În trecut, rӑzboiul a schimbat viețile multor oameni, în rӑu, acesta fiind cel mai “dureros” lucru din istoria omenirii, rӑnind fizic sau psihic. Din cauza faptului cӑ soldații sunt obligați sӑ pӑstreze confidențialitatea celor petrecute pe perioada rӑzboiului faṭӑ de persoanele din jur, pot apărea rӑni emoționale și schimbӑri de mentalitate. Rӑzboiul care se duce în mințile oamenilor afectați direct durează  o viaṭӑ ȋntreagӑ, iar efectele sale se întind mult dincolo de câmpul de luptӑ. Tim O’Brien, soldat în rӑzboiul din Vietnam – 1955-1975 – povestește în colecția sa de cӑrți “The Things They Carried” despre cum rӑzboiul schimbӑ oamenii din toate punctele de vedere, cartea sa “Ambush” reprezentând un semn al vinovӑṭiei sale faṭӑ de o persoanӑ pe care a omorât-o în timpul rӑzboiului. Spre deosebire de aceste schimbӑri ale mentalitӑṭii, despre care se cunosc mai puține lucruri, în privința efectelor rӑzboiului asupra sӑnӑtӑṭii soldaților se cunosc mult mai multe lucruri, acestea totuși fiind mult mai puțin mediatizate. Sӑnӑtatea soldaților poate fi afectatӑ de furtunile de nisip, pulberi în suspensie, diverse metale grele sub formӑ de particule, leziuni cerebrale, efectele secundare ale pastilelor de mefloquine, rabie, zgomot, fragmente toxice, cӑldurӑ, uraniu etc.

Nisip, Particule

Particulele largi, precum nisipul, pot ajunge în nas și gât, dar acestea sunt de obicei eliminate rapid prin strӑnut sau tuse. Particulele mici sau particulele fine pot fi inhalate adânc în plӑmâni și în cӑile respiratorii. Aceste particule extrem de mici pot include acizi, chimicale, metale grele, praf sau pulberi în suspensie (PM). Ca efect, acestea pot duce la intoxicații, afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni ale funcṭionalitӑṭii creierului (în cazul unor metale grele, precum mercurul) sau cancer. Deși emisiile naturale și antropice de pulberi în suspensie se gӑsesc în toatӑ lumea, acestea, ȋn mod natural, sunt mai mari în sud-vestul Asiei, sursele principale de pulberi în suspensie incluzând furtunile de nisip, gazele de eșapament și emisiile provenite de la industriile locale. Utilizarea gropilor de ardere pentru gestionarea deșeurilor a crescut într-un mod foarte rapid concentrațiile de pulberi în suspensie în Iraq și Afghanistan (groapa de ardere Balad, Iraq, a fost cea mai mare groapă  de ardere din această  zonӑ, până  în anul 2009 când a fost ȋnchisӑ, după ce probele de aer prelevate de aici au arӑtat o creștere mult prea mare a concentrațiilor de pulberi în suspensie și chimicale). Simptomele particulelor largi și ale celor fine pot include iritații ale ochilor, nasului, gâtului, iritații de piele. Alte simptome pot fi asemӑnӑtoare simptomelor de rӑcealӑ sau gripӑ.

Uraniu Sӑrӑcit (DU)

Uraniul sӑrӑcit este folosit de cӑtre armata SUA ȋncӑ din timpul Rӑzboiului din Golf (1990-1991), pentru armura tancurilor și pentru gloanțe special fӑcute în vederea penetrării vehiculelor blindate inamice. Procesul de fabricare a “uraniului ȋmbogӑṭit” folosit ȋn reactoarele nucleare, din uraniul natural, duce la uraniul sӑrӑcit. Deși acesta are o radioactivitate cu 40% mai scӑzutӑ decât uraniul natural, toxicitatea chimicӑ a acestuia este la fel de ridicatӑ. Cum pot fi soldații expuși la uraniu sӑrӑcit? Simplu: atunci când un proiectil fӑcut din DU strӑpunge un vehicul, bucӑṭi mici din acesta sunt ȋmprӑștiate în aer. Acestea pot fi inhalate sau ele pot pӑtrunde direct în mușchi și în țesuturile moi din organism. Până  în prezent, studiile aratӑ cӑ expunerea la uraniu sӑrӑcit afectează  în special rinichii. Simpla “cӑlӑtorie” în tancurile blindate cu armuri din DU sau folosirea armelor ce conțin DU nu reprezintӑ o expunere semnificativӑ.

Fragmente Toxice ale Dizpozitivelor Explozive

Fragmentele toxice sunt cunoscute popular sub numele de “schije metalice”. Deși efectele lor nu sunt total înțelese de cӑtre specialiști (de obicei din cauza varietӑṭii de substanțe toxice adӑugate dispozitivelor explozive), acestea sunt dӑunӑtoare prin douӑ acțiuni: rӑnile provocate imediat după explozie, cauzate de partea metalicӑ, și efectul substanțelor toxice eliberate de explozie, substanțe ce se pot deplasa prin sânge și pot afecta orice organ din corp, în funcție de substanța toxicӑ folositӑ.

Zgomotul

Zgomotele de mare intensitate la care sunt expuși soldații pot duce la pierderea totalӑ a auzului sau la tinnitus (perceperea anormalӑ a sunetelor).

Rabie

Expunerea soldaților la rabie este una mult mai ridicatӑ în Iraq și Afghanistan decât în alte pӑrṭi ale lumii. Aici animalele nu sunt vaccinate împotriva bolilor. Prin simpla expunere la saliva lor sau prin mușcӑturi ale animalelor, precum câini, pisici, lilieci, vulpi sau șacali, soldații pot fi expuși la rabie. Simptomele rabiei sunt: halucinații,  paralizie parțialӑ, confuzie, abundența salivei, dificultate la înghițire, frica de apӑ sau insomnie. Netratarea rabiei duce în câteva zile la moarte. Uneori este posibilӑ expunerea la rabie iar simptomele să lipsească.  Alteori, simptomele apar prea târziu pentru ca boala sӑ mai poatӑ fi tratatӑ.

Leziuni cerebrale traumatice

Aceste leziuni pot apӑrea în urma exploziilor, accidentelor între autovehicule, cӑderi sau incidente ce implicӑ o lovitură bruscӑ sau o zdruncinare a capului. Chiar și o leziune cerebralӑ ușoarӑ poate afecta sӑnӑtatea fizicӑ sau mentalӑ a unei persoane. Imediat după  accident, simptomele pot apӑrea, iar acestea includ: amețeli, confuzie, pierderea memoriei sau pierderea cunoștinței. Dupӑ o perioadă  de timp, alte simptome ce pot apӑrea sunt: dureri persistente de cap și/sau de gât, sensibilitate la luminӑ și/sau zgomot, vedere încețoșată, pierderea echilibrului, oboseală sau probleme în gândire, vorbire și citire. Conform statisticilor, 90% din leziunile cerebrale traumatice suferite de soldați sunt leziuni ușoare.

Mefloquine – Efecte Secundare

Mefloquine reprezintӑ un medicament luat de soldații din Iraq, Afghanistan și Somalia, precum și de cӑtre turiștii din aceste zone. Acesta este un medicament împotriva malariei. Luat timp îndelungat (așa cum fac soldații), mefloquine poate duce la diverse efecte secundare, precum amețeli, diaree, tulburӑri de somn, coșmaruri, greaṭӑ sau vӑrsӑturi. Efectele adverse grave pot duce la simptome psihiatrice, precum paranoia sau depresie, modificarea bruscӑ a dispoziției, halucinații, bӑtӑi neregulate ale inimii, inflamația țesutului pulmonar sau, cazuri rare (dar existente), tendințe sinucigașe ale soldaților.

Cӑldura

Leziunile provocate de cӑldurӑ includ accidente vasculare cerebrale, epuizare sau arsuri. Accidentul vascular cerebral provocat de cӑldurӑ apare atunci când organismul este incapabil de a controla temperatura proprie. Epuizarea este cauzatӑ de deshidratare și pierderea de sare, iar acestea pot conduce la accident vascular cerebral. Arsurile se produc atunci când pielea este expusӑ timp îndelungat la radiațiile ultraviolete.

Surse informaṭii: http://www.huffingtonpost.com/2011/07/20/afghanistan-iraq-lung-disease_n_905234.html; http://www.medicalnewstoday.com/releases/136989.php; http://stgvisie.home.xs4all.nl/VISIE/depleted_uranium1.html; http://www.cdc.gov/rabies/; http://www.mayoclinic.com/health/traumatic-brain-injury/DS00552

Surse foto: http://www.armytimes.com/xml/news/2008/10/military_burnpit_102708w/102708af_burn_pit_800.JPG; http://www.veteranshealth.org/images/photos/Depleted%20Uranium.jpg; http://www.marketoracle.co.uk/images/troops-afghanistan.jpg

Aceasta mlastina cuprinde campii litorale mlastinoase sarate, lagune cu apa sarata si salmastra, iazuri cu apa dulce (etangs), râuri, pajisti inundate pascute de animale, stufarisuri si dune. Privita din satelit, Camargue seamana cu o insula de 750 kmp in interiorul continentului, imbratisata de cele doua ramuri ale fluviului Rhone si de Marea Mediterana in sud.

Vegetatia din delta este determinata de regimul hidrologic si de salinitate. Printre plantele de aici se pot numara tufele de tamarisc halofile, branduse de nisip si narcise de mare cu flori albe, precum si numeroase orhidee, care alcatuiesc habitatele de apa dulce, cu paduri riverane umede de-a lungul fluviului Rhône şi fasii de dune de nisip relicte din secolele mai reci, ocupate cu paşuni permanente. Mare parte a deltei este destinata habitatelor salmastre formate pe teren deschis, care poate fi uscat (Salicornia patula), umed (sansouires) sau scufundat (oligohaline şi mlaştini salmastre). Un rest al vechiului golf/lac al Genevei, care a fost umplut de sedimentele transportate de fluviu, ce inainteaza cel mai mult spre mare, este cel ocupat de habitatele hipersaline si de lagunele joase.

Din cele 4700 de specii de plante cu flori inregistrate in Franţa, peste 1000 sunt gasite in Camargue. Unele specii au aparut aici prin evoluţia adaptarii specifice pentru mediul lor. Altele sunt foarte rare in toata Franta sau chiar Europa. Populatii mari de plante care sunt vulnerabile in alta parte, datorita izolarii lor sau datorita dimensiunii limitate a habitatelor lor, persista peste zonele vaste ale deltei Camargue. Aceasta este regiunea cu cele mai mari populatii de Cressa cretica, o intindere apreciabila de iazuri temporara, şi Bassia hirsuta, care creşte de-a lungul muchiilor lagunelor salmastre.

Camargue mai este renumita si pentru pasarile ce o populeaza. Datorita amplasarii sale strategice, ca punte de trecere intre doua spatii continentale cu medii de viata atat de diferite, este un popas foarte important pentru pasarile migratoare, in drumul lor dinspre Europa si Asia. Exista aici o colonie faimoasa de Flamingo (cu cca. 10.000 exemplare), pasari elegante si suple, ce prezinta o particularitate: picioarele si gatul rozalii. Urmariti „la pescuit” dimineata, „les Flamants Roses” parca isi lucreaza programul de gimnastica in sincron. De asemenea, aici cuibaresc piciorongul si ciocul-intors. Totusi, cele mai emblematice gazde din Camargue pentru iubitorii de natura nu sunt nici pasarile, nici asociatiile floristice multicolore, ci caii albi si bivolii negri, care traiesc in libertate in Camargue sau in semi-salbaticie. Zglobii si naravasi, „les Chevaux Blancs” au contribuit la fixarea numelui deltei, „Camargue”, care inseamna „cal de mare”, iar naravasii bivoli negri au determinat poporul francez sa se laude cu propriul lor „Vest salbatic”. Caii pot calatori distante lungi fara sa oboseasca si sunt capabili sa indure conditii meteorologice extreme si perioade lungi fara sa se alimenteze. Ei se deosebesc de alti cai din lume prin lungimea mare a unghiilor lor, care este o adaptare la mediul umed. Caii salbaticiti („neincaltati” si in turme mici) sunt cenusii cand sunt tineri si devin albi abia la varsta de patru sau cinci ani. Zburdand plini de viata in jurul „inimii deltei Camargue”, cel mai intins lac – Etang de Vaccares, fermierii si crescatorii locali i-au folosit de secole pentru a aduna turmele de bivoli care cutreiera mlastina sarata.

Cu ce probleme de mediu se confrunta unul din ultimele adaposturi naturale ale cailor salbatici?

Mare parte din mlastina a fost asanata si transformata in teren agricol, iar cursul apei este controlat printr-o serie de diguri si canale. Laolalta cu poluarea Rhonului, acest fapt a dus la deteriorarea unora dintre habitate. Portiuni intinse din Camargue, mai ales din nord, au fost asanate si cultivate cu cereale, pomi fructiferi si legume. Orezul, cultivat aici din Evul Mediu, se dezvolta foarte bine pe solul aluvionar din regiune. Parcelele mici cultivate cu orez sunt inundate primavara de apa din canalele de irigatie, iar recolta este stransa cu mijloace mecanizate in septembrie si octombrie, dupa asanarea campurilor de orez.

In prezent, zona risca sa fie afectata de creşterea nivelului marii, fenomen destul de grav pentru habitatele din imediata apropiere a tarmului Marii Mediterane, in urma caruia pana la 5-6 m din uscat poate fi inundat. Pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, aproape 20 km din lungimea deltei au fost indiguiti, pentru a se limita afluxul de apa de mare si a se deseca terenurile pentru scopuri agricole. Apoi, s-a trecut la amenajarea antropica a cursului inferior al Rhonului, pentru a limita si mai mult inundarea terenurilor agricole, in vederea crearii unor terenuri propice practicarii viticulturii.

Peste toate aceste aspecte se ridica un mare semn de intrebare: ar trebui Delta Camargue sa serveasca scopurilor umane sau ar trebui sa ramana integral in starea ei naturala initiala? Iar in al doilea rand, cu ce au reusit pana acum sa contribuie agentii de mediu pentru diminuarea poluarii si a transformarii ireversibile a deltei in spatiu antropizat? Sub ce forma se reflecta statutul deltei de „Zona umeda de importanta internationala” in prezervarea atributelor naturale ale ecosistemului? Nu cumva au ramas toate acestea doar inserate in documente, in timp ce activitatile economice desfasurate acolo le-au substituit pe cele ecologice? In anii urmatori, destinul deltei va depinde de o stricta gestionare a resurselor de apa, prin pomparea, irigarea şi drenarea ei prin canale construite in asa fel incat sa nu perturbe circuitele hidrologice naturale din Delta Rhonului. Criza ecologica pe care o traverseaza Delta Camargue este un prilej bun de a ne opri si noi cu gandul la zona noastra umeda monumentala, Delta Dunarii, care a avut noroc pana acum ca la noi in tara lucrurile merg incet si investitiile straine nu au reusit sa o cuprinda inca si sa ii rapeasca din frumusete si complexitate. Oare chiar si conservatorismul francezilor este depasit de situatie? Va ajunge si Delta Camargue o amintire prafuita in marea enciclopedie a lumii, asa cum este acum Delta Rhinului? Portile Deltei Camargue sunt dechise fara aproape nici o restrictie turistilor, astfel ca micul colt de rai al cailor, bivolilor si pasarilor flamingo s-a transformat incet-incet din „No man’s land”  in „No nature’s land”, in care mai auzi in departare cate un francez nostalgic fredonand astazi perimatul, dar bine-graitorul „Sur le Pont d’Avignon”…

Articol realizat de Gabriela Adina Moroșanu, Anul al II-lea, Facultatea de Geografie, București

Surse foto si informatii:

http://www.parc-camargue.fr/

http://www.google.com/earth