The Tisa Superioară Natura 2000 site was conceived as an area where ichtyofauna is the main target for conservation (11 species of concern) especially Telestes souffia and Hucho hucho. Certainly, one cannot preserve fish species, which are extremely sensitive to the quality of the riverine water parameters without properly conserving their spawning, feeding and shelter habitats. Therefore, aside a complex program for assessing the quality of physical and chemical parameters of the waters of Tisa river and its tributaries we also conducted a complex ecological research upon the riparian forest along the floodplain. Also the project involved a small sub-team of ethnologists and folklorists in the reason to see what is remained level of traditional rural practices along the river which are all ecological – friendly.

Unfortunately, the riparian forest habitat (91E0*) is very fragmented, subjected to a heavy biological invasion (provided by aggressively extending alien species of plants) and the floodplain adjacent to the river and the riverbed itself affected by a damming project which was conceived in total disrespect for ecological principles and nature conservation despite the fact that the Natura 2000 site was implemented before. The traditional rural lifestyle and practices were reduced along the river to a very low level, but our ethnologists results appreciate that there are still chances for implementing projects to restore them. Hence, the task of the future custodians of this Natura 2000 site will be a very heavy one for this sector, the most important one, of the site.

Much better is the conservational situation in the south-eastern appendix of this protected areas, named „the Ronișoara Lobe” which is an extension southwards to include the Ronișoara Durmast Oak reservation, an older protected area situated in the high hills east in the Maramureș Depression. Here dominating the landscape are the beech forests (9130 and 9110) with a consistent island of Durmast Oak (9170) which are more than 200 years old. Also along the sunny ridge to the eastern limit the Durmast Oak is dominant.

The forest in Ronișoara Lobe are well preserved with the exception of some conifer forest plantations, especially with spruce which is an alien species for the region. Due to their heavy impact upon the whole ecosystem, these plantations should be removed in the future and the natural forestry hardwood ecosystem should be left to restore itself.

There are also some mountain pasture ecosystems on the high slopes of the submountaineous hills in the eastern part of the Tisa Superioară site. Due to sheep overgrazing these are not in a good status of conservation and are subjected to heavy ruderalization and Pteridium aquilinum invasion.

The Pricop Huta – Certeze Natura 2000 site by contrast is a typical corridor / connecting site for large mammals like bear, wolf, lynx and red deer. In fact in between the heavily populated areas of Maramureș and Oaș Depression, the site is implemented on a veritable ecological ”isthmus” which links the large volcanic mountainous massif of Igniș in Romania with the volcanic chain of Oaș Mountains, which are partly in Ukraine and party in Romania. The border between Romania and Ukraine should be a barrier only for humans but not for animals, this is the main aim of this protected area aside from preserving the quality of the forest habitat to maintain their permeability for transiting large mammals. The conservation status of the beech forests around the site (9110, 9130) is yet good with the exception of the interference of some forest plantations of spruce (which are alien for the landscape and destructive for the phytocenoses but not bad for the large mammals) and the presence of a medium sized andesite quarry which should be limited in its future expansion – while the opening of other new ones should be forbidden.

These are just some of the general conclusions included in the Integrated Study on the Contribution of Ecosystems in the protected Natura 2000 areas: Pricop-Huta-Certeze and Tisa Superioara to the Sustainable Development of Local Communities (SIENPHCTS) project, funded by the EEA Grants – jointly financed by Iceland, Liechtenstein and Norway,Programme RO02 – Biodiversity and Ecosystem Services, Call for Proposals no. 1, whose Programme Operator is the Romanian Ministry of Environment.

Territorial Analyst Sabin BĂDĂRĂU

Comment est-ce possible? Par une combinaison entre des failles dans la législation et la manque de professionnalisme (ou le conflit d’intérêts) des employés du système forestier. Ainsi, l’article 9 de la Convention de Berne affirme que, dans certains cas (par exemple, pour avertir des dommages causées aux propriétés des hommes, pour des raisons sanitaires ou de sécurité publique, ou dans des buts scientifiques ou éducatifs), on peut établir des quotas de chasse pour les espèces protégées, Les quotas sont déterminées selon quelques indicateurs, dont essentiel est le nombre d’individus qui habitent dans un territoire, et ce nombre est établi par les hommes de l’administration des forets, à la suite des observations sur le terrain. Puis, un certain pourcentage d’animaux est admis pour la chasse.

Les problèmes commencent quand les gens chargés avec le recensement des animaux ne remplissent pas leurs attributions et offrent des chiffres approximatives sur la base des rapports anciens, sans des nouvelles observations, ou, au pire, préfèrent de rapporter un nombre plus élevé d’animaux pour faciliter la chasse. La chasse est vraiment une affaire profitable : le tarif pour un trophée d’ours est situé, en moyenne, entre 5000 et 7000 euros, et peut atteindre 10.000 en certains cas, et le cout d’une chasse de 3 – 4 jours est de 1000-1500 euros.

Apres une discussion avec une personne impliquée dans le domaine, j’ai appris que, «pour des nombreux forestiers et gardes de chasse, la chasse est une source rapide d’argent qui ne nécessite pas beaucoup de travail et, ainsi, ils préfèrent de rapporter un nombre plus grand d’animaux qu’en réalité. En plus, ce nombre fictif est aussi un raison de fierté et prestige pour le forestier! Mais, à nos jours, ce sont les données officielles qui nous devons utiliser, au moins jusqu’au moment quand les conflits d’intérêts cesseront et les forestiers commenceront un vrai recensement des animaux.»

Selon le rapport officiel sur l’estimation des populations pour les grandes carnivores en 2011, qui peut être lu ici, en Roumanie il y a 5600-6400 ours, 2300-2700 loups et presque 1200 lynx. Dans les estimations des spécialistes, les chiffres sont, en moyenne, réduites avec 25-30% par comparaison avec les résultats officiels. En plus, les rapports issus par les gestionnaires des forets sont beaucoup plus grands : 8400 ours, 5000 loups et 2400 lynx. Sur la base des estimations officielles, pour le saison 2011-2012, 365 ours, 498 loups et 119 lynx peuvent être tués. Néanmoins, c’est une amélioration par rapport au saison 2003-2004, quand on a permis la chasse de 945 loups et 658 ours.

Cependant, une question reste : dans le pays avec la plus grande densité de lynx (Lynx lynx) et qui abrite le plus grand nombre d’ours et de loups de l’Europe, pourquoi est ce que nous choisissons de tuer nos valeurs?

Si vous voulez d’être au courant avec les nouveautés de la biodiversité – et non seulement – nous vous invitons de vous inscrire au newsletter Greenly!

Sources bibliographiques :

http://www.carnivoremari.ro/;

http://www.vanatoare-vanator.ro;

http://www.legex.ro/Ordin-Nr.2278-din-15.09.2011-115043.aspx;

http://www.mmediu.ro;

http://www.lifextra.it.

Source des photos :

http://www.sepaq.com/;

http://nrs.wsu.edu/Research/Bear-Center;

http://www.carpinet.net;

http://cache2.artprintimages.com

Article ecrit par Magda Baidan et traduit par Mihail Mitoșeriu.

Mai mult de 75% dintre cele 31 de specii de carnivore mari se afla în declin, iar 17 specii ocupa în prezent mai puţin de jumătate din teritoriile ocupate anterior, raportează autorităţile.

Asia de sud-est, sudul şi estul Africii şi bazinul Amazonului fac parte dintre zonele în care multiple specii de carnivore mari se afla în declin. Cu câteva excepţii, carnivorele mari au fost deja elimiate dintr-o parte semnificativă a lumii, cum ar fi Europa vestică sau estul Statelor Unite.

„La nivel global, pierdem carnivorele mari”, a declarat William Ripple, autor principal al lucrării şi profesor în departamentul de Ecosisteme Forestiere şi Societate de la Oregon State University.

„Multe dintre ele sunt periclitate”, spune acesta. „Teritoriile lor sunt în colaps. Multe dintre aceste animale sunt în pericol de extincţie, fie la nivel local, fie global. Şi, ironic, dispar tocmai când începem să cunoaştem importantele lor efecte ecologice”.

Ripple şi colegii săi din Statele Unite, Australia, Italia sau Suedia au cerut formarea unei iniţiative internaţionale pentru a conserva prădătorii mari în coexistenţa cu oamenii. Au sugerat că o astfel de idee poate fi modelată după Large Carnivore Iniţiative for Europe, un grup ştiinţific non profit afiliat IUCN.

Cercetătorii au analizat rapoarte ştiinţifice publicate şi au scos în evidenţă şapte specii care au fost studiate pentru efectele ecologice la scara lagra pe care le au, numite „cascade trofice”. Acestea includ leii africani, leoparzii, râsul eurasiatic, pumele, lupii cenuşii, vidrele de mare şi câinii dingo.

Ripple şi co-autorul sau de la Oregon State, Robert Beschta, au documentat impactul pumelor şi al lupilor asupra regenerării parcelelor de pădure şi a vegetaţiei ripariene în Yellowstone şi alte parcuri naţionale din America de Nord. Au ajuns la concluzia că mai puţini prădători duc la o creştere a populaţiei de ungulate, cum ar fi căprioarele sau elanii. Un număr crescut de ungulate împiedica dezvoltarea vegetaţiei, aduce modificări în rândul păsărilor şi al mamiferelor mici schimba ecosistemele, determinând apariţia unor impacturi în cascadă. Autorii indică faptul că studiile efectuate pe râsul eurasiatic, câinii dingo, lei şi vidrele de mare au evidenţiat efecte similare.

Prezenţa râsului a fost corelată îndeaproape cu existenţa populaţiilor de căpriori, vulpi şi iepuri. În Australia, construcţia unui gard de 3400 de mile (5500 km) împotriva câinilor dingo a permis cercetătorilor de a studia ecosistemele cu şi fără aceste animale, care sunt înrudite cu lupii cenuşii. În anumite zone din Africa, scăderea numărului de lei şi leoparzi a coincis cu o creştere impresionantă a numărului de babuini măslinii (Papio anubis), care ameninţa recoltele şi vitele. În apele din sud-estul Alaskăi, declinul vidrelor de mare din cauza balenelor ucigaşe a determinat o creştere a populaţiei de arici de mare şi reducerea algelor.

Autorii cer o mai bună înţelegere a impactul pe care îl au carnivorele mari asupra ecosistemelor, o viziune ce pleacă de la muncă importantului ecolog Aldo Leopold. Conceptul clasic conform căruia prădătorii sunt dăunători şi diminuează populaţiile de peşte şi animale sălbatice este învechit, declară aceştia. Oamenii de ştiinţă şi persoanele care gestionează fauna sălbatică trebuie să recunoască nenumăratele dovezi ce arata rolurile complexe pe care le au carnivorele în ecosisteme, precum şi beneficiile lor sociale şi economice.

Leopold recunoştea aceste relaţii dintre prădători şi ecosisteme, spune Ripple, însă observaţiile sale pe acest subiect au fost ignorate pe scară largă timp de decenii după moartea sa, în 1948.

„Toleranţa oamenilor faţă de aceste specii reprezintă o problemă majoră pentru conservare”, declară Ripple. „Spunem că aceste animale au un drept intrinsec de a exista, dar oferă de asemenea servicii economice şi ecologice utile oamenilor”.

Printre serviciile anterior documentate în studii, se numără captarea carbonului, refacerea vegetaţiei ripariene, controlul biodiversităţii şi al bolilor.

Când populaţiile de carnivore mari şi-au revenit – cazul lupilor în Yellowstone sau al râsului eurasiatic în Finlanda – ecosistemele au reacţionat rapid, spune Ripple. „Sunt impresionat de rezistenţa ecosistemului din Yellowstone. Nu se întâmplă la fel de rapid peste tot, dar, în anumite zone, refacerea ecosistemică a început deja”.

Însă, spre exemplu, în cazurile în care pierderea vegetaţiei a dus la eroziunea solurilor, o refacere completă în viitorul apropiat nu este posibilă, spune acesta.

„Natura este intens interconectată. Cercetarea din Yellowstone şi din alte zone arăta cum o specie afectează o alta şi apoi o alta pe diferite căi. Cercetătorul se simte umil în faţa acestei interconectivităti a naturii”, spune Ripple.

 Sursa: Science Daily

Sursa foto

Cum de este posibil? Ei bine, o combinatie intre utilizarea “portitelor” din cadrul legal si lipsa de profesionalism (sau preaplinul de interese) a angajatilor din domeniul silvic. Astfel, Articolul 9 al Conventiei mai sus mentionate specifica faptul ca, in anumite conditii (pentru a preveni producerea de daune proprietatilor, in interesul sanatatii si securitatii publice, in scopuri de cercetare si de educatie etc), se pot determina cote de recoltare pentru speciile protejate respective. Aceste cote se stabilesc in functie de anumiti indicatori, esential fiind numarul de indivizi de pe teritoriu, numar care, teoretic, este raportat de catre personalul silvic pe baza observatiilor facute pe teren. Un anumit procent din aceasta cifra oficiala primeste “derogare”, asadar poate fi vanat.

Problema intervine atunci cand acest personal fie nu isi face treaba, “creand” cifre aproximative dupa raportarile din anii trecuti, fie prefera sa predea un numar ridicat, pentru a se asigura ca toti vanatorii vor avea ce prinde. Intr-adevar, vanatoarea este o afacere profitabila: un trofeu de urs costa in medie 5000 – 7000 de euro, ajungand pana la 10000, iar o vanatoare de 3-4 zile se situeaza in jurul valorii de 1000 – 1500 euro.

Discutand cu o persoana din domeniu, am aflat ca “pentru padurari si paznicii de vanatoare, vanatoarea este o sursa rapida de bani, care nu cere multa munca, asa ca prefera sa spuna ca au mai multe animale; pana la urma e si un indicator de prosperitate si prestigiu pentru padurar, uite ce bine stam noi la fondul de vanatoare! Dar asta este, acestea sunt datele oficiale, acestea trebuie luate in considerare, cel putin pana cand vor disparea interesele si pana cand va iesi personalul silvic pe teren, sa inceapa sa numere animalele.“

Conform raportului oficial de estimare a populatiei de carnivore mari pe 2011, care poate fi consultat aici, in Romania traiesc 5600 – 6400 de ursi, 2300 – 2700 de lupi si cca 1200 de rasi. Estimarile specialistilor sunt, in medie, cu 25-30% mai reduse decat cele oficiale.  Mai mult, raportarile facute de gestionarii fondurilor forestiere sunt semnificativ mai mari: 8400 ursi, 5000 lupi si 2400 rasi. Pe baza acestor valori oficiale, 365 de exemplare de urs, 498 de lup si 119 de ras pot fi vanate in sezonul 2011 – 2012. O imbunatatire fata de sezonul 2003 – 2004, de exemplu, cand au putut fi vanati 945 de lupi si 658 ursi.

Totusi, o intrebare se ridica deasupra tuturor acestor cifre: in tara care are cea mai mare densitate de rasi (Lynx lynx) si care adaposteste cei mai multi ursi si lupi din Europa, de ce ne ucidem valorile in loc sa ne mandrim cu ele?

Daca vreti sa fiti la curent cu noutati din biodiversitate – si nu numai – va invitam sa va abonati la newsletterul Greenly!

Surse informatii: http://www.carnivoremari.ro/, http://www.vanatoare-vanator.ro, http://www.legex.ro/Ordin-Nr.2278-din-15.09.2011-115043.aspx, http://www.mmediu.ro, http://www.lifextra.it.

Surse foto :

http://www.sepaq.com/; http://nrs.wsu.edu/Research/Bear-Center; http://www.carpinet.net;  http://cache2.artprintimages.com