CLICK HERE FOR VIDEO!

Knowing that I am passionate about anything having to do with the ocean, a friend of mine sent me the other day a short film that got me inspired. To be honest, I didn’t know anything about the oddity that I am about to show you, but after looking for more details, I was really impressed by what I found.

As early as 1995, several divers found some intriguing geometric patterns at the bottom of the Sea of Japan, drawn into the sand by a mysterious artist. For over a decade, the origin of these beautiful shapes that kept appearing ad then disappearing eluded scientists that tried to understand it.

According to Hiroshi Kawase (a researcher at the National Institute and Museum of Natural History – from Chiba, Japan), when the artwork is complete, females start coming to inspect it. If the result satisfies their taste, they accept to mate with the artist. Then, the female lays her eggs at the centre of the pattern, and the male fertilizes them. Afterwards, the female leaves the male to guard the eggs for up to 6 days, probably util the embryos hatch.

Sources:

www.livescience.com

blogs.discoverymagazine.com

http://www.smithsonianmag.com/

VIDEO:

https://www.youtube.com/watch?v=kj-K_pFoaDo

https://www.youtube.com/watch?v=WIbdnx7Q-JU

Article written by Ioana Stoicescu and translated by Mihail Mitoșeriu.

Salutations de l’ile de Samos!

Nous continuons la série Les trésors de la mer avec la précieuse palourde Pinna nobilis. Mais pourquoi est-elle spéciale?

1.C’est le plus grand mollusque bivalve de la mer Méditerranée (pouvant atteindre dans certains cas 1 mètre de longueur).

2.Cette palourde ne se trouve que dans la Méditerranée.

3.Elle a été consommée depuis plusieurs siècles et a été aussi exploitée pour sa soie de la mer.

4.A nos jours, elle est une espèce périclitée, protégée par la Directive Habitats (92/43/EEC).

Sources:

- Encyclopedia Of Life, www.eol.org

- http://www.muschelseide.ch

- http://www.marine-vectors.eu

- marinespecies.org/

Article écrit par Ioana Stoicescu et traduit par Mihail Mitoseriu.

Cunoscând faptul că sunt pasionată de mediul marin, un bun prieten mi-a trimis deunăzi un videoclip care m-a inspirat. Sinceră să fiu, nu cunoșteam curiozitatea pe care o voi prezenta în cele ce urmează, dar căutând câteva detalii despre fenomen, am fost impresionată de ceea ce am găsit.

Încă din anul 1995, câțiva scafandri au descoperit pe fundul Mării Japoniei forme circulare interesante, desenate în nisip de către un artist misterios. Timp de mai mult de un deceniu, originea acestor forme frumoase care tot apăreau și dispăreau a fost o enigmă pentru cercetători.

Forme ‘desenate’ de catre pestele-balon. Sursa foto: thisiscolossal.com

Forme ‘desenate’ de catre pestele-balon. Sursa foto: thisiscolossal.com

În cele din urmă, autorul acestor mici opere de artă a fost descoperit, în anul 2011. Este vorba de nimeni altul decât Peștele- balon (Tetraodontidae sp.- în engleză Puffer fish).

Studiile arată că acest tip de pește-balon trasează în nisip aceste forme neobișnuite pentru a-și atrage o parteneră. Cu ajutorul înotătoarelor, masculii desenează în nisipul peste care trec, dând naștere unor forme circulare uimitoare. Mai mult decât atât, uneori transportă mici bucăți de scoici, pentru a orna capodopera. Deși peștii au în jur de 12 cm lungime, formațiunile rezultate pot ajunge pâna la 2 m în diametru. Întreg procesul artistic durează 7-9 zile.

Pestele-balon in actiune- imagini pe etape. Sursa foto: livescience.com

Conform spuselor lui Hiroshi Kawase (cercetător la Muzeul și Institutul de Istorie Naturală din Chiba, Japonia), când capodopera este gata, femelele vin să o inspecteze. Dacă rezultatul este pe placul lor, acceptă să participe la reproducere. Uimitor este faptul că femela depune ouăle chiar în centrul formațiunii circulare, masculul fertilizându-le apoi la exterior. Ulterior, femela pleacă, iar masculul rămâne lângă ouă timp de 6 zile, probabil pentru a le păzi până la eclozare.

Nimeni nu știe criteriile pe baza cărora femelele decid că un desen este acceptabil sau nu. Una dintre ipoteze este faptul că această tehnică de desen are scopul de a canaliza particulele foarte fine de nisip către centru, pentru a servi drept cuib. Cu cât nisipul din centru este mai fin, cu atât mai mult cresc șansele ca structura să fie aleasă de femelă.

Deși peștele-balon este unul dintre cele mai toxice viețuitoare marine, iată că poate fi și o ființă creativă. De admirat.

Pestele- balon in actiune. Sursa foto: thisiscolossal.com

Bibliografie

www.livescience.com

blogs.discoverymagazine.com

http://www.smithsonianmag.com/

VIDEO:

https://www.youtube.com/watch?v=kj-K_pFoaDo

https://www.youtube.com/watch?v=WIbdnx7Q-JU

Ce sunt valurile?

Valurile sunt mişcări ondulatorii ale suprafeţei mării, datorate propagării energiei mecanice în lungul discontinuităţii marcate de densitate ce se află la contactul atmosferă- mare.

Valurile sunt printre cele mai complicate fenomene ale lumii oceanice. Au fost scrise numeroase cărţi despre valuri, au fost concepute modele matematice şi au fost construite bazine pentru a le explica şi, totuşi, se pot învăţa multe observând valurile, întrucât nu există două valuri identice.

Elementele unui  val

Creasta – linia cea mai înaltă a valului în raport cu nivelul suprafeţei apei. Vârful este partea cea mai înaltă a crestei.

Baza – adâncitura sau golul valului, adică partea cea mai joasă din profilul valului în raport cu nivelul suprafeţei apei.

Înălţimea – distanţa măsurată pe verticală între creastă şi baza valului .

Lungimea – distanţa măsurată pe orizontală care uneşte vârfurile a două creste sau a două adâncituri consecutive.

Panta - unghiul de înclinare a valului, în raport cu orizontala. Se exprimă prin raportul dintre înălţimea şi lungimea valului: P = I / L.

Frecvenţa – numărul de valuri care trec printr-un punct oarecare în unitatea de timp.

Direcţia – punctele cardinale sau alte repere spre care se îndreaptă valul

Viteza – distanţa parcursă de creasta valului într-o unitate de timp

Perioada – intervalul de timp scurs între trecerea a două vârfuri consecutive

Elementele unui val. Sursă: – „Curs Geografia mărilor şi oceanelor”, A. Posea, Bucureşti, 1989

Clasificarea valurilor

a)     După origine:

-          valuri de vânt

-          valuri seismice (catastrofale)

-          valuri de furtună

-          valuri interne

-          valurile navei

b)     După forma suprafeţei mării

-          progresive

-          staţionare

c)     După relaţia valuri- adâncimea apei

-          valuri de mare adâncime (offshore waves)

-          valuri intermediare

-          valuri de ape mici (shallow water waves)

d)     După durata acţiunii:
- valuri întreţinute – care se manifestă atâta timp cât acţionează forţa generatoare
- valuri libere (de hulă)

e)     După dimensiunile geometrice ale valurilor:
- valuri scurte – cand raportul dintre lungime si inaltime este mai mic de 40;
- valuri lungi – cand raportul dintre lungime si inaltime este intre 2÷25.

VALURILE INTERNE

Valurile interne – sunt caracteristice zonelor polare şi se formează în zona de vărsare a unor fluvii (Lena, Obi, Enisei) sau în zona strâmtorilor, datorită combinării unor mase de apă diferite (două strate suprapuse): la suprafaţă, apă cu salinitate redusă, care provine din topirea gheţurilor, iar la fund, apă sărată.  Astfel, stratul superior va avea oscilaţiile sale proprii, diferite de cele ale stratului inferior, forma de contact dintre cele două strate fiind animată de valuri interne.

Formarea valurilor interne. Sursa: whatonearth.olehnielsen.dk

Cauzele imediate care fac să oscileze suprafeţele de separaţie sunt variate. Pot fi provocate de trecerea unui curent de adâncime pe un fund neregulat, de repercusiunile efectelor unor furtuni, ale unui curent de maree, undelor seismice etc. Unele valuri îşi au originea în atracţia lunii.

De exemplu, o furtună poate ridica suprafaţa mării şi coborî nivelul picnoclinei. La îndepărtarea furtunii, picnoclina va reveni la nivelul de echilibru, cauzând o oscilaţie. Sau, dacă viteza unui curent de suprafaţă se schimbă brusc la picnoclină, se pot genera valuri interne.

Formarea valurilor interne în timp ce apa se deplasează prin Strâmtoarea Gibraltar în Marea Mediterană. Imaginile satelitare arată fenomenul de difracţie când valurile se îndepărtează de strâmtoare. Sursă: earth.esa.int

Valurile interne au fost observate pentru prima dată de Benjamin Franklin, în 1762. Îmbarcat la bordul unei nave, contempla rezervorul unei lămpi cu ulei, în care lichidul gros plutea pe un strat de apă. La limita dintre cele două lichide, se formau ondulaţii care nu permiteau  amestecul lichidelor.

În anul 1906, ideea a fost reluată de către Ekman, reuşind astfel explicarea unui fenomen remarcat şi de Fridtjof Nansen: în fiordurile Norvegiei, unele nave, în anumite perioade ale anului, întâlnesc zone de calm absolut şi cu toate acestea avansează foarte greu. Acest fenomen este numit apă moartă. Dacă stratul superior este subţire, cu densitate redusă, şi permite elicei unui vas să atingă picnoclina, energia elicei creează valuri interne. În această situaţie, elicea devine ineficientă, iar vasul îşi pierde brusc viteza, rămânând imobilizat.

Valurile interne sunt mai lente decât cele de suprafaţă. Perioada lor este de obicei mai lungă decât a valurilor de vânt, iar înălţimea este limitată de către grosimea stratului superior. Când înălţimile sunt mari, valurile interne se pot arăta la suprafaţa mării sub formă de benzi de-a lungul apei. Câteodată, în loc de benzi, valurile interne pot provoca ridicări şi coborâri ale suprafeţei mării.

VIDEO 1- Valurile interne: experiment diferente de densitate

VIDEO 2- formarea valurilor interne în Strâmtoarea Gibraltar

BIBLIOGRAFIE

-  Enciclopedie virtuală `An Introduction To The World´s Oceans´ , A. C. Duxbury, A. B. Duxbury, K. A. Sverdrup, McGraw Hill, ediţia a VI-a

- „Curs Geografia mărilor şi oceanelor”, A. Posea, Bucureşti, 1989

Continuăm seria Comorile mării cu valoroasa scoică Pinna nobilis. Prin ce este este ea specială?

1. Este cea mai mare dintre bivalvele Mediteranei (putând atinge, în anumite condiții, lungimea de un metru).
2. Se găsește numai în apele Mediteranei.
3. A fost folosită de sute de ani ca sursă de mâncare, dar mai ales pentru a sa mătase marină.  
4. În prezent, este o specie periclitată, fiind protejată de către Directiva Habitate (92/43/EEC).

Pinna nobilis. Sursă foto: thais.it

Taxonomie: Regn: Animalia; Încrengătura: Mollusca; Clasă: Bivalvia; Ordin: Pterioida; Familie: Pinnidae; Gen: Pinna

Pinna nobilis are aspectul unui evantai pe jumătate deschis. Este căutată pentru a fi vândută ca suvenir, în ciuda faptului că este o specie protejată. Suprafața scoicii este rugoasă și constituie locuința ideală pentru diferite specii de alge sau bureți, iar cavitatea sa adăpostește adesea crabi și creveți.

Pinna nobilis se hrănește cu fitoplancton, putând filtra până la 6 litri de apă într-o oră. Trăiește la adâncimi cuprinse între 0.5 și 40-60 m, de obicei în ecosistemele cu Posidonia oceanica sau Cymodocea nodosa. Preferă zonele luminoase, cu apă curată.

Cum se reproduce Pinna nobilis? Într-un mod foarte interesant! Este un organism hermafrodit, eliberând atât celule sexuale (gameți) masculine, cât și feminine. După fertilizare rezultă larve ce înoată liber, care, după câteva zile, dezvoltă un înveliș calcaros și cad pe fundul mării. În acest moment, scoica începe să producă fire de byssus, fixându-se în loc. În primul an, crește până la 10-15 cm. O scoică ajunsă la maturitate crește până la 1- 1.2 m și poate trăi până la 20 de ani!

În secolul al XIX-lea, firele de byssus (cu textură asemănătoare mătăsii) produse de această scoică erau uscate și apoi folosite în confecționarea de mănuși, șosete și șaluri. Aceste produse erau foarte îndrăgite de către reprezentanții claselor înstărite, de unde și denumirea de Pinna nobilis.

Pinna nobilis. Sursă foto: wikipedia.org

În timpul scufundărilor în apele grecești, am avut onoarea să întâlnesc această specie nobilă. Deși colecția mea de scoici ar fi devenit mult mai valoroasă cu un exemplar de Pinna nobilis, am luat cu mine doar câteva fotografii și o amintire de neuitat.

Pinna nobilis. Photo: Adam King

Pinna nobilis. Photo: Adam King

Pinna nobilis. Photo: Adam King

Surse documentare:

- Encyclopedia Of Life, www.eol.org

- http://www.muschelseide.ch

- http://www.marine-vectors.eu

- marinespecies.org/

Ei, bine, în munca lor de a aduce beneficii pe cale verde, morile de vânt mai fac ceva: un micro-climat. Să ne imaginăm pe mare o mulțime de mixere care amestecă aerul cald cu cel rece, aerul se condensează apoi în picături fine, devenind vizibil. Avem apoi o pătură cețoasă ce contrastează cu linia de coastă senină. Dacă ar fi o fermă de astfel de mixere, întinsă pe suprafețe uriașe, în largul mării, oare nu ar putea schimba tiparul vremii? Oare ar putea reduce viteza vântului? Oare nu ar proteja cumva uscatul?

Eu cred că există șansa de a se dezvolta acest sector energetic încât să se pună problema de astfel de ferme de vânt. Voi ce ziceți? Mixerele de vreme așteaptă să le dăm mai multă responsabilitate. :)

Sursă fotografii: guardian.co.uk, noaanews.noaa.gov, news.cnet.com

2. Tibet este cel mai inalt podis de pe glob, avand o altitudine medie de 4.785 metri. Este situat in partea central-sudica a Asiei;

3. Campia Tarimului (530.000 km²) este cea mai inalta campie a lumii, fiind situata la o altitudine medie cuprinsa intre 800 si 1.400 metri. Se afla pe teritoriul Chinei, intre Muntii Tianshan si Podisul Pamir;

4. Rusia este tara cu cel mai lung litoral, de peste 37.000 km, de-a lungul Oceanului Arctic si Pacific, precum si de-a lungul a numeroase mari: Marea Bering, Marea Laptev, Marea Kara, Marea Baltica, Marea Caspica;

5. Seil Sound este cea mai ingusta stramtoare de pe glob, avand numai 6 metri. Separa insula Seil de Marea Britanie;

6. Namjargbarwa este cel mai adanc canion din lume. Este situat la granita dintre India si China in Muntii Himalaia, avand o adancime de 6.000 metri. La mare altitudine, in Anzii peruvieni, se afla canionul Colca, cel mai adanc defileu din lume, fiind de doua ori mai  adanc decat Marele Canion din SUA;

7. Sahara, cel mai intins desert al Terrei (8.800 000 km²), ocupa 1/3 din suprafata Africii si se intinde pe teritoriul a zece tari: Egipt, Tunisia, Algeria, Libia, Maroc, Niger, Mauritania, Mali, Ciad si Sudan. Cea mai mare duna de nisip de pe glob se afla in Sahara, avand 5 km lungime si 430 metri inaltime. Singura data din istorie cand a nins in desertul Sahara a fost  in 18 februarie 1979;

8. Indonezia este cel mai mare arhipelag, avand peste 13.677 de insule din care aproximativ 3.000 sunt locuite. Aici se gasesc peste 100 de vulcani activi, regiunea facand parte din ‘’Cercul de foc al Pacificului’’;

9. Africa este cel mai fierbinte continent ; cea mai ridicata temperatura a fost de 58 ºC. Antarctica este cel mai rece continent, aici se afla ‘’polul frigului’’; cea mai scazuta temperatura a fost de  -94,5ºC;

10. Cirrus este cel mai inalt nor din atmosfera Pamantului. Acesta ajunge pana la 13 km inaltime in zonele temperate si pana la 18 km inaltime in zonele calde. Stratus este norul situat la cea mai mica inaltime (100-400 metri). Fiind foarte jos, se mai numeste si “ceata inalta”;

11. Marea Neagra este marea cea mai izolata a Oceanului Planetar. Este marea care a avut cele mai multe denumiri de-a lungul timpului: Ashaena “posomorata, neagra”/ Pontus Axeinos “marea inospitaliera”/ Pontus Euxeinos “marea ospitaliera”/ Marea Maggiore “marea cea mare”/ Marea Neagra;

12. Finlanda este tara cu cele mai multe lacuri; mai este denumita si Suomi, ceea ce inseamna “tara celor o mie de lacuri”. Assal (Africa) este cel mai sarat lac de pe Glob (375 g/l), este mult mai sarat decat Marea Moarta (322 g/l). Baikal este cel mai adanc lac (1620/1637 metri) si cel mai vechi (25-30 milioane de ani);

13. Amazon (America de Sud) este cea mai mare apa curgatoare a Terrei ; are cel mai mare debit (212.377 m³/s), cel mai intins bazin hidrografic (7.050.000 km²), are cel mai mare numar de afluenti si subafluenti (circa 15.000), are cel mai lung curs navigabil (1.600 km), are cel mai mare val mareic (4,5 metri inaltime);

14. Gange-Brahmaputra este cea mai mare Delta a Terrei. Are o suprafata de 100.000 km²;

15. Nil II Cripto-Rau „(rau ascuns)” este cel mai lung rau subteran. Curge sub fluviul Nil (cel mai lung fluviu, cu o lungime de 6.671 km), avand un debit de sase ori mai mare;

16. Cascada Victoria este cea mai mare cascada ca debit (4.500 tone de apa pe secunda) si ca intindere (1.800 metri latime). Cascada Ingerului ‘’Salto del Angel’’ este cea mai inalta cascada, 978 metri;

17. Yellowstone este parcul national (SUA) in care se gaseste cea mai mare concentratie de gheizere (circa 300). Waimangu (Noua Zeelanda) este gheizerul care a avut cea mai inalta eruptie de apa si vapori (460 metri). A fost activ in perioada 1800-1904.

Articol realizat de Netcu Ancuta Gabriela

(Netcu Ancuta Gabriela este studenta in anul II la Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucuresti, specializarea Geografia Mediului)

Surse informatii:

Ilinca L.I., Ilinca Iulia Anca (2009), Geografia la superlativ, editura Tiparg

Surse foto:

http://pentru-curiosi.blogspot.com/2009/06/podisul-tibet.html

http://www.argento.ro/pictures/sahara-istoria-unui-desert/

http://www.travelwiz.ro/finlanda

http://www.vesel.ro/imagini/Natura/2999/amazon

http://www.trilulilu.ro/imagini-calatorii/yellowstone-1

Daca v-a placut articolul, m-as bucura sa-l votati si sa-l ‘share’-uiti mai departe pe Facebook, Twitter, Google+ sau alte retele.