare colțișor ascuns al orașului, accesul mașinilor fiind blocat de bariera care se află la intrarea în oraș, ce se ridică în fiecare zi de marți numai pentru a permite intrarea distribuitorilor de marfă micilor întreprinzători. Locuitorii au renunțat cu ușurință și bucurie la mașini în favoarea bărcilor, iar în fața restaurantelor se întind adevărate ‘parcări’ pe apă. Și cum să nu savurezi fiecare pas pe străduțele încărcate de flori, luminate sublim de intimitatea fiecărei familii, care te prind în vraja lor imediat ce se deschid  înaintea ta?

Am petrecut o zi întreagă călătorind fericită între cele cinci orășele, bineînțeles cu trenul, aceasta fiind singura cale de legătură. A fost o zi ploioasă și friguroasă, însă asta nu m-a dezamăgit. Fercirea care se ivea pe chipul oamenilor, mândri de faptul că aparțin locurilor, că am trecut pragul tradițiilor și istoriei lor, bucuria cu care ne-au invitat să gustăm din specialitatea locurilor (refuzând să primească orice bănuț)  m-au făcut să înțeleg sensul simplității, să îmi doresc să revin cu același entuziasm și să spun mai departe o poveste cu final fericit și cu o nouă credință: există locuri îndrăgostite încă de oamenii care le-au dat viață și oameni cu adevărat fericiți în locuri unde tumultul este numai acela al valurilor la ceas de seară, locuri care dau o altă dimensiune cuvântului ‘civilizație’.

Sursă text : http://www.cinqueterre.it/info.php?cat=48060f8f65b98

http://www.parconazionale5terre.it/

Sursă foto : Arhivă personală