Pe lângă apele aparent nesfârșite și spuzite de viețuitoare, deasupra întinderilor în toate nuanțele de verde ale vegetației higro și hidrofile, Delta Dunării ne întâmpină și cu alte frumuseți care scapă uneori privirii. Deși stația meteorologică Sulina este cunoscută ca fiind cea la care se înregistrează cele mai mici cantități de precipitații medii anuale din România, acest lucru nu exclude existența unor variate formațiuni noroase (Figura 1) dătătoare sau nu de ploaie.

Figura 1

Deoarece norii se formează când vaporii de apă din aerul care se ridică se condensează în picături sau îngheață direct, înălțimea la care are loc acest proces depinzând de stabilitatea aerului și de umiditate, Delta Dunării este locul ideal de strângere a acestei imense cantități de aer umed în atmosferă, grație apei abundente de aici. O picătură sau un cristal de gheață are cca 0,01 mm. Norii reci de mare altitudine conțin cristale de gheață – Cirrocumulus – nori superiori în formă de pături sau bancuri subţiri, dând cerului aspect vălurit, încreţit, asemănător unei plaje cu nisip –  (Figura 2); norii calzi de altitudine mai mică conțin picături de apă, iar cei micști conțin ambele forme. În Delta Dunării, așa cum probabil ați intuit, norii predominanți sunt cei micști sau lichizi, deși puternica stabilitate atmosferică de deasupra spațiului deltaic nu favorizează căderea precipitațiilor, așa cum vom vedea în cele ce urmează.

Figura 2 – Nori Cirrocumulus și Cirrus în Delta Dunării

Norii de furtună se formează în aerul instabil. Vaporii de apă se condensează și eliberează căldura latentă, astfel încât aerul continuă să urce. Curenții verticali puternici din nori pot produce furtuna, dar acest lucru se întâmplă în aerul de deasupra Mării Negre, sau deasupra spațiilor terestre unde se pot întâlni mai multe mase noroase având caracteristici fizice diferite. O primă idee este, astfel, aceea că Delta Dunării poate fi rareori gazda unor lupte atmosferice între nori, așa încât să se genereze furtuni.

Pe de altă parte, norii se formează atunci când aerul umed se răcește până la punctul de rouă, când este forțat să urce, așa încât se formează adesea în el nori. Înălțimea la care vaporii de apă condensează în aerul care se ridică marchează baza norilor. Și deasupra Deltei Dunării se creează condiții prielnice formării celor mai diverse familii de nori. O călătorie cu barca prin canalele și lacurile deltei ne va dărui nu numai plenitudinea unei vegetații deosebite, dar și revelația unor tipuri de nori care, chiar dacă unii din ei se găsesc și în alte părți ale țării, nu au o asemenea amplitudine vizuală și frumusețe (Figura 3).

Figura 3 – Nori Cirrus în Delta Dunării

Dar pentru a-i descrie, este necesar să amintim cum se ridică aerul pentru a forma norii. Aerul poate fi forțat în trei feluri să se ridice. Când este încălzit de jos în sus, prin contactul cu o suprafață caldă, aerul se ridică prin convecție, formând norișorii de vreme frumoasă – Cumulus (Figura 4), nori de dezvoltare verticală. Aceștia au un contur bine definit, fiind asemănători unor grămăjoare de vată cu o culoare albă, deplasându-se repede pe cer. Vârfurile sunt albicioase şi în formă de conopidă, prezentând numeroase înmuguriri. Dacă, însă, aerul în mișcare întâlnește un munte, este forțat să se ridice. Aceasta este ridicarea orografică și are ca rezultat formarea norilor orografici. În Delta Dunării, la o altitudine de maximum 12 m și la o distanță considerabilă de orice zonă muntoasă, este ușor să ne dăm seama că nu se pot întâlni astfel de nori. Dar aerul cald se ridică și când aerul rece îl împinge de dedesubt, pe un front atmosferic (ridicarea de front – nori de front – Figura 5). Dacă norii sunt destul de groși, picăturile de apă și cristalele de gheață se unesc și cad sub forma precipitațiilor, însă există anumite tipuri de nori, cum ar fi Altostratus (Figura 6), în care ploile slabe de la altitudini mari se evaporă adesea înainte de a atinge suprafața terestră, dând naștere fenomenului ”virga” (Figura 7). Aceștia din urmă formează pânze noroase albăstrui sau cenuşii și pot acoperi cerul total sau parţial. Pot fi formaţi din două sau mai multe straturi suprapuse.

Figura 6 – Nori Altostratus

Figura 7 – Fenomenul Virga în Delta Dunării

Aerul este, așadar, încălzit când intră în contact cu solul. Aceasta îl face să fie mai puțin dens decât aerul de deasupra, așa că începe să se ridice. În timpul ascensiunii, temperatura aerului scade într-un ritm fix, masa de aer ajungând din ce în ce mai densă și mai grea. În cele din urmă atinge punctul în care este mai grea decât aerul din jur, și începe să coboare. Acest aer este numit stabil. Pe măsură ce aerul urcă și se răcește, cantitatea de vapori de apă pe care o poate conține scade până ce devine saturată și se formează picăturile. Temperatura la care se produce acest fenomen se numește ”punct de rouă”. Punctul de rouă nu este fix, depinzând de temperatura aerului. Când vaporii de apă se condensează în picături, eliberează căldură latentă. Dacă aerul saturat se răcește mai lent decât cel din jur, rămâne mai cald decât acesta și continuă să urce, până începe să se destrame fără a da naștere precipitațiilor, așa cum se întâmplă cel mai frecvent deasupra Deltei Dunării. Aerul care urcă fără să fie împins în sus este numit instabil. În punctul de rouă se formează norii și în aceste condiții pot ajunge la grosimi foarte mari. Norii Altocumulus fac parte din această categorie, fiind nori de altitudine mijlocie, cu forme variate: rulouri, benzi de culoare albă sau cenuşie, pături, suprapuse uneori, de culoare cenuşiu-deschis. Prezintă un aspect continuu sau sunt separați prin mici spaţii între ei. Rareori sunt transparenți, uneori Soarele nemaifiind vizibil  prin ei (Figura 8).

Figura 8

La apus şi răsărit se colorează în roşu-aprins (Figura 9).

Figura 9

Dar pentru a înțelege cel mai bine condițiile care generează norii în Delta Dunării, trebuie clarificată noțiunea de ”condensare”, care precede pe cea de ”punct de rouă”. Condensarea este schimbarea care are loc atunci când un gaz, cum sunt vaporii de apă, se transformă în lichid, cum este apa. Spre exemplu, din vastele suprafețe acvatice ale Deltei Dunării, mult mai mulți atomi de hidrogen și oxigen din apă pot evada și se pot mișca apoi liber în moleculele purtate de curenții ascendenți. Două molecule de apă care se ciocnesc, se resping reciproc, dar dacă temperatura scade, moleculele au mai puțină energie și se mișcă mai lent. Când ajung la temperatura punctului de rouă, în care se condensează apa, moleculele vaporilor de apă fuzionează atunci când se ciocnesc. Se realizează o legătură de hidrogen între unul dintre atomii de hidrogen al unei molecule și atomul de oxigen al celeilalte molecule, formând șiruri scurte. În acest moment, vaporii de apă au devenit lichid. Fuzionând, moleculele intră într-o stare ce necesită mai puțină energie pentru a se menține, așa încât cedează o parte din energie sub forma căldurii (căldura latentă). Aceasta încălzește aerul din jur și poate fi absorbită de moleculele lichide, transformându-le în aburi. Ploaia se produce atunci când picăturile sunt destul de mari, încât să învingă gravitația, moment foarte rar deasupra Deltei Dunării.

În timpul cât am studiat și fotografiat formațiunile noroase din Delta Dunării (sfârșitul lunii iulie), nu am avut parte de ploaie, însă anumiți nori ce ar fi putut crea condițiile de cădere a precipitațiilor au putut fi zăriți. Explicația formării lor este aceea conform căreia aerul umed care este împins peste punctul de rouă formează nori precum tipul Cumulus (Figura 10). Aceștia apar când aerul cald se ridică peste aerul rece, pe linia frontului.

Figura 10 – Nori Cumulus deasupra Canalului Sf. Gheorghe

Deasupra Deltei Dunării, neexistând o stratificație inversă sau difuză, temperatura în altitudine, mai ales datorită atmosferei curate, nereflectante și care nu absoarbe sau păstrează o cantitate mare de căldură, norii, deși calzi în apropierea suprafeței terestre, au dimensiune și structură variate.

În afară de norii Cumulus, Altostratus și Altocumulus, în Deltă Dunării se pot forma și alte tipuri de nori, mult mai puțin predispuși la formarea în interiorul lor a picăturilor de ploaie. Norii Cirrus și Cirrostratus sunt nori superiori de vreme bună, care se răsfiră pe cer, sunt subțiri și pot fi priviți în același timp cu astrele, fără ca lumina acestora din urmă să fie oarecum obstrucționată. Ploaia este un fenomen extrem de rar care îi însoțește, deoarece picăturile de ploaie se formează în norii calzi prin fuzionarea picăturilor din nori și au dimensiuni foarte variate. Cele mai mari, fiind mai grele, cad mai repede decât cele mici și le ajung din urmă. Când picături de aceeași mărime se ciocnesc, ele fuzionează și apoi se despart din nou, însă, când o picătură mare întâlnește una mică, ele se contopesc. Picătura se mărește, adună mai multe picături mici și cade sub forma ploii. Cum norii Cirrus (Figura 11), subțiri și cu aspect de filamente sau fibre sau benzi albe-transparente, sunt formați din cristale mici de gheață,  aceștia nu prevestesc ploaia, cu mai degrabă o perturbație atmosferică.

Figura 11 – Nori Cirrus în apropiere de Insula Sacalin

Nici norii Cirrostratus (Figura 12), care au un aspect văluros, albicios, nu sunt legați de apariția ploii. Aceștia pot ocupa total sau parţial cerul, fiind și ei formaţi din cristale de gheaţă, însă uneori pot fi atât de subţiri, aproape neobservabili, încât pot da cerului aspect lăptos, prevestind o vreme bună, dar nu foarte însorită.

Figura 12 – Nori Cirrostratus

Delta Dunării ne rezervă mereu surprize, dar acum știm că, odată ajunși acolo, privim spre cer și adâncim din ce în ce mai mult misterele ei. Aceasta a fost povestea norilor din deltă numai din timpul verii…rămâne să o descoperiți și pe cea din anotimpul rece…

Referințe:

1.       http://www.craimont.ro/vremea/nori.html

2.       Ciulache, S., Ionac, I., (2007), Esențial în meteorologie și climatologie, Editura Universitară, București;

3.       Stâncescu, I., Ballif, S., (1981), Meteorologie fără formule, Editura Albatros, București;

4.       ***, (2007), Terra, Smithsonian Institute. 

Fotografii: Autor Gabriela Moroșanu

Introducere

S-a scris mult referitor la apă, mulţi oameni de ştiinţă şi-au pus întrebări asupra originii şi compoziţiei ei, s-au formulat răspunsuri, s-au întocmit statistici. Misteriosul lichid a fost aclamat ca fiind dătător de viaţă, a fost blestemat când a măturat bunuri şi a înghiţit vieţi. Şi totuşi, ne amintim de apă atunci când ne lipsește. Constatăm că lăcomia ne-a adus reducerea resurselor de apă și ne panicăm. Se organizează conferinţe, se creează un brainstorming mondial în vederea obţinerii unor idei care să salveze omenirea de la pieire. Drept consecinţă, s-a decis o mai buna gestionare a resurselor de apa si recurgerea la activităţi de modificare a vremii, între care însămânţarea norilor.

Discuţii şi rezultate

Însămânţarea norilor reprezintă un aspect important al activităţilor de modificare a vremii, ce viza cel puţin în prima fază fertilizarea zonelor semiaride şi aride, reducerea precipitaţiilor în cazul zonelor inundabile, suprimarea grindinii în preajma aeroporturilor, şi a zonelor agricole şi evaporarea rapidă a ceţii pe aeroporturi. Avântul oamenilor de ştiinţă s-a diminuat treptat, din cauza efectelor slabe sau nerelevante obţinute în urma experimentelor.

Cercetarea în domeniul însămânţării norilor a devenit activă la sfârşitul anilor 40, după faimosul experiment Schaefer&Langmuir realizat în Laboratoarele General Electric, când s-a recurs la injectarea cu gheaţă carbonică a norilor. Entuziasmul general a condus la realizarea mai multor experimente care să grăbească apariţia rezultatelor pozitive. S-au investit sume impresionante în experimente care de multe ori erau conduse de meteorologi fără cunoştinţe de fizica atmosferei şi de chimie.

În definitiv, s-a plecat de la ideea că norii reprezintă volume mari de picături de apă în suspensie şi uneori şi de cristale de gheaţă, care se formează în jurul unor nuclee pe care vaporii de apă condensează sau îngheaţă.  Aceste nuclee reprezintă aerosol activat, cu origine minerală sau biogenă. S-au studiat grosso modo procesele atmosferice şi un grup de oameni de ştiinţă a pornit la drum cu ideea imitării proceselor atmosferice naturale.

Ca prime experimente de însămânţare a norilor cu rezultate nerelevante, însă, pot fi menţionate:

• Cloud Seeding Project (Proiectul de însămânţare a norilor), derulat cu ajutorul Weather Bureau (SUA), în anul 1957, când particule fine de gheaţă au fost injectate cu ajutorul unor avioane în norii stratiformi din zona statului Ohio.

• Experimentul Artificial Cloud Nucleation Project, derulat în anul 1951, a adus cunoştinţe noi în domeniu, prin dovedirea faptului că apa pulverizată folosită ca agent de însămânţare a grăbit iniţierea precipitării, ceea ce a dus la reducerea timpului necesar creării apei din nor, scăzând astfel cantitatea de apă precipitată.

• Experimentele din cadrul Missouri Project Whitetop sunt cunoscute drept “double blind” din cauza lipsei specialiştilor în domeniu şi a rezultatelor neconcludente.

Organizaţia Mondială de Meteorologie semnala în 1999 existenţa a circa 100 de activităţi de însămânţare a norilor, în derulare în 24 de ţări, majoritatea având drept scop sporirea cantităţii de precipitaţii.

Treptat, SUA au redus investiţiile în programele de însămânţare a norilor în vederea sporirii precipitaţiilor şi pentru reducerea secetei; în schimb, fonduri importante sunt alocate în vederea disipării ceţii pe aeroporturi. La nivelul anului 2003, National Research Council raportează o reducere de 43- 45 % a cererilor de asigurare împotriva grindinii (pe o perioada de 7 ani), în arealele acoperite de activităţile de însămânţare a norilor, cu scopul de a reduce efectele devastatoare ale grindinii.

În cazul Rusiei, interesul pentru activităţile de însămânţare a norilor se manifestă din anii 30 ai secolului al XX-lea, când este înfiinţat Institute of Rainmaking la Leningrad. Ca agent de însămânţare, era folosită clorura de calciu (1934- 1939), iar după război, sunt folosite în mod constant gheaţa carbonică (1947) şi iodura de argint (1949). În iarna 1960- 1961, sovieticii susţin că însămânţând norii, au înseninat cerul pe o suprafaţă de circa 20.000 kmp (Keith, 2000).

Începând cu anii 70, interesul în domeniul însămânţării norilor scade, pe de o parte din cauza înfiinţării organizaţiilor de mediu, iar pe de altă parte din cauza eficienţei îndoielnice.

Întrucât entuziasmul general a trezit interesul marilor puteri, în special SUA si Rusia, a fost necesara semnarea Convenţiei asupra modificării mediului, în vederea interzicerii utilizării tehnicilor de modificare a mediului în scop militar. A fost adusă în discuţie şi deschisă spre semnare în anul 1977 la Geneva şi a intrat în vigoare in anul 1978. Printre statele care au ratificat convenţia se numără Canada (1981), Finlanda (1978), Germania (1983), Italia (1977), Polonia (1978), România (1977), Rusia (URSS, 1978), SUA (1980), Marea Britanie (1978). Dintre statele semnatare, dar care nu au ratificat convenţia: Bolivia, Siria, Turcia, Luxemburg, Iran.

Concluzii

• Cu toate că însămânţarea norilor nu a avut rezultatul scontat, oamenii de ştiinţă sunt optimişti în ceea ce priveşte cercetarea în domeniu, punând această stare de spirit pe seama aprofundării cunoştinţelor asupra proceselor atmosferice.

• Ceea ce este cert în domeniul însămânţării norilor este faptul că s-a convertit rapid într-o mare industrie, în parte datorită apariţiei unor noi device-uri pentru eliberarea agenţilor de însămânţare (AgI) şi pe de altă parte datorită popularizării procedeului.

• Pentru validarea acestui procedeu de ”generare artificială a precipitaţiilor”, este necesară îndeplinirea a două aspecte: să se dovedească ştiinţific (prin descrierea proceselor fizice) validitatea rezultatelor obţinute (lanţul de procese care au loc) şi să se obţină rezultate statistice concludente.

• Nu se ştie dacă, într-un caz de precipitare a unui nor însămânţat, nu este şi o coincidenţă la mijloc. Este posibil ca acesta sa fi precipitat şi în condiţii naturale.

• S-a sperat mult în ceea ce priveşte proiectele derulate şi s-au depus eforturi care au fost răsplătite prin cunoştinţe asupra principalelor procese atmosferice şi de microfizică a norilor.

BIBLIOGRAFIE

Cotton W. R. (2007), Basic Cloud Seeding Concept, Colorado State University

David K. (2000), Geoengineering the Climate: History and Prospect, Annu. Rev. Energy Environment 25: 245-84, Carnegie Mellon University, Pittsburgh, Pennsylvania

Koloskov B.P. &co Cloud Seeding Operations to Modify Weather Conditions over Cities: 2003- 2006,St. Petersburg, Rusia

National Research Council (2003), Critical Issues in Weather Modification Research, Washington DC, NY

Surse foto:

http://tanstaaflcanada.blogspot.ro/2011/01/debunking-chemtrails.html

http://www.joe-anybody.com/id18.html

http://science.howstuffworks.com/nature/climate-weather/atmospheric/control-weather.htm

Articol realizat de Marţin Elena-Gina, noul redactor al revistei Greenly, masterandă anul II, Master Climatologie-Hidrologie, Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti

Imagine satelitară NASA Terra de la ora 11 UTC:

Când o masă de aer aflată în mișcare asupra unei suprafețe netede, cum este oceanul, ajunge la un obstacol, curgerea este perturbată și se formează vârtejuri. În anumite condiții favorabile, care depind de viteza vântului și de gradul de stabilitate atmosferică, în aval de obstacol se formează un șir de vârtejuri von Kármán. Acestea sunt vizibile numai în prezența nebulozității. În 15 noiembrie, cerul era acoperit cu nori inferiori, iar la 900 – 950 m înălțime se găsea un strat de inversiune termică, deasupra căruia aerul era deosebit de uscat.

Profilul vertical al temperaturii, obținut din radiosondajul de la ora 12 UTC:

Inversiunea este deosebit de puternică și este marcată de o scădere a umezelii relative de la 95 la 10%:

Stratul de nori se găsea puțin peste vârful muntelui.

Detaliile mecanismului de formare a acestor vârtejuri nu sunt clarificate în totalitate. Condițiile necesare sunt următoarele: instabilitate atmosferică slabă în straturile joase; în altitudine, masa de aer trebuie să aibă o stratificare foarte stabilă; cele două straturi sunt separate de o zonă de inversiune termică (temperatura crește cu înălțimea). Această inversiune limitează mișcările ascendente, astfel aerul nu poate escalada muntele de pe insulă și este nevoit să-l ocolească pe părțile laterale. Perturbările produse în câmpul vitezei vântului produc periodic vârtejuri.

Cu toate acestea, în cazul prezentat, stratul de aer stabil se găsea deasupra vârfului muntelui și totuși vârtejurile s-au format.

Insula Sfânta Elena pe harta Google. Săgeata verde indică poziția stației sinoptice și aerologice Sf. Helen Island (Iiiii = 61901) 15⁰ 56’ S, 05⁰ 40’ V, H = 436 m.

Bibliografie:

- Roland B. Stull: An Introduction to Boundary Layer Meteorology (1988)

- NASA Earth Observatory

- Google map

Articol realizat de Gabriel Ticheru

In 1950, cercetatorul Wilhelm Reich (1897-1957) a dezvoltat un sistem de aparate ce permitea influentarea vremii, producerea sau alungarea norilor de ploaie si furtuna. Cercetarile sale se bazau pe o forma de energie denumita de el „orgon” care poate fi asimilata cu „chi-ul” chinezesc si „prana” din terminologia sanscrita. Aparatele sale aveau rolul de a capta si dirija fluxuri de energie orgonica pentru a produce efecte in diverse experimente, legate de insanatosirea unor bolnavi, amplificarea energiei emisa de o substanta radioactiva, controlul vremii etc.

Dispozitivul pentru controlul vremii consta din diverse tuburi cu diametre diferite dispuse concentric, ce aveau la un capat cabluri ce faceau legatura cu un acumulator orgonic. Constructia semana cu o „baterie” de artilerie ce era indreptata in sus, catre cer. In functie de setarile aparatului, acesta permitea formarea de nori aducatori de ploaie sau imprastierea lor. Exista la ora actuala firme care folosesc acest tip de aparate, montate pe aripile unor avioane, pentru a produce sau indeparta ploile.

Din proiectul de control al climei initiat de Wilhelm Reich au derivat apoi altele, cum ar fi experimentul Philadelphia, Montauk si proiectul HAARP.

Proiectul HAARP

Un proiect important dezvoltat de guvernul SUA pentru controlul climei este HAARP (High Frequency Active Auroral Research Project) – Proiect de Cercetare a Rezonantei Aurorale in Camp de Inalta Frecventa. Proiectul de cercetare aurorala se refera la studierea efectului pe care il are o raza de energie din banda RF (radio frecventa) focalizata in straturile inferioare ale ionosferei, cu ajutorul unui sistem complex de antene.

Dr. Rosalie Bertell confirma ca „cercetatorii armatei americane lucreaza la un asa-numit « sistem climatic » conceput ca o arma potentiala. Metodele includ producerea de furtuni si modificarea traseului vaporilor in atmosfera pentru a produce inundatii sau secete cu tinta exacta.”

Inca din anii ”70, fostul consilier al securitatii nationale americane Zbigniew Brzezinski a prevazut in cartea sa „Intre doua epoci” ca „tehnologia va pune la dispozitia conducatorilor celor mai multe dintre natiuni tehnici de razboaie secrete, dintre care numai un mic numar va putea fi cunoscut de opinia publica. Tehnicile de modificare a climei vor putea fi folosite pentru a produce perioade prelungite de seceta sau furtuna.”       

De altfel, cercetarile realizate pana in prezent au creat un arsenal de tehnici pentru un adevarat razboi geofizic (E. Strainu, 2000, 2003), tehnici care pot produce :

-         dispersarea cetii, a norilor si modificarea regimului de precipitatii;

-         formarea cetii si a norilor;

-         producerea grindinii;

-         obtinerea unor materiale necesare modificarii proprietatilor electrice ale atmosferei;

-         introducerea in atmosfera a campurilor electromagnetice;

-         provocarea si dirijarea furtunilor, tornadelor si a uraganelor;

-         producerea artificiala a ploii si zapezii;

-         controlul fulgerelor si al maselor plasmatice atmosferice;

-         modificari ale climei prin topirea calotei polare ;

-         deteriorarea stratului de ozon si a ionosferei;

-         modificari ale parametrilor fizici, chimici si electrici ai marilor si oceanelor, controlul fenomenului „El Nino” ;

-         producerea valurilor mareice mari – tsunami;

-         provocarea cutremurelor de pamant etc.

Marc Filterman, fost ofiter francez, a descris cateva tipuri de arme neconventionale ce folosesc frecventele radio. El se referea la „razboiul climatic”, indicand faptul ca „SUA si fosta URSS detineau cunostintele tehnice necesare pentru a declansa schimbari climatice bruste (uragane, secete etc.) chiar de la inceputul anilor ´80. Aceste tehnologii fac posibila declansarea de perturbari atmosferice folosind unde radar de frecventa foarte joasa (Extremely Low Frequency – ELF).”

Programul HAARP, desfasurat in Gokoma, Alaska si administrat de fortele aeriene si maritime ale SUA, reprezinta o noua generatie de arme sofisticate, dezvoltate in cadrul „Initiativei Strategice de Aparare” a SUA. Proiectul a fost lansat de „Directia de Vehicule Spatiale” apartinand „Laboratorului de Cercetare a Fortelor Aeriene.” El consta in principal dintr-un sistem de antene puternice, capabile sa controleze modificari locale ale ionosferei.

Cercetatorul Nicholas Beigich, implicat in campania anti-HAARP, descria acest proiect ca fiind „o tehnologie de fascicule de unde foarte puternice, care ridica zone ale ionosferei prin concentrarea unui fascicul si incalzirea acelor zone. Undele electromagnetice sunt reflectate apoi pe pamant si penetreaza absolut orice, cu viata sau fara viata”.

Dr. Rosalie Bertell afirma ca „HAARP este un incalzitor gigantic care poate cauza distrugeri in ionosfera, creand nu numai gauri dar si incizii lungi in stratul protector care impiedica radiatiile mortale sa bombardeze planeta”.

Dezinformarea opiniei publice

HAARP a fost prezentat opiniei publice ca un program de cercetare stiintifica si academica. Documentele militare americane sugerau ca principalul obiectiv al HAARP era sa exploateze ionosfera in scopuri de aparare. Fara sa faca referiri clare la programul HAARP, un studiu al fortelor aeriene americane a subliniat utilizarea „modificarilor induse ale ionosferei ca o metoda de schimbare a modelelor climatice si de distrugere a comunicatiilor si radarelor inamice.”

Prima companie care a furnizat armatei echipamentul HAARP a fost ARCO POWER TECHNOLOGIES, subsidiara a ARCO OIL COMPANY. ARCO dorea sa gaseasca o utilizare pentru cele 30 000 de miliarde m³ de gaze naturale din nordul Alaska. Deoarece livrarea acestora catre consumatorii civili s-a constatat ca este nerentabila, s-a hotarat utilizarea gazelor pentru alimentarea transmitatoarelor. Sponsorul proiectului a fost Departamentul de Aparare al Fortelor Aeriene si Maritime ale USA.

Scopul proiectului (nedeclarat public) a fost realizarea unui scut energetic planetar folosind ionosfera ca deflector de raza, pentru a transmite cantitati mari de energie radianta pe teritoriul tarilor inamice, perturbandu-le comunicatiile, armamentul si industria electronica. De asemenea, HAARP avea drept scop studierea posibilitatii de a realiza comunicatii nedetectabile intre submarine, explorari geofizice, controlul proprietatilor undelor radio cat si generarea de semnale fantoma pentru radarele inamice aflate oriunde pe glob.

Alte efecte ale proiectului HAARP 

1. Declansarea de haos meteorologic local la utilizarea puterilor mari, de 1,7 GW.
2. Scaderea concentratiei de ioni de calciu din tesutul cerebral al oamenilor care au fost expusi la iradieri mai mari de 0,8 mW/cm² si o frecventa de 147 MHz, la o modulare cu semnal variabil cuprins intre 6 si 20 Hz. S-a observat o stimulare a neuronilor pe frecventa modulatoare de 16 Hz.
3. Posibilitatea de a alimenta prin inductie electromagnetica un avion aflat la 30 km inaltime, timp de 10000 de ore, avion ce are doar o bobina de receptie a puterii emise ce o transfera apoi blocului motor.
4. Posibilitatea de a perturba grav sanatatea si psihicul subiectilor care sunt tinta unui experiment. Amintim oboseala cronica, iritare, pierderea memoriei, cataracta, leucemie, defecte la nastere si cancer, dar si modificarea compozitiei sanguine, a colesterolului, presiunii arteriale, pulsului si chimiei cerebrale.
5. Posibilitatea de a scurtcircuita intreaga incarcatura ionosferica (ionosfera fiind vazuta aici ca armatura exterioara a unui condensator sferic planetar) cu suprafata terestra (care e vazuta aici ca fiind armatura de polaritate opusa a aceluiasi condensator sferic planetar).
6. Posibilitatea de a perturba stratul de ozon. Daca acesta e lovit pe o frecventa egala cu frecventa la care O₃ se descompune in O₂, atunci radiatiile UV pot atinge suprafata Terrei distrugand toate formele de viata.
7. Conform dr. Rosalie Bertell, HAARP „este o parte a unui sistem integrat de arme care au consecinte devastatoare asupra mediului. Este probabil ca proiectul sa fie prezentat publicului ca un scut spatial impotriva armelor din spatiul extraterestru sau chiar ca un instrument pentru refacerea stratului de ozon !!!” HAARP poate contribui la schimbarile climatice prin bombardarea intensiva a atmosferei cu raze de frecventa ridicata. Undele de frecventa joasa reflectate pot afecta creierul omului si pot avea efecte asupra miscarilor tectonice. HAARP are capacitatea de a modifica campul electromagnetic al Pamantului.

Se pare ca „zeii primejdiosi” au coborat pe Pamant si ei se joaca cu lucruri pe care nu le pot controla. In inconstienta lor, oamenii se joaca de-a Dumnezeu. Numai ca Dumnezeu este doar iubire, Creatorul armoniei si frumusetii.

Surse bibliografice: 

1. DEAC L.A., STRAINU E. (2000), Armele mileniului 3 – Razboiul Geoclimatic, Editura Sophia, Bucuresti
2. NICHOLS P.B., MOON P. (2003), Proiectul Montauk – Experimente in timp, Editura Daksha, Bucuresti
3. STRAINU E. (2003), Razboiul Geofizic, Editura Academiei de Inalte Studii Militare, Bucuresti
4. VAZDOAGA V.O. (2003), Extraterestrul roman, Editura Obiectiv, Craiova
5. ***NEXUS NEW TIMES MAGAZINE, oct.-nov. 2005, anul I, nr.3

Surse foto:

http://hermetic.blog.com/2005/04/27/dr-wilhelm-reich-scientific-genius-%E2%80%93-or-medical-madman/

http://www.orgone.org/articles/ax7hasen1.htm

http://www.noosphereforum.org/earth/antahkarana.html

http://pasionatdeastronomie.blogspot.com/2011/03/haarp_28.html

http://www.ashtarcommandcrew.net/video/alert-haarp-busted-today 

Daca v-a placut articolul, puteti sa-l votati! Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul Greenly, dragi prieteni!