Durex, liderul global și brandul numărul 1 în lume în produse pentru îmbunătățirea vieții sexuale, se alătură celor care vor celebra Ora Pământului în luna martie şi încurajează oamenii să profite de acest moment, când luminile sunt stinse, pentru a se redescoperi în cuplu.

Cu toate că tehnologiile moderne aduc oamenii împreună, nu sunt tot acestea cele care îi țin departe unul de celălalt? În contextul în care cuplurile interacționează cu gadget-urile mai mult decât unul cu celălalt, putem afirma că acesta este motivul care stă în calea intimității și principalul motiv pentru care oamenii fac cu 20% mai puțin sex decât în anul 2000 (Sursa: The Lancet – Adulți din Marea Britanie, în perioada 2000-2010)?

20% dintre tinerii cu vârste între 18 și 34 de ani din SUA au declarat că au folosit un smartphone în timpul sexului (Harris Interactive), iar utilizatorii de Twitter au relații mai scurte decât cei care nu utilizează rețeaua socială (OK Cupid). …Oare tehnologia este cea care ne reduce interesul pentru partener?

Un sondaj recent realizat de Durex (OnePoll), pe tema vieții sexuale a locuitorilor din Marea Britanie, a dezvăluit statistici șocante: 12% dintre oameni au răspuns la telefon în timpul sexului, unul din 10 a citit mesaje primite și peste 5% dintre respondenți și-au verificat conturile de Facebook în timp ce făceau dragoste!!!

Durex consideră că nimic nu ar trebui să stea în calea unei vieți sexuale [pline de iubire si erotism sublim, am adăuga noi :)] extraordinare. Abandonează ecranul și bucură-te de întuneric. De Ora Pământului, profită de ocazie și redescoperă-ți partenerul cu lumina stinsă.

Durex lansează o provocare și prezintă un scurtmetraj care urmărește poveștile mai multor cupluri ce s-au pierdut în mirajul tehnologiei moderne, ca mulți dintre noi. Filmul poate fi vizualizat pe YouTube: http://www.youtube.com/watch?v=d6VPUTtuKuk #turnofftoturnon.

Stinge lumina pe 29 martie, deconectează-te de la orice tip de tehnologie și profită de ocazie pentru a înlocui laptopul cu dragostea și pentru a abandona telefonul în favoarea preludiului.

Ukonwa Ojo, care coordonează departamentul de Global Brand Equity Marketing la Durex, a declarat: „Ora Pământului reprezintă oportunitatea perfectă pentru cupluri să se deconecteze timp de 1 oră și să se redescopere. Ce altă activitate pe întuneric e la fel de intensă și de eficientă energetic?!”

“Cu toții suntem afectați de noutățile tehnologice din viața de zi cu zi, dar nu ar trebui să neglijăm persoana iubită! Ar trebui să ne folosim de toate ocaziile pentru a ne exprima sentimentele. Așa că folosește-te de această oportunitate oferită de Durex pentru a-ți manifesta dragostea față de partener și planetă” spune Alexis Chatzialexiou, Brand Manager Durex South Eastern Europe.

Acest film este o pledoarie pasională pentru abandonarea ecranelor și revenirea la plăcerile fizice. De Ora Pământului este timpul să ne apropiem de persoana dragă și să “Turn off to turn on!”.

Ora Pământului are loc pe 29 Martie, în intervalul 20:30-21:30, earthhour.org.

Mulţumim pentru comunicatul de presa doamnei Simona Lupică, IMAGE PR, Senior PR Account Executive

PS: Dragi cititori, Ora Pământului poate fi pusă pe “repeat” ori de câte ori ne dorim :)! Si ar fi bine să ne-o dorim des! Cu beneficii pentru noi și pentru planetă :)!

Cine este Durex?

Brandul Durex® aparține portofoliului Reckitt Benckiser, renumita companie britanică ale cărei produse se comercializează în peste 180 de țări. Durex este marca de prezervative numărul 1 în lume și în România, cu o experiență de peste 85 de ani în dezvoltarea de produse de înaltă calitate și inovatoare destinate îmbunătățirii vieții sexuale. Durex are o gamă variată de prezervative și lubrifianți și are ca misiune nu doar contracepția, dar și oferirea unei experiențe sexuale unice. Datorită poziției de lider pe piață și inovației continue aduse, Durex se bucură de încrederea consumatorilor din întreaga lume în privința siguranței și calității. Pentru mai multe informații despre Durex, vă rugăm să accesați site-ul www.durex.com/ro-RO sau pagina de Facebook: www.facebook.com/Durex.Romania.

Acum vreo 6 luni, am primit un mail de la o prietena foarte dragă, cu un mesaj a cărui origine nu o cunosc.

În anul 1852 sau 1854 (data este nesigură), Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln (1809-1865), a făcut o ofertă poporului indian, în care-şi exprima dorinţa ca statul să cumpere o mare parte din teritoriul ocupat de triburi, acestora fiindu-le promisă o rezervaţie.

La această ofertă a primit un răspuns din partea căpeteniei Seattle. Răspunsul căpeteniei este una dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste pentru Pământ! Oraşul Seattle şi-a primit numele după această căpetenie. Iar eu am considerat scrisoarea ca fiind foarte potrivită cu ocazia Zilei Casei Noastre!…Sau Mamei Noastre!…

 &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

“Când marele şef Alb din Washington îşi trimite glasul că doreşte să cumpere pământul nostru, ne cere prea mult. Cum se poate vinde sau cumpăra cerul şi căldura pământului? Aşa ceva ne este cu totul străin. Noi nu suntem proprietarii prospeţimii aerului şi limpezimii apei.

Fiecare părticică a acestui pământ e sfânt pentru poporul meu. Fiecare ac strălucitor de pin, fiecare bob de nisip din vadul râului, fiecare mică negură din întunecimea pădurii, sunt sfinte în gândurile şi viaţa poporului meu, suntem parte a pământului şi el e parte din noi. Ierburile mirositoare ne sunt surori. Cerbul, armăsarul, vulturul cel mare ne sunt fraţi. Culmile stâncoase, păşunile suculente, trupul învelit în căldură al poney-ului şi omul, toate aparţin aceleiaşi familii.

Această apă strălucitoare ce curge prin torente şi râuri, nu este numai apă, ci şi sângele strămoşilor noştri. Dacă vă vindem pământul, trebuie să ştiţi că e sfânt. Că fiecare reflectare din lacul limpede vorbeşte despre întâmplări şi amintiri din viaţa poporului meu. Murmurul apei e glasul tatălui meu. Râurile ne sunt fraţi, ne sting setea. Râurile poartă canoele noastre. Ne hrănesc copiii.

Dacă vă vindem pământul, trebuie să vă amintiţi şi să învăţaţi copiii voştri că râurile sunt fraţii noştri şi ai voştri. De aceea, va trebui să oferiţi râului bunătatea pe care nu aţi oferit-o fratelui. Ştim că omul alb nu ne înţelege. Pentru el un pământ e la fel ca şi oricare altul. Faţă de pământul-mamă şi fratele-cer se poartă ca faţă de lucruri care se pot cumpăra, prăda, vinde ca vitele sau podoabă strălucitoare. Lăcomia lui va distruge pământul şi va lăsa în urmă pustiu.

Nu ştiu. Modul nostru de viaţă se deosebeşte de al vostru. Numai privind la oraşele voastre, pe omul roşu îl dor ochii. În oraşele omului alb nu există un colţişor de linişte. Nu există loc în care să se audă deschiderea frunzelor primăvara sau tremuratul aripii musculiţei. Cea mai mare comoară a omului roşu este aerul. Omul alb parcă nici nu observă aerul pe care îl respiră. Ca unul care e de multă vreme muribund, e imun la duhoare.

Dacă vă vindem pământul trebuie să vă amintiţi că aerul ne este preţios. Că aerul îşi împarte spiritul cu întreaga viaţă pe care o întreţine. Vântul care i-a dat bunicului meu primul suflu va primi şi ultima lui răsuflare.

Dacă vă vindem pământul trebuie să-l păziţi ca pe ceva sfânt. Ca pe un loc în care şi omul alb va putea să inspire aerul îndulcit cu mireasma florilor. Vom examina oferta voastră de a ne cumpăra pământul.

Dacă vom decide să fim de acord, vă vom pretinde să îndepliniţi următoarea condiţie: omul alb va trebui să se poarte faţă de animalele acestui pământ, ca faţă de fraţii săi. Ce este omul, fără animale ? Dacă animalele ar dispărea, omul ar muri de marea însingurare a spiritului. Tot ceea ce li se întâmplă animalelor, curând i se va întâmpla şi omului. În lume totul se leagă.

Va trebui să vă învăţaţi copiii că sub tălpile lor este cenuşa strămoşilor noştri. Pentru ca să respectaţi pământul, le veţi spune că pământul lor este bogat prin viaţa străbunilor noştri. Va trebui să vă învăţaţi copiii, aşa cum îi învăţăm noi pe ai noştri, că pământul ne e mamă. Ce păţeşte pământul, păţesc şi copiii lui. Dacă omul scuipă pe pământ, se scuipă pe sine însuşi. Pământul nu aparţine omului. Omul aparţine pământului.“

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Cea mai frumoasă lecţie de ecologie pe care o poate primi un om! Şi de umilinţă!…Şi de iubire necondiţionată!…Şi de înţelepciune!…

În final, aş vrea să vă anunţ că s-a încheiat campania-concurs „Aşa, da! Aşa, nu!”. În această a doua parte a campaniei, am primit doar 3 articole! Foarte frumoase! Le puteţi reciti aici:

http://greenly.ro/asa-da-asa-nu/asa-da-parcul-tineretului-bucuresti/

http://greenly.ro/asa-da-asa-nu/asa-da-bilbao-spania/

http://greenly.ro/asa-da-asa-nu/excursie-pe-transfagarasan/

Toate articolele şi autoarele lor sunt câştigătoare! Intenţionăm ca până pe 5 iunie, Ziua Mediului, echipa Greenly să le trimită un premiu! Nu suntem încă ONG, nu avem fonduri, dar avem INIMI MARI! Am dori doar ca autoarele articolelor să ne trimită adresele lor pe adresa de contact Greenly!

La mulţi ani tuturor, de Ziua Pământului!

Sursa video: http://www.youtube.com/watch?v=e9a70fz6420

Surse foto: http://mblog.lib.umich.edu/eng280limitedfork/archives/2007/12/

http://www.akaija.com/akaija-wp/artwork-2-2/two-roads/

http://realrest.wordpress.com/2012/10/31/the-earth-does-not-belong-to-man-man-belongs-to-the-earth/

Dumneavoastră ştiţi cine este Greenly, dar nu toţi participanţii la conferinţă o cunoşteau bine, aşa că primul pas a fost să ne prezentăm:

Care sunt atuurile proiectului nostru?…Şi pe acestea le-aţi descoperit deja! Aş insista puţin asupra platformei interactive constituită de Greenly. După cum este firesc, Greenly are o adresă de contact, pe care primim foarte multe mesaje, în care frecvent ni se cer sfaturi vizând problemele de mediu existente în diferite zone din România. Uneori, aceste sfaturi ne sunt solicitate chiar în comentariile ce însoţesc diverse articole. De fiecare dată, încercăm să oferim răspunsuri prompte, complete, utile, responsabile. Pe scurt, desfăşurăm şi o activitate de consultanţă.

Pasul 3: am grupat articolele realizate până în prezent în câteva categorii. Ce credeţi, dragi cititori? Sunt reprezentative categoriile alese de noi?

V-am mai prezentat acţiunile/evenimentele/proiectele susţinute de Greenly în aproape 1 an de viaţă, prin articole, bannere, participare directă. Aş mai completa doar că, între timp, încă două proiecte beneficiază de susţinerea Greenly. Este vorba de Infinit-edu şi Vocea lui Matei. Accesaţi, vă rugăm, link-urile şi descoperiţi cât de frumoase şi educative sunt aceste proiecte! De asemenea, am lansat o nouă pagină, Wall of fame, dar…mai multe aflaţi doar deschizând-o!

Şi am ajuns la statistici! Slide-ul redă actualizarea acestora, realizată pe 9 noiembrie a.c., înainte de conferinţă.

Greenly are aproximativ 1000 de fani, 395 de articole publicate si 648 de comentarii primite la articole. Azi dimineaţă (17 noiembrie a.c.) erau 973 susținători şi sperăm că până pe 6 decembrie, de ziua noastră, să atingem cifra de 1000. Tot în această dimineaţă, numărul de vizite/accesări, de la lansarea revistei, era de 65.300, cel de vizitatori unici – 48.600 iar numărul de vizualizări – 136.700. Unora dintre dumneavoastră vi se vor părea mici aceste cifre. Nu uitaţi, însă, că suntem o revistă de nişă, accesată doar de cei preocupaţi de mediu şi natură! Încă un element esenţial: nu suntem un site de ştiri (chiar dacă ne străduim să prezentăm toate evenimentele de mediu importante) ci o revistă cu articole documentate, scrise cu har şi pasiune, ce necesită multe ore de muncă!

Azi, audienţa pe ţări, în ultimele 3 luni şi jumătate, era după cum urmează:

1. România – 17.962 vizite

2. Moldova – 1.038 vizite

3. SUA – 304 vizite

4. Italia – 245 vizite

5. Germania – 244 vizite

6. Franţa – 169 vizite

7. Altele (Spania, Marea Britanie, Canada, Belgia, Austria, Olanda etc.) – 1.018 vizite

Tot azi, audienţa pe oraşe, înregistrată în ultimele 3 luni şi jumătate, era astfel:

1. Bucureşti – 7858 vizite

2. Chişinău – 973 vizite

3. Braşov – 692 vizite

4. Cluj-Napoca – 658 vizite

5. Timişoara – 637 vizite

6. Ploieşt – 579 vizite

7. Iaşi – 574 vizite

8. Altele (Constanţa, Arad, Craiova, Suceava, Piteşti, Oradea, Galaţi etc.) – 9.009 vizite

Pe prima pagină a revistei Greenly, timp de peste două săptămâni, aţi putut completa un chestionar. Vă mulţumim foarte mult pentru răspunsurile dumneavoastră, care s-au constituit într-un feedback extrem de util pentru noi! Făcând o sinteză a răspunsurilor, vă putem informa că, pe o scală de la 1 (foarte slab/ă) la 5 (foarte bună/accesibilă/relevantă), peste 90% din răspunsurile dumneavoastră au fost pe „treptele” 4 şi 5, adică răspunsuri de „bine” şi „foarte bine”. Vă mulţumim din suflet şi vă promitem că vom face tot ce ţine de noi să nu vă dezamăgim nici în viitor!

La întrebările opţionale, prin care vă solicitam sugestii cu privire la activitatea Greenly şi conţinutul revistei, iată care au fost principalele aspecte menţionate de dumneavoastră (şi vom face tot posibilul ca în perioada următoare, sfaturile primite să se reflecte în activitatea noastră):

Concluziile desprinse? Le puteţi urmări aici:

Ce nu se ştie, poate, despre noi, cei 15 membri Greenly (un departament adevărat, nu-i aşa)? Că tot ceea ce întreprindem are drept motivaţie, sprijin sau „combustibil”…pasiunea, munca şi iubirea de natură şi semeni! Toate acţiunile noastre sunt susţinute financiar…chiar de noi! O parte din membrii echipei nu lucrează, iar cei care o fac au salarii situate cu mult sub salariul mediu brut pe economie! Din răspunsurile primite la chestionar şi din reacţia diverselor persoane la relatările noastre despre Greenly, îmi pot da seama uşor că îşi imaginează un adevărat sprijin bănesc din „exterior”, dacă-mi permiteţi acest termen. Ei bine, nu este aşa! Întregul efort este…interior! Şi acum se poate înţelege că fără o pasiune puternică şi reală, proiectul Greenly nu ar rezista! Pentru aceasta, le mulţumesc încă o dată, public, tuturor „greenlişorilor”!

Pe 6 decembrie, ora 18.00, la Facultatea de Geografie, vom sărbători un an de viaţă Greenly! În următoarele zile, vă vom oferi detalii cu privire la amfiteatrul unde se va desfăşura evenimentul. Va fi o seară frumoasă, în „familia” Greenly, cu premii originale, realizate de membrii echipei, pentru cei care câştigă concursul organizat de noi! Nu uitaţi că 1 decembrie este data limită a primei etape din această campanie-concurs! Iar pe 6 decembrie îi premiem pe câştigători! Vom oferi 3 premii concurenţilor ale căror postări sunt cele mai apreciate de cititori, prin like-uri şi comentarii! Vă asigurăm, însă, că toţi vom avea de câştigat!

Vă aşteptăm, cu mult drag, să fiţi alături de noi! Vă mulţumim tuturor, dragii noştri cititori!

De ce l-am ales pe Părintele Ioan Suciu? Pentru că, în copilărie, bunica îmi povestea în şoaptă despre el. În şoaptă, pentru că erau timpuri în care asemenea povestiri puteau să însemne închisoare…În şoaptă, în acelaşi mod în care-mi vorbea bunicul despre întâlnirea cu Iuliu Maniu…Bunica îl cunoscuse personal pe Episcopul Suciu, la Blaj, acolo unde mi-am petrecut (am spus-o cu mândrie de zeci de ori) toate vacanţele copilăriei, adolescenţei şi studenţiei, începând de la vârsta de 10 ani şi multe concedii, până în anul 2001…L-a cunoscut şi…a fost fermecată, în cel mai pur, frumos, sensibil sens al acestui cuvânt!

De ce l-am ales ca model pe Preasfinţitul Suciu, în această prezentare? Pentru că a fost un amator juventutis, un iubitor de tineret! Iar eu iubesc enorm tinerii! Supranumit şi Episcopul tineretului, era recunoscut pentru iubirea sa paternă faţă de sutele de tineri cu care a convieţuit, pe care i-a sfătuit şi îndrumat, pe care i-a educat, orientându-i spre patriotism şi eroism! Căci, spunea Iorga, „unde este tineretul, acolo este viitorul ţării”…iar eu sper să avem un viitor decent, o bătrâneţe decentă…

De ce l-am ales?…Spre aducere aminte şi ţinere de minte!!…Pentru că nu avem voie să ne uităm istoria!…Pentru a nu mai permite existenţa unui alt Sighet, cumplita temniţă unde a murit Părintele, ca un martir!…

Dar să începem cu…începutul! Preasfinţia Sa Ioan Ovidiu Suciu s-a născut acum 105 ani, în anul 1907, pe 4 decembrie, la Blaj, capitala celui care era atunci Judeţul Târnava Mică. Blaj, Mica Romă!! De ce Mica Romă? Pentru că Domnul nostru Eminescu, ajuns la Blaj, în primăvara anului 1866, în vârful Hulei (cel mai înalt cartier al oraşului, de unde priveliştea este superbă), a strigat emfatic, cu carnetul într-o mână şi cu pălăria într-alta: „Te salut din inimă, Roma-mică! Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!”(aşa cum ne-a lăsat mărturie G. Călinescu, în cartea sa „Viaţa lui Mihai Eminescu”, apărută în 1966). Tatăl eroului acestui articol era preot şi prefectul Tipografiei şi Librăriei mitropolitane, având o adevărată pasiune pentru carte. Mama a fost învăţătoare, o femeie frumoasă, bună, generoasă, considerată drept un model de mamă sfântă. De altfel, familia Vasile şi Maria Suciu, părinţii viitorului Episcop Suciu (al treilea din cei zece copii născuţi ai familiei), era vestită în Blaj.

Ioan Suciu a fost mereu întâiul la învăţătură, atât în şcoala primară, cât şi la Liceul de Băieţi „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj. Alege calea tatălui său, preoţia, plecând la Roma, unde studiază teologia. Îşi susţine doctoratul în filozofie, apoi în teologie, amândouă la Roma….şi tot în Marea Romă, amator juventutis din Mica Romă a fost hirotonit preot, la 29 noiembrie 1931. Întors în ţară, la Blaj, desigur, este mai întâi profesor la Liceul Comercial de Băieţi (liceu urmat şi de bunicul meu), apoi la Liceul „Sf. Vasile cel Mare”şi la Academia Teologică din Blaj.  

Părintele Suciu a fost un profesor strălucit şi fascinant! Fiind un foarte iscusit orator, având o privire deschisă şi plină de bunătate, un zâmbet cald, îşi atrăgea imediat elevii şi studenţii, pe care-i captiva cu lecţiile neobişnuit de frumoase, bogate în povestiri din viaţa de zi cu zi. În acelaşi timp, era un foarte bun psiholog, având harul de a „citi” sufletele oamenilor. Era plin de iertare şi blândeţe, transmiţând curaj şi optimism. Se afla în permanenţă în mijlocul tinerilor, luând parte chiar şi la jocurile lor. În scurt timp, a devenit unul dintre cei mai mari educatori ai Bisericii Greco-Catolice. La cursurile lui, sălile erau pline până la refuz, având un stil captivant de prezentare şi, mai ales, o mare căldură sufletească în spatele cuvintelor, simţindu-se inima fierbinte a părintelui! Era foarte iubit de tineri, cărora le vorbea cu apelative venite din suflet: „dragul meu”, ‚scumpul meu”, „copila mea”, „frate”, apelative de altfel folosite pentru toţii semenii săi, pe care-i întâmpina cu bunătate, mângâindu-i, înseninându-i, întărindu-i. Pe mulţi oameni îi primea la masă, ajuta ori de câte ori avea ocazia, fiind cunoscută atenţia sa faţă de ţigănuşii din Blaj, pe care-i sprijinea şi moral şi financiar. Era un om foarte modest, dar absolut toţi cei care l-au cunoscut şi ascultat îl priveau ca pe un sfânt. Bunica mea îmi spunea că atunci când Preasfinţitul Suciu vorbea, aveai senzaţia că un sfânt a coborât printre oameni…ori acesta este HAR! Simţeai cum o frântură de Cer a coborât la tine…De multe ori, ascultându-l, oamenii percepeau ceva supranatural…vorbele lui parcă veneau de undeva din afara lui…iar atunci se putea simţi comuniunea dintre om şi Dumnezeu…Cine l-a auzit, nu l-a uitat niciodată!

În acele timpuri, şcolile Blajului erau celebre iar Părintele Suciu s-a dovedit a fi un profesor ca nimeni altul! Se spunea că nicăieri nu întâlneşti elevi mai buni ca la Blaj şi ca aici se făcea cu adevărat carte! Atmosfera şi ambianţa simţite la Blaj erau greu de găsit în altă parte! Dar…ce era diferit în instituţiile de învăţământ din Blajul anilor 30? Desigur, era cultivată rigoarea şi se respectau regulamente stricte. În acelaşi timp, însă, creştea frumos o comuniune strânsă, o prietenie plină de respect, între învăţăcei şi profesorii lor. Multe lecţii sau cursuri începeau cu discuţii sau convorbiri prieteneşti între profesori şi elevi sau studenţi, iar dascălul nu era văzut ca un maestru „doxat”, ci ca un prieten mai mare, foarte instruit, care-ţi împărtăşeşte cât mai firesc, emoţionant şi convingător cunoştinţele sale. [Ce spuneţi, dragi prieteni Greenly?]

Părintele Suciu nu făcea excepţie: pătrundea în sufletele elevilor şi studenţilor săi, remarcându-se prin bunătate, generozitate, integritate morală şi pricepere. Cei care l-au cunoscut spuneau că „Vlădica nu vorbea ci săpa în inimi.” Pentru tineri, Ioan Suciu era simbolul „tinereţii fără bătrâneţe”…

Elevilor li se părea că timpul petrecut cu profesorul lor, Părintele Suciu, era prea scurt, considerându-l ca pe un frate. Ora se desfăşura imprevizibil, ca un spectacol. Tinerii din bănci nu aveau în faţa lor un dascăl pedant şi auster, gata mereu „să taie şi să spânzure”, ci un prieten mai mare, binevoitor, întotdeauna bine dispus, o „comoară” (cum îl numeau mulţi blăjeni), la care pot avea acces cu toţii, dar cu sfiala şi respectul cuvenit celui mai în vârstă decât ei. O întâmplare povestită de un fost student al Părintelui Suciu spune totul! O întâmplare care i-a revoltat pe studenţii din anul II, de la Academia Teologică, la cursul de Morală. Doi dintre studenţi au jucat şah tot timpul cursului, nefiind atenţi la părintele-profesor. Ceea ce a condus la respectul şi admiraţia definitivă a studenţilor au fost calmul şi răbdarea Preasfinţitului, care şi-a ţinut până la capăt ora iar la sfârşit le-a comunicat, cu blândeţe, celor doi „regretul că este împiedicat să-i mai poată primi la alte ore de curs”. Aceasta a fost pedeapsa dată, nespunând rectorului cele întâmplate.

Şi acum să vă mărturisesc ceva, aducător de zâmbete dar şi de multe emoţii: Părintele Suciu iubea fotbalul! În adolescenţă, a făcut parte din echipa reprezentativă de fotbal a Blajului, remarcată în judeţul Târnava Mică, spunând că fotbalul „este o modalitate excepţională de a ne oxigena creierul şi plămânii”. Vara, când era timpul frumos, juca fotbal cu elevii sau studenţii. Era plăcerea lui acest joc! Iată ce spune un martor ocular la jocul lui de fotbal: „El (părintele, adică) era extrema stângă, foarte bun şuteor, driblior; cât era de mic (părintele era micuţ şi slăbuţ), aşa nişte şuturi dădea, încât pe noi ne uimea; cel din poartă, în loc să apere mingea, se ferea să nu-l lovească. Era aşa simpatic cum îşi lua reverenda (haina preoţească) în mâna stângă, ca să poată alerga…călca mărunt şi repede.” Acelaşi fost elev mărturiseşte: „Tot timpul era între noi, ne cunoştea toate problemele, frământările, niciodată nu ne certa, discuta frumos; nici nu au fost cazuri de indisciplină, în prezenţa lui nu-ţi permiteai, aveai un respect pentru zâmbetul dânsului, cu care te întâlneai pe coridor: îi răspundeai în acelaşi fel.” Un alt martor, de data aceasta o fostă elevă, spunea că „Tinerii îşi doreau foarte mult să se întâlnească cu Părintele la fotbal; el (părintele) a continuat să practice acest sport şi după ce a fost numit Episcop; noi, fetele admiratoare, îl urmăream de departe”. Alt fost elev dezvăluie că părintele era foarte talentat, „driblându-ne chiar şi pe cei mai buni jucători ai echipelor din clasele superioare. Nu putea să-l enerveze nimeni; râdea chiar şi atunci când era păcălit de vreun elev”. În acelaşi timp, părintele avertiza că omul nu-i atât o putere fizică, cât o putere morală. Iată ce frumos spunea: „Ca să fie omenesc şi creştinesc sportul tău, caută să-l găseşti ca un prilej de a realiza anumite virtuţi, ce greu le-ai realiza fără el. La fotbal, de pildă, spiritul de colaborare. Egoismul este duşmanul oricărui astfel de joc. El omoară sportul social. Dreptatea îţi cere să recunoşti inferioritatea ta. Sportul îţi exercită atenţiunea, te îndepărtează de lenevie, de gânduri rele. Stăpânirea de sine îşi găseşte prilej nenumărat în joc. […] Iubiţi efortul sportului care degajează spiritul de patimile trupului şi-i dă prilej de practică a multor virtuţi”. „În aceste cuvinte alese, cu metafore explicative, putem spune că găsim un fel de decalog al unui sport şi sportiv sănătos. Nu trebuie să ne mire faptul că de multe ori Părintele nu era de găsit, în schimb, cu reverenda în mână, înscria goluri pentru Împărăţia lui Dumnezeu, în sufletele tinerilor”.

Părintele Suciu era şi un mare iubitor al naturii şi tainelor ei. Ca elev, a dovedit o deosebită înclinaţie spre ştiinţele naturii, botanică şi zoologie, cutreierând văile şi dealurile după plante rare şi insecte. Într-o perioadă creştea chiar pui de şerpi. Vacanţele însemnau, de fapt, excursii, cu sacul în spinare şi cu bâta în mână, savurând frumuseţile naturii. Adesea îi atenţiona pe ceilalţi: „Nu călcaţi pe furnici, sunt creaţii ale lui Dumnezeu.” Student fiind, la Roma, a reuşit să îmblânzească şi să obţină prietenia unei cobre. Apoi, ca părinte-profesor, organiza frecvent excursii în timpul anului şcolar, împreună cu elevii sau studenţii. Iată ce spune un fost elev: „În excursii era cel mai fermecător ghid. Urca cu uşurinţă nemaipomenită mereu spre înălţimile montane, ne atrăgea mereu lângă el şi sus rămânea într-un adevărat extaz. Spunea: „Să iubim natura, ea este darul lui Dumnezeu”. În unele excursii, Părintele Suciu demonstra cum se îmblânzesc şerpii sau şopârlele. El mărturisea următoarele: „Când în primăverile trecute, soarele şi foamea scoteau din sălaşurile subterane plăcutele lungi reptile ale pădurilor noastre, şerpii, se deştepta în mine simţământul de frăţie şi prietenie cu natura vie, pe care iarna îi acopere luni de-a rândul cu omăt.”

Dintre toate vietăţile pământului, cel mai mult îl atrăgeau şerpii. Această pasiune a căpătat-o în timpul studiilor teologico-filosofice din Italia, când călătorea prin munţii Apenini. Mulţi oameni erau îngroziţi că părintele creştea şerpi, dar el spunea că nu intenţionează să sperie pe cineva ci vrea numai să transmită că „multe dobitoace sunt rele pentru că noi suntem răi. Blestemul păcatului strămoşesc a căzut în aşa chip asupra naturii încât de la polomida şi spinii ce opăcesc socoteala ţarinilor noastre, până la cele mai smerite gângănii, toate şi-au pierdut încrederea în om…[…] Păcatul nu vine nicicând singur, el nu-i pustnic. Are familie mare, bogată în dezastre. El a rupt legătura dintre noi şi făpturile nouă inferioare. Ne speriem şi ne scârbim de animale şi ele se’ngrozesc de noi ca de propria-le osândă.” Un martor dezvăluie următoarele: „În nenumărate rânduri, am fost la mansarda unde locuia părintele Nelucu; am văzut şerpi în cameră. Vara, fiind geamul deschis, ieşeau afară şi se plimbau pe acoperişul caselor, după aceea se întorceau în cameră”. Cel supranumit „îmblânzitorul de şerpi”, cu siguranţă a folosit metode similare, în viaţa de zi cu zi, în rândul tinerilor. Părintelui îi plăcea tot ce mişuna prin natură, tot ce este viu, ştiind că Dumnezeu le-a creat şi pe ele. Vorbea apoi foarte frumos despre vietăţi şi îi învăţa pe ceilalţi să le iubească şi să le ocrotească. Preasfinţitul ştia că animalele sunt foarte sensibile la încredere, la blândeţe şi, mai ales, la glasul oamenilor. El zicea: „Învaţă să observi însuşirile animalelor, ca să înţelegi de ce le-a lăsat Bunul Dumnezeu. De la ele avem multe de învăţat. Dar fi bun cu ele, numai aşa ele vor fi bune cu tine”.

Pe 20 iulie 1940, Părintele Ioan Suciu este numit episcop auxiliar de Oradea, ca ajutor al Episcopului Valeriu Traian Frenţiu. După dictatul din 30 august 1940, rămâne singur la conducerea diecezei Oradea, Episcopului Frenţiu nepermiţându-i-se întoarcerea la Oradea. Pe 27 octombrie 1948, securitatea l-a „ridicat” pe Părintele Suciu. În octombrie 1950, este dus la Sighet şi încarcerat. Frecvent zdrobit în bătaie, torturat, umilit, înfometat, Preasfinţitul Părinte Suciu moare în noaptea de 27 iunie 1953. „Când l-au scos, l-au tras de picioare pe coridor până jos, iar capul îi sălta de pe o treaptă pe alta. A fost aruncat în căruţă şi dus la cimitirul vagabonzilor şi al sinucigaşilor, aruncat într-o groapă comună, fără sicriu”. Aşa se făceau înmormântările la Sighet…

Acesta a fost Părintele Preaiubit de tineri Suciu…Strălucitor, carismatic, puternic, viu şi cald…Un adevărat model pentru orice tânăr!

La finalul acestui articol, aş vrea să mulţumesc unui tânăr, întâlnit pe stradă, în faţa Catedralei din Blaj, într-un moment în care căutam adresa unui preot. Şi cum nimic nu este întâmplător în viaţă, am ajuns să discutăm despre valorile spirituale din aceste timpuri prezente iar la finalul discuţiei mi-a dăruit o carte scrisă de el, principala sursă bibliografică a articolului de faţă, alături de povestirile bunicii: „Amator juventutis Episcopul martir Ioan Suciu”, apărută la Editura Surorilor Lauretane, Baia Mare, în 2012. Autorul cărţii se numeşte Ciprian Vestemean iar cartea este o adevărată încântare pentru cel dornic de cunoaştere. Se citeşte pe nerăsuflate, fiind scrisă cu talent şi iubire. Ciprian Vestemean scrie din pasiune, este la a zecea lui carte (deşi e foarte tânăr), iar lucrările lui pot fi comandate prin mail sau puteţi să-i scrieţi pe blog. Multe cărţi sunt oferite gratuit sau la un preţ extrem de mic. Datele lui de contact sunt următoarele:

E-mail: cipriandeblaj@yahoo.com

Web: http://cipriandeblaj.blogspot.com

Dragi prieteni Greenly, vă doresc cât mai multe întâlniri cu oameni remarcabili, de neuitat!

Surse foto:

-         autoarea articolului

-         http://www.catholica.ro/2003/03/12/simpozionul-episcopul-ioan-suciu-episcopul-tineretului/

-         http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2011/02/iubire-vie-inimi-fierbinti-oameni.html

Ziua de 12 iunie 2012 a fost a unei sărbători de neuitat pentru promoţia (cu numărul 112 !!) de absolvenţi ai Facultăţii de Geografie din Universitatea din Bucureşti.

La ora 10.00, în Aula Magna a Facultăţii de Drept, neîncăpătoare cum nu am mai văzut-o vreodată, aşteptam cu nerăbdare festivitatea de absolvire, imaginându-ne cam câte emoţii au studenţii-absolvenţi, dacă noi, profesorii, ca simplii spectatori sau participanţi în măsură mică la eveniment, abia ne stăpâneam tremurul vocii iar unii chiar îşi ascundeau câte o lacrima sub perdeaua pleoapei…

Festivitatea a fost deschisă de discursul emoţionant al Decanului Facultăţii de Geografie, dna conf. univ. dr. Laura Comănescu, care i-a felicitat pe proaspeţii absolvenţi şi i-a îndemnat să privească viitorul cu multă încredere. Apoi, am fost onoraţi să o avem printre noi şi s-o ascultăm, la debutul acestui eveniment important, pe doamna prof. univ. dr. Magdalena Iordache-Platis, Prorector al Universităţii din Bucureşti, care a adresat câteva cuvinte de suflet sutelor de studenţi prezenţi în Aula Magna, alături de dragii lor însoţitori (părinţi, alte rude, prieteni etc), amintindu-ne că aparţinem, prin activitatea depusă şi prin anii de viaţă trăiţi aici, celei mai bune universităţi din ţară!

…Şi a început înmânarea diplomelor de absolvire, pe specializări, studenţii purtând cu mândrie ţinuta de absolvent – tocă şi robă – personalizată printr-o anumită culoare a eşarfei, bentiţei şi ciucurelui de la tocă, în funcţie de specializare. Eu cred că în asemenea momente, Aula Magna este cea mai frumoasă, „împodobită” fiind cu aceste ţinute, dar şi cu sublime emoţii!…Înmânarea diplomelor s-a făcut de diferiţi profesori şi sper să nu se supere dragii mei colegi dacă doar îi voi enumera şi voi menţiona că fiecare dintre ei a adresat cuvinte minunate studenţilor-absolvenţi, cuvinte pline de iubire şi admiraţie! Aşadar, în aulă sau la pupitrul unde s-a desfăşurat înmânarea diplomelor, au fost prezenţi conf. univ. dr. Laura Comănescu, decan al Facultăţii de Geografie, prodecanii prof. univ. dr. Cristian Tălângă, lector univ. dr. Mioara Clius şi lector univ. dr. Octavian Cocoş, directorii de departamente prof. univ. dr. Nicoleta Ionac şi conf. univ. dr. Cristian Ioja şi colegii prof. univ. dr. Liliana Zaharia, conf. univ. dr. Marian Marin, lector univ. dr. Ştefan Iordache, lector univ. dr. Ionuţ Săvulescu, lector univ. dr. Robert Dobre, lector univ. dr. Constantin Nistor, lector univ. dr. Bogdan Suditu, lector univ. dr. Camelia Teodorescu, lector univ. dr. Gabriel Vânău, lector univ. dr. Laura Târlă, asist. univ. dr. Mihai Niţă, preparator dr. Roxana Cuculici şi…îmi cer scuze dacă am omis din cauza emoţiilor vreun drag coleg.  

Au fost ore de vis, cu aplauze, îmbrăţişări, flori, discursuri emoţionante ţinute de studenţii-reprezentanţi ai fiecărei specializări, de şefii de promoţie, cu jurământul de credinţă şi respect pentru profesia aleasă, ore în care, parcă mai mult ca niciodată, am simţit profund că suntem membrii unei familii frumoase, „familia” celei mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din ţară şi, am aflat de curând, ai celei mai bune facultăţi din Universitatea din Bucureşti!! Mulţumesc din suflet studenţilor organizatori ai acestui eveniment, pentru că m-au făcut părtaşă la clipe de neuitat!…

Aş dori ca în  încheierea acestui articol să vă împărtăşesc câteva cuvinte-gânduri, unele poate repetate în aceste zile de final de an universitar, dar – vă asigur! – pline de admiraţie şi iubire pentru voi, dragii mei studenţi-absolvenţi!

Dragii mei, aş vrea să vă mulţumesc pentru anii frumoşi petrecuţi împreună în sălile de curs şi seminar, să vă mulţumesc pentru dăruirea voastră, pentru dorinţa voastră de a cunoaşte cât mai mult, pentru spiritul vostru deschis şi neîngrădit în tipare şi prejudecăţi, pentru sufletele voastre pline de puritate…Pentru că dacă n-aţi fi voi, studenţii, noi nu ne-am mai avea rostul de dascăli…

Vă rog să aveţi încredere în voi, în cunoştinţele dobândite şi…în visele voastre! Să vă urmaţi visele şi să faceţi în viaţă exact ceea ce simţiţi că vă place şi vă împlineşte! Nu vă temeţi de eşecuri! Pe calea visului ales de voi, viaţa vă poate încerca din când în când. Nu vă pierdeţi încrederea în voi şi în ceea ce faceţi, fiindcă o lovitură a vieţii înseamnă de multe ori un pas înainte, pe care poate nu-l vedeţi sau nu-l înţelegeţi imediat…Trăiţi fiecare clipă la maxim! Cu gândul la viitor sau la amintirile din trecut, uităm de multe ori să trăim clipa prezentă. Viaţa este scurtă…Nu o risipiţi! Nu vă irosiţi trăind viaţa impusă de altcineva sau preluând idei şi dogme transmise de alţii! Aveţi încredere în intuiţie şi inimă, cei doi „clopoţei” din  interiorul nostru, care nu greşesc niciodată şi care ne „anunţă” când ceva merge bine sau dimpotrivă…Păstraţi-vă puritatea tinereţii, entuziasmul, curiozitatea vie, spiritul ludic! Să vă fie călăuze în viaţă adevărul, binele, iubirea şi frumosul!

Şi pentru că a fi educator înseamnă a fi un poet al iubirii, vă rog să nu uitaţi niciodată că voi lua în propria mea fiinţă un pic din fiinţele voastre, pentru totdeauna…

Vă mulţumesc că existaţi!

Valentina-Mariana Mănoiu

Autor fotografii: Mihaela Ştefania Bogdan, absolventă specializarea Geografia Mediului, Facultatea de Geografie

Exact acum o lună, dragi prieteni, am început să vă relatez o poveste de iubire pentru un…loc-miracol-paradis, cum l-am numit eu, şi vă invitam să descoperiţi despre ce „Paradis” este vorba (va puteţi reaminti, citind aici). Sunt convinsă că nu aţi avut probleme în rezolvarea acestei „ghicitori” şi v-aţi dat seama repede că am povestit despre staţiunea Băile Herculane.

Despre locul unde se spune că Hercules şi-ar fi vindecat durerile de la încheieturi, urmări fireşti ale numeroaselor sale încercări şi „munci”, s-au scris foarte multe cărţi, tratate, articole. Nu aş vrea să repet ce au scris alţi specialişti, nu aş vrea să plictisesc cu descrieri geografice obişnuite, ce pot fi întâlnite în diverse tratate, ci aş vrea SĂ VĂ ÎMPĂRTĂŞESC EMOŢII ŞI TRĂIRI, ale mele dar şi ale altora, declanşate de energia miraculoasă a acestui loc, care anul viitor, în 2013, va împlini 1860 de ani de existenţă neîntreruptă, dovedită de o inscripţie gravată pe un altar de calcar alb. Acesta a fost descoperit la Băile Herculane şi se află în prezent în muzeul local.

Am atât de multe să vă spun, dragii mei, încât mi-e teamă că nu voi găsi o ordine firească şi frumoasă a relatărilor! Intenţionez să vă povestesc despre traseele parcurse de mine în Munţii Cernei şi Munţii Mehedinţi, punctând pe alocuri frumuseţile întâlnite sau legende născute pe aceste tărâmuri de vis. Intenţionez să vă descriu ce boli pot fi vindecate în această staţiune cu aeroionizare negativă, regeneratoare pentru organism, bioenergizantă, sedativă şi biotrofică, dar şi cu ape termale sulfuroase (şi nu numai), venite din „laboratoarele” fierbinţi ale pământului, cu efecte curative, tămăduitoare. Însă acum aş vrea ca naraţiunea mea să aducă un omagiu unor oameni celebri, cu care am în comun un singur lucru..nu, nu m-am exprimat bine…nu este LUCRU, este cel mai frumos sentiment pe care-l poate trăi o fiinţă omenească, este IUBIREA!

Credeaţi că doar eu m-am îndrăgostit de „Paradisul” lui Hercules? Credeaţi că doar eu am trăit aici poate cel mai puternic sentiment de iubire, fără obiect, iubire necondiţionată? Cu care simţeam că pot să-i învălui pe toţi cei din jurul meu? Pe care simţeam că pot s-o „croiesc” sub forma celor mai desăvârşite veşminte, îmbrăcate de fiecare fiinţă din viaţa mea?  Nuuuuu, era şi este evident! Sunt sigură că mulţi dintre voi, dragii mei, aţi fost binecuvântaţi cu aceleaşi trăiri!…Şi sper să ni le împărtăşiţi şi nouă, cu deschidere, sinceritate, fără reţineri!  

Îndrăgostit de acest paradis terestru herculean, a fost şi Vasile Alecsandri (1821-1990), a cărui şedere în staţiune, în anul 1847, a avut ca scop, bineînţeles, tratamente vindecătoare. Dar cum bănuiţi, Alecsandri găseşte timpul necesar pentru a „mângâia” hârtia cu versurile sale minunate, ţâşnite din vârful peniţei, versuri închinate unei frumoase bucureştence (da-da, zâmbiţi, vă rog!) dar şi frumuseţii naturale magnifice a acestor locuri:

„În zadar vueşte Cerna şi se bate

De-a ei stânci măreţe, vechi, nestrămutate,

Şi-n cascade albe saltă pe-a lor sân…

Apa-i trecătoare, petrele rămân!

În zadar şi anii s-adun cu grăbire,

Trecând peste inimi ce-au gustat iubire!

Suvenirul dulce de-un minut slăvit

Printr-a vieţii valuri stă-n veci neclintit!”

(poezia „Pe un album”)

Oh, câtă dreptate avea bardul! Dulceaţa iubirii stă neclintită în sălaşul inimii, chiar dacă anii se rostogolesc nemilos peste noi! Vă spune o femeie veşnic îndrăgostită, de oameni şi natură!

În 1884, poetul revine la Herculane iar sosirea sa este considerată un mare eveniment, Alecsandri fiind foarte admirat şi iubit. Pe durata şederii sale, bardul din Mirceşti desfăşoară o bogată corespondenţă. Astfel, îi scria lui Titu Maiorescu că iniţial ar fi preferat să facă o cură în străinătate, dar ulterior a renunţat fiindcă, spunea el, „Băile lui Hercules sunt vestite în vindecarea reumatismelor.” În săptămânile petrecute în staţiune, a conceput şi proiectul dramei „Ovidiu”.

Staţiunea-minune l-a avut ca oaspete de seamă, între 8 şi 20 mai 1849, şi pe marele cărturar şi revoluţionar Nicolae Bălcescu (1819-1852).

Un alt poet vrăjit de frumuseţea acestor locuri, a fost George Coşbuc (1866-1918), venit la cură balneară. Sentimentele trăite de el aici au născut o poezie specială, interesantă, numită „Prin Mehadia”, din care redau câteva versuri:

„[…] Prin răcoarea mult-a nopţii îmi vedeam suflarea gurii.

Eu mergeam pe strâmta cale de sub marginea pădurii,

Obosit şi de mânie şi de drum îndelungat. […]

Dar pe culme sus, deodată, Doamne, tu, Părinte-al vieţii!

Când ieşii pe culmea goală în răcoarea dimineţii,

Sufletu-mi simţii deodată liber şi de-uimire plin:

Încetase-acum şi vântul, cerul scăpăra senin.

Iar în zarea limpezită ca un scut de aur luna

Sta pe piscul unui munte, roşiu aurind cununa

Muntelui, şi până-n vale ca şi ziua luminând. […]”  

Eu aş spune că frumuseţea şi energia misterioasă a locurilor au îndepărtat „vălul iluziei” trăite de poet, lăsând să se vadă limpede că „Părintele vieţii” este singurul ce ne poate lumina calea…dar este doar interpretarea mea personală…

Lucian Blaga (1895-1961), într-o primăvară petrecută la Băile Herculane, scrie poezia „Sălcii plângătoare”, un elogiu filosofic adus naturii, din care selectez următoarele stihuri:

„[…] Legenda spune că pe-aice

Euridice, fată tracă,

din iaduri şi-a mutat în sălcii –

a jale – părul lung şi verde.

Şi prind în palme ce mă pierde,

mătasea grea şi jalea verde.”

Şi Ion Minulescu (1881-1944) a poposit deseori la Herculane şi am ales următoarele versuri minunate, scrise de poet, despre râul Cerna:

„Peste fereastra mea –

De la hotel –

Mă cert mereu cu murmurul rebel

Al Cernei –

Apă binecuvântată

Ce-mi limpezeşte mintea tulburată

De tot ce nu se poate şti –

Ca-ntr-un etern „A fi sau a nu fi.”

Iată că şi Minulescu a găsit răspunsuri la întrebările şi frământările sale, în staţiunea cu energii benefice.

Deşi oamenii celebri care şi-au purtat paşii pe malurile herculeane ale Cernei au fost mulţi (Ionel Teodoreanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Nicolae Iorga etc), voi încheia cu cel care a fost poate „îndrăgostitul” staţiunii, scriitorul Mihail Sadoveanu (1880-1961), „Ceahlăul” literaturii naţionale. De ce l-am numit „îndrăgostit”? Fiindcă toate versurile scrise în Băile Herculane sunt de dragoste, fiind adresate unei misterioase făpturi feminine, a cărei frumuseţe este, de fapt,  o oglindă a frumuseţii naturii de pe Valea Cernei.

Când te doresc

Când te doresc, şi-i hotărât

Să nu te pot vedea decât în altă zi,

Timpul trece ca o salamandră pestriţă – galben şi negru –

Care se mişcă încet şi-ngheţat.

[…] Astăzi te-am văzut o clipă. Apoi,

Între mine şi tine s-a aşezat dihania vechimii.

[…] Aş vrea să ne regăsim undeva, departe, numai noi.

Între munţi, la Mehadia, unde ies din adânc

Izvoarele calde ale tainei pământului.

Acolo nimeni nu ne ştie, nimeni nu ne cunoaşte;

Când apărem în poieni, numai paserile dau veste singurătăţii

Că au sosit doi pământeni şi-şi duc în tăcere

Acea bucurie înaltă care-i mai tare decât moartea.

[…] Sosim şi noi în peisagiul iubirii, căutându-ne ora.

Tu zâmbeşti, te crezi biruitoare;

Pe când eu măsor miile de milenii ale salamandrei

Cu clipa amorului meu.

Post-scriptum  

Cum să-ţi explic cât mi-eşti de dragă?

Să-ţi spun că-n covru mă-ncălzesc gândind la tine?

Că simt pe buze gust de fragă

Şi-n trup mireasmă de verbine?

Ori să-ţi mărturisesc că-n cerul meu

Mă simt o clipă asemeni unui zeu

Când îţi bănuiesc din depărtare pasul,

Când intră-n mine ochiul tău şi glasul…

Când vii uşoară şi plutind şi te înclini

Şi mă pofteşti pe flori şi spini

Şi-mi dai zâmbind tristeţi şi bucurii,

O, nici atunci cât te iubesc nu ştii.

Căci s-a acumulat în mine totul ce-i

Neîmplinit în toţi strămoşii mei,

Tot ce-au lăsat să treacă în regres,

Ce n-au simţit şi ce n-au înţeles:

Flori, primăveri şi străluciri de astre,

Dulci exaltări a inimilor noastre.

Comoara asta eu o moştenesc

Şi-nfrigurat o cheltuiesc,

Ca un risipitor târziu. Şi-ţi închin ţie

Durerea asta ca pe-o bucurie.”

Dragi prieteni, vă închin vouă fericirea iubirii ca pe-o bucurie! Ne revedem şi regăsim luna viitoare în această poveste de iubire! Dar până atunci, cu toate că este o perioadă foarte solicitantă pentru profesori şi studenţi, deopotrivă, promit să revin cât de curând cu partea a II-a a seriei de articole despre meteorologie şi aviaţie.

Vă doresc iubiri împlinite şi împlinitoare!

Surse informaţii:

1. Cristescu I. (1996), Miracolele Cernei. Herculane – Model turistic, Editura Hercules Friends, Drobeta Turnu Severin

2. Mănoiu Valentina-Mariana (2005), Structuri geoecologice specifice în depresiuni şi culoare de văi din Carpaţii Meridionali şi Subcarpaţii Getici. Interpretări comparative, Editura Printech, Bucureşti

3. Opriş T. (1990), Plante unice în peisajul românesc, Editura Sport-Turism, Bucureşti

Si recunoastem viata si Il recunoastem pe El in tot ce ne inconjoara…dar poate cel mai puternic in Natura! De aceea o iubim, incercam sa o protejam si sa le reamintim celor care au uitat, ca nu suntem mai presus decat ea, ci suntem doar o parte din ea!

Invierea Domnului coincide si cu invierea Naturii…si cum nimic in lume nu este intamplator, nici aceasta revenire simultana la viata nu este intamplatoare! Fiindca El este in Tot, El este Tot…

Pentru ca de multe ori vorbele personale inseamna desertaciune iar in aceste clipe sentimentele sunt cele importante, va impartasesc o rugaciune frumoasa descoperita acum cateva zile. Fie ca ea sa va ajute atunci cand aveti nevoie! 

« Doamne, ajuta-ma sa nu uit sa vorbesc cu Tine inainte de a ma culca, sa nu uit ca acela poate fi ultimul somn; iar daca am ranit un om, da-mi Tu puterea de a face primul pas, spre a ma impaca. Ia-ma Tu de mana dimineata, iar cand neguri ma-mpresoara, alunga Tu ceata. Ajuta-ma sa nu ma simt singur niciodata si, fie ca am gresit sau am fost lovit, ajuta-ma sa pot veni la Tine, Tu sa ma iei in brate, sa simt mereu ca sunt iubit. Da-mi Tu puterea sa-ntorc bine pentru rau, da-mi tu iubirea necesara, da-mi gandul Tau.

Ajuta-ma sa nu mai stiu de frica, sa am mereu curajul de a merge mai departe.
…In viata mea sunt multe rele: Te rog sa-nlaturi Tu tot ce de Tine ma desparte!
Ajuta-ma nu doar sa vreau sa fiu cu Tine in lumea Ta de vis; ajuta-ma s-aduc aici si-acum un colt de cer, sa-ncerc s-aduc aici si-acum parfum de Paradis!
Tata, ajuta-ma sa pot iubi cum Tu iubesti, sa-mi fie inima iubire fara margini! …Si totul din iubire fa sa fac, iubire pentru Tine …si pentru cel de langa mine. Nu frica, dorinta de rasplata sau de a fi pe plac!… Nici gandul egoist de a-mi cumpara in acest fel un loc in cer!… Doar totul din iubire fa sa fac! »

HRISTOS A-NVIAT !

Surse fotografii :

http://www.agoracrestina.ro/biblioteca/titus-parvulescu-213-relicve-hristice-giulgiul-lui-hristos.html

http://www.crestinortodox.ro/paste/sfintele-pasti/ganduri-duhovnicesti-despre-pasti-71140.html

http://www.etsy.com/listing/93608207/vintage-jesus-christ-print-framed-by-gab