Drumeția noastră virtuală prin Munții Altai se sfârșește astăzi prin surprinderea trăsăturilor lor peisagistice. Dat fiind faptul că mare parte din regiunea Altai nu este locuită de populații permanente, iar comunitățile tradiționale nu exercită o influență prea mare asupra peisajului, acest lucru le-a permis cercetătorilor să declare numeroase părți ale munților drept arii protejate. Acestea fiind spuse, să purcedem la drum!

Pentru început, ceea ce trebuie neapărat reținut este faptul că o zonă extinsă de 16178 km² - cuprinzând M. Altai și Bazinul Superior al Râului Katun a fost declarată rezervație naturală. 

Cele mai importante elemente protejate sunt  Lacul Teletskoye, Muntele Belukha și Podișul Ukok – acestea fiind cuprinse în patrimoniul natural UNESCO, sub numele de ”Altaii de Aur”. Așa cum se menționează în descrierea UNESCO a site-ului, “regiunea reprezinta secvența cea mai completă a zonelor de vegetație altitudinale, din Siberia centrală, de la stepă, silvo-stepă, păduri mixte, vegetație subalpină la vegetația alpină propriu-zisă“. În afară de vegetația specifică, se mai pune accent pe conservarea mamiferelor pe cale de dispariție la nivel global, cum ar fi leopardul de zăpadă (Panthera uncia) și oaia Argali de Altai (cea mai mare oaie sălbatică). Ibexul siberian trăiește, de asemenea, în acești munți (Foto 1).

Foto 1. Ibex-ul siberian. Sursa: http://www.worldsportfishing.com/shooting-holidays-3/russia/

Lacul Teletskoye este cel mai mare corp de apă dulce din sud-vestul Siberiei și constituie habitatul a numeroase specii de pești, dintre care cele mai valoroase sunt cega și păstrăvul. Este supranumit ”Lacul aurit” (Foto 2) și face parte din Altaiul Siberian, având o profunzime maximă de 325 metri și se află în topul celor 25 celor mai adânci lacuri din lume. Un alt record al său este transparența foarte mare, de peste 40 de metri, de unde o turbiditate foarte scăzută datorată numeroaselor cursuri de apă afluente și cristaline (70 râuri permanente și 150 temporare alimentează suprafața lacului de 348 metri pătrați), ce provin de pe versanții munților.

Foto 2. Lacul Teletskoye.  Sursa: http://alanier.at/Altai1.html

Originea tectonică a lacului poate fi lesne dedusă din forma sa alungită, pe 78 km și cu o lărgime de doar 5 km și din orientarea sa (Foto 3), de-a lungul joncțiunii a două sisteme de falii. Jumătate din rezervele de apă primite provin din sudul său prin intermdiul principalului afluent, râul Tchoulychman, iar spre nord-vest, lacul se scurge la rândul său printr-un singur curs, numit Biia, care devine, prin confluența cu râul Katoun, unul dintre fluviile cele mai importante ale Rusiei, Fluviul Obi.

Foto 3.  Harta lacului Teletskoye. Sursa: http://fr.wikipedia.org/wiki/Lac_Teletsko%C3%AFe

Muntele Belukha este considerat de asiatici un munte sacru, fiind un centru de întâlnire a spiritualiștilor budiști.  Inițial numit ”Uch Sumer”, însemnând ”3 Vârfuri”, muntelui i s-au atribuit o serie de denumiri de origine kazahă sau altaiană. Actualul nume, potrivit unor descoperiri ale arheologilor, este mai mult decât probabil a fi de sorginte sumeră, echivalând pentru triburile budiste central-asiatice cu vestita ”Shambala”, unde doar inițiații pot intra. Ceea ce este inclus în patrimoniul mondial UNESCO și în diferite forme de conservare a naturii nu sunt numai elementele naturale ale peisajului, care merg de la ghețari, păduri de conifere, pajiști alpine, diferite specii vegetale și animale, dar și vestigiile umane ale unei spiritualități ce depășește bariera timpului – morminte ale liderilor budiști din trecut, petroglife, pietre de înmormântare. 

Foto 4. Peisaj din rariștile de limită și pădurea de brad siberian din M. Altai. Sursa: www.guardian.co.uk

Nu lipsesc nici pajiștile alpine (Foto 4) sau tundrele montane care găzduiesc în special exemplare din genurile Kobresia (Foto 5) și Carex, dar acestea alături și de numeroase flori multicolore populează pajiștile de la peste 3000 m alt.

Foto 5. Exemplar de Kobresia. Sursa: www.flickr.com

Pe de altă parte, regiunea Altai reprezintă un important centru al biodiversității de plante și specii de animale montane din nordul Asiei, dintre care numeroase sunt rare și endemice. Mai mult de 1.400 plante vasculare se găsesc în Regiunea Zapovednik, iar dintre acestea 17% sunt specii endemice. Zona susține o faună diversă, inclusiv 72 de specii de mamifere și 310 de specii de păsări. 

Foto 6. Pădure de taiga din Munții Altai. Sursă: http://en.wikipedia.org/wiki/Altai_Mountains

Cea mai mare parte a M. Altai este acoperită cu specii ale pădurii de taiga (Foto 6), cu specii de cedru, zadă, larice siberian, pin, molid, brad siberian. Dintre acestea, zada și cedrul prevalează, dar se pot întâlni și alte specii de arbori și arbuști, din gama foioaselor, cum ar fi mesteacănul și plopul tremurător. Zonele alpine, situate la înălțimi mai mari de 2000 – 2400 m, oferă pajiști întinse, cu ierburi și flori diferite. Fauna este și ea foarte diversificată, întâlnindu-se exemplare de leoparzi ai zăpezii (Foto 7), elan, cerb siberian (maral), urs brun, vultur auriu, lupi, zibeline, hermeline, marmote, cai sălbatici takhi, oi Argali (Foto 8), sau ibecși siberieni (Capra sibirica). Pe versanții sudici și estici, la altitudini sub 1500 m, cresc și foioase, în special specii de fag.

Foto 8. Leopardul zăpezii. Sursa: www.descopera.ro

Foto 9. Oaia Argali. Sursa: nuesteimposibil.blogspot.com

În ciuda complexității floristice și faunistice a munților, aceștia nu au un grad de acoperire foarte mare, pădurea de conifere extinzându-se, spre exemplu, mai mult pe versanții sudici și sud-estici, iar în pe cei nordici și la altitudini mari, există suprafețe biogeografice deschise cu vegetație de stepă alpină.

Nu în ultimul rând, Platoul sau Podișul Ukok este un alt sector al Altailor, care adăpostește un ladșaft specific de stepă înaltă, temperată, acoperită cu graminee rezistente la temperaturi fluctuante și precipitații scăzute, din cauza umbrei pluviometrice proiectate de munții înconjurători. Acesta este situat la granița dintre China, Kazakhstan și Mongolia și îmbină, pe lângă specificul biogeografic al fiecărui stat, trăsături antropologice ale vieții strămoșilor preistorici. Astfel, arheologii au descoperit în permafrostul ce acoperă aproape întreaga suprafață a platoului o serie de corpuri umane neolitice mumificate și înghețate, datând din Epoca Bronzului și asociate culturii Pazyryk. Și aici trăiesc numeroase exemplare de leopard al zăpezii sau oi Argali, iar investițiile rusești și chinezești în domeniul alimentării Asiei Centrale cu gaz metan vizează construirea unor gazoducte care să treacă prin podiș. Procesele geomorfologice care afectează peisajul platoului includ alunecările de teren și avalanșele produse în timpul primăverii și verii, când permafrostul (Foto 10) se dezgheață în mare parte din grosimea lui.

Foto 10. Imagine permafrost – Platoul Ukok.  Sursa:

http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Ukok_Plateau_2.jpg

În concluzie, Munții Altai reprezintă o regiune caracterizată printr-o geomorfologie complexă, prin întinse zone declarate arii protejate datorită fie importanței pe care le-o dau diferite elemente geomorfologice și hidrologice (lacuri glaciare, cascade, porțiuni din limita superioară a zăpezilor veșnice, suprafețe de eroziune), fie datorită bogăției în specii floristice și faunistice ale anumitor zone, cu precădere cele în care viețuiesc Oaia Argali și Leopardul Zăpezilor. Datorită faptului că această zonă nu este foarte populată, orașele lipsind, iar satele fiind risipite în vetrele depresiunilor, în lungul râurilor, sau pe unele interfluvii cvasi-orizontale și situate la altitudini mai mici (în Rusia și Kazakhstan) și predominant nepermanente (în Mongolia), nici influența omului nu se resimte aici, dar nici comunitatea umană nu este suficient de numeroasă astfel încât să prezinte un element supus anumitor riscuri geomorfologice.

Referinte:

1.        Bridges, M., E., 1990, World Geomorphology, Cambridge University Press

2.        Popa, V., 2012, Geografia Statelor Asiei, Editura Universitară, București

4.        http://www.bluepeak.net/mongolia/mountains.html

5.        http://www.wcmc.org.uk/protected_areas/data/wh/altai.htm

6.        http://travelers-way.com/Curiozitati/muntii_altai.html

http://whc.unesco.org/en/list/768

http://fr.wikipedia.org/wiki/Lac_Teletsko%C3%AFe

Munții Altai (etimologie turcă Altay = munte de aur) sunt un lanț muntos în zona de graniță între Kazahstan, Rusia (Siberia), Mongolia și China. Acest lanț muntos cuprinde trei catene alungite pe direcția  nord-vest, sud-est, pe o lungime de 2.100 km: Altaiul Rusesc, Altaiul Mongol și Altaiul Gobian. Matematic, lanțul se întinde între 52 ° lat N și 45 ° lat N și între 84 ° și 90 ° E (unde se contopește cu Munții Sayan la est) – Foto 1.

Munții Altai descresc altitudinal spre sud-est, terminându-se printr-o serie de dealuri scunde. Elementele valoroase ale cadrului natural sunt protejate în Parcul Național Altai Tavan Bogd.

Regiunea Altai este divizată atât din punct de vedere geomorfologic, peisagistic, cât și administrativ, în trei catene muntoase: Altaiul Mongol, Altaiul Gobian și Altaiul Rusesc. Munții Altai sunt formați din culmi paralele, orientate de la nord-vest spre sud-est, începând din marginea joasă a câmpiei vest – siberiene (partea dintre Obi si Irtîș) și până în Deșertul Gobi, pe o lungime de 1 250 km. Cele două sectoare principale ale acestor munți sunt Altaiul Înalt (Rusia și Mongolia) și Altaiul Mongol. Cel mai înalt vîrf, Beluha – 4506 m (Foto 2), este situat în extremitatea nord-vestică a sistemului muntos. Pe culmile cele mai înalte apar ghețari, dintre care cel mai important este Potanin, lung de 20 km. Datorită existenței în acești munți a minereurilor aurifere, ei au fost numiți ”Altai”, denumire derivată din cuvântul mongol ”alta”, care înseamna “aur”. Spre altitudinile maxime, aceștia sunt permanent înzăpeziți, adăpostind numeroși ghețari – Foto 3.

Altitudinea lor medie este de 1.500  – 1.750 m, iar pantele înregistrate, în general, sunt mai mari de 25 de grade. Limita zăpezii veșnice se află la 2.000 m alt. pe latura de nord și de la 2.400 m alt pe latura de sud, iar deasupra acesteia se găsesc vârfuri asemenea unor turnuri, având versanți accidentați, care se ridică mereu deasupra zăpezii cu până la 1.000 m. Munții Altai, deși par fragmentați de o densă rețea hidrografică, ce se îndreaptă în special spre Oceanul Arctic (Marea Kara), au foarte puține trecători care să faciliteze trecerea păstorilor nomazi cu turme de oi sau cămile. Există, însă, stâne cu o vechime considerabilă la altitudini mari, care au devenit destul de accesibile populației locale, prin drumurile pietruite construite de-a lungul timpului. Acestea sunt Ulan-Daban la 2827 m, precum și Chapchan-Daban, la 3217 m, sud, respectiv în nord. În Partea estică și sud-estică, versanții sunt foarte abrupți, existând diferențe de altitudine de sute, chiar 1000 de metri spre platoul vast și semi-arid al Podișului Mongoliei. Spre Deșertul Gobi, tranziția este efectuată treptat, prin intermediul mai multor platouri minore, cum ar fi Ukok (2380 m) cu Valea Pazyryk, Chuya  (1830 m), Kendykty (2.500 m), Kak (2520 m), Suok (2590 m), și Juvlu-kul (2410 m).

Pantele nord-vestice și nordice ale Munților Sailughem din Altaiul Rusesc (Foto 4) sunt extrem de abrupte și dificil de accesat. În această parte, ghețarii au cea mai mare extensiune, ajungând până la 30 kmp, în suprafață totală. Munții Sailughem sunt, poate, cei mai ramificați, terminându-se spre celelalte subunități prin numeroși pinteni, spre mai toate direcțiile,  umplând astfel spațiul dintre munți și zonele joase din Tomsk.

Platourile secundare de altitudine mai mică se pot distinge de-o parte și de alta a Văii Katun (Foto 5), care începe ca un defileu sălbatic pe versantul de sud-vest al Masivului Belukha, apoi, după un cot mare, râul (600 km lungime) străpunge Alpii Katun, și intră într-o vale mai largă, situată la o altitudine între  600 și 1.100 m, pe care o urmează până când iese din zonele muntoase și confluează cu cel de-al doilea afluent al Fluviului Obi – Râul Biya (Foto 6).

Foto 5

A doua vale ca importanță hidro-geologică pentru regiune este cea a Râului Charysh, care trece printre Masivul Korgon și Alpii Tigeretsk, pe de o parte și Talitsk și Alpii Bashalatsk, pe de altă parte. Această vale este foarte fertilă. Altaii, văzuți din această vale, prezintă scene spectaculoase, inclusiv micul, dar adâncul lac Kolyvan (altitudine 360 ​​m), care este înconjurat de cupole de granit și turnuri fantastice.

Mai departe spre vest, văile Uba și Ulba curg spre sud-vest spre Irtâș. Valea Bukhtarma, care are o lungime de 320 km, are, de asemenea, originea la poalele M. Belukha și vârfurile M. Kuitun, și curge de la un platou alpin, la o altitudine de 1.900 m, spre Cetatea Bukhtarma  aflată la 345 m. Această regiune oferă contrastele cele mai izbitoare ale peisajului și vegetației. Părțile sale superioare abundă în ghețari, cele mai cunoscut fiind Gh. Berel, a cărui limbă glaciară coboară până la localitatea Byelukha, la mai puțin de 2000 m. 

Altaiul Mongol (Foto 7), care separă bazinul Khovd, pe la nord, de bazinul Irtysh Pavlodar, pe la sud, este o adevărată frontieră naturală, care se ridică printr-un abrupt înalt față de depresiunea Țungariei (470-900 m alt), dar coboară la nord cu o pantă mare, pe o distanță relativ scurtă, spre platoul (la 1150 la 1680 m) din nord-vestul Mongoliei. La est de meridianul de 94 ° E, Altaiul este continuat de o serie dublă de lanțuri muntoase, toate prezentând caracteristici mai puțin marcante orografic și care se află la altitudini considerabil mai mici.

Bazinele componente ale Munților Altai de pe teritoriul Mongoliei sunt: Sagsay, Omno, Eli Gol, Khovd, Tsagaan Gol, Oigor, Tsagaan, Sogoo, Dayan Nuur, Khoton Khurgan Nuur, dar despre caracteristicile lor hidrografice și procesele fizico-geografice caracteristice vom vorbi într-un articol viitor.

Pentru moment, în această perioadă tulbure a României, gândul ne este ațintit spre apărarea munților noștri. Nu nădăjduiesc spre o atenție reținută de Munții Altai, dar ceea ce îmi doresc să se desprindă din acest articol este că în lume există exemple de regiuni cu și mai mari probleme economice și cu o dezvoltare generală mult mai scăzută decât a noastră, care au reușit să își păstreze nedislocate frumusețile și resursele naturale.

Bibliografie:                                       

1.    Ielenicz, M.,2010, Geomorfologie, Editura Universitară, București

3.      Popa, V., 2012, Geografia Statelor Asiei, Editura Universitară, București

4.       http://www.bluepeak.net/mongolia/mountains.html

5.       http://www.wcmc.org.uk/protected_areas/data/wh/altai.htm

6.      http://eng.altairepublic.ru/modules.php?op=modload&name=Sections&file=index&req=viewarticle&artid=47&page=1

7.       http://mongolianaltai.uoregon.edu/

8.      http://travelers-way.com/Curiozitati/muntii_altai.html

9.      http://ro.wikipedia.org/wiki/Mun%C8%9Bii_Altai

           http://m.ziarulevenimentul.ro/stiri/Turism/muntii-altai–46446.html

11   http://en.wikipedia.org/wiki/Altai_Mountains

12    http://whc.unesco.org/en/list/768

       http://www.rosiamontana.org/