Vremea rea lasă răni din ce în ce mai adânci în rândurile francezilor din Hexagon și de peste mări…Anul 2013 s-a încheiat cu formarea unui ciclon ce a afectat teritoriul francez situat în sud-vestul Oceanului Indian, Insula Reunion.

Caracteristicile Ciclonului Bejisa

Acesta este un ciclon tropical care a afectat insulele Réunion, Mauritius, Syechelles și Madagascar la începutul lunii ianuarie 2014. Este format din energia remanentă a Ciclonului Amara care, la sfârșitul lunii decembrie, a început să se declanșeze în largul mării, la nord de Madagascar. Cu condiții favorabile în jur, presiunea a scăzut din ce în ce mai mult, susținută de mișcări circulare din ce în ce mai puternice ale aerului, culminând într-o vastă depresiune barică în jurul datei de 28 decembrie. Sistemul a continuat să se dezvolte și s-a intensificat prin transformarea în ceea ce a fost numit ”Ciclonul Bejisa” la 29 decembrie. Activitatea ciclonului a fost complexă, astfel că la 30 decembrie deja s-a dezvoltat într-un ciclon tropical puternic, atingând intensitatea maximă în aceeași zi. Acesta a slăbit a doua zi, dar din nou a atins intensitatea maximă la 1 ianuarie 2014. La apogeul furtunii, vânturile au depășit 175 kilometri pe oră și au fost însoțite de ploi extrem de abundente care au căzut timp de mai multe ore (până la 820 mm în 24 de ore), provocând inundații pe mai multe râuri.

În clasificările realizate de Meteo France, ciclonul a fost considerat ca făcând parte din categoria furtunilor tropicale ”neprincipiale”, întrucât în centrul său a fost măsurată o presiune neobișnuit de mare pentru un ciclon, iar pe toată calea înaintării sale, acesta a fost însoțit de o bandă de precipitații pe la sudul său, ceea ce explică de ce deja vremea, în sens larg, a reintrat în matca sa, în ciuda faptului că semicercul nordic al ciclonului încă se mai află deasupra zonei. Ciclonul s-a format în partea nord-estică a insulei Madagascar și a avansat pe o traiectorie aproximativ parabolică înspre S-SV.

Zona de formare a ciclonului Bejisa

Cele patru mari insule lovite de ciclon (Reunion, Seychelles, Mauritius și Madagascar) au fost plasate în stare de alertă roșie din cauza furtunii care le-a atins coastele joi seara, 2 Ianuarie 2014. Ciclonul a avut un diametru de 10 ori mai mare decât lungimea insulei Reunion, astfel că nucleul său aproape că a înghițit insula în timpul trecerii pe deasupra ei de la nord spre sud. Climatologii au stabilit că ciclonul Bejisa a fost de o putere echivalentă unui uragan de categoria 3 în Oceanul Atlantic, animat de această dată de apele calde ale Oceanului Indian, care i-au permis menținerea până la sfârșitul săptămânii trecute.

Ochiul Ciclonului

Cum s-a concretizat caracterul devastator al ciclonului?

Efectele și totodată modificările naturale care s-au produs pe insula Reunion cuprind inundații provocate atât de cursurile de apă, cât și de valurile ce au ajuns la înălțimea de 26 de metri, dar și alunecări de teren, curgeri noroioase, eroziune a malurilor și transport de sedimente și de biomasă, în special trunchiuri de copaci dezrădăcinați, fie de vânt, fie de forța apelor. Mai mult, vânturi puternice și ploi torențiale au inundat deja insula. Localitatea Saint-Denis, situată pe partea de nord a insulei Reunion, a fost deja inundată cu un strat de peste 175 mm (7 inchi), iar avertizarea de vânt în rafale confirmă o viteză de aproape 100 km/oră. În zilele următoare, cercetătorii de la NASA au calculat că din moment ce a trecut deja peste teritoriul Insulelor Reunion si Mauritius, nu mai este pericol ca vremea rea și precipitațiile să mai declanșeze alunecări de teren și curgeri noroioase.

Zona industrială a orașului Saint – Denis, inundată

Vânturi în rafale, ploi abundente și vizibilitate redusă aproape la ”0”

Cu toate acestea, în Reunion se menține și zilele acestea o alertă cod albastru, din cauza faptului că marginea ciclonului încă este tangentă la zona ce cuprinde apele teritoriale ale insulei. De asemenea, pagubele materiale au fost umbrite de cele 17 decese anunțate deja în dimineața zilei de 4 ianuarie.

Reacții ale autorităților

În urma acestui ciclon, ministrul francez de peste mări, Victorin Laurel, a fost așteptat sâmbătă dimineață, 3 ianuarie 2014, pe insulă pentru a participa la evaluarea pagubelelor. Președintele François Hollande a fost și dumnealui rugat să transmită sprijinul poporului francez din insula Reunion din partea întregului guvern, iar prim-ministrul Jean – Marc Ayrault a ținut ca sistemul de compensare să fie pus în funcțiune cât mai rapid cu putință. Cu toate acestea, fenomenul care a atins dimensiunile unui dezastru natural nu poate rămâne nestudiat de către climatologi. Un rezident al insulei Reunion, în încercarea de a-și explica reacția pe care a avut-o în momentele de maximă intensitate a ciclonului și a inundațiilor ce l-au succedat, a declarat astfel: ”N-am mai văzut așa ceva. Un astfel de hazard îl vezi la televizor, dar nu îți pui problema că ai putea trece și tu prin așa ceva.  Pe mine m-a prins pe verandă și din fericire am reușit să intru, pentru că tot ceea ce ar fi atins rafala s-ar fi prăbușit peste capul meu.“

Locuință distrusă de ciclon în insula Reunion

Poate cea mai grea măsură post-dezastru a fost îndepărtarea trunchiurilor de copaci de pe șosele, din curțile oamenilor și din albiile râurilor, acestea contribuind la micșorarea secțiunii de scurgere și așa îngustată din cauza cantității mari de aluviuni transportate de torenți.

Râu ieșit din albie și provocând inundarea malurilor și transportul de aluviuni

Principala preocupare a autorităților în Insula Reunion a rămas zilele acestea aportul de apă potabilă și redarea energiei electrice, din lipsa căreia comunicarea între municipalități și între instituțiile însărcinate cu gestionarea dezastrului a fost foarte slăbită.  Recuperarea va fi lungă și dificilă, mai ales în ceea ce privește apa potabilă, întrucât 60% din abonații la rețea se confruntă cu probleme de calitate a apei încă.

Locuitori strămutați cu ajutorul mașinilor de marfă

Din Paris s-a anunțat un ajutor special de 200.000 euro, pentru reparațiile de urgență de pe case. Numărul mare de victime se datorează și disciplinei precare a locuitorilor, întrucât mulți dintre aceștia nu au respectat interdicția de a părăsi casele și s-au aventurat pe străzile acoperite din ce în ce mai mult cu apa revărsată din albiile râurilor. Forțele armate din zona de sud a Oceanului Indian au participat la restabilirii ordinii în rândul cetățenilor celor două municipalități și a reparării drumurilor și a rețelelor electrice.

Surse:

http://www.tv5.org/cms/chaine-francophone/info/p-1911-Cyclone-Bejisa-la-Reunion-panse-ses-plaies-Lurel-attendu-sur-l-ile.htm?&rub=20&xml=newsmlmmd.urn.newsml.afp.com.20140103.9646b76f.573e.43ee.838e.053fe3bf4de4.xml

http://www.accuweather.com/en/weather-news/years-first-tropical-cyclone-t-1/21595680

http://www.euronews.com/2014/01/02/cyclone-bejisa-sweeps-across-french-island-of-reunion/

http://www.theepochtimes.com/n3/430891-tropical-cyclone-bejisa-slams-reunion-island-and-mauritius/

http://en.wikipedia.org/wiki/Cyclone_Bejisa

http://www.trust.org/item/20140101081049-w02nm/?source=hppartner 

Statisticile arată că aproximativ 60 000 de animale pe an sunt abandonate în Franţa în fiecare an. Sistemul de gestiune a animalelor fără stăpân (sau rănite, pierdute, maltratate) funcţionează pe baza unei cooperări între public şi privat. Cu alte cuvinte, fiecare municipalitate are obligaţia de a avea o soluţie pentru problema animalelor, iar rezultatul acestei obligaţii este reţeaua de aproximativ 400 de adăposturi din întreaga ţară. Rolul acestora este de a colecta animalele care au potenţialul de a pune probleme, în special, securităţii şi sănătăţii populaţiei. Însă pe lângă aceste refugii rezultate dintr-o obligaţie legală, s-au constituit, de-a lungul timpului, o serie de adăposturi care nu ţin de stat, al căror scop este să asigure, după caz, adopţia, îngrijirea sau vindecarea animalelor. LPA (Ligue Protectrice des Animaux) Lille are un astfel de adăpost, care primeşte cca 4000 de animale anual, în special câini şi pisici, dar şi pui de focă, animale sălbatice rănite, păsări etc. În regiunea Nord sunt 3 astfel de refugii.

LPA permite şi încurajează adopţiile de câini şi pisici prin mutarea acestora din refugiul de stat în adăpostul propriu şi tratarea, vaccinarea şi îngrijirea lor, astfel încât persoanele care vin să adopte animale vor obţine cu siguranţă un câine sau o pisică sănătoasă, fără nici un fel de probleme. De altfel, sănătatea animalelor constituie o prioritate deosebit de importantă pentru angajaţi: pentru a evita răspândirea bolilor, câinii din refugiul de stat şi din cel privat nu sunt niciodată puşi laolaltă, se iau măsuri de igienizare la trecerea dintr-un adăpost în celălalt, iar întreaga clădire este dezinfectată o dată pe zi, în întregime.

Adăpostul are personal angajat, însă funcţionează, în parte, şi pe bază de voluntariat. Voluntarii trebuie obligatoriu să participe la o sesiune de pregătire înainte de a-şi începe munca în adăpost. Rolul lor este de a se ocupă de bunăstarea animalelor: mai exact, ei se asigura că toţi câinii sunt scoşi din cuşti o dată pe zi, la plimbare şi joacă. Fiecare animal reacționează diferit la viaţa în adăpost, iar în primele zile, multe dintre ele sunt temătoare sau speriate, chiar defensive. Rolul voluntarilor este de a le face să se simtă confortabil. De asemenea, tot ei sunt cei care iau parte în mod activ la adopţii, prezentând animalele potenţialilor stăpâni şi facilitând întregul proces.

Detalii despre LPA Lille, aici.

Surse imagini: http://juliettedk.files.wordpress.com/2012/03/img_8510.jpg, http://i13.servimg.com/u/f13/16/98/72/51/20121213.jpg, http://www.servimg.com/u/f19/11/40/33/75/vans10.jpg, http://a.imdoc.fr/1/animaux/chats/photo/9858373985/18117026a2c/chats-p1030615-img.jpg, http://mediac1.viva-images.com/vivastreet_fr/classified/e8/5/57518587/large/1.jpg?dt=fcf44cccbb6932fac0d6c46f561be66a

Vă prezentăm unele dintre cele mai moderne, complexe, sigure și căutate campinguri din Europa:

• SPIAGGIA E MARE, ITALIA

Numele locului se traduce plajă și mare, fiind localizat chiar pe Coasta Adriatică. Stațiunea cuprinde o plaja lungă și se află lângă gura de vărsare a râului Po, un sanctuar al sălbăticiei.
Sunt o mulțime de activități în aer liber de făcut, de la privitul păsărilor la plimbatul cu bicicleta sau cu barca de-a lungul coastei. În camping gasiți un restaurant, o pizzerie si un bar. Puteți să vă aprovizionați cu paste și vin din supermarketul campingului, puteți cumpăra carti si închiria biciclete. Mai sunt amenajate tot aici un loc de joacă si o piscina puțin adâncă pentru cei mici, dar si o camera cu jocuri pentru copii. O săptămână de vacanță la cort în campingul SPIAGGIA E MARE ar putea să ajungă și la 670 euro de familie.

• CAMPING DE L’ATLANTIQUE, REGIUNEA BRETANIA DE VEST

Un parc acvatic și un campus de  vacanță, ce cuprind  nisipurile albe ale  golfului Beg-Meil, într-unul singur loc, respectiv campingul De L’Atlantique, din regiunea Bretania de Vest. Puteți avea parte de distracție în familie, seară de seară la bar – karaoke, spectacole de magie sau chiar discotecă. O asemenea vacanță ar putea să vă coste circa 1000 de euro (pentru o familie de adulți și până la 3 copii).

• DEL GARDA, LACUL GARDA, ITALIA

Dacă te hotărăști să campezi aici, vei sta chiar pe marginea lacului și mai ai la dispoziție 2 piscine normale  plus o piscina pentru copii. Distracția de seara e asigurată și include o discotecă pentru copii. De asemenea, exista și o sala de jocuri.

• DUINRELL, OLANDA

Simte adrenalina celui mai bun camping al Olandei, chiar lângă parcul de distracții Duinrell și parcul acvatic Tiki. Parcul Tiki din apropiere este cel mai mare parc cu tobogane acoperite din Europa având peste 1000 de metrii de tobogane  de la toboganul de mare viteza Tyfoon la cel de mica viteza Lazy River. Campingul se află  la doar 48 de kilometri depărtare de Amsterdam.

• CAMPING LA PRESQUILE DE CHAMPAUBERT, CHAMPAGNE

Acest campus retras de 4 stele se află în regiunea Champagne-Ardenne a Frantei, chiar pe țărmul lacului Der-Chantecoq – cel mai mare lac artificial din Franța – unde poți pescui, înota sau naviga. Numele lacului e cam greu de pronunțat așa că localnicii îi spun doar Der.
Campingul se află într-un loc verde al Franței, unde pădurile și lacurile sunt protejate asemenea unui parc național.

• LA GRANDE METAIRE, REGIUNEA BRETANIA DE SUD

Campingul se află la Carnac în sudul Bretaniei, impregnat cu istoria antică. Lecțiile de scufundat, piscina cu tobogane, traseele de aventuri, și altele, fac Le Grand Metaire special. Poți închiria hidro-biciclete, poți pescui, juca volei sau să tragi cu arcul în acest camping plin de viață..

• CAMPING LE CHENE GRIS, NORDUL PARISULUI

Acesta este cel mai apropiat camping de Paris. Campatul este mult mai ieftin decât un hotel în centrul orașului. Camping Le Chene Gris se află la 12 kilometri de Disneyland – un drum de 20 de minute– si este aproape de parcul Asterix. Stația de tren Pommeuse este foarte aproape și în 45 de minute ești în centrul orașului. Dezavantajul major este ca rulotele se încălzesc foarte tare în mijlocul verii, dar sunt câteva piscine pentru a te răcori.O asemenea ieșire poate costa 660 euro pentru 6 persoane.

• PLAYA MONTROIG, CATALONIA

Acest camping este foarte aproape de plaja Costa Dorada, iar parcul tematic PortAventura este la mica distanta (18 km); de asemenea, te poți înscrie la tururi cu ghizi de la Playa Montroig, poți vizita vinăriile locale, o fabrica de ulei de măsline și satele pescărești de-a lungul coastei.

• VILANOVA PARK, COSTA BRAVA

Campingul este situat la doar 30 minute de Barcelona, și deține o mini gradină zoologică, ce  este ca un magnet pentru copii, mai ales atunci când vrei să le distragi atenția de la enormul complex de piscine de la Vilanova Park  de pe Costa Brava.

• LA BRASILIA, SUDUL FRANTEI

Un parc cu tentă sportivă, cu acces direct la minunata plajă de la Canet-Plaget, în colțul Roussillion din sudul Franței. Activitățile sunt diverse, de la  fotbal, badminton, tenis sau volei, la înot în piscina sau în mare, sau chiar la preocupări mai tradiționale, cum ar fi trasul cu arcul sau pescuitul pe mare.

• PLAYA TROPICANA, SPANIA

Dacă vă doriți condiții de lux în camping, atunci nu trebuie să ratați campingul Playa Tropicana, situat foarte aproape de plaja. Are toate facilitățile pentru a face șederea mai ușoară și mai plăcută: un supermarket cu o varietate de produse și prețuri accesibile, un bar-restaurant, posibilitatea de demipensiune sau pensiune completă, un salon de înfrumusețare, loc de joacă, piscină, piscină interioară, jacuzzi, facilități sanitare moderne, Wi-Fi în întreg camping.

• CAMPING AUREL VLAICU, JUDEȚUL HUNEDOARA, ROMÂNIA

Este un camping micuţ, care are în spate chiar şi un mini bazin de înot. Se ajunge foarte ușor, urmând drumul din Sebeș, spre Orăștie, pe DN 1. Administratorii sunt olandezi. Fiecare loc de campare dispune de stâlp de electricitate, iar duşurile şi toaletele sunt separate pentru femei şi bărbaţi.

Pentru că ne apropiem de sezonul cald al anului vă propunem următoarea temă de discuție: camping sau hotel? Ce alegeți?

Surse:

http://www.turisteuropa.ro/tag/cele-mai-tari-campinguri-din-europa

http://ro.campingcompass.com/

http://www.bloguldecalatorii.ro/2009/08/campinguri-din-romania.html

http://snake2901.skyrock.com/

http://www.gardalake.com/place/camping-del-garda-castelnuovo-del-garda/

http://www.unterkunft.de/accommodation/5758/

http://www.lagrandemetairie.com/en/74/locate-la-grande-metairie/zoom-10/

http://www.toocamp.com/location-camping-pommeuse/camping-le-chene-gris-c27123.html

http://www.campingycasas.com/camping-playa-montroig-resort-tarragona/

http://www.travel-fact.com/spain/costa_azahar/alcossebre/alcossebre.htm

http://empresariosalcossebre.com/Empresa.php?idioma=&idepigrafe=23&idsubepigrafe=29&idempresa=90

Un spectacol macabru

Coridele sau luptele cu tauri au o istorie îndelungată în state precum Spania, Franţa (!), Portugalia, sau ţările hispanice ale Americii de Sud. Începuturile acestui obicei nu sunt cunoscute cu exactitate, însă forma actuală a fost adoptată în secolul al XVIII-lea. Corida este constituită din trei părţi: în prima parte, animalul este rănit de doi picadori cu ajutorul unor suliţi, pentru a-l încetini şi pentru a-i evalua comportamentul. Apoi, îi sunt înfipte în carne banderillas. În fine, în ultima parte, matadorul intra în arenă, ucide taurul rănit cu ajutorul unei săbii, care atinge adesea nervii ce controlează respiraţia, provocând o suferinţă deosebită animalului, după care îi tăie urechile pentru a le prezenţa publicului. Artă sau spectacol macabru?

Există, însă, şi alte obiceiuri, cum ar fi afeitado, care a fost interzis în practicile spaniole şi din Franţa. Acesta presupune tăierea coarnelor taurului (5-10 cm) şi împingerea rădăcinii acestora, pentru a-i induce animalului o stare de confuzie. În anumite zone, taurii sunt atacaţi cu câini înainte de intrarea în arenă, pentru a-i induce starea de agresivitate necesară spectacolului.

De ce o păstrăm?

Corida este un spectacol demn şi majestuos în care omul înfrunta unul din cele mai de temut animale. Este o lupta egală (acesta este rolul tuturor mutilărilor animalului pe parcursul „spectacolului”, de a-l slăbi pentru a-i ajunge egal că forţa omului) între om şi taur. Acestea sunt doar câteva din opiniile pasionaţilor, care sunt, în mod şocant, respectate şi luate ca atare în state ca Spania şi Franţa, unde sunt considerate practic forme de artă! La sfârşitul anului trecut, Franţa a considerat din punct de vedere legal corida ca fiind constituţionala, întrucât reprezintă o „tradiţie locală neîntreruptă”, aşadar în partea de sud a statului puteţi avea ocazia, dacă va pasionează băile de sânge, să vedeţi o astfel de „formă de artă”. Da, în aceeaşi Europă care a interzis testele cosmeticelor pe animale, fiind preocupată de binele lor. Aceeaşi care a schimbat modul (tradiţional, de altfel) de a sacrifica porcii de Crăciun în România, pentru că modul nostru barbar aducea suferinţa animalului.

Trăim într-o societate care condamnă barbaria, care interzice practicile ce fac rău animalelor, însă permitem uciderea taurilor înfometaţi, obosiţi şi legaţi la ochi într-o arenă, în faţa publicului (numeros, de altfel, şi constituit în special din turişti) care vine să asiste şi care îl ovaţionează pe toreadorul ce a „învins bestia”.  Există şi şcoli de tauromachie, unde ar trebui să vă duceţi copilul dacă doriţi ca acesta să înveţe valori esenţiale dezvoltării sale normale şi echilibrate, învăţând cum să tortureze şi să ucidă animale.

Să ne imaginăm un asemenea spectacol în care, în loc de tauri, sunt doi oameni cei care se înfruntă în arenă. Au dreptul de a se răni şi de a se ucide – ba mai mult, spectacolul nu se încheie până când unul dintre cei doi moare. Nu va aduce aminte de gladiatori? Dar, fireşte, gândul de a putea vedea gladiatori astăzi, ucigându-se în arenă, ne şochează; filmele care prezintă ideea de vânătoare umană ne pun probleme de moralitate, şi nici pentru o secundă nu am putea să fim de acord cu aşa ceva. Filmele: ficţionale, inventate, bazate pe imaginaţie. Însă realitatea uciderii animalelor pe scenă, în faţa publicului, ni se pare normală şi este de păstrat, deoarece reprezintă o tradiţie. Şi luptele până la moarte au constituit tradiţii în Imperiul Roman, însă nu ştiu de ce, îmi este greu să-mi imaginez guvernul Italian luând hotărârea reînceperii acestora.

Surse info: http://www.allianceanticorrida.fr/combat.html, http://www.corridafrance.fr/v2/, http://www.evz.ro/detalii/stiri/final-sangeros-pentru-o-traditie-ultima-corida-a-avut-loc-la-barcelona-947094.html, http://flac-aquitaniasud.over-blog.com/article-13658809.html.

Surse foto: http://nimg.sulekha.com/others/original700/france-bullfight-protest-2009-6-18-10-55-51.jpg, http://3.bp.blogspot.com/-p3lvGJ6Hdmg/TsBcCRGnsFI/AAAAAAAAAKU/QY-bl5ihyxM/s1600/UP0000000104.png.jpg, http://www.mabulledecoton.fr/billets/237_24092012_1.jpg

În premieră, o echipă românească a cartografiat pe GPS un nou traseu de escaladare a muntelui Ruwenzori – 5109 metri din Uganda. Gheţarul Stanley, parte importantă a vechiului traseu, a scăzut mai bine de 600 metri în ultimii 10 ani, fiind astăzi imposibil de escaladat.

David Neacşu, liderul primei expediţii romaneşti pe Everest şi 5 membri ai Asociaţiei Oxigen au cartografiat pe GPS, în premieră, primul traseu de escaladare a muntelui Ruwenzori distrus de încălzirea globală. Au fost atinse, de asemenea, şi celelalte două obiective ale expediţiei în Uganda, Africa: măsurarea nivelului gheţarului Stanley şi atingerea vârfului Marguerita (5109 metri).

David Neacşu, alpinist: ,,Anul acesta am efectuat deja a patra expediţie pe muntele Ruwenzori şi am constatat din nou o micşorare a gheţarului Stanley cu aproximativ 80 de metri. Dacă în anul 2004, când am organizat prima expediţie, puteam ajunge în vârf traversând acest gheţar, anul acesta gradul mare de topire a lăsat în suspensie o scară de trecere pe un alt versant. Astfel, am marcat cu GPS-ul o nouă ruta de escaladare, care este ceva mai tehnică şi este cu 40 de minute mai lungă decât vechiul traseu.”

Deşi, din această cauză, traseul a fost mai greu de escaladat decât în anii precedenţi, expediţia care a durat 9 zile s-a finalizat cu atingerea vârfului Marguerita, a declarat David Neacşu, alpinist.

Sorin Delivasile, Preşedintele Asociaţiei Oxigen: “Efectuarea acestei expediţii este semnalul nostru de alarmă, este îndemnul nostru către toţi oamenii de a proteja mediul înconjurător. Viteza de topire a gheţarilor este unul dintre cele mai importante indicatoare ale pericolului fenomenului încălzirii globale. În următorii 10-15 ani estimăm că gheţarul Stanley se va topi complet şi cu siguranţă nu va fi singurul. Principala cauză sunt activităţile noastre şi, cu siguranţă, soluţia este tot în mâinile noastre.”

Plecarea s-a făcut din Bucureşti în data de 11 februarie, cu trecere prin Istanbul, Entebbe (Uganda), oraşul Kasese (Uganda). Din oraşul Kasese, s-a mers la poalele muntelui Ruwenzori unde s-a format echipa. Celor 6 români li s-au alăturat 3 ghizi, 2 bucătari şi 19 porteri locali, fiind în total 30 de membri. Întoarcerea în Bucureşti a avut loc pe 21 februarie. Membrii expediției au fost: David Neacşu, Sorin Delivasile, Andrei Voicu, Cristian Cochină, Sergio Pestişanu, Radu Coman.

Surse info și foto: comunicat de presă primit de la echipa de alpiniști

Școlile criminologice sunt nimic altceva decât teorii, concepţii, curente mai mult sau mai puţin sistematic elaborate în problemele de bază ale fenomenului infracţional, care pot duce la elaborarea unor legi de criminologie comparată, ale cărei cauze pot fi puse pe seama unor factori de natură diferită.

Școala geografică sau cartografică a criminologiei este unul dintre cele mai inovative sisteme de gândire a acestei științe, punând în vârful piramidei motivației ce poate stârni comportamentul infracțional al individului mediul social și natural în care acesta este integrat. Scopul acestui demers de cercetare este acela de a stabili, în funcție de caracteristicile istorico-geografice și sociale ale țărilor, un model spațial în care să fie reprezentate zonele cu cel mai ridicat potențial de declanșare a comportamentului infracțional, corelate cu trăsăturile climatice și temporale.

Şcoala cartografică sau geografică a cunoscut o amplă dezvoltare între anii 1830 – 1880, cu precădere în Franța. Şcoala cartografică a fost dezvoltată pentru a da alte perspective criminologiei, prin dezvăluirea cunoștințelor și cercetărilor pe care geografia și criminologia le pot pune în comun una alteia.

Promotorii acestei şcoli au fost belgianul Lambert Jaques Quetelet (1796 – 1874) şi francezul Andre Michel Guerry (1802 – 1866), care au folosit o statistică a criminalităţii pentru a descoperi anumite legităţi ale dinamicii acesteia. Aceștia au refuzat acceptarea doctrinei clasice a „liberului arbitru” și și-au fundamentat cercetările pe primele statistici criminale europene.

Metoda statistică este cea folosită de reprezentanții şcolii cartografice. Aceasta s-a dovedit esențială în încercarea ei de a surprinde corelaţii între harta criminalităţii şi unele variabile economice, sociale şi culturale. Mediul, terenul, personalitatea şi actul au fost considerate concepte operaţionale descriptive privind factorii determinanți ai criminalității.

Cea mai importantă accepțiune a mediului infracțional ca și concept operativ al cercetărilor în criminologie, așa cum este percepută de școala cartografică, este aceea de mediu fizic sau geografic, în care oamenii își desfășoară viața. Cei doi erudiți susțin că actul infracţional este răspunsul pe care personalitatea îl dă unei anumite situaţii, unui anumit teren destinat unui anumit comportament vis-a-vis de societate. Formele de relief, clima, anotimpurile au o amprentă deosebită asupra personalităţii omului, dar în niciun caz nu pot exercita o influență hotărâtoare asupra fenomenului infracționalității în lipsa mediului social, ce trebuie privit atât la nivel macrosocial, cât și microsocial, după cum poate îmbina şi accepţiunile de mediu ecologic, cultural, economic etc. Metoda de analiză descriptivă în criminologie distinge, pe de o parte, mediul social global, iar pe de altă parte, mediul personal.

Quetelet susține previzibilitatea comportamentului infracțional, identificată la nivelul grupurilor și nu al indivizilor. Așa cum lumea fizică este guvernată de legile naturii, așa și comportamentul infracțional  este condus de forțe exterioare individului. Quetelet accentuează, deci, importanţa educaţiei morale şi susţine că „discrepanţa dintre posibilităţile materiale şi nevoile, aspiraţiile oamenilor” generează criminalitatea.

Prezentarea teoriilor școlii cartografice franceze, în tabele şi hărţi tematice, a arătat că ratele de criminalitate şi suicid au rămas deosebit de stabile în timp, atunci când au fost analizate în funcţie de vârstă, sex, regiune şi chiar sezon al anului.

In ideea de a da cercetărilor sale o mai buna conturare a fenomenelor analizate, în lucrările sale, dar și în scopul de a corela metodele statistice (corelație și regresie), care erau în fază incipientă, Guerry și-a sprijinit studiul pe comparații grafice de hărți și de semi-tabele. În  încercarea de a transpune rata criminalității și suicid, destul de stabilă în timp și spațiu la nivelul departamentelor din Franța, Guerry și Quetelet au apelat la ajutorul geografului venețian, Adriano Balbi, în 1829. Au rezultat hărți statistice, numite “hărţi cu choroplethe”, inventate cu doar trei ani în urmă de către baronul Charles Dupin, dar au fost mult mai bine valorificate de cercetătorii în criminologie. Hărțile ilustrând repartizarea crimelor comise contra persoanei și proprietății, dar și a crimelor comise din lipsa accesului la instruire, la școlarizare, sunt reprezentate în cele ce urmează:

Harta 1: Crimele comise impotriva persoanelor, din „Eseu despre statisticile morale din Franta”, 1833, Paris, Crochard.

Această hartă pune accent pe reprezentarea departamentelor din Franța, în funcție de frecvența și intensitatea cu care se comit crimele contra  persoanei, relevând astfel departamentele din Franța de Sud și Nord-Est ca având valori ridicate, în jur de 18%, în timp ce pentru partea centrală, cea mai putin afectată de acest fel de crime, valorile scad până la 7%. Pe de altă parte, cea mai bogată regiune a Franţei avea rata cea mai ridicată în ceea ce priveşte infracţiunile asupra proprietăţii (nord, centru și nord-est), dar numai jumătate din rata naţională a infracţiunilor comise în mod violent. De aici s-a ajuns la concluzia că factorul principal în cazul infracţiunilor contra proprietăţii este oportunitatea, deoarece se găsea mai mult de furat în provinciile bogate decât în cele sărace.

Harta 2: Crimele comise contra proprietatii, din „Eseu despre statisticile morale din Franta”, 1833, Paris, Crochard.

Pentru a întocmi aceasta hartă, Guerry a mai studiat statisticile franceze din anii 1826 – 1830, subliniind constanţa criminalităţii în acea perioadă. Astfel, a sesizat faptul că infracţiunile contra persoanei predomină în timpul sezonului cald, în regiunile din sudul Franţei, în timp ce infracţiunile contra proprietăţii sunt comise mai ales în regiunile din nord, în timpul sezonului rece. Constata și el, ca și Quetelet, că nu sărăcia sau proasta instrucție școlară sunt factorii care exercită o influență directă asupra dinamicii criminalității, ci mediul geografic în general. Rămânând prudent în comentariile sale, el se limitează la descriere, edificatoare și ea pentru stabilirea unor tendințe în unele departamente ale Franței.

Se poate observa din vizualizarea celei de-a doua hărți că în insula Corsica, rata criminalității se menține ridicată și în cel de-al doilea caz, aici punându-se problema nu numai a unor factori geografici restrictivi și declanșatori pentru anumite comportamente, dar și a izolării de care e caracterizată insula față de regiunile de pe continent, unde populația este mai bine supravegheată, mai bine instruită și are un sentiment al rolului constrângător, preventiv și curativ al societății asupra libertății individuale, gradul de conștientizare fiind mai scăzut aici decât în restul teritoriului Franței. Temperatura, de această dată, s-a dovedit a fi un factor esențial în ecuația stabilirii unei cauzalități a criminalității, fiind bine știut și în țara noastră că cele mai multe acte infracționale se produc în timpul sezonului rece, când nevoia subiecților de hrană, adăpost, siguranță este mai mare. Se poate vorbi chiar de săvârșirea unor ”infracțiuni salvatoare”, determinate de starea de sărăcie în care se găsesc mulți infractori, pentru care comiterea unui act criminal care să le asigure un minim confort în arest este o tehnică de supraviețuire.

Harta 3: Crimele comise din lipsa de instruire a populatiei, din „Eseu despre statisticile morale din Franta”, 1833, Paris, Crochard.

Fiind interesat de aspectele  geografice, Guerry grupează departamentele franceze în cinci regiuni in așa fel încât să poată observa o regularitate în ceea ce privește criminalitatea. Din această regularitate rezultă ideea potrivit căreia “precum fenomenele naturale, comportamentul uman este și el supus unor legi”.

În materia factorilor crimonogeni geografici, Guerry şi Quetelet și-au pus definitiv pecetea pe această știință prin așa-numita “lege termică a criminalităţii”, confirmată și continuată ulterior prin rezultatele studiilor americane de criminologie care susţin următoarele:

-      temperatura afectează echilibrul emoţional;

-      presiunea atmosferică şi criminalitatea echivalentă variază invers proporţional: când presiunea scade, creşte criminalitatea violentă;

-     umiditatea şi criminalitatea violentă variază, de asemenea, invers proporţional.

Deși studiile concrete (materializate prin hărți ale criminalității) au început și s-au oprit pe teritoriul Franței, nu putem ști dacă legile școlii cartografice se pot aplica și altor state, sau dacă, în funcție de potențialul geografic ale fiecărei țări, se poate ajunge la o delimitare spațială a tipului și intensității infracțiunilor. Cu toate acestea, cunoașterea existenței unei asemenea școli poate fi o veste bună pentru geografi, în sensul că acest lucru este o dovadă că viziunea asupra spațiului nu trebuie să se oprească doar la stabilirea unor situații fără aplicabilitate în mediul social, ci că aceștia pot fi utili și altor tipuri de cercetări ”în folosul societății”.

În concluzie, lucrând independent la relaţia dintre statisticile infracţionalităţii şi factorii de sărăcie (mai ales șomajul), vârstă, sex, rasă, climat, susținătorii școlii cartografice au căzut de comun acord că societatea, şi nu deciziile individuale ale infractorilor, era responsabilă pentru comportamentul infracţional. Mai mult decât atât, s-a constatat statistic faptul că în timpul persistenței crizelor economice, a dezastrelor naturale, sau sub influența unor factori fizici sau cosmo-telurici (climatul, natura solului, anotimpurile, condițiile atmosferice etc.), sau a unor factori ce țin de mediul social și demografic (densitatea populaţiei, structura familială, rata natalității, a morbidității, mobilitatea internă și internațională și urbanizarea), în psihicul individului infractor se proiectează înclinația spre săvârșirea faptei incriminate de lege.

Bibliografie:

1. Balbi, A., Guerry, A., M., 1829, Statistique comparée de l’état de l’instruction et du nombre des crimes dans les divers arrondissements des Académies et des Cours Royales de France. Paris.
2. Cioclei, V., 1996,  Criminologie etiologică  Ed. Actami, Bucureşti
3. Gheorghiu, B.,I., 1993, Criminologie generală românească, Ed. Tipocart, Braosv.
4. Nistoreanu, G., Păun, C., 1996,  Criminologie  Ed. Euro Nova, Bucureşti
5. Stănoiu, Rodica, Mihaela, 1981, Metode şi tehnici de cercetare în criminologie, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Bucuresti.
6. Guerry, A., M., 1864, Statistique morale de l’Angleterre comparée avec la statistique morale de la France, d’après les comptes de l’administration de la justice criminelle en Angleterre et en France, etc. Paris: J.-B. Baillière et fils.
7. Pinatel, J., 1963, Traité de droit pénal et de criminologie,Tome III, Criminologie, Paris;
8. http://en.wikipedia.org/wiki/Adolphe_Quetelet
9. http://www.carti-gratuite.eu/doc/969445/40-orientarea-sociologica-scoala-cartografica

Parcul Matisse sau Padurea suspendata din Lille

Mă aşteptam la o ordine şi curăţenie nemţeasca (fără ironie…), la colectare selectivă la sânge (şi totuşi se face şi are succes), la spaţii verzi unde copacii sunt măsuraţi “cu rigla” şi la 0 pungi de plastic în magazine. Nici vorbă. Şi am fost bucuroasă, cumva, să văd că m-am înşelat. Înseamnă că nu suntem, totuşi, atât de departe.

O dimineaţă de duminică prezintă centrul oraşului ca piaţa Constituţiei după concert, la magazin îţi dau punga pe gratis (i-am luat la capitolul ăsta), întotdeauna pungă de plastic, niciodată de hârtie. Sau dacă ambalajul e de hârtie, îţi dau şi o pungă – just în case. Dacă refuzi, îţi răspund cu “foarte bine, să salvăm mediul!”.

Dar, privind la toate lucrurile care m-au impresionat, toate acestea devin (!) lipsite de importantă. La o privire atentă, dincolo de faţadă, îţi dai seama pe viu că grija pentru mediu nu înseamnă doar să îţi arunci hârtia la hârtie şi plasticul la plastic, înseamnă să ai curaj, ca om aflat în administraţie sau ca simplu cetăţean, să-ţi asumi responsabilitatea.

Tramvai in Dijon

Vechiul oraş nu are parcuri. În tot centrul nu ai nici o şansă să găseşti vreun copac sau petec de iarbă. Clădiri de patrimoniu, străzi înguste, pietruite, un oraş intens, unde nu există loc pentru mai mult sau mai altfel. Însă la marginea zonei centrale apare, evidentă, rezolvarea. Veritabile (dar nu naturale) păduri, parcuri imense, în stil neaşteptat de englezesc, hectare întregi de verdeaţă care vin să aducă o gură de aer proaspăt. Dincolo de oraş, pentru prima dată, am văzut celebra (pentru cunoscători) centura verde-galbenă. Există! Şi funcţionează.

De asemenea, pentru prima oară, aud vorbindu-se la modul concret despre eco-cartiere: spaţii rezidenţiale complexe, unde probleme de tipul gestiunii apei din precipitaţii sau compostului colectiv sunt capăt de afiş în ceea ce priveşte ordinea obiectivelor de atins. Există locuinţe neutre, adică eficiente din punct de vedere energetic şi capabile să se autosustina din acest punct de vedere, fără a elibera CO2. Există locuinţe care produc mai multă energie decât consuma, cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Există şi sisteme supraterane de canalizare a apei de ploaie către bazinete “naturale”, unde vegetaţia formată îşi îndeplineşte rolul de epurator. Sau toalete care folosesc această apă. Sau acoperişuri vegetalizate.

Biciclete publice in Paris

Şi mai există şi o mulţime de răbdare şi înţelegere din partea oamenilor, care îşi dau seama că o schimbare, indiferent de natura ei, nu are cum să vină din senin, că – din contră – presupune eforturi inclusiv din partea lor. Proiectele “verzi”, uneori în detalii incredibile, sunt nu doar acceptate, ci dorite, încurajate, finanţate. Cartierul eco nu este destinat celor cu venituri cu mai mult de 5 zerouri, ci şi persoanelor cu probleme financiare, întrucât conţine şi locuinţe sociale. Oraşele mici recunosc fără griji dependenţa lor de agricultură şi îşi “croiesc” propriile Agende 21 care să abordeze acele aspecte. Da, oraşe de 8000 de locuitori cu Agenda 21. Nu ştiu, Clujul, de exemplu, are?

Surse foto: http://img848.imageshack.us/img848/2202/dsc03148b.jpg, http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/fb/Lille_parc_matisse_ile_derborence.jpg, http://www.rmc.fr/images/article/2012-06-23T084055Z_1_APAE85M0O4C00_RTROPTP_3_OFRTP-PARIS-VELO-VELIB-20120623.JPG

Articol aparut pe http://prismecolorate.wordpress.com/

Fabrice goneşte către cabana sa, pe drumul alpin, „călare” pe ultima lui invenţie: un triciclu cu care poţi urca drumuri de munte, la o viteză mai mare de 50 km pe oră, şi care are o autonomie de 270 de km. Tehnologia se bazează pe descărcarea lentă, dintr-o baterie într-alta, pentru a obţine autonomia maximă. Şi, la urma urmei, întotdeauna se pot folosi pedalele, spune Fabrice zâmbind.

Triciclul îl duce pe Fabrice la o altitudine mai mare de 2000 de metri, deasupra staţiunii Alpes d’Huez (Franța), unde s-a stabilit acum aproape 10 ani. Fabrice a vrut să construiască o gospodărie departe de civilizaţie şi să demonstreze că poate fi total independent din punct de vedere energetic. Aceasta nu înseamnă doar autonomie electrică, ci şi în privinţa încălzirii, pentru grădina de legume şi pentru transport. Aşa a apărut refugiul situat în apropierea Col-de-Sarenne, regiune cu mai mult de 100 de zile de îngheţ pe an, creat în 2003 de Fabrice André şi prietena sa, Catherine Bergiron, având capacitatea de a găzdui simultan 17 persoane, construcţie cu „independenţă” energetică totală şi autonomie parţială din punct de vedere al hranei.

Refugiul sau cabana lui Fabrice André este un fel de peşteră a lui Aladin, în care găseşti  „comori” de idei, invenţii şi „trucuri” pentru înmagazinarea energiei. De „comorile” din „peştera” lui Fabrice se bucură în fiecare an 7000 de vizitatori!

Priorităţile au fost independenţa şi confortul. Cabana a fost construită din buşteni provenind de la copacii doborâţi de furtuni. Fabrice a explicat că atunci când vine vorba de izolare, un buştean cu grosimea de 20 de centimetri este la fel de eficient ca şi 2 metri de vată de sticlă. Pe măsură ce trece timpul, intervine comprimarea, buştenii îşi sporesc capacitatea de izolare şi rezistenţa la apă, iar construcţia devine din ce în mai impermeabilă. În final, greutatea este cea care asigura impermeabilitatea.

Succesul proiectului lui Fabrice rezidă în mixul energetic variat utilizat de acesta.

1. Cabana este echipată cu panouri solare fotovoltaice clasice, pentru electricitate, cu o suprafaţă de 22 m² şi producând 3300 kWh/an.
2. În gospodăria lui Fabrice, există şi o moară de vânt sau eoliană de ultimă generaţie. Este o moară verticală, cu lame variabile. Când vântul se înteţeşte, lamele se rotesc mai repede şi se închid, iar când slăbeşte ca intensitate, lamele se deschid complet. Moara este practic indestructibilă, pentru că într-o zi foarte vântoasă ea se adaptează şi se transformă într-un cilindru. Adevărata inovaţie în acest caz este mai puţin vizibilă, ea constând dintr-un generator de curent electric, fabricat de Fabrice şi echipa sa, în parteneriat cu mai multe companii. Generatorul se adaptează la un cuplu şi la o viteză de rotaţie variabilă, oferind morii de vânt cel mai bun randament. Din punct de vedere tehnic, acest tur de forţă este realizat, în principal, cu un cuplaj adaptiv (pentru cei care au noţiuni de electrotehnică, generatorul alege un cuplaj în triunghi sau stea, în funcţie de condiţii) şi cu un întrefier (spațiu liber între fețele interne ale inductorilor și fața exterioară a indusului la o mașină electrică, conform definiţiei DEX) variabil, pentru a influenţa intensitatea la ieşirea din stator.
3. O microturbină: este folosită pentru recuperarea şi stocarea surplusului de energie oferit de către sistemul cu panouri solare. Excesul de energie acţionează o pompă, ce umple cu apă un rezervor de depozitare, situat la 140 m înălţime deasupra microturbinei. Atunci când soarele străluceşte mai puţin, apa acţionează turbina, care furnizează o parte din energia electrică.
4. Un motor Stirling: când rezervorul de apă este îngheţat, cazanul (de încălzire a cabanei) joacă rolul de sursă de căldură pentru un motor Stirling de 6 kW.
5. Un generator cu repulsie magnetică: este una dintre cele mai recente realizări din panoplia tehnică a lui Fabrice. Acest generator genial utilizează forţa de atracţie magnetică generată de magneţi permanenţi, pentru a multiplica în mod spectaculos puterea de intrare. Cu un motor electric de 700 W alimentat în permanenţă, acest generator magnetic produce 14 kW!! Este ceea ce se numeşte un „sistem supraunitar”. Motorul electric furnizează puterea de intrare pentru a menţine sistemul în funcţiune. Puterea obţinută la ieşire permite realimentarea intrării…şi ciclul continuă!
6. Un sistem de energie gratuită de tip bobină Tariel Kapanadze. Aceasta foloseşte unde scalare, extrage energie electrică din pământ şi se aseamănă în funcţionare cu ciclurile naturale ale Soarelui, ce are o activitate de creştere şi descreştere a energiei sale în timpul zilei. Sistemul permite obţinerea unei puteri de 5kW, puterea de intrare fiind asigurată din surplusul de energie obţinut cu acest sistem rezonant. În componenţa dispozitivului intră o bobină caduceu asemănătoare unei bobine Tesla, un sistem de rezonanţă cu descărcare prin scânteie (eclator), un sistem de alimentare cu curent, ce are în compunere şi o baterie de 12 volţi şi care poate fi decuplat după ce sistemul începe să funcţioneze, un transformator rezonator cu bobine primare şi secundare şi de modulare. Mai multe informaţii puteţi afla accesând acest link:http://www.youtube.com/watch?v=sNveUeEuV2o

Şi aceste echipamente nu reprezintă totul!

-         Graţie intensităţii radiaţiei solare de la mare altitudine, 17 m² de panouri solare termice furnizează 60 % din apa caldă menajeră şi din încălzirea construcţiei. Primăvara, excesul de căldură generat de aceste panouri alimentează un sistem original de încălzire, situat la adâncimea de 25 de cm, în grădină. Căldura ajută la creşterea legumelor, proces dificil la o altitudine de 2000 de metri.

-         Cazanul de ardere cu dublă combustie: datorită gazeificării, acesta comprimă gazele arse pentru a ridica temperatura de ardere (compresia determină creşterea temperaturii de combustie, în conformitate cu legea gazului ideal PV = nRT) până la 1600°C. Temperatura mare de combustie, cuplată cu filtrarea fină a fumului, permite transformarea tuturor tipurilor de deşeuri în combustibil: lemn, carton, hârtie, plastic şi alte deşeuri ale refugiului.

-         O sobă pe lemne, de 20 kWh, în salonul refugiului.

-         Un sistem de stocare a căldurii, ce foloseşte un rezervor de 9000 litri, pentru stocarea căldurii suplimentare. Acesta utilizează o soluţie apoasă (200 litri la 9000 litri) numită „schimbător de fază”. Este exact acelaşi fenomen termodinamic întâlnit la o pompă de căldură. Această soluţie, pe bază de sare, permite creşterea capacităţii de stocare termică a rezervorului prin lichefierea sării, atunci când temperatura rezervorului depăşeşte 95°C. Sub această temperatură, cristalizarea soluţiei este exotermă (cu degajare de căldură) şi contribuie la încălzirea rezervorului. Notă: acest proces se produce ciclic, pentru că ecuaţia căldurii, ce explică o parte a difuziei (fenomen prin care substanţele chimice aflate în două medii ajung la un echilibru, inclusiv caloric) indică un aspect progresiv şi deplasează (pe diagrama de difuzie) acest echilibru. Atunci când un mediu devine „prea fierbinte”, chiar dacă am decupla toate sursele de căldură, va fi totuşi foarte cald pentru încă un timp. Sistemul descris mai sus are drept scop recuperarea acestei energii, pentru a fi reutilizată atunci când va fi necesar şi a reduce, astfel, nevoia de încălzire.

Când produci energie, trebuie să şi controlezi emisiile de energie. Cabana are şi un bazin de fito-purificare, unde se adună toate reziduurile de apă din clădire. În bazin, ele sunt reoxigenate, înainte de a fi trimise înapoi în natură. „Ciuma apei” este cea care face toată treaba. Bună staţie de epurare, nu-i aşa?

Refugiul lui Fabrice este dotat şi cu un sistem de ghidare a razelor soarelui. Este, de fapt, o oglindă, care reflectă razele soarelui în partea de nord a clădirii, ceea ce face ca zăpada să se topească mai repede şi să nu fie nevoie de…clasica lopată.

Atunci când nu e nici soare, nici vânt, sursa de energie este gunoiul menajer! Fabrice are un boiler special, care arde orice, chiar şi plastic, fără să afecteze mediul. Când temperatura depăşeşte 870 de grade, se pot arde materiale precum plasticul şi polistirenul, ceea ce poate fi foarte periculos pentru calitatea aerului şi sănătatea oamenilor. Aici intervine temperatura foarte ridicată, care distruge moleculele toxice. Fabrice elimină la faţa locului 95 % din deşeurile produse în refugiu!

În cabana lui Fabrice poţi vedea numeroase invenţii, dispozitive producătoare de free energy, energie gratuită sau liberă. De exemplu, unul din ele este alcătuit din două sfere (generatoare). Curentul electric circulă prin aer şi ajunge în cele două sfere. Astfel, se face un schimb între cele două generatoare. Unul e un transmiţător iar celălalt, un receptor. Electronii dintre sfere (generatoare) sunt împinşi în sistem. Fabrice afirmă că, în mod clar, între Pământ şi Cer există mai multe resurse de energie decât între picioarele noastre şi centrul pământului. Din păcate, suntem conştienţi doar de o mică parte a acestora.

Când se foloseşte energia liberă, nu mai este nevoie de energie regenerabilă, ci de procedee inteligente care ne permit să ne satisfacem nevoile la o scară redusă. Ce înseamnă aceasta pentru o gospodărie cum e cabana lui Fabrice? 2 kW pe zi, 365 de zile pe an, dacă ştii să-ţi echilibrezi sarcinile şi să înmagazinezi energia care nu-ţi trebuie.

Fabrice André a arătat că juxtapunerea acestor energii alternative este viabilă din punct de vedere economic şi ecologic, cât timp este realizată cu bun simţ, talent şi măsură! Dar mai există un aspect important, evidenţiat de refugiul lui Fabrice şi stilul de viaţă din această cabană deosebită: indiferent de politicile care vor fi puse în aplicare în domeniul energiilor alternative, nimic nu va funcţiona şi nu va avea rezultate pozitive, dacă nu va fi însoţit de o reducere drastică a consumurilor, de o schimbare radicală a obiceiurilor noastre de consum!

Fabrice şi refugiul lui dovedesc că trebuie investit în cercetarea privind energiile alternative şi, în special, în „free energy”! Dispozitivele lui Fabrice funcţionează şi produc energie gratuită! Şi ştiţi ce înseamnă asta? Înseamnă libertate, libertatea noastră, a tuturor! Înseamnă o viaţă liberă, frumoasă şi eco! Fiindcă free energy este însoţită de free life!

Bibliografie:

http://nature-construction.com/actualite/refuge-sarennes/

http://www.artisansduchangement.tv/serie-tele/eco-habitat-urbanisme-du-futur/fabrice-andre-france/solution#2;0

http://www.filmsdocumentaires.com/films/1003-fabrice-andre

http://www.filmsdocumentaires.com/portail/Fabrice_Andre.html (film documentar despre Fabrice şi invenţiile lui)

http://www.youtube.com/watch?v=1o6Nv2E8Rxo

http://www.euronews.com/2012/11/04/amps-in-the-alps-/

http://www.euronews.com/2012/12/04/total-energy-independence-in-the-alps/

Pentru informaţii suplimentare, accesaţi aceste link-uri:

http://www.youtube.com/watch?v=eSmhzO_IHRQ

http://www.youtube.com/watch?v=R49TU_XvBSM

http://www.youtube.com/watch?v=DDQcj2moUs8

http://www.youtube.com/watch?v=7i2WAsErMBY

http://www.youtube.com/watch?v=MU9uC8_2vI8

http://www.youtube.com/watch?v=Hflvkb52dw0

http://www.youtube.com/watch?v=bWG6FmGsx4w

http://www.youtube.com/watch?v=WJ7sRoVvDB0

Surse foto: http://www.refuge7.com/mentions_legales.html

http://www.the-savoisien.com/wawa-conspi/viewtopic.php?id=1291

http://www.youtube.com/all_comments?v=sNveUeEuV2o

http://nature-construction.com/actualite/refuge-sarennes/

http://www.ac-grenoble.fr/argouges/?p=4115

Din fericire pentru cei dornici să experimenteze asemenea nopţi, cu somn “transparent” în natură, ca să mă exprim mai plastic, în Franţa s-a deschis recent hotelul Attrap’Rêves, care oferă clienţilor săi, în locul camerelor clasice de hotel, o gamă largă de bule complet mobilate, aflate în diferite locaţii pitoreşti.

Attrap’Rêves are locaţii în Allauch şi Puget Ville şi în curând îşi va prezenta bulele şi în La Bouilladisse. Bulele sunt toate situate la distanţă mică de cea mai apropiată localitate dar şi de o clădire principală, care asigură posibilitatea de a servi masa şi de a închiria telescoape sau de a folosi un jacuzzi în aer liber şi alte facilităţi. Fiecare bulă se află într-o zonă împădurită, pe un postament rigid, din lemn, aflat lângă o toaletă, de asemenea, de lemn.

Singura modalitate de a ajunge la orice bulă este de a străbate pe jos calea de acces individuală, proprie fiecărei amenajări de acest gen, care le oferă clienţilor siguranţa că nu sunt deranjaţi. Fiecare bulă este plasată într-o zonă deosebit de pitorească, câteva din cele aflate în Allauch, de exemplu, având vedere către portul din apropiere.

O bulă are un diametru de 4 metri (13 picioare) şi o înălţime de 3 metri (10 picioare). O suflantă păstrează forma bulei şi asigură ventilarea aerului din interior. Bulele sunt echipate cu paturi mari, noptiere, lămpi pentru lectură, masă şi scaune, tot acest mobilier fiind conceput pentru a se potrivi unor stiluri diferite de amenajare a interiorului bulei. Clienţii pot alege stiluri diverse – un interior romantic, de exemplu, sau unul rustic. Oaspeţii pot alege, de asemenea, bule parţial sau total transparente, în funcţie de gradul de intimitate dorit.

Şi, chiar dacă se află în pădure, fiecare bulă are electricitate şi un spaţiu cu chiuvetă/duş, dotat cu apă curentă.

Poate cel mai important aspect, cazarea într-o asemenea bulă costă aproximativ la fel de mult ca în orice altă cameră de hotel ce se respectă. Preţurile încep de la 109 euro (137 $) şi ajung până la 499 euro (625 $), în funcţie de locaţie, anotimp şi facilităţile alese pentru şedere.

Ce spuneţi, dragi prieteni Greenly, de o noapte petrecută într-o bulă de acest gen? Sau tot mai bine ne-ar fi într-un cort? Poate unul cu partea superioară transparentă? Sunt tare curioasă ce părere aveţi!

Surse foto şi informaţii: http://www.gizmag.com/french-bubble-hotel/22718/

Aceasta mlastina cuprinde campii litorale mlastinoase sarate, lagune cu apa sarata si salmastra, iazuri cu apa dulce (etangs), râuri, pajisti inundate pascute de animale, stufarisuri si dune. Privita din satelit, Camargue seamana cu o insula de 750 kmp in interiorul continentului, imbratisata de cele doua ramuri ale fluviului Rhone si de Marea Mediterana in sud.

Vegetatia din delta este determinata de regimul hidrologic si de salinitate. Printre plantele de aici se pot numara tufele de tamarisc halofile, branduse de nisip si narcise de mare cu flori albe, precum si numeroase orhidee, care alcatuiesc habitatele de apa dulce, cu paduri riverane umede de-a lungul fluviului Rhône şi fasii de dune de nisip relicte din secolele mai reci, ocupate cu paşuni permanente. Mare parte a deltei este destinata habitatelor salmastre formate pe teren deschis, care poate fi uscat (Salicornia patula), umed (sansouires) sau scufundat (oligohaline şi mlaştini salmastre). Un rest al vechiului golf/lac al Genevei, care a fost umplut de sedimentele transportate de fluviu, ce inainteaza cel mai mult spre mare, este cel ocupat de habitatele hipersaline si de lagunele joase.

Din cele 4700 de specii de plante cu flori inregistrate in Franţa, peste 1000 sunt gasite in Camargue. Unele specii au aparut aici prin evoluţia adaptarii specifice pentru mediul lor. Altele sunt foarte rare in toata Franta sau chiar Europa. Populatii mari de plante care sunt vulnerabile in alta parte, datorita izolarii lor sau datorita dimensiunii limitate a habitatelor lor, persista peste zonele vaste ale deltei Camargue. Aceasta este regiunea cu cele mai mari populatii de Cressa cretica, o intindere apreciabila de iazuri temporara, şi Bassia hirsuta, care creşte de-a lungul muchiilor lagunelor salmastre.

Camargue mai este renumita si pentru pasarile ce o populeaza. Datorita amplasarii sale strategice, ca punte de trecere intre doua spatii continentale cu medii de viata atat de diferite, este un popas foarte important pentru pasarile migratoare, in drumul lor dinspre Europa si Asia. Exista aici o colonie faimoasa de Flamingo (cu cca. 10.000 exemplare), pasari elegante si suple, ce prezinta o particularitate: picioarele si gatul rozalii. Urmariti „la pescuit” dimineata, „les Flamants Roses” parca isi lucreaza programul de gimnastica in sincron. De asemenea, aici cuibaresc piciorongul si ciocul-intors. Totusi, cele mai emblematice gazde din Camargue pentru iubitorii de natura nu sunt nici pasarile, nici asociatiile floristice multicolore, ci caii albi si bivolii negri, care traiesc in libertate in Camargue sau in semi-salbaticie. Zglobii si naravasi, „les Chevaux Blancs” au contribuit la fixarea numelui deltei, „Camargue”, care inseamna „cal de mare”, iar naravasii bivoli negri au determinat poporul francez sa se laude cu propriul lor „Vest salbatic”. Caii pot calatori distante lungi fara sa oboseasca si sunt capabili sa indure conditii meteorologice extreme si perioade lungi fara sa se alimenteze. Ei se deosebesc de alti cai din lume prin lungimea mare a unghiilor lor, care este o adaptare la mediul umed. Caii salbaticiti („neincaltati” si in turme mici) sunt cenusii cand sunt tineri si devin albi abia la varsta de patru sau cinci ani. Zburdand plini de viata in jurul „inimii deltei Camargue”, cel mai intins lac – Etang de Vaccares, fermierii si crescatorii locali i-au folosit de secole pentru a aduna turmele de bivoli care cutreiera mlastina sarata.

Cu ce probleme de mediu se confrunta unul din ultimele adaposturi naturale ale cailor salbatici?

Mare parte din mlastina a fost asanata si transformata in teren agricol, iar cursul apei este controlat printr-o serie de diguri si canale. Laolalta cu poluarea Rhonului, acest fapt a dus la deteriorarea unora dintre habitate. Portiuni intinse din Camargue, mai ales din nord, au fost asanate si cultivate cu cereale, pomi fructiferi si legume. Orezul, cultivat aici din Evul Mediu, se dezvolta foarte bine pe solul aluvionar din regiune. Parcelele mici cultivate cu orez sunt inundate primavara de apa din canalele de irigatie, iar recolta este stransa cu mijloace mecanizate in septembrie si octombrie, dupa asanarea campurilor de orez.

In prezent, zona risca sa fie afectata de creşterea nivelului marii, fenomen destul de grav pentru habitatele din imediata apropiere a tarmului Marii Mediterane, in urma caruia pana la 5-6 m din uscat poate fi inundat. Pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, aproape 20 km din lungimea deltei au fost indiguiti, pentru a se limita afluxul de apa de mare si a se deseca terenurile pentru scopuri agricole. Apoi, s-a trecut la amenajarea antropica a cursului inferior al Rhonului, pentru a limita si mai mult inundarea terenurilor agricole, in vederea crearii unor terenuri propice practicarii viticulturii.

Peste toate aceste aspecte se ridica un mare semn de intrebare: ar trebui Delta Camargue sa serveasca scopurilor umane sau ar trebui sa ramana integral in starea ei naturala initiala? Iar in al doilea rand, cu ce au reusit pana acum sa contribuie agentii de mediu pentru diminuarea poluarii si a transformarii ireversibile a deltei in spatiu antropizat? Sub ce forma se reflecta statutul deltei de „Zona umeda de importanta internationala” in prezervarea atributelor naturale ale ecosistemului? Nu cumva au ramas toate acestea doar inserate in documente, in timp ce activitatile economice desfasurate acolo le-au substituit pe cele ecologice? In anii urmatori, destinul deltei va depinde de o stricta gestionare a resurselor de apa, prin pomparea, irigarea şi drenarea ei prin canale construite in asa fel incat sa nu perturbe circuitele hidrologice naturale din Delta Rhonului. Criza ecologica pe care o traverseaza Delta Camargue este un prilej bun de a ne opri si noi cu gandul la zona noastra umeda monumentala, Delta Dunarii, care a avut noroc pana acum ca la noi in tara lucrurile merg incet si investitiile straine nu au reusit sa o cuprinda inca si sa ii rapeasca din frumusete si complexitate. Oare chiar si conservatorismul francezilor este depasit de situatie? Va ajunge si Delta Camargue o amintire prafuita in marea enciclopedie a lumii, asa cum este acum Delta Rhinului? Portile Deltei Camargue sunt dechise fara aproape nici o restrictie turistilor, astfel ca micul colt de rai al cailor, bivolilor si pasarilor flamingo s-a transformat incet-incet din „No man’s land”  in „No nature’s land”, in care mai auzi in departare cate un francez nostalgic fredonand astazi perimatul, dar bine-graitorul „Sur le Pont d’Avignon”…

Articol realizat de Gabriela Adina Moroșanu, Anul al II-lea, Facultatea de Geografie, București

Surse foto si informatii:

http://www.parc-camargue.fr/

http://www.google.com/earth