A fost alesa dată de 3 martie, dată la care a fost semnată convenţia CITES, în 1963.

WWD reprezintă ocazia oficială de a sărbători flora şi fauna salbatica– dar şi de a atrage atenţia asupra importanţei acestora şi a valorii lor intrinseci.

Tarile semnatare CITES

Convenţia CITES, privind comerţul cu specii de flora şi fauna sălbatică aflate în pericol, reprezintă un tratat multilateral ce are ca scop protecţia plantelor şi animalelor aflate în pericol şi asigurarea că activităţile de comercializare a acestora nu pune în pericol supravieţuirea speciilor. Conform prevederilor acesteia, comerţul cu specii de floră şi faună sălbatică este reglementat printr-un sistem de permise şi certificate, care asigură controlul acestor operaţiuni.

Convenţia nu preia rolul legilor naţionale, ci oferă un cadru de referinţă pentru statele semnatare. La nivelul Uniunii  Europene, a fost creat Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea , bazat pe CITES.

Actul face referire la:

• eliberarea, utilizarea şi prezentarea documentelor referitoare la importul, exportul sau reexportul exemplarelor din speciile avute în vedere de regulament;
• vânzarea sau orice altă tranzacţie comercială desfăşurată în interiorul Comunităţii Europene cu exemplare din anumite specii menţionate în regulament.

România a ratificat Convenţia prin Legea 69/1994.

Surse info: 1, 2, 3

Surse foto: 1, 2

Specialiştii au în vedere mai multe caracteristici specifice: în primul rând, izolarea continentului, stabilitatea să tectonica, precum şi caracteristicile unice ale climatului. Astfel, continentul se afla în Oceanul Pacific, iar cea mai apropiată insula mai importantă se găseşte la 150 km distanţă (Noua Guinee). Din punct de vedere geologic, Australia este localizată în mijlocul plăcii tectoice australiene, ceea ce face că regiunea să fie mai stabilă. Climatul continentului este puternic influenţat de fenomenul El Niño, care determină prezenţa unor lungi perioade secetoase. Deşerturile (sunt 10, dintre care cele mai importante sunt Victoria, Tanami, Gibson şi Marele Deşert Nisipos) se suprapun peste o parte importantă a teritoriului: 1371000 km pătraţi sau 18% din suprafaţă. Însă peste 70% din teritoriu este clasificat ca arid sau semi-arid, ceea ce pune Australia pe locul 2 în topul celor mai uscate continente, după Antarctica.

În general, când vorbim despre fauna Australiei ne gândim automat la canguri – ceea ce este nepotrivit, având în vedere uriaşă biodiversitate existenta aici. Dovada este şi faptul că, anual, oamenii de ştiinţă descoperă numeroase specii. Ultima experienţa de acest gen a avut loc în iulie 2013, când oamenii de ştiinţă au aflat că diversitatea şerpilor australieni a fost extrem de subestimata şi că ar exista între 29 şi 35 de specii în plus faţă de cele 27 oficial recunoscute. Tot în iunie 2013 a fost descoperit pe Muntele Kaputar un limax roz…fosforescent, având o lungime de 20 cm, unic în lume. Dar aceste descoperiri interesante nu se limitează la uscat: în 2011, a fost descoperită o nouă specie de delfini în largul coastei Melbourne: delfinul Burrunan. 

Însă fauna „obişnuită” a Australiei impresionează la fel de mult. Continentul este cunoscut şi recunoscut pentru numărul important de monotreme şi marsupiale ce trăiesc aici. Două din cele 5 specii existente de monotreme – echidna şi ornitorincul – trăiesc în Australia. Cât despre marsupiale, continentul deţine recordul cu privire la numărul şi varietatea lor. Marsupialele carnivore includeau Tigrul Tasmanian, al cărui ultim reprezentant a murit în captivitate în 1936, precum şi Diavolul Tasmanian – care a devenit extinct pe continent acum cca 600 ani şi se găseşte în prezent doar în Tasmania. Oposumul, cangurul şi koala reprezintă poate cele mai cunoscute marsupiale australiene.

Continentul adăposteşte, însă, şi alte animale tipice : mamiferele placentale sunt mai puţin reprezentative şi mult mai recente decât marsupialele şi monotremele. Rozătoarele terestre şi liliecii (dintre care două genuri endemice) au apărut acum cca 15 milioane de ani, migrând, cel mai probabil, din Asia. Primul animal introdus de către om a fost câinele Dingo, acum cca 5000 de ani. Coloniştii şi-au adus animale pentru vânătoare, pentru companie ori hrana (vulpi, iepuri, diverse specii de ungulate, porci, pisici, cămile), care şi-au creat cu timpul populaţii sălbatice (sălbăticite). 

Ecosistemul australian a fost complet bulversat în momentul în care a început colonizarea continentului. Speciile străine au avut un efect devastator asupra echilibrului ecologic. Introducerea de animale precum iepuri, vite sau cai a determinat apariţia unui dezechilibru, întrucât acestea au intrat în competiţie cu ierbivorele native, făcând ca populaţiile acestora să atingă valori critice. Iepurii, în particular, aduşi de către primii colonişti, au produs un dezastru de neimaginat pentru acest continent. Utilizarea mixomatozei şi campaniile de vânătoare au ţinut sub control proliferarea acestor rozătoare,  al căror număr a depăşit în anumite ocazii 200 de milioane. Astăzi, o problemă similară este pusă de dromaderii de Afghanistan, care pun probleme în zonele deşertice şi semideşertice din centrul Australiei.

Australia deţine un veritabil record în ceea ce priveşte gradul de extincţie a mamiferelor: 50% dintre mamiferele care au dispărut la nivel global în ultimii 200 de ani trăiau aici.

Surse info: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10. 

Surse foto: 1, 2, 3, 4, 5. 

Pe parcursul acestei veri, am prilejul de a participa ca voluntar în diverse proiecte de mediu desfășurate de către Institutul de Conservare Marină ‘Archipelagos’ (Grecia). Unul dintre proiecte se referă la cercetarea aspectelor cu privire la biodiversitatea nevertebratelor din apele Mediteranei, atât prin documentare, cât și prin observare ‘în teren’ (dacă mediul subacvatic se poate numi așa).

Cum nu poți face cercetare fără a ști denumirile latine ale speciilor, m-am apucat să le învăț. Cu mare drag am constatat că majoritatea viețuitoarelor marine (meduze, scoici, arici etc.) îmi erau deja familiare, întrucât le întâlnisem în aventurile mele subacvatice din timpul vacanțelor. Însă e tare plăcut să afli amănunte despre aceste vietăți misterioase… ca de exemplu- cum o ‘cheamă’ în latină pe meduza aceea oranj cu care ai fotografii din toate unghiurile… sau faptul că scoica aceea de care te-ai bucurat când ai găsit-o pe plajă este una invazivă… sau că te-ai panicat degeaba când ai văzut prima oară sub apă o caracatiță, când de fapt este inofensivă (probabil s-a panicat ea mai tare când te-a zărit, cu pletele fluturând amenințător)…

Mai rău este însă când afli că, dintre scoicile pe care le-ai cumpărat demult de la bazar, într-un coșuleț drăguț, jumătate sunt specii rare sau protejate!

Cred că nu strică să fim mai conștienți de lucrurile care ne înconjoară, fie ele de proveniență mai îndepărtată, marină. Atât pentru a ne bucura mai mult de frumusețea lor (la locul faptei- adică în apă!), cât și pentru a ști ce putem face pentru a le proteja (astfel încât să rămână la locul lor, în apă!). Așadar, voi începe o nouă ‘colecție’ de scurte articole, în care vă voi prezenta curiozități despre câte o specie interesantă.

Având în vedere că vom vorbi despre comori ale mării grecești, voi începe cu o specie ce amintește de un zeu din mitologia elenă. Faceți cunoștință cu melcul Charonia tritonis, aka ‘Trâmbița lui Triton’. Triton era fiul lui Poseidon și era considerat mesagerul mării- rol pe care voi încerca și eu să mi-l asum.

Charonia tritonis, Trâmbița lui Triton. Sursă foto: wikipedia.org

Taxonomie (sursă- cites.org):

- Clasa: Gastropoda

- Ordinul: Monotocardia

- Familia: Ranellidae (Gray, 1854) = Cymatiidae (Iredale, 1913)

- Genul: Charonia (Gistel, 1848)

- Specia: tritonis (Linnaeus, 1758)

- Denumiri în limba engleză: Giant Triton, Triton’s Trumpet, Trumpet Conch, Trumpet Shell

Caracteristici:

- poate crește până la 40 cm

- este un animal prădător activ, ce se hrănește cu scoici și stele de mare. De fapt, este una dintre puținele specii care consumă steaua de mare invazivă Acanthaster planci, prin urmare are un rol ecologic important.

- are cochilia solidă, fusiformă, cu 10-12 spirale.

- habitat: substrat nisipos sau stâncos (între 0 și 500 m adâncime).

Melcul Charonia tritonis este special tocmai prin faptul că a sa cochilie poate fi folosită pe post de… trâmbiță! Japonezii se numără printre popoarele care o foloseau în acest scop, numind instrumentul horagai (foto mai jos). De asemenea, C. tritonis este un melc comestibil, iar cochilia sa este folosită și în scop decorativ. Mai mult decât atât, unele forumuri destinate colecționarilor de scoici au inclus acest melc în Topul celor mai  frumoase 10 cochilii prin care se aude marea! Astfel, cu atâtea utilizări supra-acvatice, C. tritonis este predispus unei gestionări iresponsabile…

Trâmbiță horagai, obtinută din cochilia melcului Charonia tritonis. Sursă foto: wikipedia.org

Autoritățile din Australia au avut inițiativa de a proteja acest melc (în anul 1994), propunându-l pentru lista CITES (click aici pentru a citi informațiile oficiale). Din păcate însă, C. tritonis nu a întrunit toate cerințele pentru a fi acceptat pe listă. Prin urmare, deși este o specie protejată în Australia, Trâmbița lui Triton este în continuare comercializată.

Verifică-ți colecția de cochilii… Dacă deții o Trâmbiță de-a lui Triton, prețuiește-o, pentru că a fost cândva locuința unei vietăți speciale… De acum înainte însă, vei ști să nu cumperi ceva ce nu este al oamenilor spre a fi vândut…

Charonia tritonis, Trâmbița lui Triton . Sursă foto: zeceintop.ro

Surse de documentare:

- cites.org

- archipelago.gr

- wikipedia.org

Căsuța porumbeilor mei, la geamul de la baie…

Construiţi sau renovaţi? Luaţi în considerare includerea unui adăpost pentru fauna locală.

Informaţi-vă cu privire la spaţiile din casa dvs. care ar putea fi optime pentru cuibare: pe care aţi fi gata să le acceptaţi? Apoi, faceţi amenajările necesare: găuriţi un zid gros în câteva locuri şi lăsaţi câteva spaţii goale (pentru unele albine singure), găuriţi intrări în cărămizi (pentru lilieci), asiguraţi căi de acces către pod din exterior (pentru păsări de pradă şi lilieci), instalaţi căsuţe pentru păsări sub acoperiş şi balcoane…

Căsuțe pentru pasarele…

Sunt multe lucruri pe care le puteţi face. Dacă aveţi o grădină cât mai diversificată posibil, musafirii dumneavoastră vor găsi cu uşurinţă ceva de mâncat acolo, şi interziceţi produsele chimice (pesticide şi îngrăşăminte, vopsele, detergenţi…).

Sursa informatii: 52 de sfaturi pentru biodiversitate – Comisia Europeană/Direcția Generală pentru Mediu

Surse foto: autoarea articolului; http://www.jjcardinal.com/houses.htm; http://hopeinparis.com/hope