Le sol est un gigantesque réservoir de carbone, qui se retrouve là sous forme des matières organiques qui fournissent les nutriments nécessaires pour le développement des plantes, améliore la fertilité du sol et facilite la circulation de l’eau.

On estime que le sol abrite 2200 milliards tonnes de carbone organique, c’est-à-dire trois fois plus que la quantité qui se trouve dans l’atmosphère (UNEP).

Selon ce rapport, le carbone du sol peut échapper facilement, mais il est difficile à récupérer. Les réserves de carbone du sol sont très vulnérables face aux activités de l’homme, et se réduisent rapidement et d’une manière significative à la suite des changements dans l’usage du terrain, comme, par exemple, les déforestations, l’expansion des villes ou les pratiques agricoles ou forestières non-soutenables.

Ainsi, telles activités peuvent détruire rapidement les matières organiques du sol. Quand ce phénomène se produit, une partie du carbone se transforme en dioxyde de carbone, un gaz à effet de serre et un des plus importants contributeurs au réchauffement climatique. En revanche, le sol détérioré perd une quantité importante de carbone.

Depuis les dernier quart de siècle, 24% des terrains au niveau global ont subi un déclin dans leur qualité et productivité à cause de l’usage défectueux et non-soutenable (d’après UNEP)

Ainsi, à cause du fait que la demande globale pour des aliments, l’eau et l’énergie s’augmentera d’une manière dramatique et les modèles de consommation  continueront dans la même manière déficitaire, orientée plutôt vers la satisfaction des besoins personnelles au détriment des « besoins de l’environnement » , les sols seront affectés par une pression croissante et de plus en plus problématique. Presque 60% du carbone qui se trouve dans le sol et dans la végétation a été perdu à la suite des changements dans l’usage du sol produits depuis le XIXème siècle, comme l’expansion de l’agriculture des villes.

Si on n’interviendra d’une manière durable et rationnelle dans la gestion du sol, plus de 20% des forets, pâtures et tourbes des pays en voie de développement pourraient perdre des fonctionnes essentielles pour les écosystèmes et la biodiversité jusqu’à 2030.

Source des photos: http://soilerosion.net/doc/water_erosion.html

Source des informations: http://uk.reuters.com/

Article écrit par Elena Neacşu et traduit par Mihail Mitoşeriu

Dacă nu puteţi evita transportul cu avionul, alegeţi atunci zborurile directe (decolările necesită cantităţi enorme de carburant). Şi compensaţi emisiile de CO2 atunci când călătoriţi, finanţând proiecte de protecţie a biodiversităţii sau de reîmpădurire în zona dvs. sau în regiuni mai îndepărtate…

Sursa informații: 52 de sfaturi pentru biodiversitate – Comisia Europeană/Direcția Generală pentru Mediu

Surse foto: http://www.viator.com/tours/Paris/Romantic-Horse-and-Carriage-Ride-through-Paris/d479-3061HORSE

http://www.beetreetrail.com/makingmemories.html

http://www.smallmeasure.com/eco-camping/

http://www.alaska-in-pictures.com/tent-camping-talkeetna-103-pictures.htm

Este un fapt cunoscut cӑ oceanul planetar devine din ce în ce mai acid pe zi ce trece, din cauza emisiilor mari de dioxid de carbon (CO₂), provenite din activitatea omului. Aproximativ 25% din emisiile de CO₂, eliberate în atmosfera pӑmântului prin țevile de eșapament ale mașinilor sau coșurile de fum, ajung în oceanele lumii. Aici CO₂-ul declanșează o reacție chimicӑ ce duce la acidificarea apei din ocean. Cercetӑtorii estimeazӑ cӑ aciditatea oceanului a crescut cu 29% de la începutul revoluției industriale și până în prezent. Dacӑ ritmul de emisii de gaze cu efect de serӑ nu va încetini, oceanul planetar și-ar putea dubla sau chiar tripla aciditatea până  în anul 2100, ceea ce ar putea reprezenta un dezastru pentru ecosistemele marine și pentru alimentația noastră.

“Atunci când CO₂ ajunge în apa oceanului, au loc reacții chimice ce reduc pH-ul apei”, conform National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA). Carbonatul de calciu sub formӑ de minerale, de obicei abundent în zonele marine în care se gӑsesc și organisme vii, este baza scheletului și a cochiliilor multor organisme marine, de la stridii până  la corali. Cu toate acestea, acidificarea afectează  capacitatea organismelor marine de a produce și de a-și menține cochiliile. Procesul nu va afecta doar alimentația omului; acesta începe sӑ afecteze viața marinӑ ȋncӑ de la capӑtul inferior al lanțului trofic marin, unde sunt incluse organismele marine mici.

Recifele de corali din întreaga lume se confruntӑ cu un risc mai mare decât crustaceele în ceea ce privește acidificarea oceanelor. Acestea necesitӑ un nivel mult mai ridicat de carbonat de calciu pentru a-și construi scheletul. Aciditatea încetinește procesul prin care coralii își construiesc scheletul și, de asemenea, scade elasticitatea acestora, ceea ce poate duce la erodarea lor iar mai apoi la dispariția coralilor. Acest lucru ar însemna un dezastru pentru mediu, având în vedere faptul cӑ aproximativ 1 milion de specii marine depind de corali pentru a supraviețui.

Conform Natural Resources Defense Council (NRDC), o asemenea dispariție ar afecta întreg mediul marin și ar avea un impact social profund, în special în industriile de pescuit și turism. De altfel, pierderea coralilor ar determina reducerea protecției care aceștia o oferӑ comunitӑṭilor de coastӑ împotriva furtunilor și uraganelor, care ar putea lovi ṭӑrmul cu o putere mai mare.

Cercetӑtorii lucreazӑ la strategii pentru a proteja acvacultura de la alte pierderi cauzate de apa acidӑ, dar orice efort la scarӑ largӑ pentru ȋncetinirea acidificӑrii apelor ar însemna eliminarea treptatӑ a combustibililor fosili. Alimentarea mașinilor și ȋncӑlzirea caselor noastre necesitӑ arderea combustibililor fosili, care generează  emisii de gaze cu efect de serӑ, care la rândul lor duc la acidificarea oceanului planetar. Trecerea la surse de energie regenerabile, precum cea solarӑ, eolianӑ, biomasӑ ș.a., este o parte necesarӑ a strategiei de a contracara acidificarea oceanelor.

Surse informaṭii: http://www.descopera.ro/dnews/9168293-oceanele-terrei-s-au-acidificat-mai-mult-in-ultimii-200-de-ani-decat-in-precedentii-21000; http://www.ecomagazin.ro/info/acidificarea-oceanelor/; http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-05-12/acidificarea-oceanelor.html; http://www.stiintasitehnica.com/acidificarea-din-prezent-a-oceanelor-este-fara-precedent_1231.html; http://ecologienutritiesisanatate.blogspot.ro/2012/04/acidificarea-oceanelor-ar-putea-lasa-1.html; http://www.scienceworld.ro/oceanele-se-acidifica-in-ritm-accelerat-11766.html

Surse foto: http://www.descopera.ro/galerii/9168293-oceanele-terrei-s-au-acidificat-mai-mult-in-ultimii-200-de-ani-decat-in-precedentii-21000; http://www.scienceworld.ro/pictures/2012/03/04/284.jpg

Solul este un urias stocator de carbon, cantitatile considerabile regasindu-se sub forma de materie organica, ce furnizeaza nutrientii necesari cresterii plantelor, imbunatateste fertilitatea solului, implicit faciliteaza circulatia apei.

Rezervorul de carbon organic din sol se estimeaza a avea o valoare de aproximativ 2200 de miliarde de tone, ce depaseste astfel de trei ori nivelul concentratiilor existente in atmosfera (UNEP).

Conform aceluiasi raport, carbonul existent in sol se pierde cu usurinta, insa este dificil de recuperat. Stocurile de carbon din sol sunt foarte vulnerabile in fata activitatilor umane, fiind reduse semnificativ si adesea extrem de rapid, ca raspuns la modificarile survenite in urma utilizarii terenurilor, cum ar fi defrisarile, dezvoltarea urbana, sau practicile agricole si forestiere nedurabile.

Astfel de activitati pot distruge cu usurinta materia organica a solului. Cand se intampla acest lucru, o anumita cantitate de carbon este transformata in dioxid de carbon, unul dintre gazele cu efect de sera, implicit unul dintre principalii contribuitori ai incalzirii globale, cantitate ce este pierduta astfel de solul deteriorat.

Lupta pentru supravietuire

Borneo.

Tropicala. Luxurianta.  Amenintata. Exploatata.

Cam asa am putea descrie in cateva  cuvinte  personalitatea si destinul unei insule tropicale, ale carei bogatii au atras de-a lungul timpului negustori ai lumilor indepartate, ce i-au exploatat resursele naturale.

Traversata de Ecuator, situata intre Marea Chinei de Sud si Marea Java, insula este divizata intre trei tari: Indoneziei ii revin trei sferturi in partea sudica, Malaeziei nord-vestul, iar in nord gasim o mica parte ce apartine Bruneiului. Caracterizata printr-o biodiversitate extrem de pretioasa si de rara, asa cum afirma in anul 1855 marele naturalist Alfred Russel Wallace, insula Borneo se afla pe locul 3 pe Pamant  in ceea ce priveste biodiversitatea, dupa padurea amazoniana si padurea ecuatoriala africana.

Simbol al megabiodiversitatii, padurea tropicala ascunde peste 15.000 de specii de plante, dintre care  2500 fiind specii de orhidee. Ca fauna endemica detinatoare a statutului de  “aflat in pericol”, regasim ursul-de-Borneo, leopardul-de-Borneo, rinocerul, elefantul-de-Borneo si, nu in ultimul rand, urangutanul, al carui habitat este grav amenintat, cu riscul pierderii populatiei.

Aceasta oaza tropicala cuprinde o diversitate de ecosisteme, incepand cu “padurea tropicala de campie”, cel mai mult expusa riscului, “padurea tropicala alpina”, pe care conservationistii incearca din rasputeri sa o salveze, si terminand cu sensibilele “turbarii mlastinoase”, “mangrovele” si “padurile de campie stearpa”.

Cand spunem “Borneo”, spunem “superlativ”, ne gandim “la cel mai…”. Aici intalnim cea mai mare floare, cea mai mare orhidee, cele mai mari plante carnivore, cea mai mare molie si cei mai inalti arbori, cu o inaltime de peste 70 de metri. Din pacate, insula trece si prin “cele mai grele momente ale existentei sale”. Dincolo de lumea colorata, “ascunsa” in inima padurii,  apar la orizont probleme serioase ce ridica intrebari pentru viitorul durabil al insulei. Mai simplu spus, au loc mutilari ale peisajului si distrugeri ale habitatelor naturale, ariile protejate fiind in mare pericol. De ce? Din cauza aparitiei plantarilor de tip monocultura ale palmierului de ulei. Cauza? Foamea de bani a guvernelor corupte si goana dupa asa zisul “combustibil verde”. Pentru?  Pentru asigurarea cererii crescute de ulei de palmier de catre cei doi lideri, Malaezia si Indonezia, si pentru lemnul exotic de esenta tare,  ce reprezinta 25% din totalul resurselor la nivel mondial. Defrisarile masive au atins cote mari inca de la inceputul decadei ’70. Astfel, afacerea cu uleiul de palmier  s-a dovedit a fi mai mult decat profitabila, imbogatindu-i pe cei de la nivelul superior. Intrebuintarile uleiului de palmier sunt multiple, acesta fiind folosit in special pentru gatit, dar si pentru preparea cosmeticelor, a sapunurilor etc. Nu in ultimul rand, i se spune ”aurul verde”, deoarece este un produs  din care se realizeaza biocombustibilul. Defrisarile au loc cu o viteza ce atinge cote incredibile; astfel suprafata defrisata este de 3 ori mai mare decat suprafata Romaniei.

Cauzele ce au dus la aparitia acestor efecte au fost, in principiu, “goana dupa bani” a guvernelor corupte si iresponsabile, care au acordat autorizatii pentru defrisarile masive, fara sa le pese absolut deloc de distrugerea mediului, taierile ilegale, existenta unei populatii  sarace, cresterea cererii de pe piata externa si exportul de lemn de esenta tare pentru fabricarea mobilei de lux.

Au rezultat peisaje sterile, locuri sterpe. S-a creat, in acest mod, “efectul de margine”, unde spatii mici  de paduri intacte sunt inconjurate de monoculturi sau de soluri erodate. Populatia endemica de rinocer este in pericol critic, cu mai putin de 50 de indivizi ramasi in viata. In aceasta situatie se gaseste si elefantul de Borneo, cu o populatie ramasa de doar 1000 de indivizi.

Din afara e usor sa privim lucrurile si sa ne exprimam punctul de vedere, cum ca ar trebui sa fie infiintate parcuri nationale, in care sa fie interzisa orice fel de exploatare, dar pentru oamenii din Borneo care traiesc cu 2 dolari pe zi, conservarea biodiversitatii nu le aduce traiul pe care si-l doresc si nici banii pentru a supravietui. Trebuie gasite alternative viabile, durabile, sustenabile, pentru a se crea un liant intre conservarea padurii si satisfacerea nevoilor populatiei. Pentru ei, industria cherestelei inseamna bani, plantatiile de palmieri inseamna sa aiba cu ce sa isi hraneasca copiii. Urangutanul ramane, in acest caz, doar un simplu animal din padurea deasa. O alta problema grava, ce reprezinta un pericol atat local, regional, cat si global, este data de defrisarea, incendierea si drenarea turbariei mlastinoase. Turbaria se afla pe un sol bogat in substante organice si reprezinta o “cuveta a sechestrarii carbonului” acumulat de-a lungul timpului. Acest fapt este precedat de secete si incendii. Urmarea: eliberarea in atmosfera a gazelor cu efect de sera (carbonul eliberat) pozitioneaza Indonezia pe locul 3 dupa S.U.A si China, ca tara ce emite in atmosfera gaze cu efect de sera.

Pentru Borneo, viitorul suna compromitator. Se lupta pentru stoparea masiva a taierilor, pentru gasirea unor solutii pentru populatia locala prin alternative socio-economice, atat pentru imbunatatirea traiului de viata cat si pentru conservarea padurii asiatice tropicale. O alternativa ar fi sustinerea populatiei prin alocarea de fonduri din partea statelor dezvoltate, pentru a nu prejudicia si mai mult ariile intacte ramase.

Se lupta pentru durabilitatea si sustenabilitatea insulei. Pentru scaderea gazelor cu efect de sera. Pentru stoparea coruptiei. Pentru evitarea de “insule ale biodiversitatii” si pentru a mentine “coridoarele” necesare deplasarii animalelor ramase.

Sa invatam din greselile facute de tarile dezvoltate, care acum incearca sa le repare, oferind sprijin si suport celor care se indreapta la randul lor catre un drum gresit. Sa protejam Borneo de urmarile greselilor noastre!

Articol realizat de Cristiana Călinescu